Rolul eticii protestante in formarea spiritului capitalismului

Max Weber, unul dintre marii ganditori contemporani,considerat de unii exegeti chiar cel mai mare sociolog al tuturor timpurilor a ramas celebru pentru studiul sau,,Etica protestanta si spiritul capitalismului “in care a analizat profund rolul pe care intelegerea modalitatii de mantuire il poate avea asupra destinului unei epoci istorice.
In acest studiu Weber demonstreaza felul in care biserica protestanta, inaintea celorlalte biserici traditionale ,a conciliat principiile dogmei crestine cu acumularea bogatiei. Etica protestanta a insemnat pentru evolutia capitalismului cel putin tot atat cat a insemnat tiparul,inovatie care a produs schimbari sociale fara precedent. Cele doua principii-cel al actiunii rationale si cel al democratiei exprimate prin libertate, egalitate, fraternitate au rodit pe continentul european.
Inovatiile aduse de biserica protestanta (bogatia ca har de la Dumnezeu si accesul marginalilor la competitia sociala) au oferit legitimitate eticii principiilor iluministe.
Dar , teoria dezvoltata de Max Weber trebuie perceputa –asa cum a dorit autorul ei- ca o teorie de explicatie regionala si istorica . Ea nu poate fi un model explicativ general si nu se poate contrapune altor teorii privind geneza capitalismului (ex: cea marxista) pentru ca atunci i s-ar atribui autorului o exagerare si chiar o eroare ,ceea ce n-a fost in intentia acestuia.
Capitalismul , ca tip de organizare economica a condus la o dezvoltare fara precedent a societatilor, ajungand sa fie considerat drept singura cale rationala de dezvoltare moderna .Weber cauta sa explice in lucrarea sa de ce capitalismul a aparut intr-o anumita parte a lumii, de ce a reusit numai in anumite societati si in altele nu. Pentru a demonstra acest lucru , procedeaza la o analiza comparativa a doctrinelor teologice dominante in perioada capitalismului timpuriu, analiza ce il conduce la concluzia ca exista o legatura puternica intre modelele comportamentale ,conceptele eticii seculare si doctrinele religioase ale protestantismului. Weber afirma ca doctrinele protestante contin incurajari ale noului tip de comportament economic in special in doctrina predestinarii.
Protestantismul marcheaza o diferentiere evidenta in raport cu catolicismul si ortodoximul.
Spre deosebire de catolicism si ortodoxism unde Dumnezeu este bun si indurator , iar gradul de a fi ales sau dominat depinde in mare masura de comportamentul indivizilor, de gradul in care acestia respecta poruncile divine , in gratia divina putand intra si dupa ce si-a recunoscut pacatele si se conduce in continuare dupa preceptele divine, protestantismul induce o conceptie noua asupra predestinarii.
Calvinistii,protestanti care isi bazeaza credinta pe ideile lui John Calvin,cred in predestinare,actul prin care Dumnezeu predestineaza ca anumite suflete vor fi osandite si altele vor fi mantuite,si nimic din ceea ce pot face ei in aceasta lume nu poate influenta decizia lui Dumnezeu. Sarcina calvinistilor in aceasta lume este sa fie ascetici( sa se abtina de la placerile lumesti si sa lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru ei , acumularea averii nu este un pacat, ci dimpotriva este socotit ca un har dat de Dumnezeu. Averea celui care munceste este pusa in slujba comunitatii in care traieste.Dumnezeu nu-i iubeste numai pe cei care isi parasesc averile si se izoleaza de comunitate mergand in pustiu in cautarea lui,ci ii iubeste si pe aceia care raman in mijlocul oamenilor si produc bogatie. Bogatia acestora lucreaza pentru comunitate,fie direct ,ca un bun de consum de care se bucura toti cei care il cumpara sau prin impozitele catre bugetul public din care se fac redistribuirile in folosul tuturor, fie indirect, prin investitiile pe care le face cel care aduna averea,investitii care genereaza locuri de munca,deci asigura existenta decenta a multor oameni, sau prin acumularile de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alti investitori care multiplica bogatia comunitara.Aceasta spirala a bogatiei nu ar fi posibila fara acei oameni care la inceput dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate in urmarirea telurilor propuse si o pricepere deosebita pentru administrarea resurselor umane,financiare sau naturale, intr-un mod cat mai ingenios cu putinta. De fapt, prin aceasta pricepere in inmultirea banilor cu ajutorul unor idei ingenioase care nu stau la indemana oricui este tradus harul daruit de Dumnezeu bunului crestin.
Doctrina protestanta a predestinarii produce pentru inceput o stare de inconfort psihic. Si asta pentru ca individul traieste o stare dramatica,de permanenta incertitudine intrucat nu mai poate coopera cu Dumnezeu la faurirea propriului destin.
Conform doctrinei elaborate de Calvin unii oameni sunt alesi , iar altii sunt damnati, dar nu se stie cum a luat Dumnezeu aceasta decizie, pentru ca daca am aplica principiile justitiei pamantesti la hotararile divine am da dovada de lipsa de credinta.
Omul se simte neputincios pentru ca Biserica,preotul sacramentele nu-l pot ajuta.Nici Dumnezeu nu poate interveni pentru ca ar insemna nerecunoasterea deciziilor sale originare.Omul trebuie sa se comporte ca si cum ar fi ales si sa repinga orice indoiala ca pe o tentatie a diavolului, avand ca solutie ducerea unei vieti ascetice. In acest comandament al eticii protestante,Weber identifica ,,legatura dintre calvinism si spiritul capitalismului”
Doctrina predestinarii si alte doctrine teologice conexe incurajeaza viata activa,munca.
Munca desfasurata conform comandamentelor lui Dumnezeu este singurul mijloc de a obtine certitudinea asupra gratiei divine. Comportamentele intreprinzatorilor protestanti din secolele al XVI-lea si al XVII-lea sunt o reflectare a acestui principiu etic dedus din doctrinele religioase.Munca permanenta ,pietatea,simplitatea si autocontrolul in toate actiunile sunt trasaturi care se generalizeaza rapid pe masura statornicirii protestantismului.
