DA-I DOAMNE SANATATE POETULUI ADRIAN PAUNESCU!







De la un cardiac, cordial- Adrian Paunescu

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi,
Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele...inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o... ambulanta revenind,
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei,
Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei,
Spitalul de urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani,
Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani
Si tarii mele minima dreptate

Declaratia de la Timisoara

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

prevenirea-sarcinii-bolile-cu-transmitere-sexuala

http://www.medicii.tv/arhiva-emisiune/157-prevenirea-sarcinii-bolile-cu-transmitere-sexuala
partea I

Prevenirea sarcinii-bolile cu transmitere sexuala

Prevenirea sarcinii-bolile cu transmitere sexuala partea II-editie 12 august

http://www.medicii.tv/arhiva-emisiune/177-prevenirea-sarcinii-bolile-cu-transmitere-sexuala-

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Cititi si semnati Declaratia de la Timisoara. Transmiteti mai departe rudelor si prietenilor vostri

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php


DECLARATIA DE LA TIMISOARA (un apel la constiinta crestina)

Va rugam pe toti: (1) sa cititi Declaratia de la Timisoara; (2) sa o semnati; (3) si sa o dati mai departe la toti cunoscutii d-tra sa o semneze. Linkul Declaratiei este acesta: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php


Important: semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. Apoi veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

un apel la constiinta crestina

DECLARATIA DE LA TIMISOARA


Familia si casatoria sunt puse in discutie in lumina unor noi "drepturi ale omului".

Repere traditionale, care au stat la baza organizarii societatii, sunt relativizate.

Cei ce afirma valorile familiei, asa cum au fost ele intelese dintotdeauna de catre poporul roman, sunt etichetati drept "retrograzi" si "fundamentalisti". Se incearca reducerea lor la tacere si se doreste crearea unei noi societati, cu "valori" noi trasate de cateva organizatii care nu impartasesc valorile crestine, din interiorul si din exteriorul Romaniei.

Aberatii si deviatii de comportament sunt normalizate in numele "modernismului".

In fata acestui asalt asupra valorilor traditionale, crestinii trebuie sa ia atitudine.

Declaratia de la Timisoara ii invita pe toti oamenii de buna credinta, care subscriu principiilor enuntate in ea, sa-si faca auzita vocea si sa dea glas valorilor in care cred - viata, casatoria si familia, asa cum le-a creat Dumnezeu - cu aceeasi fermitate, curaj si putere in Hristos cu care au facut-o si inaintasii lor.

Pentru noi, pentru familiilor noastre, pentru semenii nostri si pentru autoritati.

Declaratia de la Timisoara


Redactata de Alianta Familiilor din Romania cu prilejul conferintei anuale AFR tinuta la Centrul Areopagus din Timisoara pe 20 martie 2010 si deschisa publicului spre semnare





Preambul

Societatea umana a trecut, in epoca moderna, prin schimbari majore in plan politic, social, cultural si economic.

Aceste transformari, care au cunoscut un ritm accelerat in secolul XX si care continua in secolul XXI, au condus societatea umana spre mai bine. Viata comunitatilor si a indivizilor a fost in general imbunatatita. Au fost eliminate, in multe parti ale lumii, nedreptati si inechitati profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale si prin salturi calitative ale vietii.

In acelasi timp insa, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care submineaza valori fundamentale ale societatii umane. Secularismul agresiv, tendinte radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-crestine sunt o realitate manifesta.

Societatea romaneasca nu a ramas izolata de aceste evolutii. Iesita dintr-o lunga perioada totalitara, Romania si locuitorii sai inca lupta pentru re-gasirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din tesatura sa intima.

Din aceasta identitate comuna face parte, la loc de frunte, credinta crestina, impartasita de un procent covarsitor dintre cetatenii Romaniei, intretesuta in ethosul nostru national si care influenteaza manifestarile sociale, culturale si politice ale romanilor, fiind reperul la care ne raportam ca la un standard comun, atemporal si absolut.

Totusi, in contextul transformarilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potentialul pentru un conflict incipient intre valorile moralei crestine si "noile valori" seculare, in esenta anti-crestine, promovate la nivel international, in special in cadrul Uniunii Europene.

