1. Prin definiţie, provii
dintr-o familie dezechilibrată în care nevoile tale emoţionale nu au fost
satisfăcute.
2. Pentru că tu însăţi ai
primit prea puţină atenţie, încerci să umpli acest gol cu un substitut,
devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă
nevoie de aşa ceva.
3. Întrucât nu ai reuşit să-ţi
transformi părinţii (sau doar unul din ei) în personajele tandre, iubitoare,
după care ai tânjit atât, reacţionezi cu tot sufletul atunci când întâlneşti
acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încerci - ca şi
în trecut - să-l schimbi prin iubirea pe care i-o arăţi.
4. Terorizată de posibilitatea
abandonului, faci orice să salvezi de la destrămare relaţia cu un bărbat.
5. Aproape nimic nu va fi prea
dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl
„ajută" pe bărbatul cu care ai o relaţie.
6. Obişnuită cu lipsa dragostei
într-o relaţie personală, eşti dispusă să aştepţi, să speri şi să îţi dai şi
mai mult silinţa să-i faci pe plac.
7. Eşti dispusă să îţi asumi mult
mai mult de 50% din responsabilitate, vină şi imputări în orice relaţie.
8. Respectul de sine este extrem
de scăzut şi, în forul tău interior, nu crezi că meriţi să fii fericită. Crezi,
mai degrabă, că trebuie să lupţi pentru a obţine dreptul la fericire.
9. Pentru că ai a avut parte de
o copilărie lipsită de siguranţă, simţi nevoia disperată de a avea controlul
asupra bărbaţilor şi relaţiilor tale amoroase. Îţi ascunzi acest efort de a
controla oamenii şi situaţiile sub masca "ajutorului".
10. În relaţiile tale, trăieşti
mai curând în visul tău despre cum ar putea fi, decât în realitatea situaţiei
în care te afli.
11. Eşti dependentă de bărbaţi şi
de suferinţa sufletească.
12. Se poate să fii predispusă
din punct de vedere emoţional şi, de multe ori, biochimic, la dependenţa de
droguri, alcool, şi/sau anumite alimente, mai ales cele care conţin zahăr.
13. Prin atracţia pe care o simţi
faţă de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea în
situaţii de cele mai multe ori haotice, incerte şi chinuitoare din punct de
vedere emoţional, eviţi, de fapt, să-ţi îndrepţi atenţia spre responsabilitatea
faţă de propria ta persoană.
14. S-ar putea să ai o înclinaţie
spre stări depresive episodice, pe care încerci să le împiedici prin emoţia pe
care ţi-o procură o relaţie instabilă.
15. Nu te simţi atrasă de bărbaţi
amabili, echilibraţi, demni de încredere şi interesaţi de persoana ta. Pe
aceştia îi consideri „plicticoşi".
Sper să vă fie de folos!
Bibliografie:
Robin Norwood -Femei care iubesc prea mult
EDITURA AMALTEA
Bucureşti, 2001
Bucureşti, 2001

