Casatoria in societatea evului mediu

Casatoria este primul pas spre intemeierea unei familii .De aceea in calitatea mea de consilier si psihoterapeut de familie am considerat ca e foarte important sa cunosc aceasta institutie , care a inspirat numeroase lucrari fundamentale in domeniul antropologiei . Definita ca ,,uniunea dintre un barbat si o femeie , astfel incat copiii nascuti de acea femeie sa fie recunoscuti legitim de catre parintii lor “( Notes and Queries on Anthropology , ed . a VI-a , 1951 ) , casatoria a devenit in evul mediu o institutie in sine .
Despre casatoria in aceasta perioada se vorbeste in istorisiri , cronici , o multime de povestiri ( cele mai cunoscute fiind ,, Vietile Sfintilor “) , care, desi nu dau prea multe amanunte, au calitatea de a fi concrete . Deasemenea date importante se gasesc si in intreaga literatura de divertisment practicata la curte , deformata insa , ca si discursul ecleziastic . Potrivit lor , casatoria in societatea medievala era o combinatie de obiceiuri si reguli create in lumea antica .iar fundamentele casatoriei au derivat din legile romane si au devenit obiceiuri seculare mostenite si aplicate de catre Biserica Crestina de-a lungul Evului Mediu . Pentru a nu se pune rau cu Biserica , societatea nu incerca sa schimbe aceste obiceiuri , si cum nimeni nu risca sa fie respins de societate , nu indrasnea sa se impotriveasca Bisericii , care influenta religia , mostenirea si legea . In tarile europene ,in ceea ce priveste institutia casatoriei , erau mici diferente de la o tara la alta. Astfel , la englezi casatoria era vazuta ca o tranzactie privata , in schimbul unei fete barbatul oferind daruri , obicei asemanator, ( diferentele fiind numai de nuanta ) si la francezi .
Obiceiul casatoriilor aranjate a fost instituit de vechii germani , Biserica Romana mostenind aceste obiceiuri si implementandu-le in structura care a definit casatoria .
Ca o particularitate , casatoria in evul mediu nu este aceiasi la diferite nivele ale ierarhiei conditiilor sociale, casatoria stapanilor fiind diferita de a celor exploatati, desi cu totii apartineau bisericii.
Institutia matrimoniala in aceasta perioada are parte de o crestere progresiva.
Cele doua modele de incadrare a institutiei familiale sunt total diferite: modelul laic are misiunea de a pastra , pe firul generatiilor permanenta unui mod de productie, iar modelul eclaziastic are ca tel inabusirea « poftelor carnii »… « de a reprima raul , inchizand in reguli stricte revarsarile de sexualitate » (Georges Duby- Evul mediu masculin pag.69).
Modelul laic , bazat pe notiunea de mostenire avea rolul sa asigure « transmiterea unui capital de bunuri , glorie , de onoare si sa garanteze descendentului o conditie , un « rang » cel putin egal cu cel de care au beneficiat stramosii.
Responsabili de destinul familial erau toti barbatii care aveau drepturi asupra patrimoniului , in frunte cu batranul pe care ei il sfatuiau sa vorbeasca in numele lor . Ei considerau ca au ca drept si indatorire sa-i casatoreasca pe tineri , asa « cum se cuvine ». Acest lucru consta in : pe de o parte cedarea fetelor si negocierea puterii lor de procreatie si avantajelor presupuse ca le transmiteau progeniturilor , iar pe de alta parte ajutarea baietilor sa se casatoreasca . Fata era luata din casa parintilor , unde depindea de tatal , de fratii ei, de unchii ei si dusa in alta casa unde devenea supusa sotului , ramanand tota viata o straina , suspectata de tradare tainica , avand functia primordiala de a zamisli copii grupului de barbati care o primeau , o dominau si o supravegheau ..
In persoana copiilor se uneste ce a adus ea cu ceea ce ei detin de la tatal lor , « speranta celor doua mosteniri , respectul fata de cele doua linii de stramosi , de unde sunt luate conform unor reguli numele date fiecaruia dintre ei ».( G .Duby- Evul mediu masculin pag 70 ). Copiii vor avea o pozitie in lume si sanse de a fi bine casatoriti in functie de clauzele aliantei incheiate in timpul casatoriei parintilor. Incheierea unui acord se produce dupa lungi nogocieri si implica pe toti membrii unei familii care traiesc in aceiasi casa .