Putem constata ca acest conflict este deja manifest in unele state membre ale UE. Asistam, in ultima vreme, la tot mai multe cazuri in care crestinii sunt adusi in fata Justitiei ca invinuiti datorita credintei lor, suferind o forma de pedeapsa pentru ca valorile lor crestine exprimate incalca noi legi sau noi "drepturi ale omului", in marea lor majoritate iluzorii, contrare ratiunii si binelui autentic al omului. Aceasta evolutie nefericita creeaza o presiune asupra crestinilor, pentru a-si cenzura sau chiar abandona credinta si valorile, pentru a nu se face pasibili de incalcarea unor norme ale statului sau vietii publice. Nu putini crestini vad in aceasta situatie o intoarcere la perioadele istorice in care crestinii erau prigoniti pentru credinta lor.



Avand in vedere cele de mai sus, subsemnatii, crestini care urmam invatatura Sfintei Scripturi, a Sfintilor Apostoli ai Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos si a celor ce le-au urmat lor si care ne-au invatat calea lasand deoparte disputele teologice, marturisim valorile crestine comune insuflate de Sfantul Duh si afirmam cu tarie cele ce urmeaza:

Iisus Hristos este acelaai, ieri si azi si in veci (Evrei 13:8). Credinta crestina pe care o marturisim este deasupra transformarilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.

Aceasta credinta ne determina viata si actiunile de zi cu zi, in tot locul si in tot ceasul. Ea nu poate fi tinuta ascunsa; nu putem fi crestini numai acasa sau doar la biserica.

Potrivit Sfintei Scripturi, intelegem sa ne facem datoria de cetateni si sa dam Cezarului - conducerii legitime a Statului - ceea ce se cuvine si sa ne supunem autoritatilor si legilor, in masura in care acestea nu contravin constiintei si valorilor noastre crestine.

Familia intemeiata pe casatoria intre un barbat si o femeie este o institutie fundamentala a societatii, creata de Dumnezeu si expresie a complementaritatii naturale dintre barbat si femeie, a dragostei si respectului reciproce.

In calitate de parinti crestini, avem fata de copiii nostri datoria sa ii crestem si sa-i educam in spiritul ascultarii de Dumnezeu. Suntem ingrijorati de manifestarile imorale, permise sau chiar promovate in numele drepturilor omului si al unei tolerante fara discernamant.

Drepturile parintilor sunt drepturi fundamentale, intre ele primordial fiind dreptul de a dispune de educatia civica, morala si religioasa a copiilor lor.

Fiecare copil are dreptul sa fie nascut si crescut intr-o familie care se constituie dintr-un barbat si o femeie.

Dreptul la viata, incepand cu momentul conceperii si pana la moartea naturala, este un drept fundamental al tuturor fiintelor umane.

Libertatea religioasa si libertatea de constiinta sunt drepturi fundamentale si istorice.

Demnitatea umana este intrinseca fiecarei fiinte umane, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si este deasupra oricarei autoritati lumesti.

In participarea noastra la viata cetatii si viata politica, sprijinim si conlucram cu acei factori care adera la valorile in care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie sa ii reprezinte pe cei ce-l voteaza si sa afirme valorile lor.



In incheiere, chemam Statul Roman si reprezentantii sai sa respecte si sa reflecte, in formularea legilor si politicilor publice, valorile si traditiile sociale si culturale, de inspiratie crestina, ale poporului roman, pentru a nu se ajunge la conflicte - de constiinta sau manifeste - intre cetatean si autoritatea din care izvorasc aceste legi.



SEMNEAZA DECLARATIA
Redactata de Alianta Familiilor din Romania cu prilejul conferintei anuale AFR tinuta la Centrul Areopagus din Timisoara pe 20 martie 2010 si deschisa publicului spre semnare









SEMNEAZA DECLARATIA
http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

http://b.mediaserver.kanald.ro/emisiuni/Medicii/Noutati/2010-08-03-Inceputul-vietii-sexuale/2010-08-03-Inceputul-vietii-sexuale-Metode-contraceptive.html

Riscurile imediate ale avortului

Desi majoritatea avorturilor nu sunt urmate de complicatii medicale grave, faptul ca rata aparitiei lor este una la 100 de avorturi timpurii si una la 50 de avorturi tarzii, am considerat necesar sa informez femeile de existenta acestora, ca sa poata hotara in cunostinta de cauza:

* Sangerarea abundenta
- exista riscul hemoragiei , daca artera uterina a fost lezata ; este necesara in acest caz o transfuzie de sange .

*Infectia
- in urma unui avort incomplet, in uter pot patrunde bacterii, ducand la infectare; poate duce la febra persistenta si spitalizare .

