Exercitii pentru realizarea confortului psihic

Traversam o perioada dificila, in care avem nevoie sa ne echilibram emotional, pentru a putea duce la bun sfarsit tot ce ne-am propus . De aceea va recomand cateva exercitii care va pot echilibra emotional

Exercitiul 1

Este nevoie de un loc linistit, unde sa puteti sta intins sau asezat cat se poate de confortabil.
Inchideti ochii, lasati-va pe spate si relaxati-va !
Incercati sa va eliberati mintea de toate gandurile.
Acum concentrati-va asupra partilor corpului dumneavoastra de la cap spre degetele de la picioare.
La fiecare sectiune incercati si relaxati muschii de cateva ori – tineti-i incordati cateva secunde, apoi relaxati-va, cu o respiratie lunga si lenta. Mentineti-va concentrarea asupra zonei respective, nu va lasati gandul sa alunece spre problemele personale.
Dupa ce ati terminat exercitiul, ramaneti nemiscat inca un minut, respirati lent si pastrati-va mintea golita de ganduri. Muschii trebuie sa fie cat mai destinsi posibil. Apoi deschideti si ridicati-va incet.
Aceasta tehnica este o metoda de aparare in caz de urgenta, atunci cand sunteti depasit de situatie.

Exercitiul 2
Asezati-va confortabil pe un fotoliu , scaun sau canapea . Relaxati-va!
Ganditi-va la o motivatie foarte importanta pentru care va doriti sa va insanatositi repede.
Vizualizati beneficiile prezente si viitoare pentru dumneavoastra si pentru cei din jur.
Pe un ecran proiectati-va o imagine cand erati sanatos , fara probleme. Observati ce se petrece , cum va simtiti , cum reactioneaza cei din jur. Sunteti puternic si plin de resurse.
Lasati-va timp pentru ca aceasta imagine sa se dezvolte complet. Faceti-o din ce in ce mai clara , daca e nevoie, schimbati si culorile.
Priviti ecranul ca un atent observator. Cand sunteti pe deplin constient ca va place ceea ce vedeti , lasati incet ca imaginea de pe ecran sa se suprapuna cu cea de pe fotoliu.
Cum va simtiti ? Cum aratati ? Cum respirati ? Ce se intampla in jur ?
Incercati sa va autoapreciati , sa va admirati forta cu care ati trecut peste problema de sanatate.
Repetati exercitiul de cate ori aveti nevoie pentru a va realiza confortul psihic.


Exercitiul 3

1Relaxati-va complet intr-un loc confortabil si linistit. Respirati rar… si profound …si complet.
Umpleti-va corpul cu aer proaspat .Abandonati orice tensiuni corporale si emotionale.
2. Ganditi-va la cineva din anturajul dumneavoastra , sau la oricine altcineva despre care se poate spune ca “ are o sanatate de fier “. Vizualizati imaginea in toata plenitudinea ei. Imaginati-va ce resurse a avut de a reusit sa-si pastreze starea de sanatate.
Urmariti persoana si constientizati consecintele positive legate de starea de sanatate , beneficiile directe si imediate cat si beneficiile viitoare de care se va bucura
Vizualizati-va dintr-o alta perspectiva .
Dupa acest moment , incet , incet asociati-va cu persoana , ,,pasiti in papucii ei " si urmariti ce se intampla. Observati cum aratati , cum simtiti din aceasta perspectiva. Observati-va adevaratele sentimente fata de dumneavoastra. Incercati sa va autoapreciati in aceasta postura. Lasati-va un timp sa acceptati aceasta teorie.
Realizati acest lucru intr-un mod confortabil , fara efort .Urmariti cum va miscati si respirati , urmariti-va calitatile si aspectele speciale pe care le constientizati acum pentru prima data.
Ce ganduri si sentimente nutriti pentru dumneavoastra .
Cand sunteti pe deplin constient de calitatile speciale pe care le-ati dobandit , disociati-va de persoana respectiva, reintrati in corpul dumneavoastra , incet , incet , fara sa va grabiti ducand cu dumneavoastra starea speciala dinainte.
Observati in liniste cum s-au schimbat reprezentarile interioare , constientizati calitatile si aspectele speciale pe care le observati acum la dumneavoastra.
Trimiteti aceasta experienta in viitor , ca s-o puteti folosi ca resursa , ori de cate ori starea de sanatate lasa de dorit.
Sper sa va fie de folos!

Terapia de familie cognitiv-comportamentala

Terapia cognitiv-comportamentala este o combinare teoretico-metodologica fundamentata stiintific a terapiei comportamentale cu terapia cognitiva, cu aplicatii in patologie si sanatate.
Pe langa caracterul clinic(tratarea bolilor) ea are si un profound caracter educational si preventiv(optimizare , promovare a sanatatii).
Termenul de terapie cognitiv-comportamentala isi are originile atat in domeniul psihologiei cognitive , care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului cat si al psihologiei comportamentale cu orientarea sa riguros centrata pe obtinerea unor performante.
Pentru faptul ca pune un accent deosebit pe tehnicile de restructurare atitudinala , psihoterapia cognitive-comportamentala contine multe elemente comune cu psihoterapia rational-emotiva , multe metode utilizate fiind asemanatoare.
Demersurile cognitive-comportamentale existente la ora actuala , au in comun doua aspecte:
a)convingerea conform careia procesele cognitive influenteaza atat motivatia cat si comportamentul.
b)utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului intr-o maniera pragmatica.

Terapia comportamentala
Ideea de baza a terapiei comportamentale (Skinner , 1953 ; 1974 ; Watson , 1913) este aceea ca toate reactiile/raspunsurile organismului uman ca intreg pot fi conceptualizate ca fiind comportamente deschise.Originile ei se trag din investigatiiile lui Pavlov,a carui opera privind reflexele conditionate a dus la dezvoltarea conditionarii clasice. S-a demonstrat ca unui stimul neconditionat SN(mancarea) care conduce la un raspuns neconditionat RN(salivarea) i se poate atasa un stimul conditionat SC(un clopotel) , care incepe sa evoce acelasi raspuns.
Un moment important pentru terapia comportamentala il reprezinta introducerea desensibilizarii sistematice de catre Joseph Wolpe(1948) prin care a realizat success in tratamentul fobiilor indreptand atentia catre metodele comportamentale.
Desensibilizarea sistematica a fost folosita cu success la deconditionarea anxietatii prin inhibitie reciproca si s-a dovedit o tehnica puternica pentru reducerea acesteia , mai ales atunci cand a inclus practica actuala in abordarea obiectului sau situatiei de care-i este teama subiectului.
Teoria conditionarii clasice a fost aplicata in terapia de familie in tratamentul problemelor bazate pe anxietate , inclusiv agorafobia si disfunctia sexuala, de Wolpe(1958) si mai tarziu de Masters si Johnson(1970).
Terapia de familie comportamentala s-a folosit si de conditionarea operanta a lui Skinner care a demonstrat ca frecventa raspunsurilor operante este determinata de consecintele acestora.
S-a observat ca raspunsurile care sunt intarite pozitiv vor fi repetate mai frecvent , iar cele pedepsite sau ignorate vor fi stinse.
Conditionarea operanta s-a dovedit eficienta la copii , pentru ca parintii pot avea un control considerabil asupra intaririlor si pedepselor.
Mai mult chiar , ei pot fi folositi ca si coterapeuti in conducerea anxietatii.
Ei pot fi instruiti de terapeut sa elimine imprejurarile care mentin comportamentul deviant si sa intareasca paternurile de comportament care sunt incompatibile cu comportamentul deviant, mai exact sa ignore comportamentul inadecvat si sa recompenseze pe cel adecvat.
La dezvoltarea terapiei de familie comportamentale au contribuit Gerald Patterson , Robert Liberman si Richard Stuart.
Gerald Patterson si colegii sai de la universitatea Oregon au format parintii in principiile teoriei educatiei sociale stabilind impreuna cu acestia regulile de comportament de acasa pe baza strategiilor pentru eliminarea comportamentului indezirabil si substituirea comportamentului dezirabil.
Robert Liberman a introdus folosirea repetarii si modelarii rolului in terapia de familie , iar Richard a abordat contractarea accidentala , concentrandu-se mai ales asupra modului in care schimbarea comportamentului pozitiv ar putea fi maximizata folosind principiul reciprocitatii intaririi.
Daca in perioada anilor 70’ terapia de familie comportamentala s-a dezvoltat pe trei laturi :formarea parintilor , terapia comportamentala de cuplu si terapia sexuala , recent a existat o apropiere intre terapia comportamentala si cea cognitiva rezultand terapia cogntiv-comportamentala .
Noua forma de terapie incununa astfel activitatea lui Albert Ellis si Aaron Beck care subliniau nevoia si schimbarea a atitudinii pentru a promova si a mentine schimbarea comportamentala.
Ideea fundamentala a terapiei rationale(cognitive) este ca prelucrarile informationale (cognitiile) fie ele constiente sau inconstiente genereaza raspunsurile afectiv-emotionale /subiective , congnitive , comportamentale si unele reactii psiho-fiziologice/biologice ale subiectului uman.
Schimbarea acestor raspunsuri se face modificand prelucrarile informationale care le-au generat.
Terapia cognitiv-comportamentala are propria cercetare fundamentala si aplicata , impulsionand dezvoltarea unor metode cu caracter general care au fost asimilate de psihologie si medicina/psihiatrie.
Exemplu:constructul cognitii irationale a patruns in tratatele de psihologie generala , in lucrarile de psihologie educationala , psihologia muncii , pastorala , etc.
In psihiatrie abordarea cognitiv-comportamentala a generat modele de etiopatogeneza pentru tulburarile psihice(exemplu tulburarea depresiva majora).
Psihoterapiile congnitiv-comportamentale sunt cele mai bine reprezentate la nivelul comunitatii stintifice , cele mai raspandite in practica si preferate de casele de asigurari de sanatate. Si asta pentru ca ele pot fi folosite cu scucces in rezolvarea problemelor de viata , in tulburari fobice , in tulburari obsessive, in atacuri de panica si anxietate generalizata , in depresii , in tulburari psihosomatice si somatoforme , in afectiuni pishiatrice , cronice , in probleme de cuplu , in disfunctii sexuale psihogene , in eliminarea comportamentului de esec.
Psihoterapiile cognitiv-comportamentala considera ca interactiunile din cadrul cuplurilor care nu se inteleg s-ar afla sub influenta “controlului aversiv”, adica aceste interactiuni sunt controlate prin intermediul sanctiunilor sau prin intermediul amenintariilor cu privire la consecintele negative posibile.
Scopul terapiei este sa deplaseze accentul de la controlul aversiv la cel pozitiv, sotii comportandu-se in asa fel incat sa-si dea satisfactie unul altuia.
La o mai buna intelegere a proceselor cognitiv-perceptive care au importanta in cadrul lucurului cu cuplurile aflate in conflict a contribuit si teoria invatarii sociale a lui Bandura(1977).
Problemele pentru care cuplurile sau indivizii solicita terapie maritala , sunt diverse:
-certuri grave si frecvente
-probleme pe care nu le pot rezolva
-nepotriviri sexuale
-o insatisfactie vaga si nespecifica in ceea ce priveste relatia din cadrul cuplului
-senzatia ca sunt prinsi intr-un fel de capcana
-relatii extraconjugale
-schimbari majore in cadrul cuplului
In viziunea cognitiv-comportamentala ,cuplurile care nu se inteleg au putine interactiuni care ofera satisfactie si multe interactiuni negative , carcaterizate prin suparare , blamare si pedepsire.
Pentru rezolvarea problemelor lor , psihoterapeutul are nevoie de 2-3 sedinte de evaluare, prima fiind cu ambii parteneri , apoi cate o sedinta individuala .
O sedinta de psihoterapie dureaza in medie 90 de minute , o data pe saptamana si cuprinde urmatoarele secvente:
-enuntarea tematicii (5 minute)
-evaluarea progreselor terapiei(10 minute)
-discutarea temelor pentru acasa (15 minute)
-introducerea unor noi deprinderi de comportament (45 minute)
-teme pentru acasa pana la sedinta viitoare
In cursul sedintelor de terapie se urmaresc schimbarile comportamentale ale partenerilor astfel incat sa creasca satisfactia maritala.Invatarea pacientilor sa reinterpreteze comportamentul partenerului sau reprezinta o interventie terapeutica puternica ce poate fi aplicata in orice moment al terapiei.
Se are in vedere antrenarea deprinderilor (abilitatilor de comunicare), care se realizeaza cu ajutorul unor exercitii alese special de terapeut .
Apoi o componenta importanta a terapiei o reprezinta rezolvarea de probleme (cu cele doua componente:definirea problemei , solutionarea problemei).
Terapeutul urmareste si ameliorarea problemelor sexuale si afective ale cuplului, reducerea conflictelor , identificarea si modificarea modelelor negative de interactiune.

