Adolescenta- o perioada problematica atat pentru parinti cat si pentru copii

Adolescenta este o perioada furtunoasa atat din punct de vedere biologic cat si psihologic.Ea reprezinta stadiul in care se produc modificari fizice in organismul individului uman, fiind o perioada confuza pentru fiecare persoana, o perioada de cautari continue, in care individul cauta sa descopere cine este el cu adevarat.

Adolescentii simt nevoia de schimbare, pentru ca schimbarea face parte din procesul de construire a personalitatii lor. Ei doresc sa-si afirme identitatea, propriile valori, si pentru acest lucru incep sa testeze, opunandu-se parintilor.

Conflictul ce apare intre parinti si adolescenti poate fi pus pe seama discordantei dintre convingerile parintilor despre lume si viata si sistemul de valori in formare a adolescentilor.

Parintii si adolescentii au nevoi diferite: parintii vor sa-si afirme autoritatea, pe cand adolescentii au trebuinte de independenta.

Parintii au un rol important in educatia copiilor, pentru ca ei ii pot ajuta sa-si asume propria identitate, sa le  stimuleze nevoia de a sti, de a se perfectiona, de apartenenta la grup, de independenta, de a fi unici si a se exprima ca si personalitate.

In adolescenta se consolideaza structurile gandirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, anticipare, predictii, spiritul critic si autocritic.

Adolescentii isi asuma riscuri pentru a atrage atentia ca au crescut, ca sunt capabili de fapte mari.Iar daca nu sunt luati in seama, pot ridica stacheta tot mai sus.

Pentru a ajunge adulti e nevoie sa se detaseze de parinti, sa-si poata asuma responsabilitatea pentru faptele lor. Sunt momente cand riscurile sunt evaluate gresit, pericolele sunt ignorate, iar in sufletul lor se da o adevarata lupta pentru o mai buna adaptare la mediu, depasirea limitelor si definirea personalitatii.

Parintele trebuie sa stie ca un copil este o personalitate complexa, nu o insiruire de comportamente, iar datoria lui nu se rezuma la un simplu control al comportamentului, ci si la ajutarea copilului sa si-l asume. Ca fiul sau fiica sa are nevoie de intelegere, sa stie ca parintilor le pasa, ca le sunt alaturi la nevoie, ca-i ajuta sa treaca peste momentele critice, fara sa-i judece, ca in loc de reprosuri le aduce argumente, ca sunt acolo pentru ei gata sa-i asculte.

Nevoia de a fi iubit, este o nevoie fundamentala a fiecarui copil, care la adolescenta se accentueaza, pentru ca are nevoie sa fie sustinut in a face alegeri care sa nu-l afecteze mai tarziu, parintele putand anticipa eventualele pericole si sa-l ajute sa le previna.

Comportamentul agresiv al copiilor

Comportamentele agresive ale copiilor manifestate în diferite împrejurari pot fi o formă inadecvata de stabilire a relaţiei cu o persoană, dar de cele mai multe ori o modalitate de a atrage atenţia celor din jur. Agresivitatea are uneori consecinţe nebanuite, de aceea e foarte important să depistăm cauzele ce duc la astfel de comportamente.

Statisticile au demonstrat  că acest tip de comportament apare mai frecvent la copiii crescuţi în familii unde există situaţii conflictuale între părinţi, acolo unde copiii sunt neglijaţi şi abuzaţi.

Forme de manifestare a furiei apar înca din perioada în care copilul este sugar, ca mai apoi pe parcursul dezvoltării acestuia să apară manifestări comportamentale agresive, atingand o frecvenţă ridicată la vârsta preşcolară, continuându-se cu forme grave în perioada de adolescenţă şi la adultul tânăr, când, datorită dezvoltării forţei fizice se pot produce răniri grave, sau chiar decese.

Trebuie menţionat că înca din perioada de sugar, baieţii işi manifestă emoţiile cu o mai mare intensitate decât fetele, care, işi controlează mai bine trăirile emoţionale şi  manifestă mai puţină furie decăt aceştia.

S-a observat că pe la 2-3 ani copiii au izbucniri de furie şi agresivitate atât împotriva adulţilor, cât şi a celor de vârsta lor.

Formele de violenţă (manifestate atât faţă de copii  cât şi de animale) se întâlnesc la vârsta preşcolară şi şcoala primară, dar in această etapă numai la un numar redus de copii  apar într-o formă severă  .

Agresivitatea la copii se poate recunoaşte după  următoarele caracteristici:

• crize de furie intense;

• certuri frecvente cu adulţii;

• enervarea intenţionată a altor persoane;

• opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile adulţilor;

• învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli;

• se simte jignit foarte uşor şi este iritabil, se enervează uşor;

• este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare;

• îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi;

• iniţiază frecvent bătăi;

• foloseşte obiecte pentru a provoca răni fizice grave altor persoane (de exemplu pietre,

sticle sparte, cuţite);

• chinuie alte persoane, de exemplu copii mai mici sau animale;

• distruge intenţionat proprietatea altora;

• fură (de exemplu furt din magazine) sau le ia colegilor lucrurile;

• este în afara casei peste noaptea fără permisiune părinţilor (de exemplu doarme la un

prieten deşi i se interzice acest lucru);

• chiuleşte frecvent de la şcoală.

