Terapia de familie cognitiv-comportamentala

Terapia cognitiv-comportamentala este o combinare teoretico-metodologica fundamentata stiintific a terapiei comportamentale cu terapia cognitiva, cu aplicatii in patologie si sanatate.
Pe langa caracterul clinic(tratarea bolilor) ea are si un profound caracter educational si preventiv(optimizare , promovare a sanatatii).
Termenul de terapie cognitiv-comportamentala isi are originile atat in domeniul psihologiei cognitive , care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului cat si al psihologiei comportamentale cu orientarea sa riguros centrata pe obtinerea unor performante.
Pentru faptul ca pune un accent deosebit pe tehnicile de restructurare atitudinala , psihoterapia cognitive-comportamentala contine multe elemente comune cu psihoterapia rational-emotiva , multe metode utilizate fiind asemanatoare.
Demersurile cognitive-comportamentale existente la ora actuala , au in comun doua aspecte:
a)convingerea conform careia procesele cognitive influenteaza atat motivatia cat si comportamentul.
b)utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului intr-o maniera pragmatica.

Terapia comportamentala
Ideea de baza a terapiei comportamentale (Skinner , 1953 ; 1974 ; Watson , 1913) este aceea ca toate reactiile/raspunsurile organismului uman ca intreg pot fi conceptualizate ca fiind comportamente deschise.Originile ei se trag din investigatiiile lui Pavlov,a carui opera privind reflexele conditionate a dus la dezvoltarea conditionarii clasice. S-a demonstrat ca unui stimul neconditionat SN(mancarea) care conduce la un raspuns neconditionat RN(salivarea) i se poate atasa un stimul conditionat SC(un clopotel) , care incepe sa evoce acelasi raspuns.
Un moment important pentru terapia comportamentala il reprezinta introducerea desensibilizarii sistematice de catre Joseph Wolpe(1948) prin care a realizat success in tratamentul fobiilor indreptand atentia catre metodele comportamentale.
Desensibilizarea sistematica a fost folosita cu success la deconditionarea anxietatii prin inhibitie reciproca si s-a dovedit o tehnica puternica pentru reducerea acesteia , mai ales atunci cand a inclus practica actuala in abordarea obiectului sau situatiei de care-i este teama subiectului.
Teoria conditionarii clasice a fost aplicata in terapia de familie in tratamentul problemelor bazate pe anxietate , inclusiv agorafobia si disfunctia sexuala, de Wolpe(1958) si mai tarziu de Masters si Johnson(1970).
Terapia de familie comportamentala s-a folosit si de conditionarea operanta a lui Skinner care a demonstrat ca frecventa raspunsurilor operante este determinata de consecintele acestora.
S-a observat ca raspunsurile care sunt intarite pozitiv vor fi repetate mai frecvent , iar cele pedepsite sau ignorate vor fi stinse.
Conditionarea operanta s-a dovedit eficienta la copii , pentru ca parintii pot avea un control considerabil asupra intaririlor si pedepselor.
Mai mult chiar , ei pot fi folositi ca si coterapeuti in conducerea anxietatii.
Ei pot fi instruiti de terapeut sa elimine imprejurarile care mentin comportamentul deviant si sa intareasca paternurile de comportament care sunt incompatibile cu comportamentul deviant, mai exact sa ignore comportamentul inadecvat si sa recompenseze pe cel adecvat.
La dezvoltarea terapiei de familie comportamentale au contribuit Gerald Patterson , Robert Liberman si Richard Stuart.
Gerald Patterson si colegii sai de la universitatea Oregon au format parintii in principiile teoriei educatiei sociale stabilind impreuna cu acestia regulile de comportament de acasa pe baza strategiilor pentru eliminarea comportamentului indezirabil si substituirea comportamentului dezirabil.
Robert Liberman a introdus folosirea repetarii si modelarii rolului in terapia de familie , iar Richard a abordat contractarea accidentala , concentrandu-se mai ales asupra modului in care schimbarea comportamentului pozitiv ar putea fi maximizata folosind principiul reciprocitatii intaririi.
Daca in perioada anilor 70’ terapia de familie comportamentala s-a dezvoltat pe trei laturi :formarea parintilor , terapia comportamentala de cuplu si terapia sexuala , recent a existat o apropiere intre terapia comportamentala si cea cognitiva rezultand terapia cogntiv-comportamentala .