MECANISMELE DE APARARE

Conceptul ,,mecanism de aparare” este unul din conceptele de baza ale psihanalizei, psihopatologiei si psihozei clinice.
Aparut la Freud in studiile dedicate psihonevrozelor de aparare, acest concept isi datoreaza celebritatea Anei Freud,care , pornind de la contributiile tatalui sau realizeaza o sinteza a datelor privind mecanismele de aparare descriind tintele si motivele apararii.
Mecanismele de aparare a eului ,in psihanaliza reprezinta ,,o serie reprezentativa de operatii care se opun ruperii echilibrului si dezagregarii individualitatii biopsihice” ( P.P. Neveanu –Dictionar de psihologie) Eul fiind socotit instanta ce asigura constanta individuala, mecanismele de aparare a eului se pun pe seama sa desi nu au intotdeauna caracter constient si sunt foarte diverse.
Cu privire la mecanismele de aparare ,Laplanche si Pontalis subliniau ca ,, Apararea intr-un mod general, se refera la excitatiile interne (pulsiuni) si, electiv la acele reprezentari (amintiri, fantasme) de care pulsiunile sunt legate, la acele situatii capabile sa declanseze excitatia si in masura in care aceasta nu este compatibila cu echilibrul si de aceea este dezagreabila pentru ea.
Afectele neplacute, motivele sau semnalele de aparare pot fi deasemenea obiecte ale apararii.
Procesele defensive se specializeaza ca mecanisme de aparare ,mai mult sau mai putin integrate eului. Mecanismele de aparare ale eului deseori iau alura unor compulsiuni si opereaza cel putin partial in mod inconstient.
De foarte multe ori conceptul de aparare este apropiat de cel de interdictie pentru evitarea dezechilibrului si neplacerii.
Ana Freud enumera ca mecanisme de aparare a eului refularea ,regresiunea, formatia reductionala, izolarea , anularea retroactiva, proiectia , introiectia, reintoarcerea spre sine, intoarcerea spre contrar, sublimarea.
In 1950, J. B.Coleman a fost cel care a sistematizat si definit mecanismele de aparare a eului.
Conceptul,,mecanisme de aparare” a starnit interesul multor cercetatori, numarul documentelor consacrate acestora ajungand la 1169 intre 1991-1995.
Termenul ,,aparare” a aparut pentru prima data in 1894 , in ,,Die Abwehr-Neuropsychosen “articol ce apartinea lui Freud si in care acesta voia ,, sa fundamenteze o teorie psihologica a isteriei dobandite, a numeroaselor fobii si obsesii si a unor psihoze halucinatorii”.
Freud folosea termenul de ,, psihonevroza” pentru a desemna o serie de afectiuni in care conflictul psihic este determinant si in care etiologia este psihogena. In viziunea lui Freud , simptomele intalnite in cazul acestor afectiuni sunt expresia simbolica a unor conflicte petrecute in prima copilarie.
Avand ca punct de plecare rolul apararii in cazul isteriei, Freud a incercat sa identifice locul ocupat de diversele tipuri de aparare in celelalte psihonevroze. Astfel, in 1896 Freud publica ,,Noi observatii asupra pshihonevrozelor de aparare “ , in care sublinia ca apararea este ,,centrul nucleic al mecanismului psihic raspunzator de respectivele nevroze”.
Freud clasifica diversele psihonevroze in functie de modalitatiile defensive:
1.Conversiunea afectului , in cazul isteriei;
2.Transpunerea sau deplasarea afectului , in cazul nevrozei obsesionale;
3.Respingerea concomitenta a reprezentarii si a afectului sau proiectia, in cazul psihozei.
La Freud refularea este omniprezenta pentru ca toate tipurile de psihonevroza implica inconstientul , refularea fiind originea constituirii inconstientului.
Desi Freud folosea adesea termeni de,,aparare” si ,, refulare”, la inceput ii folosea foarte rar ,,ca si cum ar fi pur si simplu echivalenti”.
Folosind conceptul de aparare in postfata la ,,Inhibitie , simptom si angoasa “ ce aparea in 1926, Freud preciza ca ,,este convenabil sa-l folosim pentru a desemna in general toate procedeele de care se serveste eul in conflictele susceptibile de a conduce la o nevroza , in timp ce cuvantul refulare desemneaza un mod de aparare mai bine determinat si pe care cercetarile noastre ne-au permis sa-l cunoastem mai bine”.
Freud a descris ( conform analizei lui Buckley –1995) 10 mecanisme de aparare:
-regresia ( notiune ce apare in ,,Interpretarea viselor” si ale carei stranse legaturi cu fixatia sunt precizate in ,,Introducere in psihanaliza” , 1916);
-sublimarea si formatiunea reactionala ( Trei studii privind teoria sexualitatii, 1905);
-proiectia ( ,,Presedintele Schreber,” 1911);
-intoarcerea impotriva propriei persoane si transformarea in contrariu ( ,,Pulsiuni si destine ale pulsiunilor “,1915a)
-introiectia sau identificarea ( ,,Doliu si melancolie”,1917b)
-anularea retroactiva si izolarea ( ,,Inhibitie , simptome si angoasa”, 1926)
Pornind de la contributiile tatalui sau, A. Freud publica in 1936 ,,Eul si mecanismele de aparare” , prima lucrare pe aceasta tema.
Autoarea are meritul ca pe langa sinteza cunostintelor existente la acea data in epoca , are si contributii proprii, prezentand elemente fundamentale pentru ceea ce mai tarziu devenea analiza apararii.
Ana Freud descrie scopurile si motivele apararilor, intocmeste un inventar al mecanismelor descrise deja si prezinta alte tipuri de aparare (refuzul in fantezie sau refuzul in cuvinte si acte ).Apoi ,abordand identificarea cu agresorul si ceea ce ea numeste ,,o forma de altruism “ , A. Freud ridica si problema combinarii dintre mecanismele de aparare si problema utilizarii lor alternative impotriva amenintarilor de ordin intern si extern.
O alta contributie in domeniu o datoram Melaniei Klein care descrie un grup de mecanisme de aparare precocee ,unele fiind calificate drept ,,aparari ce distorsioneaza imaginea “.(Vaillant, 1993)
M. Kleine include clivajul , pe care il considera cea mai primitiva aparare impotriva angoasei, idealizarea si identificarea proiectiva.
M. Klein afirma ca eul este capabil sa stabilesca relatii primitive cu obiectul ,,in fantasma si realitate” ; sa resimta angoasa si sa utilizeze mecanisme de aparare. (ce actioneaza pentru protejarea nou-nascutului mai intai impotriva fricii de moarte si apoi impotriva persecutiilor din exterior si interior).
Opera M. Klein a fost continuata de Fairbairn (1952/1974) si de Kernberg (1975) (a descris si alte mecanisme de aparare: idealizarea primitiva, refuzul primitiv, omnipotenta,deprecierea si identificarera proiectiva).
Interesul pentru mecanismele de aparare a crescut mult in decursul ultimului sfert de secol , astfel incat a devenit un concept fundamental al practicii contemporane.
Exista un interes deosebit pentru:
-definirea mecanismelor de aparare si a relatiilor dintre acestea;
-clasificarea mecanismelor de aparare;
-stabilitatea si /sau transformarea mecanismelor de aparare in cazul tulburarilor psihopatologice si pe parcursul psihoterapiei; - functionarea apararii in maladiile de ordin fizic;
-aparitia mecanismelor de aparare si evolutia de-a lungul ciclului de viata;
-dezvoltarea instrumentelor de evaluare.
Aspectele majore care reies din modul cum functioneaza apararea pot fi scoase in evidenta raspunzand la urmatoarele intrebari:
1.-Care este continutul termenului de mecanism de aparare?
Mecanismele de aparare sunt modalitati care se dezvolta pentru a proteja Eul atat in situatii normale cat si in cele patologice.Ele sugereaza un mod de functionare asemanator cu cel al unei masini a sistemului psihic implicat. Mecanismul de aparare are un caracter inconstient si automat.
Pentru a prezenta mecanismele de aparare, Freud le compara cu niste arme: pusti , lanci sau chiar cu o tigaie si vede o relatie intre mecanismele de aparare si patologie.El foloseste termenul ,,masura” pentru toate elementele care indeplinesc functii defensive.
2.-Impotriva cui se apara eul?
Dupa Freud, mecanismele de aparare au doua tinte:pulsiunile sinelui si afectele legate de aceste pulsiuni.
Pulsiunile sinelui incearca sa patrunda in constient pentru a fi satisfacute aici sau cu scopul sa trimita spre constient unii din derivatii lor.
Astfel ia nastere conflictul dintre eu si pulsiuni.
Afectele legate de pulsiunile sinelui- ex: iubirea,dezirenta,gelozia,durerea,doliul-sunt supuse unor masuri variate adoptate de eu pentru a le tine sub control.
Freud a considerat totdeauna ,,Apararea ca fiind o aparare impotriva afectului , in sensul ca daca nu am avea de - a face cu un afect neplacut ,nu ne-am mai apara.
In opinia psihanalistilor Laplanche si Pontolis 1967 apararea este dirijata in general impotriva pulsiunii si doar selectiv impotriva reprezentarilor de care este legata pulsiunea, a situatiilor in masura sa declanseze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori impotriva afectelor neplacute.
3.-Din ce motive se apara eul?
Dupa Freud exista trei motive pentru care eul este nevoit sa se apere: frica de supra-Eu, frica de real,teama ca intensitatea pulsiunii sa nu devina excesiva.
4.-Ce inseamna o aparare reusita?
Apararea reusita este din punct de vedere al Eului si nu din termenii unei lumi exterioare de adaptare la aceasta lume.
Criteriile de reusita sunt legate de urmatoarele scopuri: sa impiedice intrarea in constiita a pulsiunii interzise ,sa indeparteze angoasa conexa pulsiunii, sa evite orice forma de neplacere.
In cazul refularii reusita apararii este afectiva atunci cand orice constientizare dispare.
Freud considera ca o aparare reusita este ,,un lucru periculos” pentru ca restrange domeniul competentei eului care falsifica realitatea .
Ea poate avea consecinte nefavorabile pentru sanatate sau pentru dezvoltarea ulterioara.
5.- Ce este o aparare adaptativa?
Apararea adaptativa faciliteaza atat homeostaza psihica cat si adaptarea subiectului la mediu.
Ca sa fie adaptativa , nu trebuie sa anihileze complet afectul, sa fie orientata pe termen lung , sa aiba o specificitate crescuta, sa nu blocheze ci dimpotriva sa canalizeze afectele astfel incat utuilizatorul tipurilor de aparare sa devina o persoana agreabila si atractiva.
6.-Exista aparari normale si aparari patologice?
Apararile sunt atat normale cat si patologice. Atata timp cat functionarea mintala nu este afectata in supletea si armonia sa in adaptarea la real ,apararile sunt benefice .
In situatia in care acestea sunt prea rigide, prost adaptate realitatilor interne si externe sau de un singur tip este vorba de aparari patologice pentru ca sunt decalate in raport cu nivelul de dezvoltare al individului sau situatiei improprii in care se afla subiectul.
Tendinta acestor aparari este in permanenta sa deformeze perceperea realitatii si sa perturbe alte functii ale Eului.
7.- Cum se definesc mecanismele de aparare?
Pentru Laplanche si Pontolis( 1967) mecanismele de aparare reprezinta diferitele tipuri de operatii in care apararea se poate concretiza , apararea la randul ei fiind ansamblul operatiilor a caror finalitate este sa reduca , sa suprime orice schimbare succeptibila de a pune in pericol integritatea si constanta individului biopsihologic.
Widlocher considera ca ,,Mecanismele de aparare vor fi diferitele tipuri de operatii in care apararea se poate concretiza, , adica formele clinice ale acestor operatii defensive”
Pentru Widlocher apararea ,, reprezinta ansamblul operatiilor a caror finalitate este de a reduce un conflict intrapsihic, facand in asa fel incat unul dintre mecanismele acestuia sa fie inaccesibil experientei constiente.”
Considerand ca notiunea de aparare este inseparabila de conflictul subiacent, sustine ca mecanismele de aparare trebuiesc studiate intotdeauna in cadrul conflictului.
Mecanismele de aparare , in numar de zece , au fost prezentate de Ana Freud la inceputul lucrarii sale ,, Eul si mecanismele de aparare “ (1936).
