Gandurile negative nu sunt percepute in mod constient, de aceea mintea
omeneasca nu le poate distinge separat. Identificarea lor se face greu si de
catre adulti, de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita in cazul copiilor, unde problema se complica si mai mult, pentru ca ei nu au
dezvoltate abilitatile necesare, datorita imaturitatii cognitive.
Un parinte care-si cunoaste bine copilul, il
asculta, il intelege si-l sprijina in dobandirea aptitudinilor necesare
fiecarei varste, sesizeaza orice schimbare pe fata si in comportamentul
copilului si-l poate ajuta sa
interpreteze obiectiv fiecare situatie. In caz contrar, dintr-o interpretare
subiectiva a realitatii de catre copil, acesta poate ajunge usor la concluzii
eronate de forma “nu mi-a reusit lucrul asta, nu sunt bun de nimic”, “nu o sa
reusesc asta niciodata”, “nimeni nu ma place”,etc. Astfel de concluzii pot
umbri fericirea copilariei, de aceea un copil are nevoie sa fie ajutat sa iasa
dintr-un cerc vicios care-l face sa nu se poata bucura de realizarile lui si de
compania celorlalti. Un copil convins ca nu e placut de cei din jur, are
impresia ca va fi respins, devine retras si se indeparteaza de copii inainte ca
acestia sa-l respinga. O remarca de tipul ,,mereu strici tot ce faci” il face
sa fie convins ca nu-i reuseste nimic si-atunci nu mai are incredere in
propriile forte, asteapta tot timpul sa
i se arate ce sa faca, devine dependent de ceilalti.
Studiile au dovedit ca incepand cu varsta de 5
ani, unui copil i se poate explica faptul ca exista o voce in mintea noastra
care ne impiedica sa ne simtim bine, ne franeaza actiunile si ne indeamna sa
fim tristi si nefericiti. Un parinte il poate ajuta sa gaseasca dovezi
rationale pentru fiecare situatie in care vede ca un copil se blocheaza,
investigand ce crede copilul despre situatia respectiva, ce a gandit in
momentul respectiv, facandu-l sa inteleaga ca acel gand a deformat adevarul, ca
e un mincinos care nu joaca cinstit si vrea sa-l puna la incercare cat e de
puternic. Copilul poate fi pus sa exprime prin desen, prin modelaj gandul
respectiv si pe marginea acestuia sa descifreze mai usor ce i s-a spus si de ce
simtea trist si inutil.
Astfel, cu timpul, daca parintele persevereaza in
a-l ajuta, copilul devine suficient de puternic pentru a reusi sa-si invinga
gandurile negative, incepe sa comunice mai bine si ori de cate ori intampina o
dificultate va reusi sa identifice
impreuna cu parintele gandurile distructive.
La varste mici copiii copereaza mai bine daca
parintele imbraca explicatiile cu o haina de poveste.
Stephen Briers in “Ghid practic pentru
parinti”recomanda tehnici simple precum :
-
gandul
negativ poate fi inchis intr-o cutie de chibrituri ca sa nu mai poata iesi;
-
gandul
negativ poate fi aspirat cu un aspirator ca sa nu-l mai poata influienta pe
copil in actiunile sale.
Fiecare parinte poate gasi tot felul de strategii,
pentru ca stie mai bine ca oricine la ce reactioneaza copilul mai usor, ce-l
poate ajuta sa se simta stapan pe situatie, sa-i dezvolte abilitatea de a-si
putea controla gandurile si emotiile.
Identificarea gandurilor negative este o perioada
importanta, deoarece permite identificarea emotiilor generate de acestea. In
loc sa se pedepseasca un compartament urat al copilului, parintele ar trebui sa
inteleaga motivul ce determina acel comportament si sa-l poata ajuta pe copil
sa descifreze gandurile negative din spatele motivului. O reevaluare a
situatiei ajuta mai mult decat orice pedeapsa.
De multe ori, in spatele motivului pot exista
chiar mai multe ganduri negative(“nu merg in vizita la prienii de familie
pentru ca baiatul lor e mai bun decat mine si el construieste si deseneaza mai
frumos decat mine si-atunci parintii mei o sa ma iubeasca mai putin ca nu sunt
ca el; nu merg pentru ca baiatul nu ma suporta si precis nu o sa vrea sa se
joace cu mine”, “nu merg ca baiatul va rade de mine ca m-au tuns ca pe un
bebelus”, etc). In aceasta situatie parintele trebuie sa manifeste multa
intelegere si rabdare si sa-l ajute sa descifreze fiecare gand in parte.
E foarte important sa intelegem perceptia
copilului fata de fiecare situatie in parte si ce credinte distorsionate are
fata de situatia data. Dar pentru a reusi e nevoie ca parintele sa aiba o
relatie interactiva cu copilul sau, sa nu actioneze doar atunci cand observa un
comportament gresit si sa-l pedepseasca ci sa-i anticipeze reactiile si
trebuintele si sa incerce sa satisfaca nevoile elementare ale copilului.
Educatia eficienta se bazeaza pe satisfacerea
nevoilor emotionale si de iubire ale copilului, pe asigurarea unei pregatiri
pline de iubire, dar si disciplina, a unei protectii fizice si emotionale,
precum si pe invatarea acestuia cum sa-si explice si controleze mania. Obiectivul
final avut in vedere sa fie pregatirea copilului pentru o existenta
responsabila, fericita si plina de reusite.
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic
familie-cuplu
Bibliografie:
Ross Campbell-Educatia prin iubire,Curtea
Veche,2001
Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009
Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009
