MECANISMELE DE APARARE

Conceptul ,,mecanism de aparare” este unul din conceptele de baza ale psihanalizei, psihopatologiei si psihozei clinice.
Aparut la Freud in studiile dedicate psihonevrozelor de aparare, acest concept isi datoreaza celebritatea Anei Freud,care , pornind de la contributiile tatalui sau realizeaza o sinteza a datelor privind mecanismele de aparare descriind tintele si motivele apararii.
Mecanismele de aparare a eului ,in psihanaliza reprezinta ,,o serie reprezentativa de operatii care se opun ruperii echilibrului si dezagregarii individualitatii biopsihice” ( P.P. Neveanu –Dictionar de psihologie) Eul fiind socotit instanta ce asigura constanta individuala, mecanismele de aparare a eului se pun pe seama sa desi nu au intotdeauna caracter constient si sunt foarte diverse.
Cu privire la mecanismele de aparare ,Laplanche si Pontalis subliniau ca ,, Apararea intr-un mod general, se refera la excitatiile interne (pulsiuni) si, electiv la acele reprezentari (amintiri, fantasme) de care pulsiunile sunt legate, la acele situatii capabile sa declanseze excitatia si in masura in care aceasta nu este compatibila cu echilibrul si de aceea este dezagreabila pentru ea.
Afectele neplacute, motivele sau semnalele de aparare pot fi deasemenea obiecte ale apararii.
Procesele defensive se specializeaza ca mecanisme de aparare ,mai mult sau mai putin integrate eului. Mecanismele de aparare ale eului deseori iau alura unor compulsiuni si opereaza cel putin partial in mod inconstient.
De foarte multe ori conceptul de aparare este apropiat de cel de interdictie pentru evitarea dezechilibrului si neplacerii.
Ana Freud enumera ca mecanisme de aparare a eului refularea ,regresiunea, formatia reductionala, izolarea , anularea retroactiva, proiectia , introiectia, reintoarcerea spre sine, intoarcerea spre contrar, sublimarea.
In 1950, J. B.Coleman a fost cel care a sistematizat si definit mecanismele de aparare a eului.
Conceptul,,mecanisme de aparare” a starnit interesul multor cercetatori, numarul documentelor consacrate acestora ajungand la 1169 intre 1991-1995.
Termenul ,,aparare” a aparut pentru prima data in 1894 , in ,,Die Abwehr-Neuropsychosen “articol ce apartinea lui Freud si in care acesta voia ,, sa fundamenteze o teorie psihologica a isteriei dobandite, a numeroaselor fobii si obsesii si a unor psihoze halucinatorii”.
Freud folosea termenul de ,, psihonevroza” pentru a desemna o serie de afectiuni in care conflictul psihic este determinant si in care etiologia este psihogena. In viziunea lui Freud , simptomele intalnite in cazul acestor afectiuni sunt expresia simbolica a unor conflicte petrecute in prima copilarie.
Avand ca punct de plecare rolul apararii in cazul isteriei, Freud a incercat sa identifice locul ocupat de diversele tipuri de aparare in celelalte psihonevroze. Astfel, in 1896 Freud publica ,,Noi observatii asupra pshihonevrozelor de aparare “ , in care sublinia ca apararea este ,,centrul nucleic al mecanismului psihic raspunzator de respectivele nevroze”.
Freud clasifica diversele psihonevroze in functie de modalitatiile defensive:
1.Conversiunea afectului , in cazul isteriei;
2.Transpunerea sau deplasarea afectului , in cazul nevrozei obsesionale;
3.Respingerea concomitenta a reprezentarii si a afectului sau proiectia, in cazul psihozei.
La Freud refularea este omniprezenta pentru ca toate tipurile de psihonevroza implica inconstientul , refularea fiind originea constituirii inconstientului.
Desi Freud folosea adesea termeni de,,aparare” si ,, refulare”, la inceput ii folosea foarte rar ,,ca si cum ar fi pur si simplu echivalenti”.
Folosind conceptul de aparare in postfata la ,,Inhibitie , simptom si angoasa “ ce aparea in 1926, Freud preciza ca ,,este convenabil sa-l folosim pentru a desemna in general toate procedeele de care se serveste eul in conflictele susceptibile de a conduce la o nevroza , in timp ce cuvantul refulare desemneaza un mod de aparare mai bine determinat si pe care cercetarile noastre ne-au permis sa-l cunoastem mai bine”.
Freud a descris ( conform analizei lui Buckley –1995) 10 mecanisme de aparare:
-regresia ( notiune ce apare in ,,Interpretarea viselor” si ale carei stranse legaturi cu fixatia sunt precizate in ,,Introducere in psihanaliza” , 1916);
-sublimarea si formatiunea reactionala ( Trei studii privind teoria sexualitatii, 1905);
-proiectia ( ,,Presedintele Schreber,” 1911);
-intoarcerea impotriva propriei persoane si transformarea in contrariu ( ,,Pulsiuni si destine ale pulsiunilor “,1915a)
-introiectia sau identificarea ( ,,Doliu si melancolie”,1917b)
-anularea retroactiva si izolarea ( ,,Inhibitie , simptome si angoasa”, 1926)
Pornind de la contributiile tatalui sau, A. Freud publica in 1936 ,,Eul si mecanismele de aparare” , prima lucrare pe aceasta tema.
Autoarea are meritul ca pe langa sinteza cunostintelor existente la acea data in epoca , are si contributii proprii, prezentand elemente fundamentale pentru ceea ce mai tarziu devenea analiza apararii.
Ana Freud descrie scopurile si motivele apararilor, intocmeste un inventar al mecanismelor descrise deja si prezinta alte tipuri de aparare (refuzul in fantezie sau refuzul in cuvinte si acte ).Apoi ,abordand identificarea cu agresorul si ceea ce ea numeste ,,o forma de altruism “ , A. Freud ridica si problema combinarii dintre mecanismele de aparare si problema utilizarii lor alternative impotriva amenintarilor de ordin intern si extern.
O alta contributie in domeniu o datoram Melaniei Klein care descrie un grup de mecanisme de aparare precocee ,unele fiind calificate drept ,,aparari ce distorsioneaza imaginea “.(Vaillant, 1993)
M. Kleine include clivajul , pe care il considera cea mai primitiva aparare impotriva angoasei, idealizarea si identificarea proiectiva.
M. Klein afirma ca eul este capabil sa stabilesca relatii primitive cu obiectul ,,in fantasma si realitate” ; sa resimta angoasa si sa utilizeze mecanisme de aparare. (ce actioneaza pentru protejarea nou-nascutului mai intai impotriva fricii de moarte si apoi impotriva persecutiilor din exterior si interior).
Opera M. Klein a fost continuata de Fairbairn (1952/1974) si de Kernberg (1975) (a descris si alte mecanisme de aparare: idealizarea primitiva, refuzul primitiv, omnipotenta,deprecierea si identificarera proiectiva).
Interesul pentru mecanismele de aparare a crescut mult in decursul ultimului sfert de secol , astfel incat a devenit un concept fundamental al practicii contemporane.