* Avortul incomplet
- unele parti fetale pot ramane in uter in urma avortului, ducand la hemoragii si infectii

* Reactia alergica la medicamente
- anestezia folosita in timpul actului chirurgical avortiv poate duce la convulsii, atac de cord, si , in cazuri extreme la moarte .

* Ruperea colului
- colul uterin poate fi taiat sau rupt de instrumente folosite pentru avort.

* Ranirea mucoasei uterine
- tubulatura de aspirare, chiuretele si alte instrumente folosite in avort pot provoca rani cicatriciale permanente ale mucoasei uterine

* Perforarea uterului
- uterul poate fi perforat sau rupt de instrumentele utilizate in timpul avortului ; riscul complicatiilor creste odata cu varsta sarcinii. Daca se intampla acest lucru,este necesara o interventie chirurgicala majora, inclusiv o histerectomie .

* Vatamarea organelor interne
- cand uterul este perforat sau rupt, exista riscul sa se produca vatamarea organelor alaturate , cum ar fi intestinul si vezica urinara.

* MOARTEA
- in cazuri extreme, complicatiile fizice provenite in urma avortului, printre care sangerarea excesiva , infectia vatamarea unui organ ca urmare a perforarii uterului si reactiile adverse la anestezie , pot duce la moarte .

* Efectul asupra sarcinilor viitoare.
- ranile cicatriciale sau alte leziuni din timpul avortului pot impiedica sau periclita viitoarele sarcini dorite . Riscul pierderii unei sarcini este mai mare in cazul femeilor care avorteaza prima lor sarcina.

* In lumea medicala se cerceteaza o posibila legatura dintre avort si cancerul la san .


( Informatii puse la dispozitie de Fundatia Estera -Timisoara )

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie-Cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti,
Str. Ceahlaul 22,ap. 5 sector 6 ( Crangasi)
TELEFON 0724878966 / 0762635466

Este adevarat ca femeile sunt mai cicalitoare decat barbatii?

Auzim adesea spunandu-se ca femeile sunt mai cicalitoare decat barbatii.
Celor care au asemenea convingeri, le pot spune ca s-a dovedit ca acest lucru este fals.
La acesta concluzie s-a ajuns in urma unor cercetari intreprinse de Matthias Mehl si colegii sai , rezultatele cercetarilor fiind publicate de revista Science in 2007.
Diferente intre barbati si femei exista in ceea ce priveste subiectele conversatiei . Astfel barbatii vorbesc mai mult despre tehnologie, bani, serviciu, cifre, in timp ce subiectele preferate ale femeilor sunt din domeniul modei si al relatiilor.
Contrar credintei populare, ambele sexe pronunta in medie 16.000 de cuvinte zilnic, ceea ce dovedeste ca femeile nu sunt mai vorbarete decat barbatii.
Un studiu realizat in SUA de International Communications Research in mai 2007, indica faptul ca barbatii petrec la telefonul mobil in medie 458 de minute lunar,in timp ce femeile 453. Diferenta de fapt intre femei si barbati ar fi faptul ca femeile vorbesc mai mult cu prietenii si familia, pe cand barbatii folosesc mai mult telefonul pentru conversatii profesionale .
Daca este luat in calcul contextul interactiunii, se constata ca in functie de acesta , diferentele dintre sexe apar si dispar.
In calitatea mea de psiholog-consilier Cuplu- Familie am constatat ca nu volumul comunicarii duce la conflicte ci modul cum comunicam , ceea ce transmitem constient sau nu , daca avem o perceptie normala sau deformata asupra situatiei discutate, daca anumite patternuri internalizate in structura noastra de personalitate ne face sa vedem lucrurile altfel decat ar trebui.
De multe ori greseli minore pe care nu le constientizam sunt dureroase pentru partenerul nostru si-i produc adevarate traume.
Nu de putine ori am constatat ca parteneri care se iubeau se raneau inconstient si isi faceau rau reciproc.