Doctrinele teologice si scrierile pastorale din codul protestantismului contin in mod intrinsec ideile incurajarii planificarii si urmaririi permanente a castigului economic .Protestatismului ca miscare religioasa a influentat dezvoltarea culturii materiale si a imprimat o tendinta generala a activitatilor oamenilor. Impulsurile psihologicce care-si au originea in credintele si practicile religioase au dat un sens vietii cotidiene a oamenilor si i-au determinat sa adere la acest sens .
Weber nu a analizat ideile religioase ci modul in care doctrinele Reformei si morala puritanilor au devenit un mod de viata pentru un intreg grup de oameni.Facand o analiza a comunitatilor sectare, a observat ca membrii acestora isi dezvolta un puternic sentiment de solidaritate pe baza credintelor comune si a convingerii ca ei sunt cei alesi de Dumnezeu sa stabileasca o aristocratie spirituala separata de restul lumii. Membrii sectelor trebuie sa probeze in permanenta ca detin calitatile pentru care au fost admisi, atat in fata celorlalti cat si fata de ei insisi.
In conceptia lui Weber,etica protestanta a fost unul din multele fenomene care au condus la cresterea rationalismului in diverse aspecte ale vietii sociale.
Rationalismul care s-a manifestat indeosebi in civilizatia vestica este corelat cu dezvoltarea capitalismului. El a fost folosit in Vest in cunoasterea si observatia stiintifica in utilizarea metodelor experimentale in analiza istorica in jurisprudenta ,in organizarea administratiei si a activitatilor economice Sistematizarea rationala a occidentului care l-a propulsat inaintea Orientului a avut ca suport si ideile religioase si chiar anumite aspecte ale culturii moderne au fost determinate de forte religioase. Intre protestantism si capitalism este o legatura incidentala si nu o dependenta cauzala absoluta.
Mai exista in etica protestanta o idee revolutionara ; aceea ca marginalii dintr-o comunitate devin foarte ambitiosi-si de cele mai multe ori si eficienti-tocmai datorita statutului lor de marginali. Acestia intra in competitie cu cei care au resurse si inventeaza solutii ingenioase pentru situatii imposibile. Prin aceasta ideee,etica protestanta inoveaza si in domeniul democratiei,legitimand marginalii sa ia loc in competitia sociala fara complexe, chiar cu un fel de orgoliu al marginalului.
Eficienta actiunii rationale si spiritul democratic vor fi cuvintele de ordine ale secolelor al-XIX-lea si alXX_lea.
Este interesant cum Weber se apleaca asupra statisticilor ocupationale ale tarilor cu compozitia reliogioasa mixta si cerceteaza cu minutiozitate proportiile, ajungand la concluzia ,, ca oamenii de afaceri si detinatorii de capital, ca si lucratorii calificati de nivel mai inalt si intr-o masura chiar mai mare ,personalul intreprinderilor moderne instruit in domeniul tehnic si comercial sunt protestanti in proportie covarsitoare”(Etica protestanta-pag 31).
Cercetand faptul ca unele parti din vechiul Imperiu cele mai dezvoltate economic si cele mai favorizate prin resursele naturale au trecut la protestantism in sec al XVI-lea,Weber se intreaba ,,de ce tinuturile cu cea mai mare dezvoltare economica au fost ,in acelasi timp, extrem de favorabile unei revolutii in sanul Bisericii”.
Reforma a insemnat de fapt eliminarea controlului unei Biserici cu al alteia , mai toleranta.Diferente intre protestanti si catolici existau si din punct de vedere al educatiei superioare oferite copiilor lor,interesul mai scazut al catolicilor pentru studii tehnice si ocupatii industriale si comerciale si in general pentru afacerile specifice clasei mijlocii, fata de cel al protestantilor.
Catolicii preferau gimnaziile umaniste,din randurile lor fiind putini antreprenori capitalisti si aveau o proportie mai scazuta chiar in randurile muncitorilor calificati din industria moderna. Dintre muncitorii experimentati , catolicii au o inclinatie mai puternica de a ramane la mestesugurile lor, in timp ce protestantii sunt atrasi in numar mai mare spre fabrici unde ocupa nivelurile superioare ca lucratori calificati sau ocupa locuri in administratie.
Weber explica alegerea ocupatiei ca fiind determinata de tipul de educatie favorizat de atmosfera religioasa a comunitatii de bastina si a casei parintesti.
Judecand ambele religii la nivelul popular,protestantii critica idealurile ascetice ale modului de viata catolic,in timp ce catolicii raspund cu acuzatia ca materialismul rezulta din secularizarea tuturor idealurilor infaptuita de protestantism.
Atitudinile lor sunt diferite fata de viata economica ,,catolicul e mai linistit ,avand intr-o masura mai mica impulsul de a dobandi :el prefera o viata cat se poate de sigura,chiar si cu un venit mai mic ,decat o viata plina de riscuri si emotii, chiar daca i-ar putea aduce sansa de a obtine onoruri si bogatie”… ,,protestantul prefera sa manance bine,iar catolicul –sa doarma netulburat”.
In studiul intreprins de Weber se foloseste,,o expresie oarecum pretentioasa” –asa cum sustine autorul insusi-pe care o denumeste ,,spiritul capitalismului”. Aceasta nu poate fi ,,decat o individualitate istorica, adica un complex de evenimente asociate intr-o realitate istorica pe care le unim intr-un tot conceptual , tinand seama de semnificatia lor culturala” (Etica protestanta pag 41)
,,Spiritul capitalismului “ este un ,,fenomen semnificativ prin individualitatea sa unica” care ,,nu poate fi definit potrivit formulei genus proximum,differentia specifica” pentru ca ,,trebuie sa fie alcatuit treptat din partile individuale extrase din realitatea istorica”
Pentru a evidentia ,,Spiritul capitalismului”Weber se foloseste de unele fraze apartinand lui Benjamin Franklin,aceleasi fraze folosite si de Ferdinand Kurnberger in ,,Tablou al culturii americane”.