Exista un interes deosebit pentru:
-definirea mecanismelor de aparare si a relatiilor dintre acestea;
-clasificarea mecanismelor de aparare;
-stabilitatea si /sau transformarea mecanismelor de aparare in cazul tulburarilor psihopatologice si pe parcursul psihoterapiei; - functionarea apararii in maladiile de ordin fizic;
-aparitia mecanismelor de aparare si evolutia de-a lungul ciclului de viata;
-dezvoltarea instrumentelor de evaluare.
Aspectele majore care reies din modul cum functioneaza apararea pot fi scoase in evidenta raspunzand la urmatoarele intrebari:
1.-Care este continutul termenului de mecanism de aparare?
Mecanismele de aparare sunt modalitati care se dezvolta pentru a proteja Eul atat in situatii normale cat si in cele patologice.Ele sugereaza un mod de functionare asemanator cu cel al unei masini a sistemului psihic implicat. Mecanismul de aparare are un caracter inconstient si automat.
Pentru a prezenta mecanismele de aparare, Freud le compara cu niste arme: pusti , lanci sau chiar cu o tigaie si vede o relatie intre mecanismele de aparare si patologie.El foloseste termenul ,,masura” pentru toate elementele care indeplinesc functii defensive.
2.-Impotriva cui se apara eul?
Dupa Freud, mecanismele de aparare au doua tinte:pulsiunile sinelui si afectele legate de aceste pulsiuni.
Pulsiunile sinelui incearca sa patrunda in constient pentru a fi satisfacute aici sau cu scopul sa trimita spre constient unii din derivatii lor.
Astfel ia nastere conflictul dintre eu si pulsiuni.
Afectele legate de pulsiunile sinelui- ex: iubirea,dezirenta,gelozia,durerea,doliul-sunt supuse unor masuri variate adoptate de eu pentru a le tine sub control.
Freud a considerat totdeauna ,,Apararea ca fiind o aparare impotriva afectului , in sensul ca daca nu am avea de - a face cu un afect neplacut ,nu ne-am mai apara.
In opinia psihanalistilor Laplanche si Pontolis 1967 apararea este dirijata in general impotriva pulsiunii si doar selectiv impotriva reprezentarilor de care este legata pulsiunea, a situatiilor in masura sa declanseze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori impotriva afectelor neplacute.
3.-Din ce motive se apara eul?
Dupa Freud exista trei motive pentru care eul este nevoit sa se apere: frica de supra-Eu, frica de real,teama ca intensitatea pulsiunii sa nu devina excesiva.
4.-Ce inseamna o aparare reusita?
Apararea reusita este din punct de vedere al Eului si nu din termenii unei lumi exterioare de adaptare la aceasta lume.
Criteriile de reusita sunt legate de urmatoarele scopuri: sa impiedice intrarea in constiita a pulsiunii interzise ,sa indeparteze angoasa conexa pulsiunii, sa evite orice forma de neplacere.
In cazul refularii reusita apararii este afectiva atunci cand orice constientizare dispare.
Freud considera ca o aparare reusita este ,,un lucru periculos” pentru ca restrange domeniul competentei eului care falsifica realitatea .
Ea poate avea consecinte nefavorabile pentru sanatate sau pentru dezvoltarea ulterioara.
5.- Ce este o aparare adaptativa?
Apararea adaptativa faciliteaza atat homeostaza psihica cat si adaptarea subiectului la mediu.
Ca sa fie adaptativa , nu trebuie sa anihileze complet afectul, sa fie orientata pe termen lung , sa aiba o specificitate crescuta, sa nu blocheze ci dimpotriva sa canalizeze afectele astfel incat utuilizatorul tipurilor de aparare sa devina o persoana agreabila si atractiva.
6.-Exista aparari normale si aparari patologice?
Apararile sunt atat normale cat si patologice. Atata timp cat functionarea mintala nu este afectata in supletea si armonia sa in adaptarea la real ,apararile sunt benefice .
In situatia in care acestea sunt prea rigide, prost adaptate realitatilor interne si externe sau de un singur tip este vorba de aparari patologice pentru ca sunt decalate in raport cu nivelul de dezvoltare al individului sau situatiei improprii in care se afla subiectul.
Tendinta acestor aparari este in permanenta sa deformeze perceperea realitatii si sa perturbe alte functii ale Eului.
7.- Cum se definesc mecanismele de aparare?
Pentru Laplanche si Pontolis( 1967) mecanismele de aparare reprezinta diferitele tipuri de operatii in care apararea se poate concretiza , apararea la randul ei fiind ansamblul operatiilor a caror finalitate este sa reduca , sa suprime orice schimbare succeptibila de a pune in pericol integritatea si constanta individului biopsihologic.
Widlocher considera ca ,,Mecanismele de aparare vor fi diferitele tipuri de operatii in care apararea se poate concretiza, , adica formele clinice ale acestor operatii defensive”
Pentru Widlocher apararea ,, reprezinta ansamblul operatiilor a caror finalitate este de a reduce un conflict intrapsihic, facand in asa fel incat unul dintre mecanismele acestuia sa fie inaccesibil experientei constiente.”
Considerand ca notiunea de aparare este inseparabila de conflictul subiacent, sustine ca mecanismele de aparare trebuiesc studiate intotdeauna in cadrul conflictului.
Mecanismele de aparare , in numar de zece , au fost prezentate de Ana Freud la inceputul lucrarii sale ,, Eul si mecanismele de aparare “ (1936).
Lista A. Freud devenita clasica, cuprinde: 1.refulare; 2.regresia; 3.formatiunea reactionala; 4. izolarea; 5. anularea retroactiva; 6.proiectia; 7.introiectia; 8. intoarcerea catre propria persoana; 9.transformarea in contrariu; 10. sublimarea.
Alta lista a mecanismelor de aparare apare sub forma unui glosar , in anexa B a unui articol semnat de G.Bibring, Dwyer, Huntington, si Valenstein (1931) care se referea la procesele psihologice studiate in cursul graviditatii si la relatiile precoce mama-copil.
Aceasta lista numita si ,,lista lui Valenstein” cuprinde treizeci si noua de mecanisme la care se adauga doua variante de refuz si patru tipuri de identificare , deci in total lista cuprinde patruzeci si trei de mecanisme de aparare.
Acestea sunt: refulare, regresia, formatiunea reactionala, izolarea,anularea retroactiva, proiectia, introiectia, intoarcerea catre propria persoana,sublimarea (nu figureaza transformarea in contrariu, deci a preluat noua de la A. Freud ), altruismul,ascetismul, deplasarea, identificarea,(cu obiectul iubit; cu obiectul pierdut; cu agresorul; autopunitiva ), intelectualizarea; rationalizarea; refuzul ( prin exagerare ; in fantezie ), retragerea , somatizarea , traducerea in act, blocajul, complezenta, conduita contrafobica,controlul, controlul prin gandire, depersonalizarea, desexualizarea,detasarea ,evitarea , limitarea functiilor eului, reliefarea afectelor, ritualizarea , sexualizarea.
Voi incerca descrierea a douazeci si noua de mecanisme de aparare ,considerate de Serban Ionescu cele mai semnificative,pentru intelegerea acestui concept.