Lista A. Freud devenita clasica, cuprinde: 1.refulare; 2.regresia; 3.formatiunea reactionala; 4. izolarea; 5. anularea retroactiva; 6.proiectia; 7.introiectia; 8. intoarcerea catre propria persoana; 9.transformarea in contrariu; 10. sublimarea.
Alta lista a mecanismelor de aparare apare sub forma unui glosar , in anexa B a unui articol semnat de G.Bibring, Dwyer, Huntington, si Valenstein (1931) care se referea la procesele psihologice studiate in cursul graviditatii si la relatiile precoce mama-copil.
Aceasta lista numita si ,,lista lui Valenstein” cuprinde treizeci si noua de mecanisme la care se adauga doua variante de refuz si patru tipuri de identificare , deci in total lista cuprinde patruzeci si trei de mecanisme de aparare.
Acestea sunt: refulare, regresia, formatiunea reactionala, izolarea,anularea retroactiva, proiectia, introiectia, intoarcerea catre propria persoana,sublimarea (nu figureaza transformarea in contrariu, deci a preluat noua de la A. Freud ), altruismul,ascetismul, deplasarea, identificarea,(cu obiectul iubit; cu obiectul pierdut; cu agresorul; autopunitiva ), intelectualizarea; rationalizarea; refuzul ( prin exagerare ; in fantezie ), retragerea , somatizarea , traducerea in act, blocajul, complezenta, conduita contrafobica,controlul, controlul prin gandire, depersonalizarea, desexualizarea,detasarea ,evitarea , limitarea functiilor eului, reliefarea afectelor, ritualizarea , sexualizarea.
Voi incerca descrierea a douazeci si noua de mecanisme de aparare ,considerate de Serban Ionescu cele mai semnificative,pentru intelegerea acestui concept.
1.Activismul sau activitatea de substitutie este ,,gestionarea conflictelor psihice sau a situatiilor traumatice externe prin recurgerea la actiune, in locul reflectiei sau al trairii sentimentelor
Ca modalitate defensiva , activismul este o strategie construita pentru a servi drept derivatie, menita sa lupte impotriva angoasei.
Activismul nu acopera comportamentele patologice , el ar fi ,,un apel la a recunoaste ca respectiva conduita este legata de unele conflicte emotionale”.
2.Afilierea este ,,solicitarea ajutorului si sustinerii celuilalt atunci cand subiectul trece printr-o situatie generatoare de angoasa”.
Afilierea este considerata mecanismul de aparare datorita dovezilor aduse in sprijinul efectelor aduse de ea asupra evolutiei persoanelor studiate.
In 1979, Berman si Syme demonstreaza pe un esantion reprezentativ de sapte mii de persoane ca legaturile sociale au un efect protector asupra starii de sanatate, iar la o sustinere sociala scazuta, riscul mortalitatii creste.
3.Afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor
Traind un conflict emotional sau un eveniment exterior stresant persoana care utilizeaza acest mecanism de aparare isi comunica fara ocolisuri sentimentele si gandurile, intr-un mod care nu este nici agresiv nici manipulator.” (DSM-IV 1994/1996).
Fundamentele acestui mecanism de aparare sunt: refuzul ferm al cererilor nerezonabile ale altora , exprimarea opiniilor proprii ,a fricii ,afectiunii, tandretii , a emotiilor resimtite ,etc.
Afirmarea de sine este utila in gestionarea unei situatii conflictuale,rezultate in urma unei comunicari dificile cu ceilalti.
Exprimandu-si tristetea,individul gaseste o usurare , dar declanseaza mecanismul de aparare afilierea.
4. Altruismul este ,,devotament fata de celalalt care-i permite subiectului sa iasa dintr-un conflict.
Altruismul se sprijina pe patru fundamente :
-un tip special de formatiune reactionala;
-un mijloc de a evita agresivitatea;
-o placere,,prin procura”;
-o manifestare a masochismului.
Freud adauga un al cincilea fundament; faptul de a fi pierdut o fiinta iubita provoaca ,,pasiunea de a ajuta pe ceilalti”.
5.Anticiparea apare pe durata unei situatii conflictuale,si consta in a-ti imagina viitorul:
-,,experimentand dinainte propriile reactii emotionale ;
-prevazand consecintele a ceea ce s-ar putea intampla;
-planuind diferite raspunsuri sau solutii posibile” ( DSM-IV , 1994/1996)
De patologie este legata absenta anticiparii .
Ea este prezenta la omul sanatos , iar melancolicul nu-si imagineaza nimic.
Patologica este anticiparea –catastrofa a fobicilor ,hipohondrilor si a marilor anxiosi, in cazul lor fiind vorba despre un simptom nu despre un mecanism de aparare.
6. Anularea retroactiva este ,, iluzia potrivit careia ,un eveniment , o actiune sau o dorinta conflictuale ar putea fi anulate gratie puterii absolute a unei actiuni sau dorinte ulterioare, considerate a avea un efect de distrugere retroactiva .Se prezinta sub trei forme usor diferite intre ele:
-succesiunea a doua formule verbale sau a doua conduite diferite , a doua suprimand-o pe cea dintai in mintea persoanei care utilizeaza acest mecanism;
-actiunea care poseda puterea magica de distrugere trebuie sa fie inversul celei dintai care ar putea fi eficienta;
-o experienta neplacuta este repetata prin inversarea rolurilor,fiind astfel anulata.
Anularea in cele trei forme se refera la ,,un eveniment, o emotie pulsionala sau un traumatism.
7.Ascestismul adolescentului este,,refuzarea de catre adolescent a oricaror placeri corporale, chiar si acelor mai inocente.Acest mecanism de aparare este destinat sa protejeze eul impotriva noilor nevoi pulsionale, care sunt o sursa de angoasa.
Este ingrijorator atunci cand atitudinea adolescentilor ia proportii extreme , refuzandu-si cele mai elementare necesitati.
8.Clivaj (al eului,al obiectului) este actiunea de separare, de divizare a eului ( clivajul eului) sau a obiectului( clivajul obiectului) sub influenta unei amenintari angoasante , actiune avand ca rezultat coexistenta celor doua parti astfel separate care nu se unesc intre ele, in conditiile in care formatia de compromis este imposibila.
Proces de separare, clivajul inaugureaza demarcatia dintre un aparat psihic , diferential si primele relatii obiectuale de ambivalenta. El nu este o simpla aparare , ci mai degraba o modalitate de a asigura coexistenta a doua procedee de aparare. Freud sustinea ca aceasta metoda de aparare este aplicata psihozei, pe motiv ca subiectul psihotic tine cont de realitate,macar partial, chiar si in starea de delir.
9.Contrainvestirea este,,energia psihica a eului care se opune tendintei spre descarcarea pulsiunii”.
Forta inconstienta contrara si cel putin egala cu aceea care porneste din sine si cauta sa ajunga la constiinta”
Contrainvestirea este descrisa de Freud ca un mecanism ce se opune refularii. Ea este legata de refulare si intretine cu aceasta un raport de opozitie si totodata de proximitate. Ea ar putea fi reprezentata in mod plastic sub forma unui capac indispensabil si complementar pentr ,,oala” inconstientului .
10. De(negarea) este un mecanism de aparare reprezentat prin refuzul de a-si recunoaste paternitatea gandurilor, dorintelor , sentimentelor imediat dupa formularea lor sau prin refuzul de catre subiect a unei interpretari exacte care il priveste,formulate de un interlocutor.
In limbajul curent , o denegare poate fi o minciuna constienta menita sa intimideze un adversar , o incurajare pe care o persoana si-o adreseaza siesi,ca autosugestie sau o justificare de rea-credinta. Pentru a putea vorbi despre o ( de)negare aparare,enuntul si negarea sa trebuie sa se refere la elementele purtatoare ale unui conflict inconstient, care sunt refuzate din chiar acest motiv.
In situatia in care interlocutorul se inseala in interpretarea sa denegarea practicata de subiect isi gaseste justificarea.
11.Formatiunea reactionala este ,, o modificare a caracterului permitand o economie a refularii , avand in vedere faptul ca unor tendinte inacceptabile le sunt substituite tendinte opuse , care devin permanente.
In scrierile lui Freud se gasesc o serie de trasaturi de caracter reactionale: dezgust, pudoare si morala, trasaturi legate de ,,caracterul anal”.Altruismul este vazut de Freud ca o formatiune reactionala, pentru ca se inregistreaza o transformare a egoismului in altruism si a cruzimii in compasiune.
12. Identificarea este asimilarea inconstienta ,sub efectul placerii libidinale si/sau al angoasei ,a unui aspect , a unei proprietati, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul,prin similitudine reala sau imaginara, la o transformare totala sau partiala dupa modelul celui cu care se identifica.
Identificarea este un anumit tip de relatie cu lumea constitutiva a realitatii.
Acest mecanism isi manifesta finalitatea defensiva ca activitate inconstienta , pentru ca nu este o simpla imitare , realizeaza un fond comun care , dupa Widlocher ,,este legat de o comuniune ce persista in inconstient.”
13.Identificarea cu agresorul desemneaza faptul ca un subiect , confruntat cu un pericol exterior se identifica cu agresorul sau in diferite moduri evidentiate de Laplanche si Pontolis (1967).
-fie reluand pe cont propriu agresiunea ca atare ,
-fie imitand fizic sau moral persoana agresorului,
-fie adoptand anumite simboluri de putere care il caracterizeaza pe agresor.
Este un mecanism complex , care combina mai multe aspecte: a se identifica, si apoi a exterioriza , a proiecta. Nu este o manifestare agresiva directa, ci un raspuns elaborat impotriva angoasei.
14.Identificarea proiectiva este un mecanism ce consta intr-o fantasma in care subiectul isi imagineaza ca intra partial sau total in interiorul celuilalt , incercand astfel sa se debaraseze de sentimente si pulsiuni simtite ca indezirabile si incercand in acest mod sa-i faca rau celeilalte persoane, sa o posede si sa o controleze.
Sensul ei este fuga spre alte spatii mentale spre alte persoane .
Capacitatea de a te debarasa de tot ce nu iti place la propria persoana constituie o aparare ce provine din fantasmele de omipotenta cu puterea interzisa sau posesiva care le insoteste.
15.Intelectualizarea este recurgerea la abstractie si generalizare in confruntarea cu o situatie conflictuala care l-ar angoasa prea tare pe subiect daca acesta ar recunoaste ca este implicat personal.
A.Freud ( 1936/1993) considera ca pericolele pulsionale ii fac pe oameni inteligenti.
Cand simt prezenta unei primejdii interna sau externa, unul dintre refugiile posibile este intelectualizarea. Descriind o serie de subiecti care cauta sa-si stapanesca angoasele ,,printr-o vasta intelectualizare a afectelor “ Bohm propune pentru acesta atitudine denumirea nevroza de cerebralizare.
16.Introiectia contituie includerea fantasmatica a obiectului, a unei parti a acestuia sau a legaturii cu el – care serveste eului drept reper pentru intelegerea obiectului exterior de care detasarea devine astfel posibila.
Introiectia este conceputa in stransa legatura cu proiectia pentru ca mecanismele introiectiei si proiectiei nu constituie doar un aspect esential al functiei eului- ele sunt radacina lui, instrumentul formarii lui.
17.Izolarea poate fi o eliminare a efectului legat de o reprezentare ( amintire, idee, gand) conflictuala in timp ce reprezentarea in cauza ramane constienta sau o separare artificiala intre doua idei sau doua comportamente care in realitate sunt legate , relatia lor neputand fi recunoscuta de catre subiect fara o anumita angoasa .
Izolarea este un mecanism aflat adesea in legatura cu nevroza obsesionala pentru ca asa cum subliniaza Freud: ,,cautand sa impiedice asociatiile punerea in legatura a gandurilor , el ( bolnavul) urmeaza una dintre legile cele mai vechi ale nevrozei de constrangere , tabuul atingerii , izolarea este suprimarea posibilitatii de contact.
18.Inlaturarea este tentativa de respingere voluntara in afara campului constiintei , a unor probleme,sentimente sau experiente care il framanta sau il nelinistesc pe subiect.