Schimbul de promisiuni intre parinti avea loc cu mult inainte de consumarea actului casatoriei , acest acord fiind rezultatul « unor lungi si sinuoase negocieri in care toti membrii fiecarei maisonnae (totalitatea membrilor unei familii care traiesc in aceeasi casa ) sunt implicati » . Aceasta strategie avea sa previna riscul de saracire care pandea descendenta familiilor ce deveneau prolifice .Dupa unele scrieri , viitorul sot ii oferea socrului un dar ( car, boi, vite , sabii sau sulite ) .Acesta era un schimb numai intre barbati , la care femeile nu participau . Dreptul asupra femeii era transferat de la tata la sot , astfel ca femeii ii era imposibil sa-si obtina independenta . Conceptul de zestre era o adaptare la aceasta traditie : cand se stabilea o casatorie , familia fetei ii dadea o bucata de pamant viitorului ginere .Odata cu realizarea schimbului intre familii , mireasa obisnuia sa-i dea viitorului sot un dar (o armura sau o arma de aparare ). Schimbul de daruri intarea obligatiile fetei de a-l servi pe barbatul ei , atat pe timp de pace , cat si de razboi . Cand barbatul era plecat la lupta , femeia avea grija de casa si gospodarie .Si cum pacea in acea perioada era considerata un lux , femeile ai caror soti erau la lupta , deveneau victime ale celor ramasi acasa .
Tratativele care aveau loc ca preambul la orice casatorie erau orientate de trei atitudini :
- inclinatie consienta sau nu , inspre endogomie , ( mai tarziu Biserica isi manifesta tendinta spre exogamie ) consortii find gasiti printre rude, din descendenta aceluiasi stramos, spre unirea matrimoniala , urmarindu-se sa se reuneasca fragmentele imprastiate din acelasi patrimoniu ;
- numarul urmasilor nu trebuia sa fie mare deci numarul de menaje noi trebuia limitat prin mentinerea in celibat a unei parti a progeniturilor.
- neincrederea , viclenia in meandrele targuielii ,precautie in cea ce hotarasc , nescapand din vedere faptul ca trebuie sa creeze un echilibru intre cesiunile consimtite cu avantajele asteptate.
Ceremonia cununiei , avea loc la cativa ani dupa ce promisiunile intre cele doua familii fusesera facute si era un ritual al credintei si al garantiei , se faceau promisiuni prin viu grai, exista o mimica a deposedarii si a luarii in stapanire, se inmanau gajuri , inel , aconturi , monede, iar dupa datina se incheia si un contract . Pretul miresei ii era oferit acesteia si de acum devenea proprietatea ei , desi legal sotul detinea controlul asupra proprietatii atata timp cat era in viata .Daca femeia ramanea vaduva , proprietatea ii revenea ei . Daca atunci cand aveau loc intelegerile varsta medie era de 7 ani la fete , pentru ceremonia casatoriei varsta necesara era de 12 ani la fete si 14 la baieti .
Nunta consta intr-un ritual de instalare a cuplului in propriul menaj: se impartea vin intre sot si sotie, la petrecerea de nunta participa multa lume, mireasa era condusa de un intreg alai pana la noul camin , unde dupa caderea noptii avea loc deflorarea , iar dimineata mireasa primea cadou in semn de recunostinta de la cel care-si va exercita functiile de paternitate legitima .