1.Activismul sau activitatea de substitutie este ,,gestionarea conflictelor psihice sau a situatiilor traumatice externe prin recurgerea la actiune, in locul reflectiei sau al trairii sentimentelor
Ca modalitate defensiva , activismul este o strategie construita pentru a servi drept derivatie, menita sa lupte impotriva angoasei.
Activismul nu acopera comportamentele patologice , el ar fi ,,un apel la a recunoaste ca respectiva conduita este legata de unele conflicte emotionale”.
2.Afilierea este ,,solicitarea ajutorului si sustinerii celuilalt atunci cand subiectul trece printr-o situatie generatoare de angoasa”.
Afilierea este considerata mecanismul de aparare datorita dovezilor aduse in sprijinul efectelor aduse de ea asupra evolutiei persoanelor studiate.
In 1979, Berman si Syme demonstreaza pe un esantion reprezentativ de sapte mii de persoane ca legaturile sociale au un efect protector asupra starii de sanatate, iar la o sustinere sociala scazuta, riscul mortalitatii creste.
3.Afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor
Traind un conflict emotional sau un eveniment exterior stresant persoana care utilizeaza acest mecanism de aparare isi comunica fara ocolisuri sentimentele si gandurile, intr-un mod care nu este nici agresiv nici manipulator.” (DSM-IV 1994/1996).
Fundamentele acestui mecanism de aparare sunt: refuzul ferm al cererilor nerezonabile ale altora , exprimarea opiniilor proprii ,a fricii ,afectiunii, tandretii , a emotiilor resimtite ,etc.
Afirmarea de sine este utila in gestionarea unei situatii conflictuale,rezultate in urma unei comunicari dificile cu ceilalti.
Exprimandu-si tristetea,individul gaseste o usurare , dar declanseaza mecanismul de aparare afilierea.
4. Altruismul este ,,devotament fata de celalalt care-i permite subiectului sa iasa dintr-un conflict.
Altruismul se sprijina pe patru fundamente :
-un tip special de formatiune reactionala;
-un mijloc de a evita agresivitatea;
-o placere,,prin procura”;
-o manifestare a masochismului.
Freud adauga un al cincilea fundament; faptul de a fi pierdut o fiinta iubita provoaca ,,pasiunea de a ajuta pe ceilalti”.
5.Anticiparea apare pe durata unei situatii conflictuale,si consta in a-ti imagina viitorul:
-,,experimentand dinainte propriile reactii emotionale ;
-prevazand consecintele a ceea ce s-ar putea intampla;
-planuind diferite raspunsuri sau solutii posibile” ( DSM-IV , 1994/1996)
De patologie este legata absenta anticiparii .
Ea este prezenta la omul sanatos , iar melancolicul nu-si imagineaza nimic.
Patologica este anticiparea –catastrofa a fobicilor ,hipohondrilor si a marilor anxiosi, in cazul lor fiind vorba despre un simptom nu despre un mecanism de aparare.
6. Anularea retroactiva este ,, iluzia potrivit careia ,un eveniment , o actiune sau o dorinta conflictuale ar putea fi anulate gratie puterii absolute a unei actiuni sau dorinte ulterioare, considerate a avea un efect de distrugere retroactiva .Se prezinta sub trei forme usor diferite intre ele:
-succesiunea a doua formule verbale sau a doua conduite diferite , a doua suprimand-o pe cea dintai in mintea persoanei care utilizeaza acest mecanism;
-actiunea care poseda puterea magica de distrugere trebuie sa fie inversul celei dintai care ar putea fi eficienta;
-o experienta neplacuta este repetata prin inversarea rolurilor,fiind astfel anulata.
Anularea in cele trei forme se refera la ,,un eveniment, o emotie pulsionala sau un traumatism.
7.Ascestismul adolescentului este,,refuzarea de catre adolescent a oricaror placeri corporale, chiar si acelor mai inocente.Acest mecanism de aparare este destinat sa protejeze eul impotriva noilor nevoi pulsionale, care sunt o sursa de angoasa.
Este ingrijorator atunci cand atitudinea adolescentilor ia proportii extreme , refuzandu-si cele mai elementare necesitati.
8.Clivaj (al eului,al obiectului) este actiunea de separare, de divizare a eului ( clivajul eului) sau a obiectului( clivajul obiectului) sub influenta unei amenintari angoasante , actiune avand ca rezultat coexistenta celor doua parti astfel separate care nu se unesc intre ele, in conditiile in care formatia de compromis este imposibila.
Proces de separare, clivajul inaugureaza demarcatia dintre un aparat psihic , diferential si primele relatii obiectuale de ambivalenta. El nu este o simpla aparare , ci mai degraba o modalitate de a asigura coexistenta a doua procedee de aparare. Freud sustinea ca aceasta metoda de aparare este aplicata psihozei, pe motiv ca subiectul psihotic tine cont de realitate,macar partial, chiar si in starea de delir.
9.Contrainvestirea este,,energia psihica a eului care se opune tendintei spre descarcarea pulsiunii”.
Forta inconstienta contrara si cel putin egala cu aceea care porneste din sine si cauta sa ajunga la constiinta”
Contrainvestirea este descrisa de Freud ca un mecanism ce se opune refularii. Ea este legata de refulare si intretine cu aceasta un raport de opozitie si totodata de proximitate. Ea ar putea fi reprezentata in mod plastic sub forma unui capac indispensabil si complementar pentr ,,oala” inconstientului .
10. De(negarea) este un mecanism de aparare reprezentat prin refuzul de a-si recunoaste paternitatea gandurilor, dorintelor , sentimentelor imediat dupa formularea lor sau prin refuzul de catre subiect a unei interpretari exacte care il priveste,formulate de un interlocutor.
In limbajul curent , o denegare poate fi o minciuna constienta menita sa intimideze un adversar , o incurajare pe care o persoana si-o adreseaza siesi,ca autosugestie sau o justificare de rea-credinta. Pentru a putea vorbi despre o ( de)negare aparare,enuntul si negarea sa trebuie sa se refere la elementele purtatoare ale unui conflict inconstient, care sunt refuzate din chiar acest motiv.
In situatia in care interlocutorul se inseala in interpretarea sa denegarea practicata de subiect isi gaseste justificarea.
11.Formatiunea reactionala este ,, o modificare a caracterului permitand o economie a refularii , avand in vedere faptul ca unor tendinte inacceptabile le sunt substituite tendinte opuse , care devin permanente.
In scrierile lui Freud se gasesc o serie de trasaturi de caracter reactionale: dezgust, pudoare si morala, trasaturi legate de ,,caracterul anal”.Altruismul este vazut de Freud ca o formatiune reactionala, pentru ca se inregistreaza o transformare a egoismului in altruism si a cruzimii in compasiune.
12. Identificarea este asimilarea inconstienta ,sub efectul placerii libidinale si/sau al angoasei ,a unui aspect , a unei proprietati, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul,prin similitudine reala sau imaginara, la o transformare totala sau partiala dupa modelul celui cu care se identifica.