Posibilitatea inlaturarii din minte a pulsiunilor despre care subiectul stie ca sunt condamnabile si carora le rezista este si ea parte aleatorie.Freud recunoaste ca ,,imblanzirea “ pulsiunilor nu merge in mod cert pana la a le face sa dispara , astfel incat sa nu se mai poata vorbi de ele niciodata.
19. Intoarcerea catre propria persoana este refuzarea inconstienta de catre subiect a propriei agresivitati , pe care o deturneaza dinspre celalalt pentru a o abate asupra propriei persoane , poate fi la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de esec sau a unor tentative de autodistrugere.
Exista persoane care nu suporta existenta unor pulsiuni negative in interiorul lor si incearca sa se debaraseze de acestea ca de propriul dusman.
Subiectul poate refuza orice satisfactie si orice drept la reusita si abordeaza o conduita de autopedepsire care pot conduce la o nevroza de esec.
Se ajunge pana la agresarea propriului eu corporal, ajungandu-se la false accidente sau chiar acte sinucigase.
20.Proiectia este operatia prin care subiectul expulzeaza in lumea exterioara gandul , afecte si dorinte de care nu are stiinta sau pe care le refuza in el atribuindu-le altora , persoane sau lucruri din mediul sau inconjurator.
Proiectia apare in cadrul unei activari defensive care elibereaza eul de o neplacere , dar se manifesta in multe moduri de gandire sau functionare non –patologice.Ea este mecanismul psihic mobilizat cand se pune problema investigarii personalitatii , obiectul probelor proiective .
21.Rationalizarea- este justificarea logica , dar artificiala care camufleaza fara stirea celui care o utilizeaza, adevaratele motive,( irationale si inconstiente) ale unora dintre judecatile acestuia dintre ,conduitele si sentimentele sale , intrucat aceste motive nu ar putea fi recunoscute fara anxietate.
Nu orice rationament suspect este in mod obligatoriu o rationalizare. Erorile de judecata cauzate de premise eronate , de ignoranta sau de o atentie insuficienta pot angaja gandirea pe o cale gresita. Este cazul capcanelor semnalate de Freud in studiul sau consacrat proceselor psihice normale.
In acest caz nu actioneaza nici o aparare.
Rationalizarea poate fi individuala, dar si colectiva .
Vorbind despre modul cum razboiul i-a orbit pe contemporanii sai , Freud vorbeste despre faptul ca popoarele asculta mai mult de voia pasiunilor decat de aceea a intereselor lor.Ele nu invoca interesele decat pentru a-si rationaliza pasiunile,pentru a putea justifica satisfactia pe care cauta sa le-o aduca.
22.Refugiul in reverie este un mecanism utilizat intr-o situatie de conflict psihologic sau atunci cand subiectul se confrunta cu factori de stres –care consta in recurgerea la o reverie diurna excesiva ce se substituie cautarii de relatii interpersonale, unei actiuni in principiu, mai eficienta sau rezolvarii problemelor. Refugiul in reverie ar fi o stare de relaxare fata de situatia de fata prezenta, in timpul careia se desfasoara o activitate mentala care nu mai este dirijata de atentie si care este mai mult sau mai putin inspirata de inconstient .
23.Refularea este respingerea in inconstient a unor reprezentari conflictuale care se mentin active , ramanand totusi inacesibile constientizarii. Intoarcerea elementului refulat , ale carei consecinte pot fi anodine sau patologice, intervine in caz de esec sau de insuficienta a refularii.
Freud semnala ca acest mecanism este unul din numerosii factori care contribuie la aparitia unei slabiri a memoriei sau unei deficiente a amintirii.
Widlocher vedea refularea ca fiind o falsa uitare , selectiva, intentionata, care nu elimina afectul si nu este definitiva.
24.Refuz al realitatii. Acest mecanism de aparare reprezinta actiunea de a refuza realitatea unei perceptii resemtite ca periculoasa sau dureroasa pentru eu.
Sensul acestui mecanism este cel al operatiei intrapsihice de refuz sau tagaduire , care mai mult decat o simpla negare este o atitudine de refuzare categorica aflata in legatura cu o perceptie dezagreabila a realitatii exterioare.
25.Regresia constituie o revenire mai mult sau mai putin organizata si tranzitorie- la moduri de expresie anterioare gandirii , la conduitele sau relatiile obiectuale in fata unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasa sau de frustare.Pe versantul psihic, in timp ce fortele de maturizare si adaptare tind sa sporeasca eficienta functiilor eului fidele realitatii , apararile impotriva neplacerii actioneaza in sens contrar si la randul lor altereaza functiile eului.
Regresiile pot fi,,benigne” , cele puse in slujba eului si ,,maligne” cele de pe versantul patologic.
26.Retragerea apatica este o detasare cu rol de protectie, compusa din indiferenta afectiva , din restrictie in relatiile sociale si activitati exterioare si din supunere pasiva in fata evenimentelor , care permite unei persoane sa suporte o situatie foarte dificila.
Personalitatea schizoida reprezentata printr-un mod general de indiferenta la relatiile sociale si de restrictie a registrului afectiv este foarte apropiata de retragerea apatica , diferenta fiind faptul ca prima este permanenta in timp ce retragerea apatica asemeni celorlalte mecanisme de aparare apare doar in anumite circumstante , perturband activitatea .
Dantzer remarca in 1991 ca probabilitatea aparitiei acestui mecanism poate fi conditionata de o serie de factori a experientei anterioare iar individul in retragerea apatica cauta sa se protejeze reducandu-si interactiunile cu mediul inconjurator.
27.Sublimarea are la Freud doua sensuri:
-desexualizarea unei pulsiuni avand drept tinta o persoana care ar putea fi dorita sexual.Transformata in tandrete sau in prietenie , pulsiunea isi schimba scopul , dar obiectul ramane acelasi.
-derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre activitati valorizate social.Pulsiunea se deturneaza atunci de la obiectul si scopul sau ( erotic sau agresiv) primitiv, fara a fi insa refulata.
A. Freud citeaza sublimarea imediat dupa lista celor noua aparari clasice si semnaleaza ca aceasta apartine mai mult normalitatii decat nevrozei. Mai tarziu revine , considerand ca este un mecanism de aparare deoarece se constata o scadere a placerii in raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor.
28.Transformarea in contrariu este un mecanism in care pulsiunea conflictuala este nu numai refulata ci si inlocuita printr-o pulsiune contrara.
Pentru a desemna acest mecanism de aparare , au fost utilizate trei sinonime:
-,,rasturnarea in contrariu “ ( 1915a / 1968) apartinand lui Freud,
-transformarea in contrariu ( 1936 / 1993),
-modificarea in contrariu ( 1936 / 1993) .
Ultimele doua interpretari apartin Anei Freud.
In ,,Pulsiuni si destine ale pulsiunilor “ ( 1915a / 1968 ) Freud mentioneaza perechile sadism- masochism si voyeurism –exhibitionism,prin care ilustreaza trecerea de la activitate la pasivitate, precum si transformarea iubirii in ura.
Laplanche si Pontolis (1967) sustin ca obiectul pulsiunii se poate si el modifica, trecand de la propria persoana la celalalt , iar trecerea de la activitate la pasivitate se poate face si in sens invers.
29. Umorul consta in prezentarea unei situatii traite ca traumatizante astfel incat sa fie reliefate aspectele ei placute , ironice, insolite. Numai in acest caz ,(umor aplicat siesi ) , umorul poate fi considerat un mecanism de aparare.
Explicarea acestui mecanism de Freud:
Eul refuza sa se lase coplesit de o realitate neplacuta si lanseaza lumii exterioare un fel de sfidare. El dovedeste astfel ca situatiile traumatizante ii provoaca placere.. Astfel, prin triumful narcisismului , eul isi afirma invincibilitatea fara a abandona terenul sanatatii psihice acest fapt diferentiind umorul de omnipotenta psihotica.De asta data si supraeul ofera sprijin , aici pierzandu-si rolul obisnuit de judecator sever.
Pe langa mecanismele specifice de aparare,individul mai poseda si mecanisme de aparare sociala,care-i permit adaptarea in societate.
Apararile sociale sunt de trei categorii:
-luarile de distanta prin atacuri,intimidari,evitari
-imobilizarile care sunt blocaje de tip inhibitie
-retragerile-apropierile-supunerea ,justificarile sau seductia .
Acestea satisfac principalele nevoi ale Eu-lui social:participarea,relatii positive de diferite feluri cu parteneri sociali din acelasi grup,securitatea si valorizarea personala in mediul grupal,consideratie sociala.Exemple de astfel de mecanisme pot fi:
-,,sistemele de securitate descrise de Gardiner in 1947-ansamblul conduitelor utilizate de indivizii aceleiasi societati pentru a infunda pericole si frustrari
- forme socializate ale apararilor interne (Mucchielli1981):distractiile,ecologismul si toxico-maniile
-apararile transpersonale-permit Eu-lui sa se protejeze manipuland relatiile cu lumea.
In conceptia lui Lang,o aparare transpersonala este boala psihica si atitudinile nevrotice descrise de Horney K.Mucchielli care se exprima sub forma unor modalitati de relatie cu celalalt:apropierea extrema de celalalt,tentative de a-i castiga admiratia sau separatia.
Mecanismele de aparare grupale au stransa legatura cu anxietatea grupului (Anzieu si Kaaes) ,ideologia acestuia (Roussillon) avand functii de aparare ca protejarea identitatii grupului contra distorsiunilor istorice si politice,eliminarea incertitudinii inlocuind perceptia faptelor istorice contradictorii,asigurarea confortului grupului evitand faptele nelinistitoare,justificandu-I viziunea avuta despre lume si filtrand cele doua tipuri de valori:binele si raul.
Mergand mai departe,Mucchieli demonstreza ca ideologia acopera unele mecanisme de aparare clasice:refularea,proiectia ,anularea,sublimarea.
Mecanismele de aparare erau considerate de Bibring E.modalitati de organizare a tensiunilor de catre Eu,cu functia de a distruge progresiv tensiunea schimband conditiile interne care ii dau nastere.El a introdus conceptul de eliberare (1973) evidentiind familiarizarea cu o situatie anxiogena sau desprinderea libido-ului
Lagache sustine si el conceptul de eliberare in ce priveste elementele caracteristice ale eliberarii:
-recunoasterea ,considerate de subiect ca esentiala, a dorintelor sale si a apararilor fantasmatice
-rolul important jucat de constiinta,care,fara sa fie exclusiv este determinant
-ridicarea apararilor
precizand ca acestea fac apel la inteligenta in sensul in care aceasta este definita ca o capacitate de acomodare la situatii noi.
Cunoasterea mecanismelor de aparare este foarte importanta pentru ca pe langa o mai buna intelegere a functionarii psihicului permite si o serie de aplicatii in practica clinica unde servesc drept indicatori ai functionarii psihicului la pacientii in curs de psihoterapie sau ca indici diagnostici si de evolutie in cazul tulburarilor psihopatologice. Deasemenea utilizarea mecanismelor de aparare a devenit curenta in domenii ca preventia si educatia sanitara,medicina tulburarilor fizice sau selectia profesionala,a aparut necesitatea studierii ontogenezei si evolutiei in cursul ciclului de viata a mecanismelor de aparare.
...............................................................................................................................................................
Sper ca v-am trezit interesul de a citi mai mult despre rolul mecanismelor de aparare.
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca , psiholog-consilier Familie-Cuplu
Cabinet individual de psihologie ,
str.Ceahlaul 22, etaj 2 , ap.5 ( Cartier Crangasi)
Telefon 0724878966 ; 0762635466