Copiii agresivi pot fi  neatenţi, nu ascultă atunci când li se explică ceva (acasă

sau la şcoală), fac multe greşeli, sunt impulsivi şi acţionează fără a se gândi, sunt uşor de

distras. În aceste cazuri apare şi o problemă de ADHD (sindromul de deficit atenţional) sau o tulburare de hiperactivitate.

Copiii agresivi manifestă frecvent un comportament opoziţional, sunt ostili sau

duşmănoşi, se acomodează greu, pentru ca sunt  respinşi de prietenii lor datorită acestui comportament.

Copiii agresivi sunt cei care îi provoacă pe ceilalţi, dar in sinea lor pot fi  foarte sensibili, uşor de rănit şi ranchiunoşi, simţindu-se adesea  ameninţaţi şi atacaţi de ceilalţi, inclusiv de proprii fraţi.

Daca observati la copilul dumnevoastră semne de agresivitate, încercati să aflaţi ce anume îi determină acest comportament şi găsiţi soluţii pentru modificarea acestuia.

Daca nu o puteţi face singuri, ajutorul unui psiholog e bine-venit pentru că poate observa din afara şi eventualele greşeli de educaţie a copilului.

Bibliografie:

Franz Petermann-Ulrike Petermann- Program terapeutic pentru copii agresivi

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog- consilier familie-cuplu

Stilurile parentale

Pentru a fi un bun parinte, fiecare persoana ce se hotaraste sa treaca in aceasta etapa a vietii sale, ar trebui sa  cunoasca stilurile parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg in urma adoptarii acestora.

De aceea, in randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmand ca fiecare parinte sa-si identifice stilul personal de a aborda copilul.

Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte” aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pura'"; o persoana  poate oscila intre doua sau chiar mai multe stiluri parentale, in functie de personalitatea sa,  de dispozitia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

 Stilul indulgent
Se recunoaste prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea , fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit". Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate  la drepturile altora,  se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta,  marcanta, originala.  El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii. Pe de altă parte, copilului crescut  intr-o maniera indulgenta,  ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere;  de aceea,  pentru foarte multi dintre adulti,  el poate fi considerat obraznic  sau chiar copil-problema.

Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei" in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi.  Parintele va fi „depasit".

b.  Stilul autoritar
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza  prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara  sa comenteze, regulile impuse.  Aceste reguli au o valoare absoluta,  iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata : "Nimic nu e mai presus de lege!". Din această cauza, parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!". Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa  importantă a conflictelor parinte - copil.

De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil,  impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica;  ii dezvolta simtul critic;  il invata sa devină perfectionist. Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,  in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc.  De asemenea,  acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi.  Pentru el, "a gresi"e sinonim cu „a fi un ratat".  De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla ? "Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine(„Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...! "). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmări negative marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. Stilul  indiferent
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus", reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: "In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti". Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate.  Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata.  De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte.  Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca,  pe de o parte,  il va face mai rezistent la greutatile vietii,  copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic.  Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet", fie "gheata", fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze după principiul "Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab".

d.  Stilul protector
Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedică cu toată fiinta sa meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinţă foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si protectie. Educatia pe care i-o da copilului se cladeste in jurul ideii ca "Nu tot ce zboara se mananca" si are grija sa-si invete copilul ca,  in primul rand, sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei familiei.  Din pacate,  uneori protectia acordata copilului este exagerata,  parintii devin vesnic ingrijorati,  vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, ei devin agitati,  creand fara sa-si dea seama,  mai multă tensiune („Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, saracutul de tine!"). Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa tină morală („De cate ori ti-am zis... ? "), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina.  Asemeni parintilor autoritari,  accepta greu situatia in care copilul incepe sa-si dezvolte independenta,  insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica, "se consuma". Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje.  Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indepărta de parinti;  el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale,  de teama ca acesta nu-l va intelege si se va ingrijora ("Mai bine nu-i spun mamei ca numai se ingrijoreaza"). Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect prin acte de razbunare sau sabotaj.

e.  Stilul democratic
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul "Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu" si este impotriva ideii " Unii sunt mai egali decat altii". Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei,  insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci când situatia o cere;  insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale.  El incurajeaza copilul sa fie independent,  respectandu-i opiniile,  interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil,  il apreciaza,  il considera un membru responsabil al familiei.  Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii,  isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta,  va manifesta creativitate,   initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala.  Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda,  copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine,  care ii va permite să obţina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere.

Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine,  sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.   Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc). El ar putea fi considerat „bleg" pentru ca nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, "impertinent" pentru că "discută" ordinele.

Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decat atat,  in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire",„comentarea ordinelor").  De aceea este greu să se ofere „solutii" cu valoare universala privind stilul adoptat.  Este important ca parintele sa  isi identifice stilul /stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicarii acestuia (acestora).

Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca,  psiholog-consilier Familie –Cuplu

Cabinet individual de psihologie Str. Ceahlaul 22 etaj 2, ap.5

   Telefon 0724878966

Bibliografie: Dorin Ioan Dolean - Meseria de parinte

E usor sa fii parinte?

Cine crede ca e usor sa fii  parinte, se inseala.  Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma .

Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.

Degeaba ii spui copilului  "fa asa acest lucru", daca el te vede ca tu faci altfel. Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului .

De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite. Unui copil,  o disciplina exagerata, ii ingradeste orice forma de manifestare .

Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu,  la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi,etc.

Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta, sa se joace cu ei....

Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala, are un comportament inadecvat, nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc.

Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste, il face sa-si piarda si increderea in sine... nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el, avea alte preocupari.

Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun, pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el, sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el.

Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor, profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nici o responsabilitate. Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare.

A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica, intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale, copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand sa  gaseasca in alta parte afectiune  .

Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit .

De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati , ce i se potriveste si ce nu , iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta.

Copiii trebuie  incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca .

Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :

- Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a);

- Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati;

- Capacitatea sa de a realiza ceva;

- Maniera in care se relationeaza cu ceilalti .

Cum puteti creste stima de sine a copilului ?

- Apreciindu-l / apreciind-o;

- Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea;

- Petrecand timp cu copilului;

- Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri;

- Alimentandu-i independenta;

- Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat;

- Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor;

- Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face;

- Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi.

                           Sper sa va fie de folos!

                         Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Identificarea gandurilor negative la copii

Gandurile negative nu sunt  percepute in mod constient, de aceea mintea omeneasca nu le poate distinge separat. Identificarea lor se face greu si de catre adulti, de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita  in cazul copiilor, unde problema se  complica si mai mult, pentru ca ei nu au dezvoltate abilitatile necesare, datorita imaturitatii cognitive.

Un parinte care-si cunoaste bine copilul, il asculta, il intelege si-l sprijina in dobandirea aptitudinilor necesare fiecarei varste, sesizeaza orice schimbare pe fata si in comportamentul copilului si-l  poate ajuta sa interpreteze obiectiv fiecare situatie. In caz contrar, dintr-o interpretare subiectiva a realitatii de catre copil, acesta poate ajunge usor la concluzii eronate de forma “nu mi-a reusit lucrul asta, nu sunt bun de nimic”, “nu o sa reusesc asta niciodata”, “nimeni nu ma place”,etc. Astfel de concluzii pot umbri fericirea copilariei, de aceea un copil are nevoie sa fie ajutat sa iasa dintr-un cerc vicios care-l face sa nu se poata bucura de realizarile lui si de compania celorlalti. Un copil convins ca nu e placut de cei din jur, are impresia ca va fi respins, devine retras si se indeparteaza de copii inainte ca acestia sa-l respinga. O remarca de tipul ,,mereu strici tot ce faci” il face sa fie convins ca nu-i reuseste nimic si-atunci nu mai are incredere in propriile forte, asteapta tot timpul sa  i se arate ce sa faca, devine dependent de ceilalti.

Studiile au dovedit ca incepand cu varsta de 5 ani, unui copil i se poate explica faptul ca exista o voce in mintea noastra care ne impiedica sa ne simtim bine, ne franeaza actiunile si ne indeamna sa fim tristi si nefericiti. Un parinte il poate ajuta sa gaseasca dovezi rationale pentru fiecare situatie in care vede ca un copil se blocheaza, investigand ce crede copilul despre situatia respectiva, ce a gandit in momentul respectiv, facandu-l sa inteleaga ca acel gand a deformat adevarul, ca e un mincinos care nu joaca cinstit si vrea sa-l puna la incercare cat e de puternic. Copilul poate fi pus sa exprime prin desen, prin modelaj gandul respectiv si pe marginea acestuia sa descifreze mai usor ce i s-a spus si de ce simtea trist si inutil.

Astfel, cu timpul, daca parintele persevereaza in a-l ajuta, copilul devine suficient de puternic pentru a reusi sa-si invinga gandurile negative, incepe sa comunice mai bine si ori de cate ori intampina o dificultate va  reusi sa identifice impreuna cu parintele gandurile distructive.

La varste mici copiii copereaza mai bine daca parintele imbraca explicatiile cu o haina de poveste.

