V-ati gandit vreodata de ce relatiile de cuplu se pot degrada?
Acest lucru preocupa pe toti care dintr-un motiv sau altul au ajuns la despartire, dar si pe cercetatorii care, au dorit sa afle de ce tot mai multe cupluri se despart, de ce intimitatea se degradeaza odata cu trecerea anilor.
S-a desoperit astfel ca aceasta degradare este in stransa legatura cu un anumit gen de relatie de cuplu, cu climatul familial in care au crescut cei doi parteneri, dar si cu tipul de retea relationala pe care il intretin.
Cunoscand etapele acestei degradari, un cuplu intelept poate preveni disolutia.
Astfel,in prima etapa apare o lipsa de comunicare intre parteneri, fiecare dintre cei doi intampinand dificultati de a-si exprima sentimentele, emotiile . In aceasta etapa pot fi ajutati de psiholog sa reanvete sa comunice, sa treaca peste problemele ce-i despart, (care de multe ori sunt minore), sa treaca peste orgolii, sa se redescopere, sa deblocheze sentimentele care i-au adus impreuna si pe care se incapataneaza sa le ignore .
In etapa a doua, de obicei apar dificultati de acomodare cu caracterul partenerului, cu personalitatea si ritmurile sale, cei doi ajung sa nu se mai suporte. Neintelegerile dintre cei doi duc la neintelegeri pe plan sexual, de acum urmeaza deceptiile sentimentale, care duc la moartea iubirii .
Cand cei doi ajung sa nu se mai iubeasca (sau cel putin asa au impresia), raceala incepe sa creeze distanta intre ei, apare infidelitatea (pentru ca de cele mai multe ori apare cineva care-ti ofera un umar pe care sa te sprijini), apar vilentele de orice natura.
Reusesc sa treaca peste probleme cei care depasesc etapa orgoliilor, care stiu sa se adapteze din mers. Studiile au dovedit ca cele mai rezistente cupluri sunt cele in care puterea si sarcinile sunt echitabil impartite, nu acelea in care,,gospodina e la cratita si sotul la table”.
Sper sa va fie de folos!


3 comentarii:
Pentru mentinerea unei bune relatii in cuplu dar si pentru remedierea ei, cred ca este important ca fiecare sa-si revizuiasca propriul comportament si sotii sa discute despre asta. De exemplu, eu am foarte multe nemultumiri vis-a-vis de partener, dar ma intreb si ce-l nemultumeste pe el la mine. Daca eu nu vad nimic la mine, totusi, aproape sigur, si el are ceva sa-mi reproseze. Daca trec peste orgolii, asa cum spuneti, ii pot spune, uite asta si asta nu-mi plac la tine si as vrea sa te schimbi sau macar sa vad ca incerci. Tie ce nu-ti place la mine, si eu pot incerca sa schimb ce nu-ti place. Sau si mai bine, si cu mai multi sorti de izbanda in comunicare, putem icepe prin a intreba ce nu-i place partenerului la noi. Am vazut ca functioneaza foarte bine :)
Fiecare si-a internalizat un anumit tipar prin filtrul caruia trece fiecare situatie. Apoi modul de perceptie a situatiei poate fi diferit la fiecare. Ca sa poti gasi solutia corecta ar trebui sa stii modul de functionare al fiecaruia pe cognitiv si emotional. De ex.unul din parteneri se inhiba pe cognitiv in anumite situatii,barbatului i se blocheaza sistemul cognitiv(gandire,concentrare,etc)
daca vede ca nevasta e vesnic nemultumita si furioasa.Daca si-au internalizat un tipar in care se simt bine numai cand functioneaza la parametri inalti,orice realizare mai slaba ii fac sa devina anxiosi,isi poate planifica scopuri mai mult decat pot realiza,dar si cerintele fata de ceilalti sunt mai mari. Sunt multe de spus.
Se zice ca fiecare are dreptatea lui,pentru ca aceeasi situatie e trecuta prin filtre diferite.De multe ori nu tot ce facem e constient.
Din experienta mea pot spune ca functioneaza foarte bine cuplurile care au ajuns la consiliere premaritala, pentru ca atunci se face evaluarea fiecaruia si se creeaza tiparul comun care sa satisfaca ambii parteneri. Apoi barbatii si femeile,de ne convine sau nu,au moduri de functionare diferite.Daca ii spui unui barbat ca te-a nemultumit ceva, automat se declanseaza un mecanism de aparare care il blocheaza pe cognitiv, se simte atacat si vorbesti cu peretii. Da rezultate daca il abordezi intr-un moment de calm si relaxare si-i vorbesti despre cum te simti tu ca el se comporta intr-un anume fel.Eu pe blog am postat si cum se comunica in caz de nemultumire si reguli de reglare a climatului conjugal. Aveti grija ca barbatul are impresia ca nevasta ii citeste gandurile si intelege ea anumite lucruri. Fals! Fiecare dintre parteneri trebuie sa-si comunice clar si concis nevoile,sa nu astepte sa le ghiceasca celalat.
Multumesc pentru detalii, dar parca m-am pierdut putin in termenii de specialitate, cu care nu sunt familiarizata :)
Trimiteți un comentariu