CASATORIA IN SOCIETATEA EVULUI MEDIU

MOTTO : ,,A ne privi, pe noi insine , cum ne
privesc altii, poate avea darul de-a ne deschide ochii
.A considera ca ceilalti au aceeasi natura cu a noastra
este o politete elementara .Dar, mult mai dificil este
sa ne percepem drept un exemplu particular al
formelor pe care viata umana le-a imbracat aici si
aiurea , un caz printre alte cazuri , o lume printre
alte lumi . Numai astfel este posibila deschiderea de
spirit fara de care obiectivitatea este lauda de sine si
toleranta impostura . Daca ANTROPOLOGIA are
vreun rol general in lume, acesta consta in a ne
invata iarasi si iarasi acest adevar greu de prins “
Clifford Greertz

Casatoria in societatea evului mediu

Casatoria este primul pas spre intemeierea unei familii .De aceea in calitatea mea de consilier si psihoterapeut de familie am considerat ca e foarte important sa cunosc aceasta institutie , care a inspirat numeroase lucrari fundamentale in domeniul antropologiei . Definita ca ,,uniune dintre un barbat si o femeie , astfel incat copiii nascuti de acea femeie sa fie recunoscuti legitim de catre parintii lor “( Notes and Queries on Anthropology , ed . a VI-a , 1951 ) , casatoria a devenit in evul mediu o institutie in sine .
Despre casatoria in aceasta perioada se vorbeste in istorisiri , cronici , o multime de povestiri , care, desi nu dau prea multe amanunte, au calitatea de a fi concrete . Deasemenea date importante se gasesc si in intreaga literatura de divertisment practicata la curte , deformata insa, ca si discursul ecleziastic. Potrivit lor , casatoria in societatea medievala era o combinatie de obiceiuri si reguli create in lumea antica .iar fundamentele casatoriei au derivat din legile romane si au devenit obiceiuri seculare mostenite si aplicate de catre Biserica Crestina de-a lungul Evului Mediu . Pentru a nu se pune rau cu Biserica , societatea nu incerca sa schimbe aceste obiceiuri , si cum nimeni nu risca sa fie respins de societate , nu indrasnea sa se impotriveasca Bisericii , care influenta religia , mostenirea si legea . In tarile europene ,in ceea ce priveste institutia casatoriei , erau mici diferente de la o tara la alta. Astfel , la englezi casatoria era vazuta ca o tranzactie privata , in schimbul unei fete barbatul oferind daruri , obicei asemanator, ( diferentele fiind numai de nuanta ) si la francezi .
Obiceiul casatoriilor aranjate a fost instituit de vechii germani , Biserica Romana mostenind aceste obiceiuri si implementandu-le in structura care a definit casatoria .
Ca o particularitate , casatoria in evul mediu nu este aceiasi la diferite nivele ale ierarhiei conditiilor sociale, casatoria stapanilor fiind diferita de a celor exploatati, desi cu totii apartineau bisericii.
Institutia matrimoniala in aceasta perioada are parte de o crestere progresiva.
Cele doua modele de incadrare a institutiei familiale sunt total diferite: modelul laic are misiunea de a pastra , pe firul generatiilor permanenta unui mod de productie, iar modelul eclaziastic are ca tel inabusirea « poftelor carnii »… « de a reprima raul, inchizand in reguli stricte revarsarile de sexualitate » (Georges Duby- Evul mediu masculin pag.69).
Modelul laic , bazat pe notiunea de mostenire avea rolul sa asigure « transmiterea unui capital de bunuri, glorie , de onoare si sa garanteze descendentului o conditie , un « rang » cel putin egal cu cel de care au beneficiat stramosii.
Responsabili de destinul familial sunt toti barbatii care aveau drepturi asupra patrimoniului , in frunte cu batranul pe care ei il sfatuiesc si care vorbeste in numele lor . Ei considera ca au ca drept si indatorire sa-i casatoreasca pe tineri , asa « cum se cuvine ». Acest lucru consta in : pe de o parte cedarea fetelor si negocierea puterii lor de procreatie si avantajelor presupuse ca le transmiteau progeniturilor, iar pe de alta parte ajutarea baietilor sa se casatoreasca.
Fata era luata din casa parintilor , unde depindea de tatal , de fratii ei, de unchii ei si dusa in alta casa unde devenea supusa sotului, ramanand tota viata o straina , suspectata de tradare tainica , avand functia primordiala de a zamisli copii grupului de barbati care o primeste, o domina si o supravegheaza.
In persoana copiilor se uneste ce a adus ea cu ceea ce ei detin de la tatal lor, « speranta celor doua mosteniri, respectul fata de cele doua linii de stramosi, de unde sunt luate conform unor reguli numele date fiecaruia dintre ei ».( G .Duby- Evul mediu masculin pag 70 ). Copiii vor avea o pozitie in lume si sanse de a fi bine casatoriti in functie de clauzele aliantei incheiate in timpul casatoriei parintilor. Incheierea unui acord se produce dupa lungi nogocieri si implica pe toti membrii unei familii care traiesc in aceiasi casa.
Schimbul de promisiuni intre parinti avea loc cu mult inainte de consumarea actului casatoriei , acest acord fiind rezultatul « unor lungi si sinuoase negocieri in care toti membrii fiecarei maisonnae (totalitatea membrilor unei familii care traiesc in aceeasi casa ) sunt implicati » . Aceasta strategie avea sa previna riscul de saracire care pandea descendenta familiilor ce deveneau prolifice .Dupa unele scrieri , viitorul sot ii oferea socrului un dar ( car, boi, vite , sabii sau sulite ) .Acesta era un schimb numai intre barbati .Dreptul asupra femeii era transferat de la tata la sot , astfel ca femeii ii era imposibil sa-si obtina independenta . Conceptul de zestre era o adaptare la aceasta traditie : cand se stabilea o casatorie , familia fetei ii dadea o bucata de pamant viitorului ginere .Odata cu realizarea schimbului intre familii, mireasa obisnuia sa-i dea viitorului sot un dar (o armura sau o arma de aparare ). Schimbul de daruri intarea obligatiile fetei de a-l servi pe barbatul ei, atat pe timp de pace , cat si de razboi . Cand barbatul era plecat la lupta, femeia avea grija de casa si gospodarie .Si cum pacea in acea perioada era considerata un lux , femeile ai caror soti erau la lupta , deveneau victime ale celor ramasi acasa .
Tratativele care aveau loc ca preambul la orice casatorie , erau orientate de trei atitudini :
- inclinatie consienta sau nu , inspre endogomie, consortii find gasiti printre rude, din descendenta aceluiasi stramos, spre unirea matrimoniala , urmarindu-se sa se reuneasca fragmentele imprastiate din acelasi patrimoniu ;
- numarul urmasilor nu trebuia sa fie mare deci numarul de menaje noi trebuia limitat prin mentinerea in celibat a unei parti a progeniturilor.
- neincrederea, viclenia in meandrele targuieli, precauti in cea ce hotarasc, nescapand din vedere faptul ca trebuie sa creeze un echilibru intre cesiunile consimtite cu avantajele asteptate.
Ceremonia cununiei , avea loc la cativa ani dupa ce promisiunile intre cele doua familii fusesera facute si era un ritual al credintei si al garantiei, se faceau promisiuni prin viu grai, exista o mimica a deposedarii si a luarii in stapanire, se inmanau gajuri , inel , aconturi , monede, iar dupa datina se incheia si un contract .Pretul miresei ii era oferit acesteia si de acum devenea proprietatea ei , desi legal sotul detinea controlul asupra proprietatii atata timp cat era in viata .Daca femeia ramanea vaduva , proprietatea ii revenea ei . Daca atunci cand aveau loc intelegerile varsta medie era de 7 ani la fete , pentru ceremonia casatoriei varsta necesara era de 12 ani la fete si 14 la baieti .
Nunta consta intr-un ritual de instalare a cuplului in propriul menaj: se impartea vin intre sot si sotie, la petrecerea de nunta participa multa lume, mireasa era condusa de un intreg alai pana la noul camin , unde dupa caderea noptii avea loc deflorarea , iar dimineata mireasa primea cadou in semn de recunostinta de la cel care-si va exercita functiile de paternitate legitima
La vremea respectiva, pentru cei doi tineri iubirea nu era altceva decat o intamplare pur spirituala , charitas conjugalis sau dilectio , desemnand un fel de har conjugal , devotament , o imbinare de tandrete , prietenie si respect , datorita faptului ca se ajungea la casatorie pe fondul unui compromis , al unui joc de interese , multe casnicii fiind sinonime cu pacturi incheiate pentru achizitionarea de pamanturi si averi . Parintii isi educau fetele de la o varsta frageda sa devina neveste bune pentru viitorii lor soti , carora trebuia sa le faca pe plac si sa le creasca odraslele . Urmarirea idealurilor personale erau interzise femeilor , pentru ca in acea perioada acestea erau considerate privilegiile barbatilor . Fiind crescute pentru a se marita , femeile aveau ca unica alternativa intrarea intr-o manastire de maici , unde puteau intra de buna voie sau aduse de parinti , la orice varsta . Pentru multe dintre ele , intrarea intr-o manastire era avantajoasa pentru ca scapau de saracie , li se oferea oportunitatea de a avea o viata pioasa si de a obtine o educatie . In plus , primeau responsabilitati ce le erau refuzate in lumea exterioara , unde barbatul lua toate deciziile , drepturile femeilor lipsind cu desavarsire .Impartind locuri de cult cu calugarii , acestea au cautat moduri de a-l servi pe Dumnezeu si de a-si ajuta comunitatea
Societatea Evului Mediu nu este strict monogama. Desi nu autorizeaza existenta simultana a mai multor sotii , nu-i interzice sotului sau grupului sau familial sa intrerupa casatoria atunci cand doreste , sa-si alunge sotia si sa-si ia alta. De aceea angajamentele de cununie sunt foarte importante , “sponsalicium-ul” (donatie facuta de sotie) si dotalicium-ul” (dota) avand rolul de a proteja sotia alungata si neamul ei. Sotul se face ca respecta morala primita , care consta in faptul ca fiecare sot sa se multumeasca cu nevasta lui , dar nu i se interzice sa cunoasca femei inainte de casatorie si nici in perioada de vaduvie.
De asemenea sunt indicii care atesta raspandirea concubinajului , combinatii amoroase cu servitoarele, prostitutia si glorificarea bravurilor de virilitate.
Contrar , fetele aveaua parte de un intreg ansamblu de interdictii , li se cerea sa se casatoreasca virgine, iar ca neveste sa fie statornice.
Femeile erau considerate fiinte perverse , a caror dereglare naturala ar fi putut face sa aduca in cadrul rudeniei , ca mostenitori ai avutiei stramosilor , intrusi, apartinand altor neamuri.
In cazul rapirii unei fete, barbatii din neamul ei se razbunau , iar in caz de adulter razbunarea apartinea sotului inselat si rudelor acestuia.
Biserica , a carei gandire corespundea filosofilor antichitatii , inclina sa condamne casatoria , pe care o considera “murdarie, tulburare a sufletului, obstacol in calea contemplarii” in virtutea unor argumente si referinte biblice care in mare parte se afla deja adunate in Adversus Jovinianufu a Sfantului Ieronim” (G .Duby- Evul mediu masculin pag 72 ).
Admitea totusi casatoria ca fiind “raul cel mai mic” cu conditia ca institutia casatoriei sa savarseasca la disciplinarea sexualitatii, sa lupte impotriva depravarii.
Pentru a-si atinge scopul, Biserica propune o morala a bunei convietuiri conjugale, al carei scop era curatarea de murdaria inerenta a placerii carnale si de patima unei iubiri violente, recomandand penitenta , izgonid bauturi magice si alte leacuri ispititoare.
In viziunea Bisericii, sotii sunt ispititii de tentatia de a profita de placeri , devenind “pangariti”, incalca legea casatoriei si trebuie sa se purifice ca mai tarziu sa fie permis sa se apropie de cele sfinte. Se recomanda ca in zilele de sarbatoare sa se abtina de la placerile carnii, daca nu vor sa-l supere pe Dumnezeu.
In incercarea ei de a modifica obiceiurile laice, biserica deplaseaza granitele dintre licit si ilicit , ii impinge pe tineri sa se elibereze de constrangerile familiale, facand din logodna o problema de alegere personala. De asemnea sustine faptul ca starea indivizilor nu trebuie sa impiedice unirea inimilor, ceea ce aduce la legitimarea casatoriei celor ce nu sunt liberi, scotandu-i de sub tutele controlului senioral. Biserica intareste totusi ingradirile atunci cand, avand o conceptie absoluta a monogamiei condamna alungarea sotiei , recasatoria , preamareste categoria vaduvelor, impune o notiune disproportionat de larga asupra incestului , multiplica interdictiile pe baza legaturii de sange si oricarei forme de rudenie artificiala.
Preotii se amesteca si in ceremonialul casatoriei , sacralizand ritualurile, in special al nuntii , folosind formule si gesturi care sa alunge satanicul si sa duca la unirea sotilor in castitate.
Modelul eclaziastic se introduce progresiv in cel laic , secolul al-X-lea fiind un moment decisiv.
In aceasta perioada , cea mai mare parte a Europei supusa dominatiei caroligiene cunoaste un fel de cooperare in jurul regelui sfant , intre puterea civila si cea relegioasa , care-si unesc eforturile pentru a oferi poporului crestin o morala sociala apropiata de Sfanta Scriptura.
Reflectand asupra unor cazuri concrete , exemplare, de uniuni matrimoniale ale inaltei aristocratii , acei “oratores” (episcopi) elaboreaza materiale patristice pe baza analizei acelui “nuptiale mysterium” cu scopul de a construi o teorie a casatoriei in scopuri eminamente pastorale si practice.
Profanul si sacrul se intrepatrund mai profund ca niciodata , casatoria tinand de acum atat de auctoritas (autoritatea) preotilor cat si de potestas (puterea).
Cele doua puteri au stabilit tot impreuna si un sistem de sanctiuni care se aplicau in caz de neconformare la normele impuse.
Normele contineau percepte, indemnuri la o mai buna comportare, propuneau un model de viata crerstineasca pentru conjugati (cei casatoriti) si erau conforme cu conceptia acelor ordi-nes, care cereau perfectiune: virginitate, cumpatare, celor ce se conformau le era permisa mantuirea, ce era refuzata celorlalti, depravatilor.
Alte reguli erau instituite pentru a potoli discordiile cauzate de institutia matrimoniala si le puteau promulga si impune doar regele , printii , care trebuiau sa protejeze vaduva si orfanul.
Incestul era interzis atat de “legea Domnului” cat si de Biserica . Ca sa nu aiba loc nunti incestuoase, toate “nuptiac” “cele ale ne-nobililor, ca si cele ale nobililor” erau publice.
Anchetele se faceau impreuna cu preotul si episcopul, care de-acum paricipau in mod legal la ceremoniile nuptiale cu scopul de a binecuvanta, alunga pe diavol prin rugaciuni, moraliza, controla, autoriza, judeca, a conduce. Se foloseau de o decizie luata in 802 de Carol cel Mare cu privire la viata conjugala a supusilor Sfantului Imperiu Roman de Apus , care prevedea explicit ca ,, episcopii si preotii , asistati de sfatul batranilor , sa faca o cercetare temeinica asupra legaturilor de rudenie dintre cei doi soti , si numai in urma acestor cercetari tinerii sa fie uniti printr-o binecuvantare “
Pe durata secolelor X, XI, XII in societatea aristocratica, structurile de rudenie se transforma privilegiind in succesiune masculinitatea si primul nascut, prin lenta vulgarizare a unui model regal, adica de acelasi neam.
Patrimoniul suporta din ce in ce mai putin sa fie impartit si sa treaca sub o stapanire feminina, de aceea apare tendinta de a exclude fetele casatorite de la partajul succesoral, primind in schimb date.
Clanul isi casatoreste daca este cu putinta toate fetele dandu-le drept zestre bunuri imobiliare, iar mai tarziu si bani , in raport cu ce ofera sotul si determina sponsalicium-ul, antejactum-ul, mor-gengahe-ul (dar de dimineata pe care-l primea sotia dupa noaptea nuntii) sa cedeze locul partii de avere lasata sotiei de sotul decedat. Din cauza acestui concept ca mostenirea nu trebuie faramitata , iar acest drept trebuie sa-i revina primului nascut , au suferit si baieti din nordul Frantei in sec XII , care erau expulzati din casa parinteasca si alergau dupa o slujba in armata , sau o mostenitoare bogata , unde sa poata “face pe ginerele”.
Casatorind toate fetele si mentinand in celibat toti baietii cu exceptia primului nascut, numarul de femei depaseste mult cererea , crescand sansa de a gasi pentru cel ce se insoara o partida mai buna.
Acest lucru face ca sa aiba loc o consolidare a societatilor nobile in care sotia provine dintr-un neam mai bogat si mai renumit decat al sotului , scrieriile din acea vreme vorbind despre o noblete speciala de ascendenta materna”.
Seniorul era cel care ducea tratative matrimoniale cu parinti fetelor pentru ca se simtea dator sa le gaseasca sotii cavalerilor , fiilor prietenilor, care constituiau un grup in jurul primului nascut , dar el avand obligatia si de a inzestra pe fetele unui vasal defunct si dreptul de a casatori dupa bunul sau plac vaduvele si orfanele supusilor pentru a se asigura ca feuda era slujita cum trebuie.
Schimbarile la nivelul practicii matrimoniale erau perceptibile numai in patura superioara a societatii ( conform surselor studiate ) dar e posibil ca miscari asemanatoare sa se fi produs si in straturile de jos ale societatii.
Dupa anul 1000, Biserica isi intensifica actiunile in ceea ce priveste institutia matrimoniala spre a deveni magistratura dominanta . Acum biserica lupta impotriva nicolaisme-ulur (clerici care refuzau abstinenta , cumpatarea bazandu-se pe cererile laice care nu admiteau ca preotul care sfinteste cuminecatura sa aiba femeie si impotriva hiperascentismului , convingerea ca orice legatura carnala inseamna depravare ) .
In secolul XI apar o puzderie de secte pentru care procrearea este raul insusi , primul val fiind in al doilea sfert al secolului XI de la Orleans si Arras pana la Monteforte, al doilea val dupa 1130. Dupa cel de-al doilea val creste numarul celor ce se calugaresc, Raoul Ardent sustinand “ca a te culca cu nevasta este un pacat la fel de mare ca acela de a o face cu propria mama sau fiica “ (G .Duby- Evul mediu masculin p.79 )
La sfarsitul sec. al XI-lea prin elaborarea progresiva a unei liturghii matrimoniale partea esentiala a unui ritual care era pana atunci domestic si profan a fost chemata sa mute la usa bisericii si in interiorul ei, construindu-se o ideologie a casatoriei crestine , gasindu-si ca justificare de –culpabilizarea actiunii carnii .
In demersul de spiritualizare a uniunii conjugale , se raspandeste cultul marial (referitor la Fecioara Maria) Fecioara-mama devenind simbolul Bisericii, tema nuptiala capatand un caracter mistic, sfarsind prin a include casatoria printre cele sapte taine sfinte. Mai tarziu ,prin efortul reunit al canonicilor si comentatorilor de la divina pagina , in centrul operatiunilor matrimoniale a aparut consimtamantul mutual , Anselmc de Loan stabilind cel dintai distinctia consensus de juturo.
Hugnes de Saint-Victor ( iar mai tarziu Pierre Lombard ) sustine ca viata conjugala este fondata pe obli-gatio verborum, vorbeste despre dragoste ca despre sacramentum-ul casatoriei si afirma cu tarie in “ Lettre sur la vir-ginite de Marie”, ca barbatul se ia cu femeia “pentru a fi unit cu ea de o maniera unica si singulara in iubirea impartasita”.
NICULINA CIUPERCA, PSIHOLOG-CONSILIER FAMILIE- CUPLU

RELAXAREA PROGRESIVA JACOBSON

Recomand cu caldura pentru toti tinerii o metoda de relaxare care va va ajuta sa treceti peste momente dificile , dar in acelasi timp poate preveni momentele tensionate cauzate de stresul de zi cu zi .

