Stapanul cadoului- o temă de meditaţie

Lânga Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune ca în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.

Într-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde traia batrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pâna când adversarul facea prima miscare si apoi, fiind daruit cu destula inteligenta pentru a corecta orice greseala ar fi facut, contraataca cu viteza.

Tânarul luptator nu pierduse înca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l învinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau împotriva luptei, dar batrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânarul a început sa-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pâna si pe stramosi. Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batrânul ramânea impasibil. La sfârsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.

Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocari, studentii l-au întrebat: "Cum ai putut rabda atât de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, în loc sa-ti expui lasitatea în fata tuturor?"

"Daca cineva vine la tine cu un cadou si tu nu îl primesti, cui apartine cadoul?" - întreba Samuraiul. "Celui care ti l-a oferit - replica unul dintre discipoli." "La fel si cu orice mânie, insulta sau invidie - spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat."

Morala

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de tine. Poti alege sa accepti orice cadou si sa fi inclus in planurile altora, sau sa fi selectiv... si sa accepti doar acele cadouri care te ajuta in cresterea ta.

Caracteristicile femeilor care iubesc prea mult

1.      Prin definiţie, provii dintr-o familie dezechilibrată în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute.

2.      Pentru că tu însăţi ai primit prea puţină atenţie, încerci să umpli acest gol cu un substitut, devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva.

3.      Întrucât nu ai reuşit să-ţi transformi părinţii (sau doar unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care ai tânjit atât, reacţionezi cu tot sufletul atunci când întâlneşti acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încerci - ca şi în trecut - să-l schimbi prin iubirea pe care i-o arăţi.

4.   Terorizată de posibilitatea abandonului, faci orice să salvezi de la destrămare relaţia cu un bărbat.

5.   Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl „ajută" pe bărbatul cu care ai o relaţie.

6.   Obişnuită cu lipsa dragostei într-o relaţie personală, eşti dispusă să aştepţi, să speri şi să îţi dai şi mai mult silinţa să-i faci pe plac.

7.   Eşti dispusă să îţi asumi mult mai mult de 50% din responsa­bilitate, vină şi imputări în orice relaţie.

8.   Respectul de sine este extrem de scăzut şi, în forul tău interior, nu crezi că meriţi să fii fericită. Crezi, mai degrabă, că trebuie să lupţi pentru a obţine dreptul la fericire.

9.      Pentru că ai a avut parte de o copilărie lipsită de siguranţă, simţi nevoia disperată de a avea controlul asupra bărbaţilor şi relaţiilor tale amoroase. Îţi ascunzi acest efort de a controla oamenii şi situaţiile sub masca "ajutorului".

10.    În relaţiile tale, trăieşti mai curând în visul tău despre cum ar putea fi, decât în realitatea situaţiei în care te afli.

11.    Eşti dependentă de bărbaţi şi de suferinţa sufletească.

12.    Se poate să fii predispusă din punct de vedere emoţional şi, de multe ori, biochimic, la dependenţa de droguri, alcool, şi/sau anumite alimente, mai ales cele care conţin zahăr.

13.    Prin atracţia pe care o simţi faţă de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea în situaţii de cele mai multe ori haotice, incerte şi chinuitoare din punct de vedere emoţional, eviţi, de fapt, să-ţi îndrepţi atenţia spre responsabilitatea faţă de propria ta persoană.

14.    S-ar putea să ai o înclinaţie spre stări depresive episodice, pe care încerci să le împiedici prin emoţia pe care ţi-o procură o relaţie instabilă.

15.    Nu te simţi atrasă de bărbaţi amabili, echilibraţi, demni de încredere şi interesaţi de persoana ta. Pe aceştia îi consideri „plicticoşi".

Sper să vă fie de folos!

Bibliografie: 

Robin Norwood -Femei care iubesc prea mult

EDITURA AMALTEA 
Bucureşti, 2001

Ce poate face un consilier de cuplu?

- poate ajuta la formarea unui fundament trainic în familie sau în cuplu ; 
- susţinerea celor doi în găsirea celor mai bune strategii să se accepte;
- să comunice cât mai eficient;
- să-şi rezolve problemele care apar în relaţie;
- să ştie să-şi stabilească priorităţile;
- să evolueze împreună;
- să-şi negocieze fiecare pas;
- să se respecte;
-să creeze un climat favorabil pentru conceperea şi creşterea copiilor, etc.

Totdeauna este mai uşor să previi decât să vindeci!

Atât consilierea familiala (care cuprinde pe toţi membrii familiei care locuiesc împreună) cât şi cea de cuplu sunt superioare celei individuale pentru că este mai eficient să-i sprijini pe oameni să-şi rezolve problemele întâlnindu-i cu persoane importante din viaţa lor pentru a-i ajuta să reorganizeze interactiunile dintre ei.

Consilierea familială şi de cuplu este benefică ori de cate ori familiile sau cuplurile sunt în impas, cand au nelămuriri cu privire la ce reguli sa adopte în creşterea copiilor si în ce fel, apoi consilierul surprinde ce anume e deficitar în structura familiei, ce patternuri îi blochează funcţionarea, ce funcţii îndeplinesc simptomele într-o familie, ce probleme se nasc în ciclul de viaţă familial. 

Nu trebuie să uităm ce probleme se ivesc în cadrul unui cuplu la trecerea dintr-un stadiu în altul (de la stadiul de simbioză, la cel de diferenţiere, apoi de la cel de diferenţiere la cel de autonomie, de reapropiere, ajungând mai greu sau mai uşor, în funcţie de inteligenta cuplului la ultimul stadiu de interdependenţă mutuală ).