Stephen Briers in “Ghid practic pentru parinti”recomanda tehnici simple precum :

-         gandul negativ poate fi inchis intr-o cutie de chibrituri ca sa nu mai poata iesi;

-         gandul negativ poate fi aspirat cu un aspirator ca sa nu-l mai poata influienta pe copil in actiunile sale.

Fiecare parinte poate gasi tot felul de strategii, pentru ca stie mai bine ca oricine la ce reactioneaza copilul mai usor, ce-l poate ajuta sa se simta stapan pe situatie, sa-i dezvolte abilitatea de a-si putea controla gandurile si emotiile.

Identificarea gandurilor negative este o perioada importanta, deoarece permite identificarea emotiilor generate de acestea. In loc sa se pedepseasca un compartament urat al copilului, parintele ar trebui sa inteleaga motivul ce determina acel comportament si sa-l poata ajuta pe copil sa descifreze gandurile negative din spatele motivului. O reevaluare a situatiei ajuta mai mult decat orice pedeapsa.

De multe ori, in spatele motivului pot exista chiar mai multe ganduri negative(“nu merg in vizita la prienii de familie pentru ca baiatul lor e mai bun decat mine si el construieste si deseneaza mai frumos decat mine si-atunci parintii mei o sa ma iubeasca mai putin ca nu sunt ca el; nu merg pentru ca baiatul nu ma suporta si precis nu o sa vrea sa se joace cu mine”, “nu merg ca baiatul va rade de mine ca m-au tuns ca pe un bebelus”, etc). In aceasta situatie parintele trebuie sa manifeste multa intelegere si rabdare si sa-l ajute sa descifreze fiecare gand in parte.

E foarte important sa intelegem perceptia copilului fata de fiecare situatie in parte si ce credinte distorsionate are fata de situatia data. Dar pentru a reusi e nevoie ca parintele sa aiba o relatie interactiva cu copilul sau, sa nu actioneze doar atunci cand observa un comportament gresit si sa-l pedepseasca ci sa-i anticipeze reactiile si trebuintele si sa incerce sa satisfaca nevoile elementare ale copilului.

Educatia eficienta se bazeaza pe satisfacerea nevoilor emotionale si de iubire ale copilului, pe asigurarea unei pregatiri pline de iubire, dar si disciplina, a unei protectii fizice si emotionale, precum si pe invatarea acestuia cum sa-si explice si controleze mania. Obiectivul final avut in vedere sa fie pregatirea copilului pentru o existenta responsabila, fericita si plina de reusite.

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic familie-cuplu

Bibliografie:

Ross Campbell-Educatia prin iubire,Curtea Veche,2001

Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009

                    Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009

Comunicare adulti-copii

Pentru tinerii parinti,cateva sfaturi in ceea ce priveste comunicarea parinte-copil.

Atentie la barierele care fac atat de rau comunicarii!

Bariere in comunicarea adultilor cu copiii

1)      A da ordine,directive si a comanda – provoaca furie si rezistenta (ex.faci asta pentru ca asa spun eu).

2)      Amenintarea, admonestarea (in loc de “daca nu te opresti vei fi pedepsit”, se va folosi  “as vrea sa te opresti, iar daca nu o faci, vei fi pedepsit”).

3)      A tine morala sau predici (in loc de “ar fi trebuit sa nu chiulesti” se spun consecintele faptului ca au chiulit).

4)      A da sfaturi, solutii sau sugestii (oferite prea des copiilor,acestia devin dependenti de ei).

5)      A judeca,critica,blama (cand exista diferente de opinii,se prezinta pareri, nu blamari).

6)      Lauda nu este eficienta  cand copilul nu e sigur de abilitatile lui. Este bine sa se ofere incurajari care separa copiii de comportament (corect: am incredere in tine ca poti face...)

7)      A porecli, a ridiculiza si a face de rusine (acest comportament poate crea probleme cu stima de sine a copilului,umilirea si resentimentele copilului).

8)      Interpretarea,analiza,diagnosticarea

9)      Reasigurarea, consolarea,suportul (spunand copilului ca vor realiza sigur un lucru,daca nu le reuseste se vor simti rau . Mai bine le spunem sa faca tot ce depinde de ei, dar nu totdeauna se intampla asa cum isi doresc.Sa analizeze de ce nu au reusit daca se intampla asta,pentru a nu gresi pe viitor).

10)  Interogarea: de ce ai facut asta? Copiilor nu le place sa fie bombardati cu intrebari si vor comunica mai greu. Incercand sa se apere, se ajunge la certuri.

11)  Distragerea, umorul. Pot fi solutii temporare,cand copiii sunt suparati. Umorul poate fi interpretat uneori gresit , incercarea de a-i distrage poate transmite mesajul ca sunt considerati incapabili sa rezolve problema. Orice problema se rezolva cu calm atunci cand apare,cu argumente.

NOTA!

Cele mai eficiente mesaje de comunicare sunt mesajele afirmatii bazate pe sentimente (mesaje tip “eu”)  Ex. As aprecia daca ai face.....Mi-as dori sa faci....

