Despre mine

Fotografia mea
Bucuresti, Sector 6(Crangasi), Str. Nicolae Oncescu 4, Bloc 100, etaj 2, Ap.14, Romania
Ca psiholog imi doresc sa vin in sprijinul cat mai multor persoane, care, in aceste vremuri problematice, dintr-un motiv sau altul ajung intr-un impas. Prin ceea ce fac doresc sa conving ca psihologul poate avea un rol important in societate. Consider ca si K.J. Schneider ca Psihologia este o„ştiinţă a inimii"în sens romantic ce”trebuie făcută cu artă”. Sper ca formarile facute pana acum si experienta mea de viata, sa-mi permita sa aduc linistea in familiile in care apar probleme.
Se afișează postările cu eticheta o zi din viata mea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta o zi din viata mea. Afișați toate postările

duminică, 12 octombrie 2008

O zi din viata mea

Mi-au trebuit cateva zile de gandire pentru a putea asterne pe hartie „O zi din viata mea ”. Si asta pentru ca fiecare secunda , fiecare minut , fiecare ora , fiecare zi din viata mea mi se par la fel de importante , pentru ca ma apropie tot mai mult de indeplinirea unui vis , pe care l-am urmarit toata viata ..... ( la 53 de ani am gasit in mine forta necesara de a o lua de la capat intr-un domeniu fascinant, acela al consilierii psihologice ).
Ma ajuta mult faptul ca toata viata am fost alaturi de oameni , le-am ascultat pasurile , i-am sprijinit la nevoie , le-am dat un sfat cand mi-au cerut . Ma ajuta si incurajarile celor care m-au cunoscut luand-o de la zero in alte doua domenii de activitate , unde am ajuns sa fac performanta , gasesc resurse in zecile de blocuri construite pe comenzile mele pe vremea cand lucram in constructii .
Si daca tot trebuie sa aleg o zi , o aleg pe cea de luni, 29 Octombrie, pentru ca e inceput de saptamana , asa cum si pentru mine inseamna un nou inceput . De astazi , in cabinetul meu de psihologie , pe langa activitatea de consiliere familiala incep alte doua activitati : cea de psiholog clinician si cea de psihologia muncii si organizationala . Tot ce construiesc astazi sunt convinsa ca are o fundatie solida , construita cu migala in ani de zile , in care am pus inainte de toate dragostea fata de oameni , nevoia de a-i ajuta sa treaca peste momentele dificile ale vietii .
Dupa 32 de ani de munca in doua activitati importante , imi place sa cred ca am luat cea mai buna decizie . Simt ca aceasta noua profesie a mea , nu este numai un loc de munca , ci o misiune ce imi armonizeaza convingerile , valorile , actiunile , si-mi dau sentimentul propriei identitati .
..........................................................................................................................................
Asadar , e dimineata....orele 6.00...suna alarma ...dar nu prea mult , pentru ca o opreste sotul ca eu sa ma mai pot rasfata cateva minute in patul cald , pentru ca seara m-am culcat destul de tarziu . A trebuit sa scriu ceva pentru un site de dezvoltare personala pentru studenti , sa raspund unor mesaje , sa-mi adun materiale pentru lucrarea de Dizertatie ( mai fac un master „Familie si societate , pentru ca fiind licentiata in Sociologie- Psihologie” acesta acopera ambele profesii , simt ca ma implineste si-mi aduce cunostinte de care ma pot folosi la nevoie ) .
Sotul deschide televizorul...” poate o sa spuna ceva despre vreme”....oricum , mie nu-mi pasa daca ploua sau e soare , daca-i cald sau frig , pentru ca-n sufletul meu e o primavara vesnica...ma bucur de rasaritul soarelui , de razele lui blande , dar sunt la fel de bucuroasa si atunci cand stropii de ploaie imi mangaie fata .