La vremea respectiva, pentru cei doi tineri iubirea nu era altceva decat o intamplare pur spirituala , charitas conjugalis sau dilectio , desemnand un fel de har conjugal , devotament , o imbinare de tandrete , prietenie si respect , datorita faptului ca se ajungea la casatorie pe fondul unui compromis , al unui joc de interese , multe casnicii fiind sinonime cu pacturi incheiate pentru achizitionarea de pamanturi si averi . Parintii isi educau fetele de la o varsta frageda sa devina neveste bune pentru viitorii lor soti , carora trebuia sa le faca pe plac si sa le creasca odraslele . Urmarirea idealurilor personale erau interzise femeilor , pentru ca in acea perioada acestea erau considerate privilegiile barbatilor . Fiind crescute pentru a se marita , femeile aveau ca unica alternativa intrarea intr-o manastire de maici , unde puteau intra de buna voie sau aduse de parinti , la orice varsta . Pentru multe dintre ele , intrarea intr-o manastire era avantajoasa pentru ca scapau de saracie , li se oferea oportunitatea de a avea o viata pioasa si de a obtine o educatie . In plus , primeau responsabilitati ce le erau refuzate in lumea exterioara , unde barbatul lua toate deciziile , drepturile femeilor lipsind cu desavarsire .Impartind locuri de cult cu calugarii , acestea au cautat moduri de a-l servi pe Dumnezeu si de a-si ajuta comunitatea
Societatea Evului Mediu nu este strict monogama. Desi nu autorizeaza existenta simultana a mai multor sotii , nu-i interzice sotului sau grupului sau familial sa intrerupa casatoria atunci cand doreste , sa-si alunge sotia si sa-si ia alta. De aceea angajamentele de cununie sunt foarte importante , “sponsalicium-ul” (donatie facuta de sotie) si dotalicium-ul” (dota) avand rolul de a proteja sotia alungata si neamul ei . Sotul se face ca respecta morala primita , care consta in faptul ca fiecare sot sa se multumeasca cu nevasta lui , dar nu i se interzice sa cunoasca femei inainte de casatorie si nici in perioada de vaduvie.
De asemenea sunt indicii care atesta raspandirea concubinajului , combinatii amoroase cu servitoarele, prostitutia si glorificarea bravurilor de virilitate.
Contrar , fetele aveau parte de un intreg ansamblu de interdictii , li se cerea sa se casatoreasca virgine, iar ca neveste sa fie statornice.
Femeile erau considerate fiinte perverse , a caror dereglare naturala ar fi putut face sa aduca in cadrul rudeniei , ca mostenitori ai avutiei stramosilor , intrusi, apartinand altor neamuri.
In cazul rapirii unei fete, barbatii din neamul ei se razbunau , iar in caz de adulter razbunarea apartinea sotului inselat si rudelor acestuia.
Biserica , a carei gandire corespundea filosofilor antichitatii , inclina sa condamne casatoria , pe care o considera “murdarie, tulburare a sufletului, obstacol in calea contemplarii” in virtutea unor argumente si referinte biblice care in mare parte se aflau deja adunate in Adversus Jovinianufu a Sfantului Ieronim” (G .Duby- Evul mediu masculin pag 72 ).
Admitea totusi casatoria ca fiind “raul cel mai mic” cu conditia ca institutia casatoriei sa savarseasca la disciplinarea sexualitatii, sa lupte impotriva depravarii.
Pentru a-si atinge scopul, Biserica propune o morala a bunei convietuiri conjugale, al carei scop era curatarea de murdaria inerenta a placerii carnale si de patima unei iubiri violente, recomandand penitenta , izgonid bauturi magice si alte leacuri ispititoare.
In viziunea Bisericii, sotii sunt ispititii de tentatia de a profita de placeri , devenind “pangariti”, incalca legea casatoriei si trebuie sa se purifice ca mai tarziu sa fie permis sa se apropie de cele sfinte. Se recomanda ca in zilele de sarbatoare sa se abtina de la placerile carnii, daca nu vor sa-l supere pe Dumnezeu . De fapt , institutia casatoriei a servit preotilor la remodelarea moralei sociale . Interzicea casatoria ecleziasticilor pentru ca abstinenta sexuala era o garantie de ordin superior pentru plasarea clericilor in varful piramidei pamantesti , iar laicilor le prescria casatoria pentru a-i controla mai bine , pentru a-i incadra si a le stavili exagerarile . In numele unei conceptii exagerate despre incest , preotii impun exogamia , mai mult chiar , considera procreerea singura justificare a acuplarii . Prin povestiri edificatoare , mai ales in ,,Vietile Sfintilor “ faceau propaganda unui model de casnicie asa cum il preconiza biserica . In aceste povestiri femeile erau prezentate desfasurandu-si virtutea in casatorie , modele de bune sotii supuse sotului , care le sustine , le ghideaza si le conduce catre ce este bine , devotate ,in acord cu barbatii lor , de care trebuie sa tina seama daca vor sa acceada la sfintenie .Ascultatoare , discreta in conducerea casei , in felul cum ii trata pe oaspeti , ,,casta “ , potrivit bisericii , femeia zamislea copii ,, folosindu-se de barbat ca si cand n-ar fi avut “ (G .Duby, Matroana si femeia rau casatorita , pag. 57 ) . Mai in toate povestirile erau laudate femeile care nasteau baieti si ii alaptau , acest lucru contand mai mult decat instructia si educatia pe care le-o dau . Virtutea cea mai importanta a unei femei era maternitatea , contributia la gloria neamului dandu-i copii , iar dupa cresterea copiilor erau apreciate actele de binefacere la manastiri , apoi alaturarea liturghiilor monastice . Conditia femeii casatorite nu era de invidiat : mai intai dominata de tatal sau , ce o da celui care lui ii place , ce o conduce si o supravegheaza , apoi supravegheata de fiul cel mare , care in cele din urma o scoate din casa pe mama sa care il deranjeaza, iar in cele din urma de catre clericii din Manastirea familiala care aveau rolul de a primi pe femeile marginalizate .