Frazele reprezinta profesiunea de credinta a unui yankeu si se pot rezuma astfel; ,,timpul inseamna bani”….,,creditul inseamna bani”...,, banii au o natura prolifica,generatoare”…. ,,bunul platnic e stapan peste punga altuia”…,, din sase lire pe an ai putea trage foloase ca de pe urma a o suta de lire daca esti un om de o prudenta si cinste bine cunoscute”……etc.
Weber subliniaza faptul ca toate atitudinile morale ale lui Franklin sunt impregnate de utilitarism. Onestitatea e utila deoarece asigura credit; la fel sunt punctualitatea ,harnicia cumpatarea si acesta este motivul pentru care reprezinta virtuti.(numai in masura care sunt utile individului)
In conceptia lui Franklin castigarea de bani in cadrul ordinii economice moderne, daca se face legal este rezultatul si expresia virtutii si perfectionarii unei vocatii.
Idea datoriei cuiva de a-si urma vocatia este trasatura cea mai caracteristica a eticii sociale a culturii capitaliste, chiar baza fundamentala a acesteia.Capitalismul din zilele noastre educa si selecteaza subiecti economici de care are nevoie printr-un proces de supravietuire economica a celor mai potriviti.
Spiritul capitalismului a intampinat o impotrivire din partea traditionalistilor, care voiau sa traiasca asa cum erau obisnuiti, sa castige cat le era necesar.Cei care au castigat erau oameni crescuti la scoala grea a vietii , calculati si indrazneti temperati si vrednici de incredere, iscusiti si cu totul devotati afacerilor lor , cu opinii si principii strict burgheze.
Munca lor de-o viata era atat timp cat ramaneau atasati de traditia bisericii, in cel mai bun caz ceva indiferent din punct de vedere moral.
La moartea bogatasilor, sume considerabile se indreptau spre institutiile religioase pentru rascumpararea pacatelor. Chiar si scepticii si oamenii indiferenti fata de biserica se reconciliau cu ea prin daruri, deoarece doreau sa-si asigure viata de apoi , pentru ca o supunere din afara la poruncile bisericii era insuficienta pentru a asigura mantuirea.
Analizelor lui Weber continua pana in zilele noastre cand capitalismul ,,nu mai are nevoie de sprijinul vreunor forte religioase si simte ca incercarile religiei de a influenta viata economica in masura in care acestea mai pot fi resimtite ,sunt o imixtiune la fel de nejustificata ca si reglementarea impusa de stat”.
Opiniile si atitudinile oamenilor sunt determinate de acum de interesele comerciale si sociale. Ei trebuie sa-si adapteze modul de viata la conditiile succesului capitalist , pentru ca astfel ,,se scufunda “.
Un element al analizei lui Weber il constituie si termenul german Beruf care a intrat in vorbirea de zi cu zi a tuturor popoarelor protestante sugerand o conceptie religioasa ,aceea a unei misiuni trasate de Dumnezeu.Valorizarea indeplinirii datoriei in treburile pamantesti era forma cea mai inalta pe care o putea lua activitatea morala a individului.
Acest lucru a conferit activitatii lumesti o semnificatie religioasa si a creat prima data conceptul de vocatie in acest sens. Conceptia asupra vocatiei aduce la lumina dogma centrala a tuturor cultelor protestante ,,singurul mod de a trai acceptabil pentru Dumnezeu nu consta in transcederea moralitatii lumesti in ascentismul monastic ,ci in indeplinirea obligatiilor impuse individului de pozitia sa in lume”.
Aceasta conceptie a fost dezvoltata de Luther in viziunea caruia renuntarea la indatoririle de pe lumea aceasta este produsul egoismului ,reprezentand o retragere din fata obligatiilor temporale.In conceptia lui munca in numele unei vocatii este expresia deplina a dragostei fratesti , iar indeplinirea indatoririlor pamantesti este in toate imprejurarile singurul mod de atrai acceptabil pentru Dumnezeu.. La Luther, conceptul de profesiune a ramas traditionalist, profesiunea fiind ceva ce omul trebuie sa accepte ca un dat divin ,la care trebuie sa se adapteze.
In evolutia sa ulterioara indatoririle lumesti nu mai erau subordonate celor ascetice, si predicau obedienta fata de autoritate si acceptarea lucrurilor asa cum sunt.
Cercetand relatiile dintre vechea etica protestanta si spiritul capitalismului, in operele lui Calvin,ale calvinismului si ale celorlalte secte puritane Weber nu poate demonstra insa ca vreunul dintre fondatorii sau reprezentantii acestor miscari religioase a intentionat sa promoveze spiritul capitalismului ca fiind telul muncii sale de- o viata , sau ca urmarirea bunurilor pamantesti, conceputa ca un scop in sine avea pentru vreunul dintre ei o valoare etica pozitiva.
Si asta pentru ca, mantuirea sufletului si doar aceasta , era centrul vietii si stradaniilor lor, iar idealurile lor etice si rezultatele practice ale doctrinelor lor se bazau cu toatele doar pe ea si erau consecintele unor motive pur religioase.
De aceea in mare masura consecintele Reformei au fost rezultate neprevazute si chiar nedorite ale eforturilor reformatorilor.
Dupa analiza celor patru forme principale de protestantism ascetic ( calvinismul , pietismul,metodismul si sectele baptiste),Weber cauta sa explice conexiunea dintre ideile religioase fundamentale ale protestantismului ascetic si maximele sale pentru conduita economica de zi cu zi”.
Pentru acest lucru cerceteaza scrierile care au derivat din practica pastorala pentru ca este convins ca fortele religioase din epoca respectiva reprezinta influente decisive pentru formarea caracterului national.