Identificarea este un anumit tip de relatie cu lumea constitutiva a realitatii.
Acest mecanism isi manifesta finalitatea defensiva ca activitate inconstienta , pentru ca nu este o simpla imitare , realizeaza un fond comun care , dupa Widlocher ,,este legat de o comuniune ce persista in inconstient.”
13.Identificarea cu agresorul desemneaza faptul ca un subiect , confruntat cu un pericol exterior se identifica cu agresorul sau in diferite moduri evidentiate de Laplanche si Pontolis (1967).
-fie reluand pe cont propriu agresiunea ca atare ,
-fie imitand fizic sau moral persoana agresorului,
-fie adoptand anumite simboluri de putere care il caracterizeaza pe agresor.
Este un mecanism complex , care combina mai multe aspecte: a se identifica, si apoi a exterioriza , a proiecta. Nu este o manifestare agresiva directa, ci un raspuns elaborat impotriva angoasei.
14.Identificarea proiectiva este un mecanism ce consta intr-o fantasma in care subiectul isi imagineaza ca intra partial sau total in interiorul celuilalt , incercand astfel sa se debaraseze de sentimente si pulsiuni simtite ca indezirabile si incercand in acest mod sa-i faca rau celeilalte persoane, sa o posede si sa o controleze.
Sensul ei este fuga spre alte spatii mentale spre alte persoane .
Capacitatea de a te debarasa de tot ce nu iti place la propria persoana constituie o aparare ce provine din fantasmele de omipotenta cu puterea interzisa sau posesiva care le insoteste.
15.Intelectualizarea este recurgerea la abstractie si generalizare in confruntarea cu o situatie conflictuala care l-ar angoasa prea tare pe subiect daca acesta ar recunoaste ca este implicat personal.
A.Freud ( 1936/1993) considera ca pericolele pulsionale ii fac pe oameni inteligenti.
Cand simt prezenta unei primejdii interna sau externa, unul dintre refugiile posibile este intelectualizarea. Descriind o serie de subiecti care cauta sa-si stapanesca angoasele ,,printr-o vasta intelectualizare a afectelor “ Bohm propune pentru acesta atitudine denumirea nevroza de cerebralizare.
16.Introiectia contituie includerea fantasmatica a obiectului, a unei parti a acestuia sau a legaturii cu el – care serveste eului drept reper pentru intelegerea obiectului exterior de care detasarea devine astfel posibila.
Introiectia este conceputa in stransa legatura cu proiectia pentru ca mecanismele introiectiei si proiectiei nu constituie doar un aspect esential al functiei eului- ele sunt radacina lui, instrumentul formarii lui.
17.Izolarea poate fi o eliminare a efectului legat de o reprezentare ( amintire, idee, gand) conflictuala in timp ce reprezentarea in cauza ramane constienta sau o separare artificiala intre doua idei sau doua comportamente care in realitate sunt legate , relatia lor neputand fi recunoscuta de catre subiect fara o anumita angoasa .
Izolarea este un mecanism aflat adesea in legatura cu nevroza obsesionala pentru ca asa cum subliniaza Freud: ,,cautand sa impiedice asociatiile punerea in legatura a gandurilor , el ( bolnavul) urmeaza una dintre legile cele mai vechi ale nevrozei de constrangere , tabuul atingerii , izolarea este suprimarea posibilitatii de contact.
18.Inlaturarea este tentativa de respingere voluntara in afara campului constiintei , a unor probleme,sentimente sau experiente care il framanta sau il nelinistesc pe subiect.
Posibilitatea inlaturarii din minte a pulsiunilor despre care subiectul stie ca sunt condamnabile si carora le rezista este si ea parte aleatorie.Freud recunoaste ca ,,imblanzirea “ pulsiunilor nu merge in mod cert pana la a le face sa dispara , astfel incat sa nu se mai poata vorbi de ele niciodata.
19. Intoarcerea catre propria persoana este refuzarea inconstienta de catre subiect a propriei agresivitati , pe care o deturneaza dinspre celalalt pentru a o abate asupra propriei persoane , poate fi la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de esec sau a unor tentative de autodistrugere.
Exista persoane care nu suporta existenta unor pulsiuni negative in interiorul lor si incearca sa se debaraseze de acestea ca de propriul dusman.
Subiectul poate refuza orice satisfactie si orice drept la reusita si abordeaza o conduita de autopedepsire care pot conduce la o nevroza de esec.
Se ajunge pana la agresarea propriului eu corporal, ajungandu-se la false accidente sau chiar acte sinucigase.
20.Proiectia este operatia prin care subiectul expulzeaza in lumea exterioara gandul , afecte si dorinte de care nu are stiinta sau pe care le refuza in el atribuindu-le altora , persoane sau lucruri din mediul sau inconjurator.
Proiectia apare in cadrul unei activari defensive care elibereaza eul de o neplacere , dar se manifesta in multe moduri de gandire sau functionare non –patologice.Ea este mecanismul psihic mobilizat cand se pune problema investigarii personalitatii , obiectul probelor proiective .
21.Rationalizarea- este justificarea logica , dar artificiala care camufleaza fara stirea celui care o utilizeaza, adevaratele motive,( irationale si inconstiente) ale unora dintre judecatile acestuia dintre ,conduitele si sentimentele sale , intrucat aceste motive nu ar putea fi recunoscute fara anxietate.
Nu orice rationament suspect este in mod obligatoriu o rationalizare. Erorile de judecata cauzate de premise eronate , de ignoranta sau de o atentie insuficienta pot angaja gandirea pe o cale gresita. Este cazul capcanelor semnalate de Freud in studiul sau consacrat proceselor psihice normale.
In acest caz nu actioneaza nici o aparare.
Rationalizarea poate fi individuala, dar si colectiva .
Vorbind despre modul cum razboiul i-a orbit pe contemporanii sai , Freud vorbeste despre faptul ca popoarele asculta mai mult de voia pasiunilor decat de aceea a intereselor lor.Ele nu invoca interesele decat pentru a-si rationaliza pasiunile,pentru a putea justifica satisfactia pe care cauta sa le-o aduca.
22.Refugiul in reverie este un mecanism utilizat intr-o situatie de conflict psihologic sau atunci cand subiectul se confrunta cu factori de stres –care consta in recurgerea la o reverie diurna excesiva ce se substituie cautarii de relatii interpersonale, unei actiuni in principiu, mai eficienta sau rezolvarii problemelor. Refugiul in reverie ar fi o stare de relaxare fata de situatia de fata prezenta, in timpul careia se desfasoara o activitate mentala care nu mai este dirijata de atentie si care este mai mult sau mai putin inspirata de inconstient .
23.Refularea este respingerea in inconstient a unor reprezentari conflictuale care se mentin active , ramanand totusi inacesibile constientizarii. Intoarcerea elementului refulat , ale carei consecinte pot fi anodine sau patologice, intervine in caz de esec sau de insuficienta a refularii.
Freud semnala ca acest mecanism este unul din numerosii factori care contribuie la aparitia unei slabiri a memoriei sau unei deficiente a amintirii.