Mesajele trebuiesc transmise  calm,ferm,nu pe un ton furios,fara tendinta de a judeca,presupune si blama.

Formula de comunicare:sentiment +comportament + efectele comportamentului +cerinta de a-l schimba.

Ex.Mi-ar placea sa nu mai arunci lucrurile....Imi este greu sa adun tot timpul dupa tine... M-as bucura cand vin de la serviciu sa vad ca ti-ai facut curat......sa poti merge la joaca,daca nu va mai trece un timp pana termini...

Metode care functioneaza in educarea copiilor:

-         apreciere si respect;

-         consecinte logice ale comportamentului si monitorizarea;

-         reguli consistente,limite si obiceiuri;

-         rezolvarea problemelor prin comunicare;

-         suport si empatie;

-         a vorbi cu copilul in loc de a monologa;

-         a-l asculta atunci cand vrea sa comunice ceva;

-         a reduce furia si resentimentele;a nu lua lucrurile personal;

-         a incuraja copilul sa-si asume responsabilitati.

Metode care nu functioneaza:

-         ironic,batjocoritor,lipsa respectului;

-         pedepse;

-         permisivitate;

-         reguli arbitrare si lipsa monitorizarii;

-         control si multe interziceri;

-         criticism,insulte;

-         a tine prelegeri;

-         a tine resentimente;a personaliza problemele;

-         a supraproteja,a face in locul copilului .

Sper sa va fie de folos!

Nu-i usor sa fii mama de baiat!

      

 Cu acest articol incerc sa vin in sprijinul mamelor care se intreaba de multe ori cum sa creasca un baiat,daca trebuie sa faca ceva diferit decat in cazul fetelor. Solutii miracol nu exista, dar poate un sfat in plus,nu strica  nimanui.Deci cititi-l cu atentie si incercati sa retineti ce vi se potriveste.

Nu uitati! Fiecare copil e unic, fiecare are propriile dorinte. Sa-l crestem asa cum simtim ca-i faca bine lui, nu sa fim atenti numai la nevoile noastre!

Multe mame si-au pus problema cum sa-si creasca fiul pentru ca mai tarziu acesta sa faca fata exigentelor lumii reale.De aceea o mama de baiat se afla in dilema: sa fie o mama prezenta ,iubitoare si calda ,sau discreta, aflata in retragere si reprimand o relatie fireasca,de dragoste?

Studiile au aratat,(contrar prejudecatilor existente la ora actuala) ca dragostea unei mame e o binefacere pentru fiul ei,il face mai puternic si nu il impiedica sa devina un barbat adevarat, cu conditia sa nu fie sufocanta si fuzionala.

Comunicarea cu fiul e foarte importanta,pentru ca poate sa-i dea incredere in el sau,dimpotriva sa creasca timid, sa aiba  nevoie totdeauna de sfatul mamei ca sa reuseasca in ce-si propune.Un baiat isi interiorizeaza mai bine informatiile daca i se vorbeste despre un comportament pe care l-a asimilat,de un efort pe care a putut sa-l faca sau de un eveniment in cadrul caruia s-a dovedit a fi la inaltime. El e mai apt sa asculte cuvinte care-i ofera o imagine a ceea ce face decat a ceea ce este.Astfel, daca are un comportament indezirabil,poate fi criticat comportamentul,pentru a fi imbunatatit sau schimbat in viitor,dar nu el ca persoana,pentru ca altfel ,se obtine rezultatul contrar a ceea ce ne asteptam.Se poate comunica privitor la succesul sau esecul actiunilor sale,incurajandu-l tot timpul sa persevereze cand nu-i reuseste ceva,dar nu-l ajutam creandu-i o imagine defavorabila despre sine,sau comparandu-l cu altcineva.

Un baiat se poate simti jenat,daca parintii sustin ca e mai bun decat e in realitate,chiar daca el vrea sa dea aceasta impresie, isi doreste ca parintele sa-l perceapa asa cum este.Inducandu-i o calitate pe care nu o are,isi internalizeaza anumiti parametri de comportament la un nivel ce il depaseste si-n momentul in care nu-i poate atinge apare o anumita frustrare,care-i creaza furie,nervozitate.Fiecare afirmatie cu privire la el,trebuie insotita de imaginea unui comportament care sa justifice afirmatia.Nu-l laudam ca e cel mai bun daca el nu e bun decat la fotbal,dar putem sa-i spunem punctual ca avem incredere in el ca poate mai mult si daca se va concentra si la scoala asa cum o face pe terenul de sport,poate obtine rezultate bune si acolo.

A-i spune tot timpul “sunt mandra de tine ,ca ai facut asta” ii creaza impresia ca tot ce face e pentru parinti,e preferabil sa i se spuna “sa fii mandru de tine”,care-l face sa-si insuseasca mai bine aceasta judecata si cu timpul sa-i dea o motivatie sa aiba anumite comportamente.