Si pentru ca latura puritanismului englez care a derivat din calvinism ofera baza religioasa cea mai consistenta a ideii de vocatie Weber analizeaza scrierile lui Richard Bahter in a carui opera ,,odihna vesnica a sfintilor are loc pe lumea cealalta” pentru ca ,,pe pamant omul trebuie, pentru a fi sigur de starea sa de gratie sa implineasca faptele celui care l-a trimis atat timp cat este inca ziua” ,,Nu timpul liber si bucuriile vietii ci doar activitatea slujeste la sporirea gloriei lui Dumnezeu , in conformitate cu manifestarile limpezi ale vointei lui “
Munca este pe de o parte o tehnica ascetica ingaduita, asa cum a fost dintotdeauna in Biserica Occidentala, iar apararea specifica impotriva tuturor acelor tentatii pe care puritanismul le-a reunit sub numele de viata in necuratie a detinut un rol important. Relatia sexuala este ingaduita chiar in cadrul casatoriei, numai ca un mijloc voit de Dumnezeu pentru sporirea gloriei sale , potrivit poruncii,,Cresteti si va inmultiti”
Munca in conceptia lui Richard Bahter a ajuns sa fie considerata in sine scopul vietii, randuita ca atare de catre Dumnezeu .
La Toma din Aquino munca este,, naturali ratiune ,necesara pentru intretinerea individului si comunitatii, dar in cazul lui unde scopul este indeplinit ,preceptul inceteaza sa mai aiba vreun inteles, iar in plus, aceste se aplica doar speciei, nu fiecarui individ.
In viziunea lui ,Imparatia lui Dumnezeu dobandeste preeminenta fata de porunca in sensul ei literal ,cea mai inalta forma de productivitate monahala consta in sporirea,,Thesaurus ecclesiae”prin rugaciune si cant.
Baxter insa sustine ca averea nu scuteste pe nimeni de respectarea ei neconditionata.( Nici chiar bogatasii nu vor manca daca nu muncesc), caci si ei trebuie sa asculte porunca lui Dumnezeu .
Pentru Luther , diferentierea oamenilor in clase si ocupatii era un rezultat direct al vointei divine ,iar perseverenta individului in locul si limitele pe care i le atribuie Dumnezeu era o indatorire religioasa.
Vocatia insa este cea mai bine reliefata de Baxter care sustine ca ,,in afara unei vocatii bine reliefate,implinirile uni om sunt doar intamplatoare si neregulate ,iar el petrece mai mult timp in tradavie decat la munca “.
Interesanta este si etica quakerilor caresustin ca viata unei persoane in profesia sa este un exercitiu de virtute ascetica .Dumnezeu nu cere munca in sine ci munca rationala intr-o profesie,daca e necesar pentru binele comun sau al persoanei respective,o persoana poate combina mai multe profesii sau isi poate schimba profesia daca doreste sa-si urmeze o vocatie mai placuta lui Dumnezeu.
Tot Dumnezeu este acela care-i arata persoanei sansa obtinerii unui profit,acesta avand datoria sa o fructifice fara un scop anume.
Din punct de vedere etic averea este maligna numai in masura in care reprezinta o tentatie spre trandavie si bucuriile pacatoase ale vietii,dobandirea ei fiind rea numai cand se face cu scopul de a trai mai tarziu fericit si fara griji.
Evidentierea importantei ascetice a unei profesiuni stabile a oferit o justificare etica pentru diviziunea specializata,moderna a muncii ,iar interpretarea providentiala a obtinerii de profit justifica activitatile omului de afaceri. Chiar si sportul era acceptat numai daca slujea unui scop rational iar teatrul era considerat,,vorbarie goala,faptele si gesturile superflue si ostentative”
Era condamnata necinstea si lacomia impulsiva,obtinerea bogatiei ca rod al muncii insa era un semn al binecuvantarii lui Dumnezeu.Era deasemenea incurajata investirea productiva a capitalului iar etica medievala incuraja cersitul,chiar il glorifica,pentu ca in viziunea ei cersetorii ofereau persoanelor instarite posibilitatea de–a face fapte bune .
In concluzie,unul din elementele fundamentale ale spiritului capitalismului modern,conduita rationala pe baza ideii de profesiune s-a nascut din spiritul ascetismului crestin.
“

Metoda si regulile metodei in investigatia sociologica

Emile Durkheim (1858-1917), unul dintre principalii fondatori ai sociologiei stiintifice moderne, preocupat ca si predecesorii sai de ameliorarea starii sociale, de realizarea ordinii si consensului social are meritul deosebit de a-i fi dat acesteia “mai multa rigoare si un statut academic si universitar recunoscut” (Ioan Mihailescu – pag. 16 Sociologie Generala – Editura Polirom).
Autorul care sustinea ca faptele sociale trebuiesc tratate ca “lucruri” (exterioare individului si impunandu-i-se acestuia in mod constrangator) si nu concepea explicarea socialului decat prin social ne-a lasat prin lucrarea “Regulile metodei sociologice” prima fundamentare riguroasa a metodologiei-sociologiei.
Argumentand necesitatea inlaturarii din stiinta a prenotiunilor, propunand critarii de distingere a normalului de patologic in viata sociala, stabilind regulile analizei tipologice, fundamentand explicatia sociologica determinista si prescriind regulile analizei comparative, lucrarea lui Durkheim constitue si astazi o excelenta introducere in metodologia sociologica.
Ghidandu-se dupa principiul “Studiaza faptele sociale ca niste lucruri!” sociologul incearca o definire a faptului social in primul capitol din “Regulile metodei sociologice” pentru “a cauta care este metoda cea mai potrivita in studiul faptelor sociale” (pag.35).

A. Teoria faptului social


Convins ca nu tot ce se petrece in societate este si social (“Fiecare individ bea, doarme, mananca, judeca iar societatea are tot interesul ca aceste functii sa se exercite regulat”-(pag. 35 Cap. I-Regulile metodei sociologice ) intentia lui Durkheim este de a delimita clar faptele sociale de cele ce tin de domeniul biologiei si psihologiei care indeplinesc in principal functii fiziologice sau tin de domeniul vietii spirituale.
Numai asa s-ar evita confundarea domeniului sociologiei cu cel al biologiei sau psihologiei.
Teoria faptului social a starnit si interesul altor sociologi. Astfel pentru Max Weber pentru producerea fenomenelor sociale este nevoie nu numai de un conformism exterior, ci mai ales de unul interior, psihic. Pentru a diferentia faptul social de celelalte, Weber da un exemplu foarte sugestiv care consta in deschiderea umbrelelor de mai multi cetateni in timpul ploii si demonstreaza ca fiecare a actionat dupa propria trebuinta, negandindu-se la ceilalti.