Widlocher vedea refularea ca fiind o falsa uitare , selectiva, intentionata, care nu elimina afectul si nu este definitiva.
24.Refuz al realitatii. Acest mecanism de aparare reprezinta actiunea de a refuza realitatea unei perceptii resemtite ca periculoasa sau dureroasa pentru eu.
Sensul acestui mecanism este cel al operatiei intrapsihice de refuz sau tagaduire , care mai mult decat o simpla negare este o atitudine de refuzare categorica aflata in legatura cu o perceptie dezagreabila a realitatii exterioare.
25.Regresia constituie o revenire mai mult sau mai putin organizata si tranzitorie- la moduri de expresie anterioare gandirii , la conduitele sau relatiile obiectuale in fata unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasa sau de frustare.Pe versantul psihic, in timp ce fortele de maturizare si adaptare tind sa sporeasca eficienta functiilor eului fidele realitatii , apararile impotriva neplacerii actioneaza in sens contrar si la randul lor altereaza functiile eului.
Regresiile pot fi,,benigne” , cele puse in slujba eului si ,,maligne” cele de pe versantul patologic.
26.Retragerea apatica este o detasare cu rol de protectie, compusa din indiferenta afectiva , din restrictie in relatiile sociale si activitati exterioare si din supunere pasiva in fata evenimentelor , care permite unei persoane sa suporte o situatie foarte dificila.
Personalitatea schizoida reprezentata printr-un mod general de indiferenta la relatiile sociale si de restrictie a registrului afectiv este foarte apropiata de retragerea apatica , diferenta fiind faptul ca prima este permanenta in timp ce retragerea apatica asemeni celorlalte mecanisme de aparare apare doar in anumite circumstante , perturband activitatea .
Dantzer remarca in 1991 ca probabilitatea aparitiei acestui mecanism poate fi conditionata de o serie de factori a experientei anterioare iar individul in retragerea apatica cauta sa se protejeze reducandu-si interactiunile cu mediul inconjurator.
27.Sublimarea are la Freud doua sensuri:
-desexualizarea unei pulsiuni avand drept tinta o persoana care ar putea fi dorita sexual.Transformata in tandrete sau in prietenie , pulsiunea isi schimba scopul , dar obiectul ramane acelasi.
-derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre activitati valorizate social.Pulsiunea se deturneaza atunci de la obiectul si scopul sau ( erotic sau agresiv) primitiv, fara a fi insa refulata.
A. Freud citeaza sublimarea imediat dupa lista celor noua aparari clasice si semnaleaza ca aceasta apartine mai mult normalitatii decat nevrozei. Mai tarziu revine , considerand ca este un mecanism de aparare deoarece se constata o scadere a placerii in raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor.
28.Transformarea in contrariu este un mecanism in care pulsiunea conflictuala este nu numai refulata ci si inlocuita printr-o pulsiune contrara.
Pentru a desemna acest mecanism de aparare , au fost utilizate trei sinonime:
-,,rasturnarea in contrariu “ ( 1915a / 1968) apartinand lui Freud,
-transformarea in contrariu ( 1936 / 1993),
-modificarea in contrariu ( 1936 / 1993) .
Ultimele doua interpretari apartin Anei Freud.
In ,,Pulsiuni si destine ale pulsiunilor “ ( 1915a / 1968 ) Freud mentioneaza perechile sadism- masochism si voyeurism –exhibitionism,prin care ilustreaza trecerea de la activitate la pasivitate, precum si transformarea iubirii in ura.
Laplanche si Pontolis (1967) sustin ca obiectul pulsiunii se poate si el modifica, trecand de la propria persoana la celalalt , iar trecerea de la activitate la pasivitate se poate face si in sens invers.
29. Umorul consta in prezentarea unei situatii traite ca traumatizante astfel incat sa fie reliefate aspectele ei placute , ironice, insolite. Numai in acest caz ,(umor aplicat siesi ) , umorul poate fi considerat un mecanism de aparare.
Explicarea acestui mecanism de Freud:
Eul refuza sa se lase coplesit de o realitate neplacuta si lanseaza lumii exterioare un fel de sfidare. El dovedeste astfel ca situatiile traumatizante ii provoaca placere.. Astfel, prin triumful narcisismului , eul isi afirma invincibilitatea fara a abandona terenul sanatatii psihice acest fapt diferentiind umorul de omnipotenta psihotica.De asta data si supraeul ofera sprijin , aici pierzandu-si rolul obisnuit de judecator sever.
Pe langa mecanismele specifice de aparare,individul mai poseda si mecanisme de aparare sociala,care-i permit adaptarea in societate.
Apararile sociale sunt de trei categorii:
-luarile de distanta prin atacuri,intimidari,evitari
-imobilizarile care sunt blocaje de tip inhibitie
-retragerile-apropierile-supunerea ,justificarile sau seductia .
Acestea satisfac principalele nevoi ale Eu-lui social:participarea,relatii positive de diferite feluri cu parteneri sociali din acelasi grup,securitatea si valorizarea personala in mediul grupal,consideratie sociala.Exemple de astfel de mecanisme pot fi:
-,,sistemele de securitate descrise de Gardiner in 1947-ansamblul conduitelor utilizate de indivizii aceleiasi societati pentru a infunda pericole si frustrari
- forme socializate ale apararilor interne (Mucchielli1981):distractiile,ecologismul si toxico-maniile
-apararile transpersonale-permit Eu-lui sa se protejeze manipuland relatiile cu lumea.
In conceptia lui Lang,o aparare transpersonala este boala psihica si atitudinile nevrotice descrise de Horney K.Mucchielli care se exprima sub forma unor modalitati de relatie cu celalalt:apropierea extrema de celalalt,tentative de a-i castiga admiratia sau separatia.
Mecanismele de aparare grupale au stransa legatura cu anxietatea grupului (Anzieu si Kaaes) ,ideologia acestuia (Roussillon) avand functii de aparare ca protejarea identitatii grupului contra distorsiunilor istorice si politice,eliminarea incertitudinii inlocuind perceptia faptelor istorice contradictorii,asigurarea confortului grupului evitand faptele nelinistitoare,justificandu-I viziunea avuta despre lume si filtrand cele doua tipuri de valori:binele si raul.
Mergand mai departe,Mucchieli demonstreza ca ideologia acopera unele mecanisme de aparare clasice:refularea,proiectia ,anularea,sublimarea.
Mecanismele de aparare erau considerate de Bibring E.modalitati de organizare a tensiunilor de catre Eu,cu functia de a distruge progresiv tensiunea schimband conditiile interne care ii dau nastere.El a introdus conceptul de eliberare (1973) evidentiind familiarizarea cu o situatie anxiogena sau desprinderea libido-ului
Lagache sustine si el conceptul de eliberare in ce priveste elementele caracteristice ale eliberarii:
-recunoasterea ,considerate de subiect ca esentiala, a dorintelor sale si a apararilor fantasmatice
-rolul important jucat de constiinta,care,fara sa fie exclusiv este determinant
-ridicarea apararilor
precizand ca acestea fac apel la inteligenta in sensul in care aceasta este definita ca o capacitate de acomodare la situatii noi.