O mama de baiat trebuie sa stie ca desi se spune ca barbatul e sexul puternic, el este mult mai sensibil decat pare.El este sensibil atat la critici cat si la sprijin. Din acest punct de vedere, fetele se descurca mai bine,pentru ca stiu sa-si exprime sensibilitatea.

Baietii sunt mai agresivi in comportamente,dar si in ceea ce priveste emotiile,de aceea critica unui comportament este perceputa de multe ori ca o agresiune. Se obtin rezultate mai bune,spunandu-i de ex.daca si-a uitat jucaria preferata acasa cand merge in parc: astazi ne vom juca cu altceva si maine iti vei lua jucaria,decat sa-i spunem:de ce-ai uitat-o? Ai vazut ca X nu-si uita niciodata...

Daca manifesta agresivitate,se poate diminua cu ajutorul unui sport,sau daca acesta nu da rezultate,cu ajutorul unui psiholog,care identifica factorii contextuali ce determina aparitia comportamentului agresiv si  particularitatile sarcinilor pe care le executa copilul, pentru a elimina factorii determinanti si de mentinere a vechilor comportamente. Tot psihologul identifica comportamentele specifice ce se doreste a fi modificate, operationalizarea lor in comportamente simple, usor de observat si masurat, pentru ca a acţiona direct asupra impulsivitatii sau agresivitatii  nu este posibil.Pentru reusita se recurge la  monitorizarea atenta  a indicatorilor de comportament: frecventa, intensitate,durata. Numai facand o analiza functionala a acestor manifestari putem determina schimbarea comportamentala.

Furia ar putea fi un comportament adaptativ care permite depasirea a ceea ce impiedica atingerea unui scop. Pe la 2-4 luni acest sentiment este descoperit de copii indiferent de sex,dar pana la 5 ani,baietii devin treptat de doua ori mai furiosi decat fetele.

Oricat de mult un parinte ar incerca sa nu faca diferente intre fata si baiat in ceea ce priveste cresterea,sunt construiti diferit nu numai ca fizic,dar si emotional.Doua cercetatoare Virginia Paley si Deborah Tannen,studiind jocurile copiilor mici americani,au ajuns la concluzia ca fetele se straduiesc sa creeze si sa mentina legaturile,valorizeaza calitatile colegelor si insista asupra propriilor imperfectiuni, in timp ce baietii isi aleg jocuri in care valorizeaza competitia si autopromovarea.

Baietii care stau mai mult in preajma barbatilor isi cultiva agresivitatea,fara sa se imbogateasca cu emotii pozitive. De aceea pledez ca pentru a-si forma o personalitate armonioasa ,copilul e bine sa creasca intr-o familie cu doi parinti:mama si tata ,copiii de ambe sexe sa fie asociati la diverse jocuri,sa invete in clase mixte.Descoperirea naturala a celuilalt sex de-abia la adolescenta,poate face ca sexualitatea sa urmeze o cale diferita de tandrete si dragoste.

Baietii se infurie usor si brusc,sunt mai agresivi decat fetele ,dar o mama responsabila ii poate ajuta sa devina constienti de propriile emotii si sa si  le explice inainte de a actiona.(ex.Te-ai suparat pe X,cu care ieri te-ai jucat asa frumos...ce-a facut asa de rau azi incat sa vrei sa-l bati...Ti-ar place ca pe tine sa te bata cineva cand gresesti.....Oricine poate gresi..). E gresit sa-i spui unui copil : “te spun tatalui tau”,sau “sa vezi ce-ti face tatal tau” pentru ca atunci mama apare in ochii copilului ca o mama care nu poate lua decizii,iar pe tatal lui il transforma  intr-un “babau”,cel “puternic,care ia masuri”,nu-si internalizeaza un comportament dezirabil, ci invata doar in ce imprejurari sa-si manifeste anumite comportamente. Comportamentul dezirabil se poate obtine insistand pe anumite detalii.Ex.a doua zi cei doi se joaca frumos si mama poate sa-i admire ca se joaca frumos si cat de bine le sta cand nu sunt dispute.

Recompensele pot ajuta la schimbarea comportamentului daca sunt corecte.Astfel,pentru schimbarile pozitive copilul poate primi puncte,care adunate pot fi schimbate intr-o anumită recompensa,care sa-l motiveze sa-si doreasca schimbarea.

Pentru disciplinarea copilului,regula de aur este consecventa.Ambii parinti  trebuie să aiba o atitudine constanta,atragandu-i atentia copilului cand repeta un comportament gresit si sa i se arate comportamentul corect.Daca va exista inconsecventa din partea acestora, copilul va sesiza o slabiciune si va fi mai greu sa se exercite un control asupra lui.