Bougle si Raffault sustin ca “faptul social este inainte de orice, o comunicare a constiintelor, o actiune si reactiune a unora asupra altora” (Bougle et Raffault. Elements de Sociologie).
Altii sustin ca sociale sunt nu actiunile care se savarsesc in societate, ci “ideile” care determina aceste actiunii. Razboaiele, fenomenele economice precum si cele politice, sunt rezultate din idei si bazate pe idei.
Revolutia franceza “forma de manifestare a unei revolutii a mentalitatii franceze provocata de ganditori care au fost nemultumiti de mersul vietii sociale” (Petre Andrei – Sociologie generala – pag. 379) este un exemplu diveditor al unei actiuni al arei character depinde de idea care a determinat-o.
In viziunea lui Gabriel Tarde, fapt social este orice actiune savarsita de un individ avand drept model pe altcineva, deci este rezultatul contactului a doua sau mai multe constiinte care sunt intre ele in raport de imitatie.
Spre deosebire de Tarde, Durkheim n-a constatat influenta majora a imitatiei in nasterea faptelor colective. Ba mai mult, imitatia “nu exprima niciodata cea ce este essential si caracteristic in faptul social” “Orice fapt social este limitat”. El are “o tendinta de a se generalize, dar aceasta pentru ca este social, adica obligatoriu. Puterea lui de expansiune nu este cauza, ci consecinta caracterului sau sociologic” (Regulile metodei sociologice – pag.45).
Durkheim atribuie faptului social alte caractere si-l explica in alt mod. El caracterizeaza faptul social prin puterea de constrangere asupra individului si prin exterioritate. Unele fapte, actiuni si obligatii se impugn individului de la nastere existand inaintea lui si in afara de constiinta sa. Chiar daca individul este “in acord cu propriile sentimente” ele nu inceteaza a fi obiective, pentru ca ele au fost primite prin educatie nu au fost facute de individual insusi (Regulile metodei sociologice – pag.36).
Limba, portul, familia, legile juridice, credintele si practicile religioase, existe in afara constiintelor individuale. El nu li se poate sustrage daca vrea sa traiasca in societate. Pe langa faptul ca sunt exterioare individului aceste tipuri de conduita si gandire sunt “dotate cu o putere imperativa si coercitiva in virtutea careia ele se impun, cu sau fara voia lui” (Regulile metodei sociologice – pag.36).
In cazul in care individul se supune de buna voie, este posibil ca el sa nu simta constrangerea lor, lucru care nu se intampla cand opune rezistenta pentru ca si in cazul neexistentei unei constrangeri legale exista o presiune a opiniei publice care aproba, dezaproba, lauda sau ridiculizeaza anumite actiuni. Cel care nu se supune acestor fapte nu poate trai in societate, nu poate avea relatii sociale, pentru ca nimeni nu poate vorbi alta limba decat aceea pe care o cunosc ceilalti, nu poate face alte fapte decat cele premise de obiceiuri si de legi.
Constrangerea, fie directa, fie indirecta are aceeasi eficacitate.
Faptele sociale in conceptia lui Durkheim sunt “o categorie de fapte care prezinta caracteristici foarte speciale: ele constau in maniere de a actiona, de a gandi si de a simtii exterioare individului si inzestrate cu o putere de constrangere in virtutea careia I se impun …. Ele nu pot fi confundate cu fenomenele organice, deoarece sint alcatuite din reprezentari si actiuni, dar nici cu fenomene psihice, care nu exista decat in constiinta individuala si prin ea”. Faptele sociale nu au “ca substrat individual, ele nu pot avea alt substrat decat societatea, fie societatea politica in integralitatea sa, fie unul dintre grupurile ce o alcatuiesc, confesiuni religioase, scoli politice, literare, corporatii profesionale, etc” (Regulile metodei sociologice – pag.37).
Societatea, fundamental fenomenelor sociale este prin natura ei o realitate sui generic, distincta de realitatile individuale: “material vietii sociale nu s-ar putea explica prin factori curat psihologici, adica prin stari ale constiintei individuale, aceasta ni se pare evidenta insasi” (pag. 38 – Stefan Costea, Ion Ungureanu – Introducere in sociologia contemporana).
Faptele sociale se deosebesc calitativ de cele psihice, dar nu numai atat: “ele au un alt substrat, nu evolueaza in acelasi mediu, nu depend de aceleasi conditii fara a avea pretentia de a spune prin aceasta ca nu sunt intrucatva psihice caci constau in feluri de a gandi sau de a actiona ” (Stefan Costea, Ion Ungureanu – Introducere in sociologia contemporana).
Durkheim demonstreaza ca fapt social exista nu numai acolo unde este o organizare definite si exemplifica asa numitele curente sociale unde miscarile de entuziasm, de indignare, compasiune nu isi au originea in constiintele particulare ele vin din afara si ii antreneaza pe indivizi fara voia lor.
Puterea de coercitie exterioara se resimte atunci cand individual incearca sa se opuna. Uneori individual cade prada unei iluzii ca a contribuit la elaborarea unei emotii commune, cand de fapt totul i-a fost impus din afara.
Asa explica Durkheim si faptul ca indivizi cu totul inofensivi atunci cand sunt reuniti in multime se pot lasa antrenati in acte de cruzime.
Cel mai elocvent exemplu este modul in care sunt crescuti copii.
Copilul simte clipa de clipa presiunea mediului social care incearca sa-l formeze dupa propria sa imagine, parintii si profesorii fiind reprezentantii si intermediarii acestui mediu.
Considerand faptul social “o rezultanta a vietii commune, un produs al actiunilor si reactiunilor care au loc intre constiintele individuale”, iar reverberatia lui in fiecare dintre acestea “in virtutea energiei speciale pe care o datoreaza originii colective” (Regulile metodei sociologice – pag.44). Durkheim ajunge sa reprezinte in mod exact domeniul sociologiei. El nu cuprinde decat un grup determinat de fenomene.