Cunoasterea mecanismelor de aparare este foarte importanta pentru ca pe langa o mai buna intelegere a functionarii psihicului permite si o serie de aplicatii in practica clinica unde servesc drept indicatori ai functionarii psihicului la pacientii in curs de psihoterapie sau ca indici diagnostici si de evolutie in cazul tulburarilor psihopatologice. Deasemenea utilizarea mecanismelor de aparare a devenit curenta in domenii ca preventia si educatia sanitara,medicina tulburarilor fizice sau selectia profesionala,a aparut necesitatea studierii ontogenezei si evolutiei in cursul ciclului de viata a mecanismelor de aparare.
...............................................................................................................................................................
Sper ca v-am trezit interesul de a citi mai mult despre rolul mecanismelor de aparare.
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca , psiholog-consilier Familie-Cuplu
Cabinet individual de psihologie ,
str.Ceahlaul 22, etaj 2 , ap.5 ( Cartier Crangasi)
Telefon 0724878966 ; 0762635466

CASATORIA IN SOCIETATEA EVULUI MEDIU

MOTTO : ,,A ne privi, pe noi insine , cum ne
privesc altii, poate avea darul de-a ne deschide ochii
.A considera ca ceilalti au aceeasi natura cu a noastra
este o politete elementara .Dar, mult mai dificil este
sa ne percepem drept un exemplu particular al
formelor pe care viata umana le-a imbracat aici si
aiurea , un caz printre alte cazuri , o lume printre
alte lumi . Numai astfel este posibila deschiderea de
spirit fara de care obiectivitatea este lauda de sine si
toleranta impostura . Daca ANTROPOLOGIA are
vreun rol general in lume, acesta consta in a ne
invata iarasi si iarasi acest adevar greu de prins “
Clifford Greertz

Casatoria in societatea evului mediu

Casatoria este primul pas spre intemeierea unei familii .De aceea in calitatea mea de consilier si psihoterapeut de familie am considerat ca e foarte important sa cunosc aceasta institutie , care a inspirat numeroase lucrari fundamentale in domeniul antropologiei . Definita ca ,,uniune dintre un barbat si o femeie , astfel incat copiii nascuti de acea femeie sa fie recunoscuti legitim de catre parintii lor “( Notes and Queries on Anthropology , ed . a VI-a , 1951 ) , casatoria a devenit in evul mediu o institutie in sine .
Despre casatoria in aceasta perioada se vorbeste in istorisiri , cronici , o multime de povestiri , care, desi nu dau prea multe amanunte, au calitatea de a fi concrete . Deasemenea date importante se gasesc si in intreaga literatura de divertisment practicata la curte , deformata insa, ca si discursul ecleziastic. Potrivit lor , casatoria in societatea medievala era o combinatie de obiceiuri si reguli create in lumea antica .iar fundamentele casatoriei au derivat din legile romane si au devenit obiceiuri seculare mostenite si aplicate de catre Biserica Crestina de-a lungul Evului Mediu . Pentru a nu se pune rau cu Biserica , societatea nu incerca sa schimbe aceste obiceiuri , si cum nimeni nu risca sa fie respins de societate , nu indrasnea sa se impotriveasca Bisericii , care influenta religia , mostenirea si legea . In tarile europene ,in ceea ce priveste institutia casatoriei , erau mici diferente de la o tara la alta. Astfel , la englezi casatoria era vazuta ca o tranzactie privata , in schimbul unei fete barbatul oferind daruri , obicei asemanator, ( diferentele fiind numai de nuanta ) si la francezi .
Obiceiul casatoriilor aranjate a fost instituit de vechii germani , Biserica Romana mostenind aceste obiceiuri si implementandu-le in structura care a definit casatoria .
Ca o particularitate , casatoria in evul mediu nu este aceiasi la diferite nivele ale ierarhiei conditiilor sociale, casatoria stapanilor fiind diferita de a celor exploatati, desi cu totii apartineau bisericii.
Institutia matrimoniala in aceasta perioada are parte de o crestere progresiva.
Cele doua modele de incadrare a institutiei familiale sunt total diferite: modelul laic are misiunea de a pastra , pe firul generatiilor permanenta unui mod de productie, iar modelul eclaziastic are ca tel inabusirea « poftelor carnii »… « de a reprima raul, inchizand in reguli stricte revarsarile de sexualitate » (Georges Duby- Evul mediu masculin pag.69).
Modelul laic , bazat pe notiunea de mostenire avea rolul sa asigure « transmiterea unui capital de bunuri, glorie , de onoare si sa garanteze descendentului o conditie , un « rang » cel putin egal cu cel de care au beneficiat stramosii.
Responsabili de destinul familial sunt toti barbatii care aveau drepturi asupra patrimoniului , in frunte cu batranul pe care ei il sfatuiesc si care vorbeste in numele lor . Ei considera ca au ca drept si indatorire sa-i casatoreasca pe tineri , asa « cum se cuvine ». Acest lucru consta in : pe de o parte cedarea fetelor si negocierea puterii lor de procreatie si avantajelor presupuse ca le transmiteau progeniturilor, iar pe de alta parte ajutarea baietilor sa se casatoreasca.
Fata era luata din casa parintilor , unde depindea de tatal , de fratii ei, de unchii ei si dusa in alta casa unde devenea supusa sotului, ramanand tota viata o straina , suspectata de tradare tainica , avand functia primordiala de a zamisli copii grupului de barbati care o primeste, o domina si o supravegheaza.
In persoana copiilor se uneste ce a adus ea cu ceea ce ei detin de la tatal lor, « speranta celor doua mosteniri, respectul fata de cele doua linii de stramosi, de unde sunt luate conform unor reguli numele date fiecaruia dintre ei ».( G .Duby- Evul mediu masculin pag 70 ). Copiii vor avea o pozitie in lume si sanse de a fi bine casatoriti in functie de clauzele aliantei incheiate in timpul casatoriei parintilor. Incheierea unui acord se produce dupa lungi nogocieri si implica pe toti membrii unei familii care traiesc in aceiasi casa.
Schimbul de promisiuni intre parinti avea loc cu mult inainte de consumarea actului casatoriei , acest acord fiind rezultatul « unor lungi si sinuoase negocieri in care toti membrii fiecarei maisonnae (totalitatea membrilor unei familii care traiesc in aceeasi casa ) sunt implicati » . Aceasta strategie avea sa previna riscul de saracire care pandea descendenta familiilor ce deveneau prolifice .Dupa unele scrieri , viitorul sot ii oferea socrului un dar ( car, boi, vite , sabii sau sulite ) .Acesta era un schimb numai intre barbati .Dreptul asupra femeii era transferat de la tata la sot , astfel ca femeii ii era imposibil sa-si obtina independenta . Conceptul de zestre era o adaptare la aceasta traditie : cand se stabilea o casatorie , familia fetei ii dadea o bucata de pamant viitorului ginere .Odata cu realizarea schimbului intre familii, mireasa obisnuia sa-i dea viitorului sot un dar (o armura sau o arma de aparare ). Schimbul de daruri intarea obligatiile fetei de a-l servi pe barbatul ei, atat pe timp de pace , cat si de razboi . Cand barbatul era plecat la lupta, femeia avea grija de casa si gospodarie .Si cum pacea in acea perioada era considerata un lux , femeile ai caror soti erau la lupta , deveneau victime ale celor ramasi acasa .