In incercarea ei de a modifica obiceiurile laice, biserica deplaseaza granitele dintre licit si ilicit , ii impinge pe tineri sa se elibereze de constrangerile familiale, facand din logodna o problema de alegere personala. De asemnea sustine faptul ca starea indivizilor nu trebuie sa impiedice unirea inimilor, ceea ce aduce la legitimarea casatoriei celor ce nu sunt liberi , scotandu-i de sub tutela controlului senioral. Biserica intareste totusi ingradirile atunci cand, avand o conceptie absoluta a monogamiei condamna alungarea sotiei , recasatoria , preamareste categoria vaduvelor, impune o notiune disproportionat de larga asupra incestului , multiplica interdictiile pe baza legaturii de sange si oricarei forme de rudenie artificiala.
Preotii se amesteca si in ceremonialul casatoriei , sacralizand ritualurile, in special al nuntii , folosind formule si gesturi care sa alunge satanicul si sa duca la unirea sotilor in castitate.
Modelul eclaziastic se introduce progresiv in cel laic , secolul al-X-lea fiind un moment decisiv.
In aceasta perioada , cea mai mare parte a Europei supusa dominatiei caroligiene cunoaste un fel de cooperare in jurul regelui sfant , intre puterea civila si cea relegioasa , care-si unesc eforturile pentru a oferi poporului crestin o morala sociala apropiata de Sfanta Scriptura.
Reflectand asupra unor cazuri concrete , exemplare, de uniuni matrimoniale ale inaltei aristocratii , acei “oratores” (episcopi) elaboreaza materiale patristice pe baza analizei acelui “nuptiale mysterium” cu scopul de a construi o teorie a casatoriei in scopuri eminamente pastorale si practice.
Profanul si sacrul se intrepatrund mai profund ca niciodata , casatoria tinand de acum atat de auctoritas (autoritatea) preotilor cat si de potestas (puterea).
Cele doua puteri au stabilit tot impreuna si un sistem de sanctiuni care se aplicau in caz de neconformare la normele impuse.
Normele contineau percepte, indemnuri la o mai buna comportare, propuneau un model de viata crestineasca pentru conjugati (cei casatoriti) si erau conforme cu conceptia acelor ordi-nes, care cereau perfectiune: virginitate, cumpatare, celor ce se conformau le era permisa mantuirea , ce era refuzata celorlalti, depravatilor.
Alte reguli erau instituite pentru a potoli discordiile cauzate de institutia matrimoniala si le puteau promulga si impune doar regele , printii , care trebuiau sa protejeze vaduva si orfanul.
Incestul era interzis atat de “legea Domnului” cat si de Biserica . Ca sa nu aiba loc nunti incestuoase, toate “nuptiac” “cele ale ne-nobililor, ca si cele ale nobililor” erau publice.
Anchetele se faceau impreuna cu preotul si episcopul , care de-acum paricipau in mod legal la ceremoniile nuptiale cu scopul de a binecuvanta , alunga pe diavol prin rugaciuni , moraliza , controla , autoriza , judeca , a conduce. Se foloseau de o decizie luata in 802 de Carol cel Mare cu privire la viata conjugala a supusilor Sfantului Imperiu Roman de Apus , care prevedea explicit ca ,, episcopii si preotii , asistati de sfatul batranilor , sa faca o cercetare temeinica asupra legaturilor de rudenie dintre cei doi soti , si numai in urma acestor cercetari tinerii sa fie uniti printr-o binecuvantare “
Pe durata secolelor X, XI, XII in societatea aristocratica , structurile de rudenie se transformau privilegiind in succesiune masculinitatea si primul nascut , prin lenta vulgarizare a unui model regal , adica de acelasi neam.