Incercand mai multe definiti ale faptului social Durheim ajunge la concluzia ca “este fapt social orice fel de a face , fixat sau nu, susceptibil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara; sau, mai mult, care este general pentru o intreaga societate data, avand in acelasi timp o existenta proprie, independenta de manifestarile sale individuale” (Regulile metodei sociologice – pag.48).

B. Reguli cu privire la observarea faptelor sociale


Durkheim cel care cerea la sfarsitul secolului trecut ca sociologia sa devina ezoterica asemenea oricarei stiinte indemnand la despartirea de cunoasterea spontana vrea sa convinga ca inainte de a stuidia legaturile cauzale dintre fenomene este absolute necesara observarea faptelor sociale conform unor regulimetodologice precum si clasificarea si definirea lor.
Cu privire la observarea faptelor sociale, Durkheim recomada urmatoarele reguli, pe care le voi explica in continuare mai pe larg.
1. “Prima regula si cea mai importanta este sa consideri faptele sociale a lucruri” (Regulile metodei sociologice – pag.49).
2. “Trebuie sa indepartam in mod sistematic toate pre-notiunile” (Regulile metodei sociologice – pag.66).
3. “Definirea lucrurilor de care se ocupa pentru a le delimita si pentru a se lamuri pe sine insusi despre ce este vorba” (Regulile metodei sociologice – pag.70).
4. Pentru reprezentarea obiectiva a faptelor sociale acestea trebuiesc “desprinse mai mult de faptele individuale prin care se manifesta” (Regulile metodei sociologice – pag.80).
Dupa parerea lui Durkheim fenomenele care devin obiect al stiintei se gasesc deja reprezentate in minte nu numai prin imagini sensibile ci si prin diferite concepte mai putin rafinate si asta pentru ca “reflectia este anterioara stiintei” iar “omul nu poate trai in mijlocul lucrurilor fara sa-si faca despre ele idei dupa care isi regleaza conduita
Pre-notiunile fiind mai aproape de noi decat realitatile carora le corespund tindem sa le transformam in obiectul speculatiilor nostre. De aceea pentru o observatie obiectiva trebuie sa indepartam in mod systematic toate pre-notiunile si sa luam lucrurile asa cum sunt, sa le descriem, sa le comparam faptele avand doar un rol secundar, ca exemple sau ca dovezi, nefiind obiectul stiintei. Deci este necesar sa “ mergem de la idei la lucruri, nu de la lucruri la idei”.
Acele “notiones vulgares sau praenotiones” pe care Bacon le semnaleaza la baza tuturor stiintelor, unde iau locul faptelor (Ibidem I – p.17,36 – Regulile metodei sociologice pag. 52) se intalnesc si in sociologie pentru ca oamenii aveau idei despre drept, morala, familie, stat, societate, etc inainte de aparitia stiintei sociale.
Aceste pre-notiuni sunt capabile sa domine spiritele si sa se substitute lucrurilor. Existenta reprezentarilor schematice si sumare ce alcatuiesc pre-notiunile o percepem odata cu a noastra, pentru ca ele sunt in noi, sunt un produs al experientelor repetate si prin repetitie si obisnuinta rezulta un fel de ascendant si de autoritate, incat cu greu reusim sa ne eliberam de ele.
Proclamand fenomenele sociale drept fapte naturale, supuse legilor naturale, Auguste Comte recunoscuse si el implicit caracterul lor de lucruri. Pentru dezvoltarea istorica el folosea insa notiunea pe care o avea si care nu diferea prea mult de a omului obisnuit caci el concepea evolutia ca dezvoltare a unei idei omenesti.
H.Spencer, la randul lui face din societati sin u din umanitate obiectivul stiintei, dar definitia data de el societatilor este o pre-notiune, pentru ca in conceptia lui societatea nu este si nu poate fi decat realizarea unei idei, a ideei de cooperare prin care el o defineste (“cooperarea nu ar putea deci sa existe fara socieate, ea este scopul existentei societatii” – Principes de Sociologie III, pag.332).
Deci, in concluzie atat Comte cat si Spencer declarau ca faptele sociale sunt fapte naturale darn u le tratau totusi ca lucruri.
Durkheim sustime ca si fenomene sociale sunt lucruri si trebuie tratate ca lucruri, explicand ca acestea sunt “sigurul datum oferit sociologului” iar lucrul este “tot ce este dat, tot ce e observabil, sau mai curand se impune observatiei. A trata fenomenele drept lucruri inseamna a le trata in calitate de data, care constitue punctual de placare al stiintei” (Regulile metodei sociologice – pag.62).
Fenomenele sociale sunt lucruri pentru ca: ne sunt date valorile schimbate efectiv in cursul relatiilor economice sin u ideea pe care si-o fac oamenii asupra valorii; nu e data o anumita conceptie asupra idealului moral ci ansamblul regulilor care determina efectiv conduita; nu ne sunt date ideea utilului sau a bogatiei ci toate detaliile organizarii economice.
Durkheim accepta si posibilitatea ca viata sociala sa nu fie decat dezvoltarea anumitor notiuni, dar aceste notiuni nu ne sunt date imediat, ci pot fi atinse numai prin realitatea fenomenala care le exprima.
Fenomenele sociale trebuiesc considerate detasate de indivizi, studiate ca lucruri exterioare si nu trebuie sa pornim niciodata cu presupozitia caracterului conventional al unei practice sau al unei institutii. Numai asa observatia poate sa fie obiectiva pentru ca faptele sociale nu sunt un produs al vointei noastre, ele o determina din afara.
Ele le vede chiar ca niste forme in care suntem obligate sa incadram actiunile noastre.
Durkheim tine sa sublinieze avantajul sociologiei fata de psihologie pentru ca faptele sociale desi mai complexe sunt mai accesibile si isi manifesta convingerea ca recunoscnad ca principiu al metodei sociologice considerarea faptelor sociale ca lucruri, sociologia poate progresa cu rapiditate.
Pentru a crea o disciplina riguroasa trebuiesc respectate urmatoarele reguli:
1. “Trebuie sa indepartam in mod sistematic toate pre-notiunile” (Regulile metodei sociologice – pag.67).