Tratativele care aveau loc ca preambul la orice casatorie , erau orientate de trei atitudini :
- inclinatie consienta sau nu , inspre endogomie, consortii find gasiti printre rude, din descendenta aceluiasi stramos, spre unirea matrimoniala , urmarindu-se sa se reuneasca fragmentele imprastiate din acelasi patrimoniu ;
- numarul urmasilor nu trebuia sa fie mare deci numarul de menaje noi trebuia limitat prin mentinerea in celibat a unei parti a progeniturilor.
- neincrederea, viclenia in meandrele targuieli, precauti in cea ce hotarasc, nescapand din vedere faptul ca trebuie sa creeze un echilibru intre cesiunile consimtite cu avantajele asteptate.
Ceremonia cununiei , avea loc la cativa ani dupa ce promisiunile intre cele doua familii fusesera facute si era un ritual al credintei si al garantiei, se faceau promisiuni prin viu grai, exista o mimica a deposedarii si a luarii in stapanire, se inmanau gajuri , inel , aconturi , monede, iar dupa datina se incheia si un contract .Pretul miresei ii era oferit acesteia si de acum devenea proprietatea ei , desi legal sotul detinea controlul asupra proprietatii atata timp cat era in viata .Daca femeia ramanea vaduva , proprietatea ii revenea ei . Daca atunci cand aveau loc intelegerile varsta medie era de 7 ani la fete , pentru ceremonia casatoriei varsta necesara era de 12 ani la fete si 14 la baieti .
Nunta consta intr-un ritual de instalare a cuplului in propriul menaj: se impartea vin intre sot si sotie, la petrecerea de nunta participa multa lume, mireasa era condusa de un intreg alai pana la noul camin , unde dupa caderea noptii avea loc deflorarea , iar dimineata mireasa primea cadou in semn de recunostinta de la cel care-si va exercita functiile de paternitate legitima
La vremea respectiva, pentru cei doi tineri iubirea nu era altceva decat o intamplare pur spirituala , charitas conjugalis sau dilectio , desemnand un fel de har conjugal , devotament , o imbinare de tandrete , prietenie si respect , datorita faptului ca se ajungea la casatorie pe fondul unui compromis , al unui joc de interese , multe casnicii fiind sinonime cu pacturi incheiate pentru achizitionarea de pamanturi si averi . Parintii isi educau fetele de la o varsta frageda sa devina neveste bune pentru viitorii lor soti , carora trebuia sa le faca pe plac si sa le creasca odraslele . Urmarirea idealurilor personale erau interzise femeilor , pentru ca in acea perioada acestea erau considerate privilegiile barbatilor . Fiind crescute pentru a se marita , femeile aveau ca unica alternativa intrarea intr-o manastire de maici , unde puteau intra de buna voie sau aduse de parinti , la orice varsta . Pentru multe dintre ele , intrarea intr-o manastire era avantajoasa pentru ca scapau de saracie , li se oferea oportunitatea de a avea o viata pioasa si de a obtine o educatie . In plus , primeau responsabilitati ce le erau refuzate in lumea exterioara , unde barbatul lua toate deciziile , drepturile femeilor lipsind cu desavarsire .Impartind locuri de cult cu calugarii , acestea au cautat moduri de a-l servi pe Dumnezeu si de a-si ajuta comunitatea
Societatea Evului Mediu nu este strict monogama. Desi nu autorizeaza existenta simultana a mai multor sotii , nu-i interzice sotului sau grupului sau familial sa intrerupa casatoria atunci cand doreste , sa-si alunge sotia si sa-si ia alta. De aceea angajamentele de cununie sunt foarte importante , “sponsalicium-ul” (donatie facuta de sotie) si dotalicium-ul” (dota) avand rolul de a proteja sotia alungata si neamul ei. Sotul se face ca respecta morala primita , care consta in faptul ca fiecare sot sa se multumeasca cu nevasta lui , dar nu i se interzice sa cunoasca femei inainte de casatorie si nici in perioada de vaduvie.
De asemenea sunt indicii care atesta raspandirea concubinajului , combinatii amoroase cu servitoarele, prostitutia si glorificarea bravurilor de virilitate.
Contrar , fetele aveaua parte de un intreg ansamblu de interdictii , li se cerea sa se casatoreasca virgine, iar ca neveste sa fie statornice.
Femeile erau considerate fiinte perverse , a caror dereglare naturala ar fi putut face sa aduca in cadrul rudeniei , ca mostenitori ai avutiei stramosilor , intrusi, apartinand altor neamuri.
In cazul rapirii unei fete, barbatii din neamul ei se razbunau , iar in caz de adulter razbunarea apartinea sotului inselat si rudelor acestuia.
Biserica , a carei gandire corespundea filosofilor antichitatii , inclina sa condamne casatoria , pe care o considera “murdarie, tulburare a sufletului, obstacol in calea contemplarii” in virtutea unor argumente si referinte biblice care in mare parte se afla deja adunate in Adversus Jovinianufu a Sfantului Ieronim” (G .Duby- Evul mediu masculin pag 72 ).
Admitea totusi casatoria ca fiind “raul cel mai mic” cu conditia ca institutia casatoriei sa savarseasca la disciplinarea sexualitatii, sa lupte impotriva depravarii.
Pentru a-si atinge scopul, Biserica propune o morala a bunei convietuiri conjugale, al carei scop era curatarea de murdaria inerenta a placerii carnale si de patima unei iubiri violente, recomandand penitenta , izgonid bauturi magice si alte leacuri ispititoare.
In viziunea Bisericii, sotii sunt ispititii de tentatia de a profita de placeri , devenind “pangariti”, incalca legea casatoriei si trebuie sa se purifice ca mai tarziu sa fie permis sa se apropie de cele sfinte. Se recomanda ca in zilele de sarbatoare sa se abtina de la placerile carnii, daca nu vor sa-l supere pe Dumnezeu.
In incercarea ei de a modifica obiceiurile laice, biserica deplaseaza granitele dintre licit si ilicit , ii impinge pe tineri sa se elibereze de constrangerile familiale, facand din logodna o problema de alegere personala. De asemnea sustine faptul ca starea indivizilor nu trebuie sa impiedice unirea inimilor, ceea ce aduce la legitimarea casatoriei celor ce nu sunt liberi, scotandu-i de sub tutele controlului senioral. Biserica intareste totusi ingradirile atunci cand, avand o conceptie absoluta a monogamiei condamna alungarea sotiei , recasatoria , preamareste categoria vaduvelor, impune o notiune disproportionat de larga asupra incestului , multiplica interdictiile pe baza legaturii de sange si oricarei forme de rudenie artificiala.
Preotii se amesteca si in ceremonialul casatoriei , sacralizand ritualurile, in special al nuntii , folosind formule si gesturi care sa alunge satanicul si sa duca la unirea sotilor in castitate.