 Ignorarea comportamentelor inadecvate si sustragerea atentiei copilului de la acestea si redirectionarea lui catre activitati care-i fac placere,poate fi de asemenea o recomandare utila care sa obţina rezultatele dorite.

Copilul mai poate fi obisnuit sa se observe cu atentie dupa ce a avut un anumit comportament si sa se intrebe: oare am procedat bine? Ce am reusit să fac bine? Ce nu am reusit sa fac bine?)

  Feed-back-ul dat copilului  poate produce schimbarile dorite,daca:

-         este focalizat pe aspectele pozitive;

-         il sustine pe copil,nu-l evalueaza sau judeca;

-         este  focalizat pe un comportament specific,nu  pe unul general;

- să fie oferit imediat,pentru comportamente si atitudini care pot fi schimbate,pentru a evita starile de conflict şi trairi emotionale.

De obicei se obtin rezultate bune,nu spunandu-i copilului ce să faca,pentru ca ar exista si posibilitatea sa se comporte contrar asteptarilor,ci prezentandu-i un esantion de comportamente,cu scopul de a-l antrena in producerea unora asemanatoare.

Este necesar sa se faca distinctie intre pedepsele aplicate pentru greseli minore si pedepsele aplicate in cazul unor incalcari grave de comportament. O  greşeală  ce s-ar putea face este aplicarea inconsecventa a pedepselor:uneori  anunţate,dar nu sunt aplicate,alteori sunt date pedepse inutile si greu de aplicat.

Nu toate pedepsele  sunt educative, unele de ex. nu ofera posibilitatea de a invata ceva din ele(ex.tipete,jigniri,batai cu cureaua).

N-am sa fiu niciodata de acord cu pedeapsa corporala,pentru ca nu are eficienta: prin ea este atacat  copilul,  nu comportamentul,nu duce la identificarea cauzelor unui asemenea comportament,scade stima de sine a copilului,crescand frecventa comportamentelor disruptive.In plus, creaza o adevarata bariera intre mama si copil,ii accentuează agresivitatea,ii provoaca tulburari emotionale ca: frica, iritabilitate, izolare,il indeamna  sa ascunda adevarul despre actiunile sale, invata acest comportament si-l foloseste ca metoda de rezolvare a situatiilor cu care se confrunta.

Personal recomand disciplinarea pozitivă,care, are un rol important pentru ca prin metodele si tehnicile acesteia poate contura un comportament adecvat si impune anumite norme pentru a stabili limite si a educa. Spre deosebire de pedeapsa fizica,ce elimina doar pe moment un comportament nedorit,disciplinarea pozitiva este non-violentă si-l invata cum sa realizeze constant un comportament pozitiv.In plus, disciplinarea pozitiva il ajută pe copil sa se dezvolte intr-un mod echilibrat si sanatos din punct de vedere emotional si social, il ajuta sa devina responsabil, autonom si independent, sa capete incredere in fortele proprii si sa fie multumit sine.

Niculina Ciuperca,psiholog-consilier familie-cuplu

Copilul bine crescut

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.


- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.


- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.


Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa, copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia el galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se laudase cu feciorul sau, dar, in locul ei, vorbeau faptele ...


"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate! "

E usor sa fii parinte?

Cine crede ca e usor a fi parinte, se inseala.
Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma . Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.
Degeaba ii spui copilului ,, fa asa acest lucru'' daca el te vede ca tu faci altfel.
Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului . De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite.
Pretinzand unui copil o disciplina exagerata, i se ingradeste orice forma de manifestare . Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu, la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi,etc.
Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta , sa se joace cu ei.... Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala , are un comportament inadecvat , nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc. Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste , il face sa-si piarda si increderea in sine... nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el , avea alte preocupari.
Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun , pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el , sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el.
Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor,profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nici o responsabilitate .
Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare .
A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica , intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale , copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand nevoia de afectiune s-o gaseasca in alta parte . Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit . De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati , ce i se potriveste si ce nu , iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta.
Copiii trebuiesc incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca .

Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :
Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a)
Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati
Capacitatea sa de a realiza ceva
Maniera in care se relationeaza cu ceilalti

Cum puteti creste stima de sine a copilului ?

Apreciindu-l / apreciind-o
Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea
Petrecand timp cu copilului
Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri
Alimentandu-i independenta
Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat
Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor
Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face
Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie- Cuplu
Cabinet individual de psihologie Str. Ceahlaul 22 etaj 2, ap.5
Telefon 0724878966 / 0762 635 466

Stiluri parentale

Pentru a fi un bun parinte, este necesar sa se cunoasca stilurille
parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg în urma adoptării acestora.
De aceea, în randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmând ca fiecare parinte
sâ-şi identifice stilul personal de a aborda copilul. Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte” aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pură'"; o persoană poate oscila între doua sau chiar mai multe stiluri parentale,în funcţie de personalitatea sa, de dispoziţia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

a. Stilul indulgent
Se recunoaste prin aceea ca parintele îi permite copilului sa se manifeste cum vrea , fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viaţa a parintelui care adoptă acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit".
Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci când ia o decizie, manifesta căldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile în care îl pedepseste sunt foarte rare.
Aceasta atitudine îi permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba
o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.
Pe de altă parte, copilului crescut într-o maniera indulgenta, îi va fi greu să
inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei" in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi.
Parintele va fi „depasit".