Cercetatorul trebuie sa-si interzica ferm folosirea conceptelor formate in afara stiintei si pentru nevoi care nu au nimic stiintific, atunci cand determina obiectul cercetarilor sale sau in timpul demonstratiilor. Chiar si atunci cand este nevoit sa recurga la ele, el trebuie sa o faca constient de precaritatea valorilor pentru a nu le chema sa joace in cadrul doctrinei un rol de care nu sunt demne.
Amestecul sentimentelor in cercetare poate fi dusmanul sociologului pentru ca in general un character pasional imprima un anumit character cercetarii si nu se poate numi stiinta aceea care–i facuta cu inima si nu cu mintea.
2. Determinarea riguroasa a obiectului cercetarii este primul pas al sociologului care se face prin definirea si determinarea grupului de fenomene, fapte sau procese sociale de investigat, pe baza caracterelor exterioare commune ale lor si cuprinderea in cercetare a tuturor elementelor componene, fara a allege sau selecta fenomenele “elita” si exclude pe altele pe consideterntul ca nu ar intruni in egala masura caracteristicile comune ale tuturor.
Definind lucrurile de care se ocupa, delimitandu-le si lamurindu-se pe sine insusi mai intai, cercetatorul poate verifica ce si-a propus.
Cercetatorul trebuie sa ia ca obiect de cercetare un grup de fenomene definite in prealabil prin anumite caractere exterioare care le sunt comune. De exemplu din toate actele care determina din partea societatii o reactie particulara numita pedeapsa, constituim un grup sui-generis care cuprinde o anumita categorie de fapte. Se da numele de crima oricarui act pedepsit si crima astfel definite devine obiectul unei stiinte speciale, Criminologia.
Sociologul vine de la inceput in contact direct cu realitatea. Impartirea faptelor nu depinde de el, de particularitatea spiritului sau ci de natura lucrurilor.
Incadrarea intr-o anumita categorie este recunoscuta de toata lumea, iar afirmatiile unui observator pot fi controlate de altii. Notiunea astfel constituita se deosebeste de cea a simtului comun pentru ca sa constituit un concept nou potrivit nevoilor stiintei si exprimat printr-o terminologie speciala.
Conceptul comun ii serveste savantului numai ca indicator. Il informeaza ca exista undeva un ansamblu de fenomene reunite sub aceeasi denumire si care trebuia sa aiba insusiri comune.
3. Foarte important pentru sociolog este prezentarea cat mai obiectiva a faptelor sociale. Durkheim e convins ca atunci cand “sociologul vrea sa exploreze o ordine oarecare a faptelor sociale trebuie sa faca efortul de a gasi o perspective din care faptele apar separate de manifestarile lor individuale” (Regulile metodei sociologice – pag.79).

C. Reguli cu privire la distinctia dintre normal si patologic


Obervatia sociologica realizata dupa regulile anterioare identifica doua feluri de fapte: “acelea care sunt asa cum trebuie sa fie si acelea care ar trebui sa fie altfel decat sint, fenomenele normale si cele patologice” (Regulile metodei sociologice – pag.83).
Este meritul lui Durkheim care a reusit folosind regulile metodologice in cercetarea concreta sa elaboreze o teorie sociologica specifica a normalului si patologicului in viata sociala.
Pe langa acestea pot fi intalnite si ramasite ale vechilor organizari sociale care nu aduc nici un folos societatii actuale, dar nici nu exercita asupra acesteia o influenta negative.
Faptele, fenomenele si procesele sociale considerate normale indeplinesc functii positive in viata sociala, pe cand cele anormale influenteaza negative buna functionare a organismului social.
Menirea sociologului este aceea de a identifica fenomenele anormale pentru a fi extirpate din corpul social.
Cu privire la distinctia dintre normal si patologic, Durkheim formuleaza trei reguli: (Regulile metodei sociologice – pag.100-101).
1. “Un fapt social este normal pentru un tip social determinat, considerat intr-o faza determinate a dezvoltarii sale atunci cand se produce in media societatilor din aceasta specie, comparate in faza corespunzatoare a evolutiei lor
2. Rezultatele metodei precedente pot fi verificate aratand ca generalitatea fenomenului depinde de conditiile generale ale vietii colective in tipul social considerat.
3. Verificarea este necesara mai ales cand acest fapt se refera la o specie sociala a carei evolutie nu este complet parcursa”.
Intrucat notiunea de societate nu este generala ci exista mai multe societati concrete Durkheim constata ca normalitatea sau anormalitatea unui fenomen nu pot fi supuse unei singure categorii abstracte valabila in toate societatile si toate fazele dezvoltarii lor.
Astfel avand ca punct de plecare biologia (unde fiecare specie isi are sanatatea sa pentru ca fiecare apartine unui alt tip de mediu, sanatatea speciilor inferioare nefiind mai mica decat cea a celor evaluate, iar ceea cei normal pentru salbatic nu-I totdeauna si pentru civilizat si reciproc) autorul demonstreaza ca “la fel se intimpla si cu societatile” unde un fapt social nu poate fi numit normal pentru o specie sociala determinate decat in raport cu o faza, determinate si ea, a dezvoltarii sale.
In conceptia lui Durkheim normalitatea unui fenomen social este data de concordanta acestuia cu conditiile sociale care au facut posibile si necesara aparitia lui. Daca se mentin conditiile care l-au generat persistenta lui pe tot parcursul mentinerii lor este normala.
Afirmatiile stiintifice cu privire la starea normala a unor cazuri particulare sunt insotite totdeauna de ratiune pentru ca altfel faptele ar fi interpretate eronat.
In perioadele de tranzitie cand specia intreaga este pe cale de a evolua, singurul tip normal realizat si existent in fapte este cel al trecutului, chiar daca numai este in concordanta cu noile conditii de exitenta.
Misiunea sociologului este mult mai grea decat a unui biolog care in orice moment stie care este starea normala a unui animal si aceasta pentru ca in sociologie numai pentru societatile inferioare poate fi stabilita legea evolutiei lor normale.