Patrimoniul suporta din ce in ce mai putin sa fie impartit si sa treaca sub o stapanire feminina , de aceea apare tendinta de a exclude fetele casatorite de la partajul succesoral, primind in schimb dote.
Clanul isi casatoreste daca este cu putinta toate fetele dandu-le drept zestre bunuri imobiliare , iar mai tarziu si bani , in raport cu ce ofera sotul si determina sponsalicium-ul , antejactum-ul , mor-gengahe-ul (dar de dimineata pe care-l primea sotia dupa noaptea nuntii) sa cedeze locul partii de avere lasata sotiei de sotul decedat . Din cauza acestui concept ca mostenirea nu trebuie faramitata , iar acest drept trebuie sa-i revina primului nascut , au suferit si baieti din nordul Frantei in sec XII , care erau expulzati din casa parinteasca si alergau dupa o slujba in armata , sau o mostenitoare bogata , unde sa poata “face pe ginerele”.
Casatorind toate fetele si mentinand in celibat toti baietii cu exceptia primului nascut , numarul de femei depaseste mult cererea , crescand sansa de a gasi pentru cel ce se insoara o partida mai buna .
Acest lucru face ca sa aiba loc o consolidare a societatilor nobile in care sotia provine dintr-un neam mai bogat si mai renumit decat al sotului , scrieriile din acea vreme vorbind despre ,,o noblete speciala de ascendenta materna”.
Seniorul era cel care ducea tratative matrimoniale cu parinti fetelor pentru ca se simtea dator sa le gaseasca sotii cavalerilor , fiilor prietenilor , care constituiau un grup in jurul primului nascut , dar el avand obligatia si de a inzestra pe fetele unui vasal defunct si dreptul de a casatori dupa bunul sau plac vaduvele si orfanele supusilor pentru a se asigura ca feuda era slujita cum trebuie.
Schimbarile la nivelul practicii matrimoniale erau perceptibile numai in patura superioara a societatii ( conform surselor studiate ) dar e posibil ca miscari asemanatoare sa se fi produs si in straturile de jos ale societatii.
Dupa anul 1000, Biserica isi intensifica actiunile in ceea ce priveste institutia matrimoniala spre a deveni magistratura dominanta . Acum biserica lupta impotriva nicolaisme-ulur (clerici care refuzau abstinenta , cumpatarea bazandu-se pe cererile laice care nu admiteau ca preotul care sfinteste cuminecatura sa aiba femeie si impotriva hiperascentismului , (convingerea ca orice legatura carnala inseamna depravare ) .
In secolul XI apar o puzderie de secte pentru care procrearea este raul insusi , primul val fiind in al doilea sfert al secolului XI de la Orleans si Arras pana la Monteforte, al doilea val dupa 1130. Dupa cel de-al doilea val creste numarul celor ce se calugaresc, Raoul Ardent sustinand “ca a te culca cu nevasta este un pacat la fel de mare ca acela de a o face cu propria mama sau fiica “ (G .Duby- Evul mediu masculin p.79 )
La sfarsitul sec. al XI-lea prin elaborarea progresiva a unei liturghii matrimoniale partea esentiala a unui ritual care era pana atunci domestic si profan a fost chemata sa mute la usa bisericii si in interiorul ei , construindu-se o ideologie a casatoriei crestine , gasindu-si ca justificare de -culpabilizarea actiunii carnii .
In demersul de spiritualizare a uniunii conjugale , se raspandeste cultul marial (referitor la Fecioara Maria) Fecioara-mama devenind simbolul Bisericii, tema nuptiala capatand un caracter mistic, sfarsind prin a include casatoria printre cele sapte taine sfinte. Mai tarziu , prin efortul reunit al canonicilor si comentatorilor de la divina pagina , in centrul operatiunilor matrimoniale a aparut consimtamantul mutual , Anselmc de Loan stabilind cel dintai distinctia consensus de juturo.( B.Molin si P. Mutembe in Le Rituel de marriage en France du XII au XVI-e siecle, Paris, 1974, p.50 )
Hugnes de Saint-Victor ( iar mai tarziu Pierre Lombard ) sustine ca viata conjugala este fondata pe obli-gatio verborum, vorbeste despre dragoste ca despre sacramentum-ul casatoriei si afirma cu tarie in “ Lettre sur la vir-ginite de Marie”, ca barbatul se ia cu femeia “pentru a fi unit cu ea de o maniera unica si singulara in iubirea impartasita”.