b. autoritar

Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca îi cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata : ,Nimic nu e mai presus de lege!". Din această cauza , parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!". Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursă importantă a conflictelor parinte - copil.
De obicei, parintele este rece şi detasat fata de copil, impunand respectul muncii
si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat,respectuos fata de cei de care ii este frică; ii dezvolta simtul critic; il invaţă să devină perfecţionist
Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,
in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina
maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi. Pentru el, „a gresi"e sinonim cu „a fi un ratat". De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla ? "
Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine („Am gresit! Nu sunt
bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...! "). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart,
1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine în copilarie are urmări negative
marcante pe parcursul întregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste în
permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. indiferent

Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici
nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele
cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus", reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: ,In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti".
Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza
prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate.
El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate
deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate
Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa
regulile stricte pe care le-a învatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata . De aceea, după ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte,cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte .
Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca, pe de o parte, il va face mai rezistent la
greutatile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic,mai pragmatic. Unii se grabesc să-1 eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet", fie "gheata", făra sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte îl determina sa se ghideze după principiul "Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab".

d. protector

Părintele protector este aparent un părinte model: el este extrem de atent la nevoile
copilului şi se dedică cu toată fiinţa sa meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere copilului securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi protecţie. Educaţia pe care i-o dă copilului se clădeşte în jurul ideii că „Nu tot ce zboară se mănâncă" şi are grijă să-şi înveţe copilul ca, în primul rând, să fie precaut şi rezervat faţă de tot ce vine din afara sferei familiei.
Din păcate, uneori protecţia acordată copilului este exagerată, părinţii devin veşnic
îngrijoraţi, văd catastrofe şi calamităţi la fiecare colţ de stradă. Când îşi văd copilul plângând, ei devin agitaţi, creând fără să-şi dea seama, mai multă tensiune („ Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, sărăcuţul de tine!").
Atunci când apare o problemă, părinţii exagerat de protectori se grăbesc să caute
vinovaţii şi să fină morală („ De câte ori ţi-am zis... ? "), fapt care duce la scăderea eficienţei rezolvării conflictului şi a învăţării unor reguli de disciplină. Asemeni părinţilor autoritari, acceptă greu situaţia în care copilul începe să-şi dezvolte independenţa, însă ei nu creează conflicte, ci intră în panică, „se consumă".
Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje. Atunci când
sunt mici, copiii care au părinţi exagerat de protectori pot manifesta tulburări ale
somnului şi ale regimului alimentar, precum şi stări de frică nejustificate. O dată
cu trecerea timpului, copilul se simte din ce în ce mai sufocat şi are tendinţa de a se îndepărta de părinţi; el găseşte că este dificil să comunice direct cu părintele despre problemele personale, de teamă că acesta nu-1 va înţelege şi se va îngrijora ("Mai bine nu-i spun mamei că numai se îngrijorează").
Astfel, copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală,
nebănuită de părinte. De asemenea, atunci când va fi pus în situaţia de a-şi exprima
frustrarea sau mânia, preferă să se exprime indirect prin acte de răzbunare sau
sabotaj.

e. democratic

Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile
copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate
consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este
imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece
pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar),
ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtisează stilul democratic se ghideaza
dupa principiul „Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu" si este impotriva ideii
„ Unii sunt mai egali decât altii".
Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de
indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insă este in acelaşi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-1 învăţa pe copil sa respecte reguli si sa îndeplineasca eficient sarcinile care i se dau.
Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de
protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-1 sprijini atunci când situatia o cere; insă este suficient de întelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent,respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifestă căldură faţă de copil,îl apreciaza, îl considera un membru responsabil al familiei.
Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru
emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care îi va permite să obţină eficienta si productivitate in actiunile intreprinse.
Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, având totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere. Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.
Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să
mentionăm faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului
autoritar (pe care îl poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc).
El ar putea fi considerat „bleg" pentru că nu va executa prompt sarcinile care i se
dau, sau dimpotriva, „impertinent' pentru că "discută" ordinele.
Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele
sale; mai mult decât atât, in timp ce unii părinti considera anumite valori ca fiind
calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire",
„comentarea ordinelor"). De aceea este greu să se ofere „soluţii" cu valoare
universală privind stilul adoptat.
De aceea, este important ca părintele să îşi identifice stilul / stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicării acestuia (acestora).

Bibliografie:
Dorin Ioan Dolean - Meseria de parinte