ATENŢIE LA ERORILE COGNITIVE CARE NE ÎMPIEDICĂ SĂ FIM FERICIŢI !!!!!!!!

1. Gandirea “totul sau nimic” cand un individ vede lucrurile doar in alb si negru, sau cand are doar raspunsuri de da sau nu, fara sa poate vedea si existenta unor eventualitati intermediare. De ex. un individ crede ca a face o gresala este ca si cum nu ar fi bun de nimic, nu exista alternative, ori sunt bun, ori sunt rau, ori reusesc ori esuez.

2. Suprageneralizarea, cand un singur eveniment sau un eveniment neinsemnat este luat ca si concluzie intr-o situatie oarecare. De ex. o simpla discutie in contradictoriu intre doi indragostiti este luata de unul din ei ca certitudine ca nu este iubit.

3. Catastrofizarea cand un individ are mereu imaginea unei catastrofe, a unui
dezastru pe baza careia interepteaza fapte anodine ca indicii ale acestor pericole majore.
De exemplu, un individ spune dupa ce se urca intr-un vehicul si acesta se pune in miscare: “dar daca o sa avem un accident”.

4. Sarirea la concluzie este atunci cand un individ trage o concluzie pe baza unui singur element sau pe baza unor elemente neesentiale, in special cand e vorba de concluzii negative. De exemplu, un incepator la scoala de soferi face o gresala si trage concluzia ca niciodata nu o sa ia carnetul de conducere.

5. Etichetarea este o forma de schema cognitiva in care exista tendinta de a atasa o eticheta negativa la propria persoana desi nu exista argumente pentru a face aceasta.
Poate exista si tendinta de a atasa etichete negative unor situatii care nu presupun un deznodamant negativ. De ex. Daca seful mi-a facut o mica observatie consider ca nu sunt bun de nimic sau daca ceva negativ s-a intamplat intr-un loc atunci locul acela este un loc unde totdeuna mi se vor intampla lucruri negative. Dupa cum vezi, etichetarea este o forma a gandirii ‘totul-sau-nimic”.

6. Personalizarea se petrece cand o persoana se considera responsabila pentru un eveniment pe care nu il are sub control sau acuza o persoana de un eveniment care de fapt nu-l avea sub control. Personalizarea presupune ca persoana prezinta ori sentimente de vinovatie, de rusine sau de inadecvare, ori tendinte de a blama pe altii, de a avea resentimente si reprosuri fata de altii. De exemplu, o sotie se considera vinovata ca sotul
o inseala sau cineva produce un accident si ii reproseaza celuilalt ca nu a fost atent.

7. Filtrarea se petrece atunci cand cineva extrage doar un eveniment sau un fapt si incearca sa traga o concluzie doar pe baza acestuia, ca si cum ar dori neaparat aceasta concluzie si din aceasta cauza filtreaza doar motivele care ii pot sustine aceasta concluzie.
Aceasta se intmapla cel mai des cu evenimentele negative, de exemplu in cazul cuiva care primeste o observatie despre un lucru pe care-l face si imediat trage concluzia ca ceea ce face nu e bine bine, ignorand celelalte comentarii pozitive.
8. Gandirea “ar trebui, s-ar cuveni” tradeaza stilul critic al unui individ fata de ceea ce face sau fata de ce se intampla. De fapt, in spatele acestui mod de gandire exista o neincredere in propria persoana si sentimente de frustrare sau vinovatie. El spune: “nu ar fi trebuit sa fac asta, lucrurile nu ar trebuie sa se intample in felul acesta, s-ar fi cuvenit ca sa mi se spuna o vorba buna, etc.” Realitarea este mereu comparata cu un “ideal” ce

9. Descalificarea lucrurilor positive este o schema cognitiva prin care subiectul nu pune pret de sugestiile, opiniile, evidentele pozitive referitoare la el, ca si cum le-ar ignora, nu ar crede in ele sau chiar nu le-ar percepe. Un astfel de individ traieste ca si cum nu ar face nimica bine, ca si cum nu ar avea nici un merit, ca si cum nu ar reusi nimica pentru ca nu vede nimic pozitiv in urma lui.

10. Citirea mintii este o schema care se evidentiata atunci cand cineva are
tendinta de a crede ca stie ce gandesc altii si mereu spune: “lasa ca stiu eu ce gandeste… sunt sigur ce crede despre mine, etc.”. El actioneaza conform acestei credinte precum ca este cert ceea ce altii gandesc, fara insa sa aibe evidente in acest sens.

11. Magnificarea( EXAGERAREA) se petrece atunci cand evenimentele sunt parca private printr-o lentila maritoare, atat importanta cat si consecintele lor. De fapt schema tradeaza nesiguranta subiectului de a face fata la evenimente negative care l-ar privi direct. Astfel, o usoare sugestie este privita ca o critica virulenta, un eveniment anodin ca un pericol sau dauna semnificativa, etc.

12. Tendinta de a face predictii nu este o schema cognitive rara. Astfel de
indivizi cred ca stiu ce o sa se intample, cred ca au calitatea de a anticipa ceea ce se va petrece, mai ales cand este vorba de evenimente negative. Aceasta ii fac sa aiba o pozitionare negativa, defetista sau evitanta in fata cursului evenimentelor.
Acesta clasificare nu a incheiat lista schemelor cognitive disfunctionale prin care un individ percepe si interpreteaza realitatea in mod deformat.

Sper că v-am dat o temă de gândire!