Starea aceasta de bine vine din interiorul meu , pentru ca ma simt un om implinit , atat ca sotie ( am 31 de ani de casatorie) si mama (am trei baieti de 19,21 si 27 de ani de care sunt foarte mandra ) , cat si in profesie, unde in sfarsit fac ceva si pentru sufletul meu ... Consider falsa si artificiala parerea unora ca statutul de sotie si mama e incompatibil cu profesia . Daca iti doresti cu adevarat , nimic nu-i imposibil de realizat . Mi-au dovedit-o din plin anii petrecuti alaturi de familie . Important e sa existe o comunicare perfecta , copilul sa stie ca are un umar pe care se poate sprijini la nevoie , ca are in parinte un prieten caruia sa-i poata marturisi greselile fara teama de-a fi persecutat .
Si iata ca si dupa 31 de ani de casatorie ne bucuram de clipele petrecute impreuna , diminetile noastre fiind un adevarat ritual . Dimineata pentru noi e speciala , pentru ca e singura masa pe zi pe care o luam si cu baietii (doi dintre ei , pentru ca cel mare e deja la casa lui ), pentru ca in restul zilei avem programe diferite . Savurand cafeaua de dimineata , mai povestim de una , de alta , mai facem planuri , ne consultam in problemele importante , baietii povestesc ce-au mai facut , ce-i preocupa , ce au in program, etc .
La 7,30 incep programul la serviciul meu dintr-o intreprindere de stat la care sunt nevoita sa mai lucrez o vreme , in paralel cu activitatea din cabinetul psihologic pentru ca de banii de aici ma folosesc la cumpararea unor teste psihologice ( ale caror preturi sunt exorbitante fata de castigurile psihologilor) , carti , ma ajuta sa merg la cursuri si seminarii de specialitate . Mai mult decat atat , de acest serviciu ma leaga 17 ani in care am pus suflet , am facut tot ce-a depins de mine , dar am facut totul in spiritul datoriei , n-am simtit niciodata sentimentul pe care-l am cand intru in cabinetul de psihologie , unde am creat o atmosfera calda , primitoare .
De la 7,30 la 15,30 sunt la acest loc de munca, unde situatiile curg ca pe banda, nu termini una ca vine alta , dar practic timpii de executie s-au micsorat , pentru ca acum am alta experienta , am ore de dezvoltare personala care ma ajuta sa trec peste momentele dificile , apoi cursurile de practician si master NLP ma pun intr-o alta perspectiva in fata oricarei situatii .
Nimic din ce se intampla aici nu-mi aduce satisfactia pe care mi-o aduc orele petrecute in cabinet . Acum devin alt om , nu simt oboseala ,cand vad clientul constientizandu-si problemele si trezindu-se in el dorinta de - a le rezolva , de-a reusi sa treaca peste obstacolele care-l impiedica sa fie multumit .
Faptul ca intr-o familie e iarasi armonie , iar clienta vine sa-mi multumeasca , ca un copil a constientizat ca parintii sunt cei care-i vor binele, si nu prietenii care-l dusesera in strada si se intoarce in mijlocul familiei , ca un barbat a reusit sa inteleaga de ce toate femeile din viata lui il parasisera si-a gasit resursele necesare schimbarii , imi dovedesc faptul ca sunt pe drumul cel bun . Poate satisfactia ca am facut ceva pentru oameni imi da energie si desi dorm putine ore pe noapte, nu ma simt obosita .
Ma intorc de la cabinet in jurul orei 22 , dar ma simt mai odihnita decat dimineata , si inca doua ore , in timp ce masina de spalat functioneaza , fac mancare, apoi raspund la mesaje , mai citesc cate ceva .... Sunt insa zile in care sotul si baietii ma asteapta cu mancare calda , cu tot felul de surprize culinare si-atunci multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit asa familie .
Ma culc in jurul orei unu , facandu-mi mustrari de constiinta ca n-am avut timp mai mult pentru familie , dar sunt multumita ca dandu-le fiecaruia o oarecare autonomie si responsabilizandu-i , i-am crescut ca pe niste barbati adevarati care vor sti sa aprecieze munca , sa-si respecte nevestele si sa nu le fie greu sa participe alaturi de ele la treburile casei .