Modelul eclaziastic se introduce progresiv in cel laic , secolul al-X-lea fiind un moment decisiv.
In aceasta perioada , cea mai mare parte a Europei supusa dominatiei caroligiene cunoaste un fel de cooperare in jurul regelui sfant , intre puterea civila si cea relegioasa , care-si unesc eforturile pentru a oferi poporului crestin o morala sociala apropiata de Sfanta Scriptura.
Reflectand asupra unor cazuri concrete , exemplare, de uniuni matrimoniale ale inaltei aristocratii , acei “oratores” (episcopi) elaboreaza materiale patristice pe baza analizei acelui “nuptiale mysterium” cu scopul de a construi o teorie a casatoriei in scopuri eminamente pastorale si practice.
Profanul si sacrul se intrepatrund mai profund ca niciodata , casatoria tinand de acum atat de auctoritas (autoritatea) preotilor cat si de potestas (puterea).
Cele doua puteri au stabilit tot impreuna si un sistem de sanctiuni care se aplicau in caz de neconformare la normele impuse.
Normele contineau percepte, indemnuri la o mai buna comportare, propuneau un model de viata crerstineasca pentru conjugati (cei casatoriti) si erau conforme cu conceptia acelor ordi-nes, care cereau perfectiune: virginitate, cumpatare, celor ce se conformau le era permisa mantuirea, ce era refuzata celorlalti, depravatilor.
Alte reguli erau instituite pentru a potoli discordiile cauzate de institutia matrimoniala si le puteau promulga si impune doar regele , printii , care trebuiau sa protejeze vaduva si orfanul.
Incestul era interzis atat de “legea Domnului” cat si de Biserica . Ca sa nu aiba loc nunti incestuoase, toate “nuptiac” “cele ale ne-nobililor, ca si cele ale nobililor” erau publice.
Anchetele se faceau impreuna cu preotul si episcopul, care de-acum paricipau in mod legal la ceremoniile nuptiale cu scopul de a binecuvanta, alunga pe diavol prin rugaciuni, moraliza, controla, autoriza, judeca, a conduce. Se foloseau de o decizie luata in 802 de Carol cel Mare cu privire la viata conjugala a supusilor Sfantului Imperiu Roman de Apus , care prevedea explicit ca ,, episcopii si preotii , asistati de sfatul batranilor , sa faca o cercetare temeinica asupra legaturilor de rudenie dintre cei doi soti , si numai in urma acestor cercetari tinerii sa fie uniti printr-o binecuvantare “
Pe durata secolelor X, XI, XII in societatea aristocratica, structurile de rudenie se transforma privilegiind in succesiune masculinitatea si primul nascut, prin lenta vulgarizare a unui model regal, adica de acelasi neam.
Patrimoniul suporta din ce in ce mai putin sa fie impartit si sa treaca sub o stapanire feminina, de aceea apare tendinta de a exclude fetele casatorite de la partajul succesoral, primind in schimb date.
Clanul isi casatoreste daca este cu putinta toate fetele dandu-le drept zestre bunuri imobiliare, iar mai tarziu si bani , in raport cu ce ofera sotul si determina sponsalicium-ul, antejactum-ul, mor-gengahe-ul (dar de dimineata pe care-l primea sotia dupa noaptea nuntii) sa cedeze locul partii de avere lasata sotiei de sotul decedat. Din cauza acestui concept ca mostenirea nu trebuie faramitata , iar acest drept trebuie sa-i revina primului nascut , au suferit si baieti din nordul Frantei in sec XII , care erau expulzati din casa parinteasca si alergau dupa o slujba in armata , sau o mostenitoare bogata , unde sa poata “face pe ginerele”.
Casatorind toate fetele si mentinand in celibat toti baietii cu exceptia primului nascut, numarul de femei depaseste mult cererea , crescand sansa de a gasi pentru cel ce se insoara o partida mai buna.
Acest lucru face ca sa aiba loc o consolidare a societatilor nobile in care sotia provine dintr-un neam mai bogat si mai renumit decat al sotului , scrieriile din acea vreme vorbind despre o noblete speciala de ascendenta materna”.
Seniorul era cel care ducea tratative matrimoniale cu parinti fetelor pentru ca se simtea dator sa le gaseasca sotii cavalerilor , fiilor prietenilor, care constituiau un grup in jurul primului nascut , dar el avand obligatia si de a inzestra pe fetele unui vasal defunct si dreptul de a casatori dupa bunul sau plac vaduvele si orfanele supusilor pentru a se asigura ca feuda era slujita cum trebuie.
Schimbarile la nivelul practicii matrimoniale erau perceptibile numai in patura superioara a societatii ( conform surselor studiate ) dar e posibil ca miscari asemanatoare sa se fi produs si in straturile de jos ale societatii.
Dupa anul 1000, Biserica isi intensifica actiunile in ceea ce priveste institutia matrimoniala spre a deveni magistratura dominanta . Acum biserica lupta impotriva nicolaisme-ulur (clerici care refuzau abstinenta , cumpatarea bazandu-se pe cererile laice care nu admiteau ca preotul care sfinteste cuminecatura sa aiba femeie si impotriva hiperascentismului , convingerea ca orice legatura carnala inseamna depravare ) .
In secolul XI apar o puzderie de secte pentru care procrearea este raul insusi , primul val fiind in al doilea sfert al secolului XI de la Orleans si Arras pana la Monteforte, al doilea val dupa 1130. Dupa cel de-al doilea val creste numarul celor ce se calugaresc, Raoul Ardent sustinand “ca a te culca cu nevasta este un pacat la fel de mare ca acela de a o face cu propria mama sau fiica “ (G .Duby- Evul mediu masculin p.79 )
La sfarsitul sec. al XI-lea prin elaborarea progresiva a unei liturghii matrimoniale partea esentiala a unui ritual care era pana atunci domestic si profan a fost chemata sa mute la usa bisericii si in interiorul ei, construindu-se o ideologie a casatoriei crestine , gasindu-si ca justificare de –culpabilizarea actiunii carnii .
In demersul de spiritualizare a uniunii conjugale , se raspandeste cultul marial (referitor la Fecioara Maria) Fecioara-mama devenind simbolul Bisericii, tema nuptiala capatand un caracter mistic, sfarsind prin a include casatoria printre cele sapte taine sfinte. Mai tarziu ,prin efortul reunit al canonicilor si comentatorilor de la divina pagina , in centrul operatiunilor matrimoniale a aparut consimtamantul mutual , Anselmc de Loan stabilind cel dintai distinctia consensus de juturo.
Hugnes de Saint-Victor ( iar mai tarziu Pierre Lombard ) sustine ca viata conjugala este fondata pe obli-gatio verborum, vorbeste despre dragoste ca despre sacramentum-ul casatoriei si afirma cu tarie in “ Lettre sur la vir-ginite de Marie”, ca barbatul se ia cu femeia “pentru a fi unit cu ea de o maniera unica si singulara in iubirea impartasita”.
NICULINA CIUPERCA, PSIHOLOG-CONSILIER FAMILIE- CUPLU