In analiza unei societati recente sociologul intampina dificultati in a sti daca un fenomen este normal sau nu pentru ca nu are nici un punct de reper. El incearca sa stabilieasca prin observatie ca faptul este general, cerceteaza conditiile din trecut care l-au generat si stabileste daca mai exista si in prezent sau a fost schimbat.
In primul caz trateaza fenomenul ca normal, iar in al doilea ca patologic.
Cercetand starea economica a popoarelor europene cu lipsa de organizare, pentru a constatat daca este normala sau nu, se cauta ceea ce i-a dat nastere in trecut. Daca se mentin aceleasi conditii in continuare, se ajunge la concluzia ca situatia este normala. Daca starea economica este legata de o structura sociala veche, segmentara care devine tot mai putin pregnanta se trage concluzia ca ea constitue in prezent o stare morbida, oricat de universala ar fi ea.
Analizand crima, Durkheim ajunge la concluzia ca aceasta este un fenomen normal pentru ca o societate in care ar lipsi este imposibila.
In societate acetele criminale ar inceta numai daca sentimentele pe care ele le ofenseaza s-ar regasi in toate constiintele individuale fara exceptie si cu forta necesara pentru a inabusi sentimentele contrare.
Pentru ca ucigasi sa dispara ar trebui ca oroarea de sangele varsat sa fie mult mai mare in paturile sociale din care ei provin, implicit in intreaga societate.
Pentru a convinge Dukheim compara o societate in care nu ar exista crima cu o manastire si ajunge la concluzia ca in lipsa crimelor greselile cat de minore ar fi ar provoca acelasi scandal cu al delictului usual. Daca societatea are puterea de a judeca si pedepsi, ea califica actele drept criminale si le trateaza ca atare. Tot asa omul perfect, cinstit judeca cele mai mici slabiciuni morale ale sale cu o severitate cu care ceilalti judeca actele cu adevarat delicvente.
“Crima este deci necesara; ea este legata de conditiile fundamentale ale oricarei vieti sociale, dar tocmai de aceea, ea este utila; caci aceste conditii de care depinde sunt ele insele indispensabile evolutiei normale a moralei si a dreptului (Regulile metodei sociologice – pag.108).
Uneori independenta de gandire e considerate crima (cazul lui Socrate a carui independenta in gandire a servit la pregatirea unei morale si a unei credinte noi necesare atenienilor ale caror conditii de existenta numai erau in armonie cu traditiile in care traisera).
Libertatea de gandire de care ne bucuram acum a putut fi proclamata numai prin incalcarea regulilor care o interziceau.
Desi crima este urata, ca de altfel si durerea, ea “nu mai este conceputa ca un rau ce trebuie eradicat” ci ca un “agent reglator al vietii sociale”. In general, in societate pedeapsa este proportionala cu delictul.
Fenomenele sociale trebuiesc tot timpul sub observatie, sociologul avand menirea medicului care previne aparitia bolilor. El trebuie sa vegheze ca generalitatea fenomenlor sa fie luata drept criteriu al normalitatii lor, actiunile din societate fiind reglate tot timpul cu gandirea.

D. Reguli cu privire la constituirea tipurilor sociale


Un fapt social poate fi considerat normal sau patologic in raport cu o “specie sociala determinate” adica cu o societate concreta, data nu cu societatea in general.
Apare astfel necesitatea determinarii si clasificarii societatilor ca tipuri sociale care au atat elemente commune societatii generale cat si elemente specifice, care le deosebesc calitativ unele de altele.
Metodele prin care se determina “trunchiurile” sau “spetele” sociale sunt:
- studierea fiecarei societati in particularitatea sa si elaborarea unor monografii “pe cat de exacte, pe atat de complete”
- compararea acestor monografii intre ele “pentru a vedea prin ce se aseamana si prin ce se deosebesc”
- “dupa insemnatatea relative a acestor similitudini si a acestor deosebiri” se grupeaza societatile, popoarele, natiunile in grupuri asemanatoare sau deosebite.
- cercetarea completa a gruparilor sau “tipuri de spete sociale” si ridicarea pe aceasta baza de la particular la general ajungandu-se la formularea unor legi ale existentei si devenirii lor.
Pentru a prescurta munca stiintifica in momentul efectuarii une clasificari se va inlocui multimea indefinite a indivizilor cu un numar mic de tipuri dar care sa contina caracteristicile tuturor indivizilor. Clasificarea trebuie facuta dupa un mic numar de trasaturi indivduale, dar alese cu grija.
Pentru a sti daca un fapt este general intr-o specie nu e necesar sa observam toate societatiile din aceasta specie, ci doar cateva. Astfel se aleg trasaturi esentiale ce pot fi cunoscute daca explicarea faptelor este sufficient de avansata.
Pentru a afla proprietatile caracteristice ale tipurilor sociale se porneste de la premisa ca “societatile sunt compuse din parti adaugate unele altora” si ca “natura oricarei rezultante depinde in mod necesar de natura, de numarul elementelor componente si de modul lor de combinare” (Regulile metodei sociologice – pag.120).
Durkheim numeste morfologie sociala partea sociologiei care are sarcina sa constitue si sa clasifice tipurile sociale.
Partile constitutive ale unei societati sunt mai simple decat ea si daca s-ar cunoaste cea mai simpla societate pentru clasificare ar trebui urmarit numai modul in care aceasta se compune cu ea insasi si modul in care elementele ei se compun intre ele.
In viziunea lui Durkheim o societate simpla este o societate segmentara care “nu contine altele mai simple decat ea”. Acestei definiti ii corespunde Hoarda care “este un agregat social care nu contine si nici n-a continut vreodata in sanul sau nici un alt agregat mai elementar ci se compune imediat din indivizi. Acestia nu formeaza inauntrul grupului total grupuri speciale si diferite de cel precedent; ele sunt juxtapose in mod atomar. Se intelege ca nu ar putea contine o societate mai simpla; este protoplasma regnului si prin urmare baza naturala a oricarei clasificari”. Acesta este un segment social caracterizat prin solidaritate mecanica.