Este o metoda de relaxare initiata de Jacobson. Ea consta în alternarea relaxarii si tensionarii principalelor grupe de muschi pâna la eliminarea contractiilor musculare si obtinerea relaxarii.
1. Se alege o pozitie confortabila într-un fotoliu sau culcat pe spate.
2. Acum închide usor ochii si respira adânc de trei ori.
3. Strânge puternic pumnul drept astfel încât sa simti tensiune în mâna si antebrat, tine asa, observa ce simti, bine, acum relaxeaza.
4. Repeta 3.
5. Repeta 3 si 4 pentru pumnul stâng.
6. Strânge puternic pumnul drept si îndoaie antebratul astfel încât sa simti tensiune în antebrat si biceps, tine asa, observa ce simti, acum relaxeaza.
7. Repeta 6.
8. Repeta 6 si 7 pentru mâna stânga.
9. Acum repeta simultan 7 si 8.
10. Strânge puternic muschii din jurul ochilor astfel încât sa simti tensiune în jurul ochilor si a fruntii, tine asa, observa ce simti, bine, relaxeaza.
11. Repeta 10.
12. Strânge puternic maxilarul, ridica barbia astfel încât muschii cefei sa fie contractati, observa ce simti, bine, acum relaxeaza.
13. Repeta simultan 10 si 12.
14. Împinge puternic pieptul în fata si trage umerii în spate, astfel încât sa simti tensiune în muschii spatelui, tine asa, foarte bine, acum relaxeaza.
15. Repeta 14 si în plus trage abdomenul asfel încât sa simti încordati muschii abdomenului, tine asa, observa ce simti, bine, acum relaxeaza .
16. Repeta si 15.
17. Respira adânc de trei ori si repeta simultan 9, 13 si 15.
18. Ridici degetele de la picioare astfel încât sa simti o puternica tensiune în gamba si coapsa dreapta, tine asa, bine, acum relaxeaza.
19. Repeta 18.
20. Repeta 18, 19 pentru piciorul stâng.
21. Repeta 20 si 19 simultan.
22. Respira adânc de trei ori si repeta simultan 9, 13, 15 si 21.
Fiecare exercitiu dureaza aproximativ 20-30 de minute.
1. Practicati cei 22 de pasi cel putin de 3 ori în decursul a 2 zile.
2. Practicati pasii 1, 9, 17, 22 de ce putin 3 ori în decursul a 2 zile.
3. Practicati pasii 1 si 22 de ce putin 3 ori în decursul unei zile.
Mecanismul relaxarii progresive Jacobson
Prin tehnica relaxarii progresive Jacobson, subiectul învata sa operationalizeze conceptele de relaxare si tensiune. Ulterior, ca urmare a exercitiilor repetate, se întareste conexiunea între eticheta lingvistica de relaxare si starea efectiva pe care aceasta o defineste, subiectul reusind astfel sa-si controleze lingvistic si voluntar relaxarea musculara.
Sper sa va fie de folos !
Psiholog-consilier Familie-Cuplu, Niculina Ciuperca
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Cartier Crangasi , Str. Ceahlaul 22 , etaj 2 ap.5
Telefon 0724878966 ; 0762635466

Stiluri parentale

Pentru a fi un bun parinte, este necesar sa se cunoasca stilurille
parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg în urma adoptării acestora.
De aceea, în randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmând ca fiecare parinte
sâ-şi identifice stilul personal de a aborda copilul. Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte” aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pură'"; o persoană poate oscila între doua sau chiar mai multe stiluri parentale,în funcţie de personalitatea sa, de dispoziţia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

a. Stilul indulgent
Se recunoaste prin aceea ca parintele îi permite copilului sa se manifeste cum vrea , fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viaţa a parintelui care adoptă acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit".
Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci când ia o decizie, manifesta căldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile în care îl pedepseste sunt foarte rare.
Aceasta atitudine îi permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba
o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.
Pe de altă parte, copilului crescut într-o maniera indulgenta, îi va fi greu să
inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei" in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi.
Parintele va fi „depasit".

b. autoritar

Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca îi cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata : ,Nimic nu e mai presus de lege!". Din această cauza , parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!". Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursă importantă a conflictelor parinte - copil.
De obicei, parintele este rece şi detasat fata de copil, impunand respectul muncii
si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat,respectuos fata de cei de care ii este frică; ii dezvolta simtul critic; il invaţă să devină perfecţionist
Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,
in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina
maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi. Pentru el, „a gresi"e sinonim cu „a fi un ratat". De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla ? "
Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine („Am gresit! Nu sunt
bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...! "). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart,
1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine în copilarie are urmări negative
marcante pe parcursul întregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste în
permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. indiferent

Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici
nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele
cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus", reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: ,In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti".
Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza
prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate.
El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate
deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate
Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa
regulile stricte pe care le-a învatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata . De aceea, după ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte,cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte .
Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca, pe de o parte, il va face mai rezistent la
greutatile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic,mai pragmatic. Unii se grabesc să-1 eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet", fie "gheata", făra sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte îl determina sa se ghideze după principiul "Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab".

d. protector

Părintele protector este aparent un părinte model: el este extrem de atent la nevoile
copilului şi se dedică cu toată fiinţa sa meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere copilului securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi protecţie. Educaţia pe care i-o dă copilului se clădeşte în jurul ideii că „Nu tot ce zboară se mănâncă" şi are grijă să-şi înveţe copilul ca, în primul rând, să fie precaut şi rezervat faţă de tot ce vine din afara sferei familiei.
Din păcate, uneori protecţia acordată copilului este exagerată, părinţii devin veşnic
îngrijoraţi, văd catastrofe şi calamităţi la fiecare colţ de stradă. Când îşi văd copilul plângând, ei devin agitaţi, creând fără să-şi dea seama, mai multă tensiune („ Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, sărăcuţul de tine!").
Atunci când apare o problemă, părinţii exagerat de protectori se grăbesc să caute
vinovaţii şi să fină morală („ De câte ori ţi-am zis... ? "), fapt care duce la scăderea eficienţei rezolvării conflictului şi a învăţării unor reguli de disciplină. Asemeni părinţilor autoritari, acceptă greu situaţia în care copilul începe să-şi dezvolte independenţa, însă ei nu creează conflicte, ci intră în panică, „se consumă".
Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje. Atunci când
sunt mici, copiii care au părinţi exagerat de protectori pot manifesta tulburări ale
somnului şi ale regimului alimentar, precum şi stări de frică nejustificate. O dată
cu trecerea timpului, copilul se simte din ce în ce mai sufocat şi are tendinţa de a se îndepărta de părinţi; el găseşte că este dificil să comunice direct cu părintele despre problemele personale, de teamă că acesta nu-1 va înţelege şi se va îngrijora ("Mai bine nu-i spun mamei că numai se îngrijorează").
Astfel, copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală,
nebănuită de părinte. De asemenea, atunci când va fi pus în situaţia de a-şi exprima
frustrarea sau mânia, preferă să se exprime indirect prin acte de răzbunare sau
sabotaj.

e. democratic

Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile
copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate
consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este
imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece
pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar),
ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtisează stilul democratic se ghideaza
dupa principiul „Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu" si este impotriva ideii
„ Unii sunt mai egali decât altii".
Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de
indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insă este in acelaşi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-1 învăţa pe copil sa respecte reguli si sa îndeplineasca eficient sarcinile care i se dau.
Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de
protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-1 sprijini atunci când situatia o cere; insă este suficient de întelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent,respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifestă căldură faţă de copil,îl apreciaza, îl considera un membru responsabil al familiei.
Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru
emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care îi va permite să obţină eficienta si productivitate in actiunile intreprinse.
Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, având totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere. Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.
Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să
mentionăm faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului
autoritar (pe care îl poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc).
El ar putea fi considerat „bleg" pentru că nu va executa prompt sarcinile care i se
dau, sau dimpotriva, „impertinent' pentru că "discută" ordinele.
Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele
sale; mai mult decât atât, in timp ce unii părinti considera anumite valori ca fiind
calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire",
„comentarea ordinelor"). De aceea este greu să se ofere „soluţii" cu valoare
universală privind stilul adoptat.
De aceea, este important ca părintele să îşi identifice stilul / stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicării acestuia (acestora).

Bibliografie:
Dorin Ioan Dolean - Meseria de parinte

Comunicarea in cadrul familiei

Alaturi de intercunoastere, comunicarea , constituie un instrument de dezvoltare a structurii si relatiilor de rol familial . Daca membrii familiei sunt capabili sa se asculte unii pe altii , sa se intrebe si sa comenteze subiectele care-i preocupa, sa ajunga la un consens asupra lor , ei pot conlucra si interactiona optim , astfel incat fiecare sa fie stimulat in a se dezvolta si a resimti satisfactie .
Comunicarea defectuoasa poate angaja disfunctii familiale multiple , ce duc la deteriorarea relatiilor familiale .
Cele mai multe cupluri venite la terapie au ajuns la concluzia ca daca ar fi stiut sa comunice , probabil n-ar fi ajuns la situatia actuala .
Principalele aspecte ale evaluarii stilului si calitatilor familiale , au fost creionate de J.Risjin si E. E. Faunce (1972) :

1) claritatea dictiei

2) schimbarile de subiect( mesajele pot fi complete sa tangentiale, intrerupte sau cu tendinta de trecere la alt subiect, evitante).

3) raportul intre acord si dezacord ( sunt capabili membrii familiei sa fie in dezacord, fara a se manifesta agresiv .

4) intensitatea ( membrii familiei isi pot exprima afectele -manie, tandrete , afectiune , nevoi sexuale, tristete - cu suficienta intensitate sau se exprima de o maniera monotona , masurata , totdeauna cerebrala ?

5) semnificatia din punct de vedere al relatiei (comentariile sunt formulate in mod amical sau agresiv ?)

6) ordinea schimburilor verbale (cine se adreseaza si cui , cine este lasat deoparte in conversatie , cine vorbeste , in numele cui ?)

7) angajarea ( in ce masura membrii familiei se simt atrasi sa raspunda prin da sau nu sau printr-un mesaj clar la intrebarile privitoare la proiectele si deciziile lor .)

8) respectarea promisiunilor ( in ce masura membrii familiilor promit ceva , de care nu se achita ulterior. Se simt ei legati de promisiune ?)

9) configurarea secventiala (ex. mama vorbeste tatalui si copiii o intrerup . Tatal vorbeste si nimeni nu asculta . Mama vorbeste si toata lumea asculta si raspunde, mai putin tatal . Primul nascut incepe sa vorbeasca si conversatia se termina printr-o mustrare facuta de tata sau de mama .)

Facand o analiza a comunicarii in cadrul microgrupului familial, psihologul poate constata eventuale incoerente in modul in care rolurile familiale sunt asumate si exercitate . Cunoscand situatia poate interveni psihoterapeutic in sensul autocunoasterii, constientizarii rolurilor familiale derivate din ,, starile ego-ului" si autoreglarii comportamentelor familiale , astfel incat sa se stimuleze dezvoltarea personalitatii fiecarui membru al microgrupului familial, armonizarea relatiilor comunicationale si de rol.

Psiholog consilier Familie- Cuplu, Niculina Ciuperca

Va cunoasteti temperamentul ?

Exista 4 temperamente de baza :doua predominant introvertite (melancolic si flegmatic) si doua predominant extrovertite (sangvin si coleric )

1. Coleric

a. Puternic. Colericii sunt în general persoane puternice si dure.
Încă din vremea copilăriei, nu se vor speria de pedepse.
b. Agresiv. Temperamentul coleric este cel mai agresiv dintre toate
temperamentele. Colericii au tendinţa de a se impune altora. Deseori
le place să discute în contradictoriu, de aceea se ceartă mereu si găsesc
întotdeauna o mulţime de argumente.
c. Insensibil. Colericii sunt adesea insensibili la nevoile si
simţămintele celorlalţi. Ei vor face declaraţii aspre, fără să le pese că
aduc lacrimi sau tristeţe celor din jur.
d. Energic. Colericii au multă energie. Când această energie este
canalizată corect, pot fi foarte eficienţi si productivi.

2. Sangvin

a. Sociabil si deschis. Sangvinii personifică termenul de „extrovertit”.
Ei sunt prietenosi, vorbăreţi si sensibili la nevoile celor din jur.
Oamenii se simt bine în preajma lor. De aceea, o serbare sau o
întrunire socială tinde să devină plictisitoare fără prezenţa lor.
b. Neatent. Sangvinii îsi uită repede prietenii pentru că nu sunt
atenţi, nu se concentrează. Ei sunt sedusi si încântaţi usor de orice
noutate – obiect, eveniment sau persoană –, care apare în faţa lor.
Copiii sangvini renunţă adesea la ceva ce tocmai au început, pentru
altceva care le-a atras atenţia. Si aceasta, bineînţeles, atrage asupra
lor mânia părinţilor. Părinţii cred că ei sunt nesupusi si sfidători, când
în realitate sunt neatenţi. Dacă copilul tău este sangvin, nu uita că
trebuie să-i repeţi de multe ori să facă un anumit lucru sau să respecte
o anumită regulă.
c. Împrăstiat si neorganizat. Gospodinele sangvine par femei foarte
neglijente din cauza incapacităţii lor de a se organiza. Un conducător
sangvin face de obicei multe greseli din neatenţie.
d. Voios, vesel si fără grijă. Sangvinii sunt de obicei optimisti, bine
dispusi si expresivi, în special atunci când sunt în mijlocul altor
oameni. Sangvinii pot lucra cu succes în spital, demonstrând o
abilitate uimitoare de a-i bine dispune pe bolnavi.

3. Melancolic

a. Îngrijorat si emotiv. Melancolicii au o puternică energie emoţională.
Ei tind să fie tensionaţi, încordaţi, îngrijoraţi. Dacă nu învaţă
să-si disciplineze emoţiile, ei nu vor reusi să lucreze în condiţii de
presiune psihică.
b. Creativ. Melancolicii sunt potriviţi pentru cercetare, arte,
scrieri, filosofie. Ei se pricep la orice lucrare care necesită rezolvarea
problemelor si/sau crearea unor lucrari.
Chiar si în alte domenii, cum ar fi tehnologia dentară,
cei mai creativi tehnicieni sunt melancolicii.
c. Constiincios si perfecţionist. Melancolicii au în general o constiinţă
strictă si autoritară. Dacă nu-si urmează cu exactitate constiinţa,
ei vor avea puternice simţăminte de vinovăţie. Aceste
standarde înalte îi ajută să facă o lucrare excelentă, uneori chiar
perfectă. Însă standardele lor sunt atât de înalte, încât cu greu ar putea
cineva să trăiască conform lor.
d. Capricios, gânditor si sensibil. Melancolicii sunt de obicei
oameni foarte sensibili. Ei nu pot să tolereze critica si suferă când
sunt insultaţi, dispreţuiţi sau desconsideraţi. Melancolicii nu pot să
uite usor o mustrare, o umilinţă sau o dojană, ci tind să se gândească
la ea.

