Declaratia de la Timisoara-un apel la constiinta crestina

marți, 23 noiembrie 2010

Declaratia de la Timisoara-un apel la constiinta crestina

Un comentariu:

NICULINA CIUPERCA spunea...: De obicei nu refuz colaborari care sunt in beneficiul publicului larg .
Scrieti-mi pe adresa de e-mail ciuperca_niculina@yahoo.com detalii despre proiectul vostru .
Daca aveti un post de radio puteti fi un sprijin si pentru mine in promovarea ideii de consiliere premaritala, pentru care ma lupt de foarte multa vreme . Si asta pentru ca nu s-ar mai ajunge la divorturi, iar relatiile in cuplu s-ar putea imbunatati in mare masura; 10 decembrie 2010 la 17:51

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Inainte de toate sa fii om !

Rudiard Kipling De poti.....

De poti sa nu-ti pierzi capul cînd toti în jurul tau
Si 1-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina ;
De poti, atunci cînd, toti te cred nedemn si rau
Sa nu-ti pierzi nici-o clipa încrederea în tine
De poti s-astepti oricît fara sa-ti pierzi rabdarea,
Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar .nici cu rugaminti ;
De poti visa, dar far sa te robesti visarii
De poti gîndi ,dar fara sa faci din asta un tel ,
Succesul si dezastrul privindu-le la fel ;
De poti rabda s-auzi cuvîntul rostit cîndva de tine
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut ;
De poti sa-ti vezi idealul distrus si din ruine
Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte întreaga ta avere
Si tot ce-ai strîns o viata sa pierzi într-un minut,
Si - apoi, fara a scoate o vorba de durere
Sa-ncepi agoniseala, cu ca1m de la-nceput
Si daca corpul tau uzat si obosit
Il vei forta sa iti slujeasca inca
Numai cu trainicia vointei tale, si-astfel
Sa steie peste vreme. asa cum sta o stînca;
De poti vorbi multimii fara sa minti si daca
Te poti plimba cu regii fara a te-ngîmfa
De nici amicii,nici dusmanii nu pot nimic sa-ti faca
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta.
Si daca poti sa umpli minuta trecatoare
Fara sa pierzi macar o fila din a vietii tom
Al tau va fi pamîntul cu bunurile-i toate
Si ceea ce-i mai mult chiar, sa stii, fi un OM

CU TINE

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.
Adrian Păunescu
din cartea Manifest pentru mileniul trei, vol. 2, 1986

A TREIA SCRISOARE CĂTRE AVRAM IANCU (preluata de pe http://paunescuadrian.blogspot.com/)

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată plebea.

Ne distruge dezunirea,
Ne încalecă abisul,
Tot amară este pâinea
Şi tot imposibil visul.

Suntem toţi bolnavi de ură,
Amăgiţi de ţinte joase,
Pofta ne-a intrat în inimi,
Frica ne-a intrat în oase.

Cucurigu-n limbi stăine
Cântă, umiliţi, cocoşii,
Strănepoţi de tip sintetic
Îşi batjocoresc strămoşii.

Decebal mai moare-odată,
Agitând la Sarmis pumnii,
Şi-şi retrage tarabostes
Din enigmele columnii.

Nici Traian nu doarme-n veacuri,
Ci dezamăgit întreabă:
Doamne, asta mai e ţară
Sau o jalnică tarabă?

Totul e negociabil,
Ca o târfă din bordeluri,
Cei plătiţi să ne păzească
Fac chiolhanuri la creneluri.

Omul şi pisica-nvaţă
Mijlociul trai de câine,
Ţara grâului decade
Şi importă grâu de pâine.

Sărăcia se întinde
Ca o tragică pecinge,
Orice-nvingător politic
Ţara lui întâi o-nvinge.

În vârtejurile lumii,
Ne izbim de toţi pereţii,
Estul-vestul ne învaţă
Legea cinică a vieţii.

Că pe-aici mai mor popoare,
Subiect al marii come,
Şi kosovizări forţate
Şi-aţâţări autonome.

Provocări nepedepsite,
Slăbiciuni exploatate,
Tot popoarele transpiră
Pentru-a le plăti pe toate.

Ţările nu mai au pace,
Liniştea le e străină,
Nu-nţelege nimeni, totuşi,
Mâine ce va fi să vină.

Astfel, România noastră,
Pentru presă e o temă,
Şi luarea ei în glumă
E batjocura supremă.

Instigări la dezunire,
Şi-năuntru şi afară,
Unii vor să ne scopească,
Alţii vor hotare-n ţară.

Pe când noi, ce le opunem?
Propria eternă harţă,
Risipind atâta creier
Pe întinsa lumii scoarţă.

Unde-s geniile noastre?
Unde-s drepturile noastre?
Cine tot atrage-n ţară
Duşmănie şi dezastre?

Îndurându-le pe toate,
Mai venim aici, la Iancu,
Să ne ierte de uitare
Şi că nu îi ţinem rangul.

Nici o toamnă românească
Fără el, nu-i drept să-nceapă,
Lacrimă renăscătoare
Pentru fiecare apă.

În mormântul de la Ţebea
Doarme însăşi măreţia,
Inflexibilă chiar dacă
Modulară-i România.

Ce se-ntâmplă-aici, se simte,
Dureros în tot Ardealul,
Cum intra la Blaj pe Câmpul,
Pe unde-şi păscuse calul.

El e-aici, mereu al ţării,
Prin credinţă şi iubire,
Pentru ochii lui albaştri
Cerul n-are lecuire.

Şi gorunii de la Ţebea
Plâng în fiecare frunză
Toată jalea unei patrii
Ce-n acest mormânt e-ascunsă.

Iar de când s-a frânt gorunul,
Unde-a stat fiinţa Horii,
E mai trist şi cimitirul
Sunt mai trişti şi muritorii.

Să venim aici, la Ţebea,
Înc-o dată şi-ncodată,
Şi să ne privim cu toţii
Într-o dreaptă judecată.

Basarabia – uitată,
Bucovina – zăvorâtă,
Şi-n Ardeal diverse bestii
Pe români îi întărâtă.

N-avem linişte în viaţă,
N-avem linişte în moarte,
Ce departe ni-s nepoţii,
Şi strămoşii - ce departe.

devastată de orgolii,
Ţară, spartă de feude,
Plânsul plebei necăjite
În palate nu se-aude.

Ea nu poate să-şi trimită
Nici copiii la vreo şcoală,
Nici scrisorile pe-adresa
Guvernărilor ce-o-nşeală.

Asta e democraţie?
Asta este libertate?
Calul Iancului la Ţebea
Cu copita-n scuturi bate.

E destul necaz în oameni
Şi minciună ordinară,
Ţebea ne redă puterea
De-a iubi această ţară.

Iancule, venim la tine,
Să ne reînveţi curajul,
Să ne-arăţi cum ştii prea bine
Unde-i Alba, unde-i Blajul.

De la Nistru pân-la Tisa,
De la Putna pân-la Ţebea,
Tot fărâmiţată-i ţara
Şi tot zbuciumată Plebea.

16-18 septembrie 2008 Adrian Păunescu

PSIHO - BLOG NICULINA CIUPERCA

Pagini

Despre mine

marți, 23 noiembrie 2010

Declaratia de la Timisoara-un apel la constiinta crestina

Un comentariu: