O zi din viata mea

Mi-au trebuit cateva zile de gandire pentru a putea asterne pe hartie „O zi din viata mea ”. Si asta pentru ca fiecare secunda , fiecare minut , fiecare ora , fiecare zi din viata mea mi se par la fel de importante , pentru ca ma apropie tot mai mult de indeplinirea unui vis , pe care l-am urmarit toata viata ..... ( la 53 de ani am gasit in mine forta necesara de a o lua de la capat intr-un domeniu fascinant, acela al consilierii psihologice ).
Ma ajuta mult faptul ca toata viata am fost alaturi de oameni , le-am ascultat pasurile , i-am sprijinit la nevoie , le-am dat un sfat cand mi-au cerut . Ma ajuta si incurajarile celor care m-au cunoscut luand-o de la zero in alte doua domenii de activitate , unde am ajuns sa fac performanta , gasesc resurse in zecile de blocuri construite pe comenzile mele pe vremea cand lucram in constructii .
Si daca tot trebuie sa aleg o zi , o aleg pe cea de luni, 29 Octombrie, pentru ca e inceput de saptamana , asa cum si pentru mine inseamna un nou inceput . De astazi , in cabinetul meu de psihologie , pe langa activitatea de consiliere familiala incep alte doua activitati : cea de psiholog clinician si cea de psihologia muncii si organizationala . Tot ce construiesc astazi sunt convinsa ca are o fundatie solida , construita cu migala in ani de zile , in care am pus inainte de toate dragostea fata de oameni , nevoia de a-i ajuta sa treaca peste momentele dificile ale vietii .
Dupa 32 de ani de munca in doua activitati importante , imi place sa cred ca am luat cea mai buna decizie . Simt ca aceasta noua profesie a mea , nu este numai un loc de munca , ci o misiune ce imi armonizeaza convingerile , valorile , actiunile , si-mi dau sentimentul propriei identitati .
..........................................................................................................................................
Asadar , e dimineata....orele 6.00...suna alarma ...dar nu prea mult , pentru ca o opreste sotul ca eu sa ma mai pot rasfata cateva minute in patul cald , pentru ca seara m-am culcat destul de tarziu . A trebuit sa scriu ceva pentru un site de dezvoltare personala pentru studenti , sa raspund unor mesaje , sa-mi adun materiale pentru lucrarea de Dizertatie ( mai fac un master „Familie si societate , pentru ca fiind licentiata in Sociologie- Psihologie” acesta acopera ambele profesii , simt ca ma implineste si-mi aduce cunostinte de care ma pot folosi la nevoie ) .
Sotul deschide televizorul...” poate o sa spuna ceva despre vreme”....oricum , mie nu-mi pasa daca ploua sau e soare , daca-i cald sau frig , pentru ca-n sufletul meu e o primavara vesnica...ma bucur de rasaritul soarelui , de razele lui blande , dar sunt la fel de bucuroasa si atunci cand stropii de ploaie imi mangaie fata .
Starea aceasta de bine vine din interiorul meu , pentru ca ma simt un om implinit , atat ca sotie ( am 31 de ani de casatorie) si mama (am trei baieti de 19,21 si 27 de ani de care sunt foarte mandra ) , cat si in profesie, unde in sfarsit fac ceva si pentru sufletul meu ... Consider falsa si artificiala parerea unora ca statutul de sotie si mama e incompatibil cu profesia . Daca iti doresti cu adevarat , nimic nu-i imposibil de realizat . Mi-au dovedit-o din plin anii petrecuti alaturi de familie . Important e sa existe o comunicare perfecta , copilul sa stie ca are un umar pe care se poate sprijini la nevoie , ca are in parinte un prieten caruia sa-i poata marturisi greselile fara teama de-a fi persecutat .
Si iata ca si dupa 31 de ani de casatorie ne bucuram de clipele petrecute impreuna , diminetile noastre fiind un adevarat ritual . Dimineata pentru noi e speciala , pentru ca e singura masa pe zi pe care o luam si cu baietii (doi dintre ei , pentru ca cel mare e deja la casa lui ), pentru ca in restul zilei avem programe diferite . Savurand cafeaua de dimineata , mai povestim de una , de alta , mai facem planuri , ne consultam in problemele importante , baietii povestesc ce-au mai facut , ce-i preocupa , ce au in program, etc .
La 7,30 incep programul la serviciul meu dintr-o intreprindere de stat la care sunt nevoita sa mai lucrez o vreme , in paralel cu activitatea din cabinetul psihologic pentru ca de banii de aici ma folosesc la cumpararea unor teste psihologice ( ale caror preturi sunt exorbitante fata de castigurile psihologilor) , carti , ma ajuta sa merg la cursuri si seminarii de specialitate . Mai mult decat atat , de acest serviciu ma leaga 17 ani in care am pus suflet , am facut tot ce-a depins de mine , dar am facut totul in spiritul datoriei , n-am simtit niciodata sentimentul pe care-l am cand intru in cabinetul de psihologie , unde am creat o atmosfera calda , primitoare .
De la 7,30 la 15,30 sunt la acest loc de munca, unde situatiile curg ca pe banda, nu termini una ca vine alta , dar practic timpii de executie s-au micsorat , pentru ca acum am alta experienta , am ore de dezvoltare personala care ma ajuta sa trec peste momentele dificile , apoi cursurile de practician si master NLP ma pun intr-o alta perspectiva in fata oricarei situatii .
Nimic din ce se intampla aici nu-mi aduce satisfactia pe care mi-o aduc orele petrecute in cabinet . Acum devin alt om , nu simt oboseala ,cand vad clientul constientizandu-si problemele si trezindu-se in el dorinta de - a le rezolva , de-a reusi sa treaca peste obstacolele care-l impiedica sa fie multumit .
Faptul ca intr-o familie e iarasi armonie , iar clienta vine sa-mi multumeasca , ca un copil a constientizat ca parintii sunt cei care-i vor binele, si nu prietenii care-l dusesera in strada si se intoarce in mijlocul familiei , ca un barbat a reusit sa inteleaga de ce toate femeile din viata lui il parasisera si-a gasit resursele necesare schimbarii , imi dovedesc faptul ca sunt pe drumul cel bun . Poate satisfactia ca am facut ceva pentru oameni imi da energie si desi dorm putine ore pe noapte, nu ma simt obosita .
Ma intorc de la cabinet in jurul orei 22 , dar ma simt mai odihnita decat dimineata , si inca doua ore , in timp ce masina de spalat functioneaza , fac mancare, apoi raspund la mesaje , mai citesc cate ceva .... Sunt insa zile in care sotul si baietii ma asteapta cu mancare calda , cu tot felul de surprize culinare si-atunci multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit asa familie .
Ma culc in jurul orei unu , facandu-mi mustrari de constiinta ca n-am avut timp mai mult pentru familie , dar sunt multumita ca dandu-le fiecaruia o oarecare autonomie si responsabilizandu-i , i-am crescut ca pe niste barbati adevarati care vor sti sa aprecieze munca , sa-si respecte nevestele si sa nu le fie greu sa participe alaturi de ele la treburile casei .