4. Flegmatic

a. Calm, comod si nepăsător. Temperamentul flegmatic este cel
mai calm si împăciuitor dintre cele patru temperamente. Flegmaticii
nu le cauzează altora dureri sufletesti si nu rostesc cuvinte pripite,
pe care să le regrete mai târziu. Este atât de usor să trăiesti cu ei,
încât de multe ori nici nu vei observa că sunt în preajma ta. Datorită
naturii lor calme, ei pot lucra chiar si în condiţii de presiune psihică.
Flegmaticii nu vor dori să deţină funcţii de conducere.
b. Cu tact si diplomaţie. Flegmaticii sunt buni împăciuitori. Lor
nu le place să vadă alţi oameni certându-se sau bătându-se. Ei sunt
buni diplomaţi. Flegmaticii sunt oameni care te pot concedia dintr-o
slujbă fără să te simţi jignit sau să fii mânios.
c. Politicos, amabil, linistit. De obicei, persoanele cu temperament
flegmatic vorbesc foarte rar si acţionează încet, parcă lenevesc tot
timpul. Chiar dacă sunt foarte ocupaţi, chiar dacă îsi îndeplinesc toate
sarcinile, flegmaticii întotdeauna lasă impresia că nu se ocupă cu
nimic. Seful unui flegmatic poate spune: „Eu nu înţeleg când lucrează
omul acesta, pentru că întotdeauna îmi face impresia că este pe
punctul de a adormi”.
d. Flexibil. Flegmaticii se obisnuiesc repede cu oamenii si situaţiile
noi. Ei colaborează cu oricine si se acomodează rapid la schimbările
de orice fel. O secretară flegmatică, căreia seful îi spune: „Lasă ce
faci si scrie-mi această scrisoare!“, va executa ordinul fără nici o
împotrivire. În general, flegmaticii nu se plâng de condiţiile de lucru
sau cele din familie, asa cum fac de exemplu melancolicii si colericii.
De obicei temperamentele se intalnesc in diferite combinatii : ex.sangvin flegmatic,
sangvin-melancolic , sangvin -coleric, melancolic -coleric , melancolic -flegmatic, melancolic-sangvin , coleric-melancolic , coleric-sangvin, coleric-flegmatic ,flegmatic-coleric ,flegmatic-melancolic , flegmatic-sangvinic , important fiind procentul in care sunt combinate

Evolutia relatiei de cuplu . Important de stiut : pentru tineri si nu numai ...

De la intalnirea celor doi si pana la maturizarea cuplului, cei doi parcurg urmatorii pasi :
- Faza de simbioza - in care se naste cuplul, pe primul plan este dragostea, emotiile la fiecare intalnire, dorinta de a fi tot timpul impreuna . In aceasta faza asemanarile sunt exagerate, deosebirile ignorate , nici unul dintre ei nu apare egoist si insensibil . Fiecare partener furnizeaza celuilalt ceea ce se asteapta , in aceasta faza asteptarile sau cerintelesunt implinite automat, pentru ca sunt simple si unice :dragoste, daruire, uniune, contopire , incercarea de a forma o unica fiinta . . Durata depinde de conditia emotionala a partenerilor, pentru ca dragostea oboseste , este consumatoare de energie psihica si fizica . In aceasta perioada se pot face greseli precum negarea diferentelor si a cerintelor individuale , care poate duce la dezgust, sau chiar ura , precum si incercarea unuia dintre parteneri de a-l tine pe celalalt strans in relatie, de frica de a nu-l pierde.
- Faza de diferentiere - in care cei doi incep sa se trezeasca sau au obosit.Fiecare apare acum mai real, este vazut obiectiv si diferentele dintre ei incep sa iasa la iveala . Acum fiecare incepe sa-si arate personalitatea, sa stabileasca reguli si granite . Pericolele care pandesc in aceasta perioada pot fi : viteza mai mare in diferentiere a unuia dintre parteneri , ambitiile profesionale sau sociale .
- Faza de autonomie - in care fiecare partener este centrat pe propriile interese , atentia lor fiind fiind mai mult spre lume si mai putin spre teritoriul intim . Acum primeaza autonomia si individualismul , partenerii se redescopera ca indivizi cu personalitati si cerinte specifice , uneori in contradictie cu cerintele cuplului . In aceasta etapa, factori destabilizatori pot fi : Hiperinflatia stimei de sine a unuia dintre parteneri , egoismul si mercantilismul , competitia dintre parteneri relativ la succes si recunoastere sociala .
- Faza de reapropiere - partenerii si-au definit scopurile, mijloacele, si-au descoperit identitatea si competenta si-ncep sa se caute din nou cu dorinta de a reconstrui intimitatea si sustinerea emotionala .
Simbioza nu mai este cautata, pentru ca au inteles ca nu sunt identici, dar au nevoie de confort, liniste si tandrete .
Singura problema ce intervine in aceasta faza este cat de sensibila este granita dintre ,,eu" si ,, noi" si cum ea se stabileste si respecta .
- Faza de interdependenta mutuala - aduce cuplul la maturitate , pentru ca acum se stabileste cu adevarat echilibrul dintre nevoia de intimitate si de a fi impreuna a partenerilor, cu cerintele lumii externe si statutul si rolul social al fiecaruia .Acest echilibru se obtine mai usor sau mai greu , dupa incercari si esecuri, dupa veniri si plecari, in functie de capacitatea intelectuala, caracterul si valorile morale ale partenerilor .

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie-Cuplu

DE CE ESTE NECESARA CONSILIEREA PREMARITALA ?

- va ajuta la formarea unui fundament normal pentru casnicie
-va pregateste pentru trecerea de la viata de necasatoriti la cea de casatoriti
- va invata cum sa va exprimati iubirea, cum sa comunicati eficient , cum sa rezolvati problemele care apar in relatia voastra
- va ajuta sa intelegeti daca sunteti pregatiti pentru casatorie , sau dimpotriva sa amanati pana relatia va creste suficient
- va ajuta sa creati un climat normal in casnicie , propice conceperii si cresterii unor copii normali, fara probleme , pentru ca totdeauna este mai usor sa previi, decat sa repari ceva ce ai stricat .
- va ajuta sa va cunoasteti cu adevarat, sa constientizati problemele avute in trecut , pentru ca doar dupa rezolvarea acestora puteti construi un viitor impreuna
Psiholog consilier Familie-Cuplu, Niculina Ciuperca
Cabinet individual de psihologie str. Ceahlaul 22, cartier Crangasi, ap.5
Telefon 0724878966

ATENTIE !!!!! Cu cancerul de san nu-i de glumit !!!

Sanatatea este valoarea noastra cea mai de pret . De-abia cand o pierdem realizam ca n-am apreciat-o ccum trebuie . Trebuie sa mergem la controale perioadice nu numai atunci cand suntem fortati de imprejurari . A preveni e mai usor decat sa vindeci .
E bine sa cunoastem factorii de risc in cazul fiecarei boli , dar ai cancerului de san trebuie sa-i avem permanenta in minte , pentru ca este una din problemele majore la nivel mondial , si daca vrem sa fim ajutate , trebuie sa facem noi femeile primul pas, pentru ca ne suntem datoare atat noua insene cat si familiilor noastre .
deci haideti sa-i mai amintim odata impreuna :

FACTORI DE RISC PENTRU CANCERUL LA SAN :
- varsta inaintata
-menarha precoce ( prima menstruatie)
- femeile care nu au copii sau cele care au primul copil la o varsta inaintata
- prezenta cancerului de san sau a tumorilor benigne (necanceroase in familie)
- prezenta cancerului de san la mama sau sora
-radioterapia realizata la nivelul toracelui / sanului
- descoperirea in urma efectuarii mamografiei a unui tesut mai dens la nivelul sanului
- utilizarea preparatelor hormonale ( ca de ex.estrogenii si progesteronul )
- consumul bauturilor alcoolice
- rasa caucaziana .

Cancerul la san este uneori determinat de mutatiile ( defectele) genetice mostenite .
Genele sunt purtatoarele informatiei mostenite de la ambii parinti . Cancerul de san transmis ereditar reprezinta aproximativ 5 pana la 10% dintre toate tipurile de cancer.
Anumite tipuri de gene modificate raspunzatoare de cancerul la san sunt mult mai frecvente la unele grupuri etnice .
Femeile care au prezente gene modificate ce determina aparitia cancerului de san si care au avut in trecut cancer la unul dintre sani , au un risc crescut de a dezvolta cancer si la celalalt san . De asemenea , la aceste femei exista un risc crescut de aparitie a cancerului ovarian precum si un risc crescut de a dezvolta alte tipuri de cancer cu alta localizare .
De asemenea barbatii care au prezente gene modificate corespunzatoare de cancerul la san, au un risc crescut de a dezvolta aceasta afectiune .
Pentru depistarea genelor ,, defecte" exista posibilitatea efectuarii unor teste genetice . Aceste teste genetice se recomanda uneori si altor membri ai familiei care prezinta un risc crescut de a dezvolta cancer .

Strategii de evaluare si notare in invatamantul romanesc

Evaluarea scolara reprezinta un moment esential al “lantului” didactic. “ Este procesul prin care se delimiteaza, se obtin si se furnizeaza informatii utile, permitand luarea unor decizii ulterioare” (Constantin Cucos, Pedagogie, p.367).
Actul evaluarii cuprinde trei momente relativ distincte : masurarea, aprecierea rezultatelor scolare si adaptarea masurilor ameliorative.
Masurarea consecintelor instruirii reprezinta operatia de cuantificare a rezultatelor scolare, atribuire a unor simboluri exacte unor componente achizitionale prin excelenta calitative. Se propune o determinare obiectiva, prin surprinderea riguroasa a unor achizitii si nu implica formularea unor judecati de valoare.
Aprecierea scolara sau evaluarea propriu-zisa consta in emiterea unei judecati de valoare, incadrand un rezultat observabil sau masurabil intr-un cadru de referinta axiologic.
Adaptarea de masuri ameliorative cuprinde actele dicizionale privind perfectiunea si potentarea procesului de predare-invatare prin masuri sincronice sau succesive actului evaluativ.
Examenul este modalitate de evaluare pentru o etapa finala a unui proces de invatamant si propune cantarirea, cumpanirea circumscrierea competentelor achizitionate pana la un moment dat. Functia principala a examenului este de constatare si diagnosticare a unor achizitii considerate existente.
Examenul este o forma de control relativ separata fata de programul de instruire, avand si functia de bilant si scop de orientare scolara si predictiva. In aceasta categorie se includ : examenul de bacalaureat, examenele curente din timpul studentiei, examenul de licenta.
Concursul este o etapa initiala de evaluare, avand un caracter pronuntat selectiv. Rolul lui este de prognostic si decizie, privind traseul ulterior al candidatului.
Concursurile au loc fie la inceputul unui ciclu de scolarizare (ex. concursul de admitere la facultate) fie la trecerea dintr-un ciclu de invatamant in altul (ex. din ciclul primar in gimnazial).


Modele si forme de realizare a evaluarii

Intrucat situatiile didactice sunt diferite, iar obiectivele de evaluare multiple, este necesar sa se conceapa si sa se aplice si strategii diferite. The International Encyclopedia of Curriculum (1191) (Stoica, 2001) clasifica modelele de evaluare astfel :
A. Modele traditionale, standard, “conventionale”:
- Modelul centrat pe obiective (Tyler-Mager).
- Modelul centrat pe decizie (CIPP= Context, Intrare, Proces, Produs), unde functia de decizie o are initiatorul sau beneficiarul procesului.
B. Modele complementare, nonstandard, “neconventionale”
-Modelul evaluarii fara obiective (care recupereaza in favoarea celui evaluat efectele neintentionate ale situatiei de invatare sau chiar ale situatiei de evaluare, complinind astfel limitarile posibile induse de formularea initiala a obiectivelor).
- Modelul evaluarii responsive (care centreaza procesul de evaluare pe realitatea din clasa, bazata pe interactiune si negociere, punandu-l pe baze preponderente calitative).
- Modelul evaluarii illuminative (care intemeiaza procesul de evaluare pe caracteristici exclusive calitative, precum: naturalistica, euristica, interpretative, individualizatoare etc.).
- Modelul evaluarii naturalistice (care ofera o abordare holistica a obiectivelor si subproceselor programului de evaluare si accentueaza, explicandu-le, efectele si semnificatiile procesului).
- Modelul evaluarii calitative (care dezvolta o cunoastere reflexiva prin contextele situatiei educationale, urmarind parcursul in patru etape : observatie, descriere, interpretare, estimare – engl.appraisal).
Pentru a putea clasifica strategiile de evaluare se porneste de la trei repere principale : cantitatea de informatie sau experienta incorporabila de catre elevi, axa temporala la care se raporteaza verificarea si sistemul de referinta pentru emiterea valorizarilor.
Astfel, in functie de cantitatea de informatie, s-au stabilit doua tipuri :
- evaluarea partiala care consta in verificarea elemnetelor cognitive sau comportamentale segventiale (prin ascultare curenta, extemporale, probe practice curente);
- evaluarea globala (prin examene si concursuri) la care se ajunge atunci cand se acumuleaza o cantitate mare de cunostinte si deprinderi.
In functie de perspectiva temporala, putem identifica :
- evaluarea initiala – la inceputul unei perioade de instruire, (teste docinologice, concursuri, etc).
- evaluarea continua – in timpul secventei de instruire (tehnici curente de ascultare, teze, etc.).
- evaluarea finala – la sfarsitul unei perioade de formare (ex. examene).
In functie de sistemul de referinta pentru emiterea valorizarilor, putem delimita :
- evaluare formativa (sistem de referinta extern, cu cerinte explicate in programe sau manuale scolare);
- evaluarea clasificatorie (sistemul de referinta fiind constituit de performantele grupului de apartenenta – clasa de elevi) ;
- evaluarea autocentrica (sistemul de raportare constituit din nivelul propriilor performante anterioare ale elevului).
Prin colaborarea celor trei criterii se obtine urmatoarea clasificare :
- evaluarea cumulativa (sumativa) – realizata prin verificari partiale, incheiate cu un bilant al rezultatelor.
In cadrul evaluarii cumulative se fac verificari prin sondaj in randul elevilor si in materie si se vizeaza in principal evaluarea rezultatelor, avand insa efecte reduse asupra imbunatatirii procesului. Se apreciaza rezultatele prin compararea lor cu scopurile generale ale disciplinei, nu de multe ori generand atitudinii de neliniste si stres la elevi.
Sub aspectul folosirii timpului, evaluarea sumativa utilizeaza o parte considerabila din timpul instruirii.
- evaluarea continua (formativa) se face prin verificari sistematice, pe parcursul programului, pe secvente mai mici, avand avantajul ca se pot verifica toti elevii si toata materia pentru ca nu toti elevi invata un continut la fel de bine.
Scurtand intervalul dintre evaluarea rezultatelor si perefectionarea activitatii, imbunatateste procesul de invatamant, mai mult chiar se pleaca de la obiective operationale concrete.
Functia prioritara a evaluarii formative este de calsificare, dar nu definitiva, lasand un camp deschis sanctionarilor apreciative viitoare.
Evaluarea continua are si avantajul ca determina relatii de cooperare intre profesori si elevi, cultivand simultan capacitatea de evaluare si autoevaluare la nivelul elevilor, sporind timpul alocat instruirii.
Cea mai buna solutie ar fi sa se imbine cele doua moduri de evaluare, astfel incat ce se pierde printr-o strategie sa se castige prin cealalta.
Trasaturile caracteristice ale celor 2 forme de evaluare sunt prezentate in tabelele de mai jos (cf.Mayer, 2000p.41).



Evaluarea formativa

Parametri Evaluarea
Functii Ii ajuta pe elevi sa invete


Definitii teoretice Interna

Multireferentiala
Proces temporal creator de efecte de sens
Dinamica
Comunicare

Decizii Reechilibreaza
Actori Elevii
Instrumente Toate instrumentele descoperite de teoriile
invatarii si care permit stimularea,
suscitarea, dezvoltarea proceselor cognitive

Obiecte Procesele sau mijloacele cognitive ce permit realizarea
unor produse observabile

Evaluarea normativa

Parametri Evaluarea

Functii Verifica ceea ce si-a insusit elevul


Definitii teoretice Externa
Unireferentiala
Raporturi de conformitate-indentitate cu o norma exterioara,
deja existenta
Statica
Informarea
Decizii Selectioneaza
Actori Profesorii/elevii
Instrumente Relative/note, calificative…
(daca norma este media de distributie a performantelor)
Binare : insusit/neinsusit, da/nu, 1/0
(daca norma este de prag de performanta asteptat: 80%, 100%)
Obiecte Produsele: rezultatele unei competente neobservabile in
mod direct


Metode de evaluare

In tabelul de mai jos se ilustreaza o clasificare a tipurilor de subsecvente (cf. Constantin Cucos, 2002 p.381).





Metode si instrumente
de evaluare

TRADITIONALE Probe orale
Probe scrise
Probe paractice



COMPLEMENTARE Observarea sistematica a elevilor
Investigatia
Proiectul
Portofoliul
Tema pentru acasa
Tema de lucru in clasa
Autoevaluarea

Verificarea orala se realizeaza printr-o conversatie prin care profesorul urmareste sa identifice cantitatea si calitatea instructiei.
Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata si prezinta ca avantaj faptul ca se realizeaza o comunicare deplina intre profesor si elevi, feedback-ul fiind mult mai rapid.
Nu se asigura totdeauna obiectivitatea ascultarii datorita unor variabile, cum ar fi :
- starea de moment a educatorului ;
- gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse ;
- starea psihica a elevilor, etc.
Datorita faptului ca are o fidelitate si validitate scazuta, proba orala nu este recomandata pentru evaluari cu miza mare, cu functie de decizie, sau calsificatorie.
Avantajele utilizarii probelor orale (cf. Stoica, 2001, p.48-49).
- flexibilitatea si adecvarea individuala ale modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul intrebarilor si gradul lor de dificultate in functie de calitatea raspunsurilor oferite de catre elev ;
- posibilitatea de a clarifica si corecta imediat eventualele erori sau neintelegeri ale elevului in raport cu un continut specific ;
- formularea raspunsurilor urmarind logica si dinamica unui discurs oral, ceea ce ofera mai multa libertate de manifestare si originalitatii elevului, a capacitatii sale de argumentare etc ;
- interactiunea directa, manifesta, creatia intre evaluator si evaluat ( profesor si elev), de natura sa stimuleze modul de structurare a raspunsurilor de catre elev, incurajand si manifestari care permit evaluarea comportamentului afectiv-atitudinal.
Probele orale prevazute au si anumite limite :
- diversele circumstante care pot influenta obiectivitatea evaluarii atat din perspectiva profesorului, cat si din cea a elevului (gradul diferit de dificultate a intrebarilor de la un elev la altul, variatia comportamentului evaluator etc. genereaza o puternica varietate interindividuala si intraindividuala intre evaluator in momente diferite, la fel cum starea emotionala a elevului in momentul raspunsului influenteaza performanta acestuia din punct de vedere al calitatii prestatiei sale) ;
- nivelul scazut de validitate si fidelitate ;
- consumul mare de timp, avand in vedere ca elevii sunt evaluati fiecare separat.
Verificarea scrisa se concretizeaza in lucrari de control sau teze.
Metoda este avantajoaza pentru ca se poate inlatura subiectivitatea profesorului, se poate verifica un numar relativ mare de elevi intr-un interval de timp determinat, rezultatele sunt raportate la un criteriu unic de validare, ii avantajeaza pe elevii timizi, care obtin rezultate mai mici la problele orale.
Implica insa un feedback mai slab, pentru ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate prin interventia profesorului.
Verificarea practica ,, vizeaza identificarea capacitatii de aplicare practica a cunostintelor dobandite, a gradului de incorporare a unor priceperi si deprinderi, concretizati in anumite suporturi obiectuale sau activitati materiale ‘’ (Constantin Cucos, Pedagogie, 2002, p.383).
Este necesar ca elevii sa cunoasca :
- tematica lucrarilor pratice ;
- baremele de notare ;
- conditiile de care dispun pentru a realiza cu succes activitatea respectiva.

Metodele complementare de evaluare

Referatul – scoate in evidenta motivatia elevului pentru activitatea desfasurata permitand profesorului sa identifice unele elemente de performanta individuala.
Sunt doua tipuri de referate :
- referate de investigatie stiintifica independenta rezultat in urma demersului unei activitati desfasurate si a analizei rezultatelor obtinute ;
- referat bibliografic, realizat in urma unei informari documentare.
Caracteristicile esentiale ale referatului sunt (cf Constantin Cucos, 2002 p.385)
- pronuntat caracter formativ si creativ, reusind sa inglobeze zone intinse de continut ;
- profund caracter integrator, atat pentru procesele de invatare anterioare, cunostinte disciplinare si indisciplinare, cat si pentru metodologia informarii si a cercetarii stiintifice, fiind o modalitate de evaluare foarte sugestiva, precisa, intuitiva si predictiva ;
- permite abordarea unor domenii noi, ce reprezinta extinderi ale continutului, in masura in care tematica propusa este interesanta, justificata didactic si exista resurse in abordarea ei ;
- se pot realiza conexiuni cu alte obiecte de invatamant si cu modalitati de investigatie transdisciplinare ;
- caracter sumativ, angrenand cunostinte, priceperi, abilitati si atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai indelungate de invatare ;
- releva motivatia intrinseca de invatare sau documentare, a unor elevi, fata de a majoritatii elevilor, care se pregatesc pe baza unor factori exteriori lor ;
- se pot exersa in mod organizat activitati de cercetare bibliografica independenta, care sunt utile in formarea ulterioara si in educatia permanenta .

Investigatia este o activitate care se poate desfasura intr-o ora de curs, sau pe parcursul unei perioade mai lungi in cadrul careia elevii pot sa-si aplice in mod creativ cunostintele in exploatarea unor situatii noi sau putin asemanatoare cu experienta anterioara.
Elevii primesc o tema cu sarcini precise, pe care o pot face si acasa, dar concluziile se cometeaza in colectiv.
Evaluarea investigatiei se face prin masurarea separata a elementelor componente :
- strategia de rezolvare ;
- aplicarea cunostintelor, principiilor, regulilor ;
- acuratetea inregistrarii si prelucrarii datelor ;
- claritatea argumentarii si forma prezentarii ;
- inventarierea produselor realizate ;
- atitudinea elevilor in fata cerintelor ;
- dezvoltarea unor deprinderi de lucru in grup / individual.
Proiectul este o metoda complexa de evaluare, individuala sau in grup, care se recomanda pentru evaluarea sumativa.
Strategia de evaluare este stabilita de comun acord cu elevii, si se refera la :
- ce se va evalua procesul, produsul sau amandoua ?
- care va fi rolul profesorului : evaluator continuu sau doar la sfarsitul proiectului ?
- care este politica resurselor materiale necesare ? , le va oferi profesorul – ca parte a sarcinii – sau elevii trebuie sa le procure si, in consecinta, acestea vor fi evaluate?
- Care sunt activitatile intermediare impuse (de exemplu : prezentarea unui plan preliminar) ?
- Ce format este cerut pentru prezentarea raportului ?
- Care sunt standardele impuse pentru realizarea produsului ?
Pe timpul realizari proiectului, profesorul va evalua urmatoarele capacitati :
- capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru;
- capacitatea de a masura si de a compara rezultatele ;
- capacitatea de a utiliza corespunzator bibliografia ;
- capacitatea de a manevra informatia si de a utiliza cunostintele ;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri simple ;
- capacitatea de a investiga si de a analiza ;
- capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul ;
- capacitatea de a realiza un produs.
Portofoliul este o metoda de evaluare complexa, longitudinala, proiectata intr-o secventa mai lunga de timp si care ofera posibilitatea de a se emite o judecata de valoare bazata pe un ansamblu de rezultate.
Portofoliul reprezinta o colectie de produse ale activitatii elevului , selectate de el insusi, structurate si semnificate corespunzator.
Acestea pot fi :
- fise de informare si documentare independenta, referate, eseuri , pliante, prospecte, desene, colaje, care pot constituii subiectul unor evaluari punctuale, dar in mod obligatoriu.
Pentru faptul ca elevul adauga in portofoliu materialele pe care el insusi le considera necesare se scoate in evidenta atitudinea si interesul fata de domeniul abordat.
Portofoliul pune in evidenta urmatoarele capacitati :
- capacitatea de a observa si de a manevra informatia;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza cunostintele ;
- capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru ;
- capacitatea de a masura si de a compara rezultatele ;
- capacitatea de a invinge si de a analiza ;
- capacitatea de a utiliza corespunzator bibliografia ;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri dimple ;
- capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul ;
- capacitatea de a sintetiza si de a realiza un produs.

Observarea sistematica a comportamentului elevului
Se bazeaza pe urmatoarele instrumente de evaluare :
1. fisa de evaluare
2. scara de clasificare
3. lista de control / verificare.
1. Fisa de evaluare cuprinde :
a)- Date generale despre elev : nume, prenume, varsta, climatul educativ din mediul caruia provine ;
b) Particularitati ale proceselor intelectuale: gandire, limbaj, imaginatie, memorie, atentie, spirit de observatie etc.;
c )Aptitudini si interese ;
d ) Trasaturi si afectivitate ;
e ) Aptitudini fata de :
- sine ;
- disciplina / obligatiile scolare ;
- colegi.
f ) Evolutia aptitudinilor, atitudinilor, intereselor si nivelului de integrare.

2. Scara de clasificare ii foloseste profesorului pentru a sesiza frecventa cu care apare un anumit comprtament.
Exemplu : In ce masura elevul participa la discutii :
- niciodata ;
- rar ;
- ocazional ;
- frecvent ;
- intotdeauna.

3) Lista de control / verificare ii ajuta profesorului sa urmareasca daca un anumit comportament este prezent sau absent.
Exemplu :

Atitudinea elevului fata de sarcina de lucru Da Nu
A urmat instructiunile
A cerut ajutor atunci cand a avut nevoie.
A cooperat cu ceilalti.
A asteptat sa-i vina randul pentru a utiliza materialele
A impartit materialele cu ceilalti.
A incercat activitati noi.
A dus activitatea pana la capat.
A pus echipamentele la locul lor.
A facut curat la locul de munca.

Autoevaluarea este foarte apreciata in sistemul de invatamant, fiindca are largi valente formative.
Grilele de autoevaluare permit elevilor sa-si determine, in conditii de autonomie, eficienta activitatilor realizate.
Grila de autoevaluare porneste de la obiectivele educationale propuse si contine :
- capacitati vizate ;
- sarcini de lucru ;
- valori ale performantei.
Autoevaluarea poate fi sub forma unei autoaprecieri mai mult sau mai putin supravegheata de catre profesor.
Profesorul il ajuta pe elev sa aprecieze rezultatele obtinute si sa inteleaga eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor.
El dispune de mai multe cai pentru a dezvolta capacitatea de autoevaluare a elevilor :
- autocorectarea sau corectarea reciproca ii ajuta pe elevi sa dobandeasca autonomia de evaluare. Elevul a solicitat sa depisteze operativ unele erori, minusuri, in momentul realizarii unor sarcini de invatare. Poate depista fie lacunele proprii, fie ale colegilor.
- autonotarea controlata
In timpul verficarii elevul este solicitat sa-si acorde o nota.
- notarea reciproca
Elevii isi noteaza colegii, prin reciprocitate, fie la lucrarile scrise, fie la ascultarile orale.
- metoda de apreciere obiectiva a personalitatii este o metoda conceputa de psihologul Gheorghe Zapan si consta in antrenarea intregului colectiv al clasei in vederea rezultatelor obtinute de acestia prin coroborarea a cat mai multe informatii si aprecieri, in vederea formarii unor reprezentari cat mai complete despre personalitatile fiecarui elev in parte si ale tuturor la un loc.