Unele documente ale vremii puneau in lumina o distanta sesizabila intre modelul prescris de biserica si practica . Astfel in ,,Historia comitiun Ghisnenmn “ scrisa de parintele Lambert d*Ardres in secolul XIII este descrisa casatoria lui Arnoud fiul cel mare al contelui Guines, din 1194 .Schema de ansamblu a casatoriei prezentate are doua etape : desponsatio (logodna ) si nuptiae (nunta). Fata era unica mostenitoare a unui domeniu seniorial vecin (autorul subliniaza: aceasta era singura calitate a ei ) Contele , care rupsese logodna anterioara a fiului sau , a discutat cu cei patru frati ai ei , a obtinut asentimentul prelatilor , al episcopului de Therouanne , al arhiepiscopului de Reims , anularea excomunicarii fiului sau (pentru ca jefuise o vaduva) apoi a fixat ,,dos” (averea mostenita de aceasta ) . ,, Dos-ul” se constituie in faza decisiva si suficienta pentru incheierea ,,legitimum matrimonium “ (casatoria legitima ). Nunta a avut loc la Ardres, in casa noului cuplu . La inceputul noptii a fost chemat preotul cu cei doi fii ai sai ( preotul casatorit- discrepanta dintre regulament si aplicarea sa ) .Mirii au fost stropiti cu agheasma , patul tamaiat , cuplul binecuvantat si incredintat Domnului , cu respectarea regulilor ecleziastice . Cuvantul ultim a fost totusi al tatalui ( care-l invoca pe D-zeu sa coboare binecuvantarea lui asupra sotilor ,, pentru ca acestia sa traiasca in divina lui iubire , sa traiasca in buna intelegere si pentru ca samanta lor sa se inmulteasca zi dupa zi si veac dupa veac “) si nu al preotului cum prevedea regulamentul initial , tatal devenind principalul oficiant (formula propusa de ritualurile secolului XII in aceasta zona ) .
Literatura vremii scoate in evidenta si un spirit antimatrimonial, prezentand cazuri in care se opta pentru anumite solutii in lipsa altora mai bune , despre cucerirea sotiei stapanului de catre cavalerii frustrati constransi la celibat de disciplina ierarhiei familiale . Lirica pretindea tot mai des sa se uneasca doua fiinte , nu doua neamuri, doua mosteniri, doua retele de interese . Aceasta idee apare in Erec si Enide , dar si in romanele lui Chretien de Troyes.
In secolul XII filonul antifeminist se conjuga din nou in gandirea laica si cea a clericilor , dar se transfera in in interiorul cuplului determinat de tripla insecuritate a barbatului fata de femeie , pe care o considera usuratica , desfranata si vrajitoare . Dar sunt si pagini de literatura care descriu dragostea purtata femeii de sot, fiind cunoscut cazul contelui Baudoin de Guines care se prabuseste cand ii moare consoarta, cade la pat , nu mai vorbeste cu nimeni , medicii isi pierd speranta ca-l pot salva .
In ultima parte a secolului al-XII-lea , incepe sa slabeasca restrictia la casatorie pentru baieti in societatile aristocratice , in sensul ca si ceilalti frati nu numai primul nascut primesc permisiunea sa se casatoreasca .
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Am prezentat cateva aspecte ale casatoriei din evul mediu european , axandu-ma mai mult pe documentele existente in cultura franceza . Curiozitatea mi-a venit din faptul ca ani de zile, bunica mea , nascuta in 1900 imi tot povestea despre casatoria ei , (care nu avea nimic deosebit de a strabunicii ) mentionand de fiecare data ca ,,a fost ca-n evul mediu “ . Din intamplare am gasit cartile lui Georges Duby ,, Evul mediu masculin . Despre dragoste si alte eseuri ( Editura Meridiane , Bucuresti, 1992 ) si Anul 1000 ( Editura Polirom, 1996 ) si am fost surprinsa ca multe din aspectele descrise de bunica sa le gasesc aici .
Am incercat sa fac o analiza a celor mai importante aspecte , pentru ca mi s-au parut extrem de interesante , mai ales aspectele asemanatoare celor din casatoria romaneasca .