Noua forma de terapie incununa astfel activitatea lui Albert Ellis si Aaron Beck care subliniau nevoia si schimbarea a atitudinii pentru a promova si a mentine schimbarea comportamentala.
Ideea fundamentala a terapiei rationale(cognitive) este ca prelucrarile informationale (cognitiile) fie ele constiente sau inconstiente genereaza raspunsurile afectiv-emotionale /subiective , congnitive , comportamentale si unele reactii psiho-fiziologice/biologice ale subiectului uman.
Schimbarea acestor raspunsuri se face modificand prelucrarile informationale care le-au generat.
Terapia cognitiv-comportamentala are propria cercetare fundamentala si aplicata , impulsionand dezvoltarea unor metode cu caracter general care au fost asimilate de psihologie si medicina/psihiatrie.
Exemplu:constructul cognitii irationale a patruns in tratatele de psihologie generala , in lucrarile de psihologie educationala , psihologia muncii , pastorala , etc.
In psihiatrie abordarea cognitiv-comportamentala a generat modele de etiopatogeneza pentru tulburarile psihice(exemplu tulburarea depresiva majora).
Psihoterapiile congnitiv-comportamentale sunt cele mai bine reprezentate la nivelul comunitatii stintifice , cele mai raspandite in practica si preferate de casele de asigurari de sanatate. Si asta pentru ca ele pot fi folosite cu scucces in rezolvarea problemelor de viata , in tulburari fobice , in tulburari obsessive, in atacuri de panica si anxietate generalizata , in depresii , in tulburari psihosomatice si somatoforme , in afectiuni pishiatrice , cronice , in probleme de cuplu , in disfunctii sexuale psihogene , in eliminarea comportamentului de esec.
Psihoterapiile cognitiv-comportamentala considera ca interactiunile din cadrul cuplurilor care nu se inteleg s-ar afla sub influenta “controlului aversiv”, adica aceste interactiuni sunt controlate prin intermediul sanctiunilor sau prin intermediul amenintariilor cu privire la consecintele negative posibile.
Scopul terapiei este sa deplaseze accentul de la controlul aversiv la cel pozitiv, sotii comportandu-se in asa fel incat sa-si dea satisfactie unul altuia.
La o mai buna intelegere a proceselor cognitiv-perceptive care au importanta in cadrul lucurului cu cuplurile aflate in conflict a contribuit si teoria invatarii sociale a lui Bandura(1977).
Problemele pentru care cuplurile sau indivizii solicita terapie maritala , sunt diverse:
-certuri grave si frecvente
-probleme pe care nu le pot rezolva
-nepotriviri sexuale
-o insatisfactie vaga si nespecifica in ceea ce priveste relatia din cadrul cuplului
-senzatia ca sunt prinsi intr-un fel de capcana
-relatii extraconjugale
-schimbari majore in cadrul cuplului
In viziunea cognitiv-comportamentala ,cuplurile care nu se inteleg au putine interactiuni care ofera satisfactie si multe interactiuni negative , carcaterizate prin suparare , blamare si pedepsire.
Pentru rezolvarea problemelor lor , psihoterapeutul are nevoie de 2-3 sedinte de evaluare, prima fiind cu ambii parteneri , apoi cate o sedinta individuala .
O sedinta de psihoterapie dureaza in medie 90 de minute , o data pe saptamana si cuprinde urmatoarele secvente:
-enuntarea tematicii (5 minute)
-evaluarea progreselor terapiei(10 minute)
-discutarea temelor pentru acasa (15 minute)
-introducerea unor noi deprinderi de comportament (45 minute)
-teme pentru acasa pana la sedinta viitoare
In cursul sedintelor de terapie se urmaresc schimbarile comportamentale ale partenerilor astfel incat sa creasca satisfactia maritala.Invatarea pacientilor sa reinterpreteze comportamentul partenerului sau reprezinta o interventie terapeutica puternica ce poate fi aplicata in orice moment al terapiei.
Se are in vedere antrenarea deprinderilor (abilitatilor de comunicare), care se realizeaza cu ajutorul unor exercitii alese special de terapeut .
Apoi o componenta importanta a terapiei o reprezinta rezolvarea de probleme (cu cele doua componente:definirea problemei , solutionarea problemei).
Terapeutul urmareste si ameliorarea problemelor sexuale si afective ale cuplului, reducerea conflictelor , identificarea si modificarea modelelor negative de interactiune.