Redau mai jos un test din care puteti realiza singuri daca stiti sa comunicati sau nu, in speranta ca va poate ajuta sa va cunoasteti mai bine si sa puteti constientiza eventualele greseli in comunicare

Arta conversatiei
Test

De obicei interlocutorul meu :

1. Nu-mi da sansa de a ma pronunta; eu am ce spune, dar nu am posibilitatea sa-mi exprim informatiile si / sau opiniile .
a. DA
b. NU

2. Ma priveste in fata in timpul discutiei si astfel pot sa-mi dau seama ca ma asculta.
a. DA
b.NU

3 . Ma intrerupe foarte des in cursul discutiei.
a. DA
b. NU

4. Imi creaza sentimentul unei discutii utile si / interesante
a. DA
b. NU

5. Se agita in permanenta: creionul,hartia sau alte obiecte reprezinta pentru el mai mult decat cuvintele mele.
a. DA
b. NU

6. Surade incurajator, facandu-ma sa ma simt in largul meu
a. DA
b. NU

7. Imi distrage mereu atentia cu intrebari si comentarii
a. DA
b. NU

8. Incearca sa ma combata intotdeauna.
a. DA
b. Nu

9. Denatureaza sensul cuvintelor mele si le da sensul care-i convine.
a. DA
b. Nu

10. Imi spune de-a dreptul sa tac, atunci cand incerc sa ridic vreo obiectie .
a. DA
b. NU

11. Imi spune parerea lui numai dupa ce-mi termin ideea
a. DA
b. NU


12. Se ocupa de altceva in timpul discutiei –urmareste pe furis televizorul,radioul,rasfoieste presa,priveste adesea la ceas.etc..fiind evident neatent la ce-i spun
a. DA
b. NU

13.Este foarte interesat de concluziile pe care le trag
a. DA
b. Nu


14 .Reuseste intotdeauna sa plaseze unul sau mai multe cuvinte in naratiunea sau argumentarea mea.
a. DA
b. NU

15. Ma priveste ca si cum m-ar aprecia
a. DA
b. NU
16. Spune ca s-a gandit si el la acelasi lucru, ori de cate ori vin cu o propunere noua.
a. DA
b. NU

17. Da aprobator din cap, stimulandu-ma astfel in cursul discutiei
a. DA
b. NU

18. Plaseaza glume anecdote, cand incep sa vorbesc despre ceva serios.
a. DA
b. NU

19. Impune ca toti sa fie de acord cu el; orice enunt se termina cu o intrebare : “ Nu sunteti de acord ? “ “Aveti cumva alta opinie? “ etc...
a. DA
b. Nu
20. Se poarta ca si cum l-as impiedica sa faca ceva mai bun?
a. DA
b. NU


Cotarea raspunsurilor:Daca la intrebarile 1,3,5,7,8,9,10,12,14,16,18, 19,20 ati raspuns Da primiti cate un punct; daca la 2,4 6 11, 13,15, 17 ati raspuns Nu- primiti cate un punct Totalizati punctele obtinute .

Verificati-va rezultatul in grila de mai jos:

Intre 14 si 20 puncte: aveti dificultati majore in comunicare: nu stiti sa va structurati mesajele, sa captati si sa mentineti atentia interlocutorilor, sa trageti concluzii, sa va adecvati comportamentul la stilul partenerilor.In acelasi rimp nu stiti sa ascultati-orice intrerupere sau interventie a interlocutorului este negativ distorsionata de susceptibilitatea dumneavoastra exagerata.

Intre 8 si 13 puncte: aveti unele deficiente in comunicare semnalate de intrebarile la care ati obtinut puncte .Acordati mai multa atentie partenerului si modului propriu de comportare in cursul interactiunii ,evitati coliziunile pripite –cu privire la tema discutiei , la stilul si persoana celui cu care stati de vorba –
Si totul va fi foarte bine.

Intre 3 si 7 puncte: sunteti un bun interlocutor.Aveti insa tendinta de a neglija uneori interlocutorul , fapt pentru care va reamintim ca dialog inseamna partener present.

Intre 0 si 2 puncte: stiti ce si cum sa comunicati ; stiti sa ascultati .Felicitari.


Sper ca v-am putut fi de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie-Cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti , Sector 6( Crangasi)
Str. Ceahlau , Nr. 22 , Etaj 2, ap. 5
Telefon :0724 878 966 / 0762 635 466

Pentru viitorii parinti si nu numai

Daca sunteti tineri parinti si doriti sa aveti copii sanatosi, sa nu uitati nici o clipa ca bebelusii doriti in momentul conceperii, asteptati cu drag de cei doi parinti in timpul graviditatii si primiti in maini iubitoare la nastere vor incepe viata in mod pozitiv. Pentru tot ce-i inconjoara manifesta interes si curiozitate, se simt in siguranta si dezvolta o legatura puternica cu parintii.
Cercetarile recente au dovedit ca in memoriile de la nastere ale bebelusilor se pastreaza amintiri ale travaliului, de aceea comportamentul medicilor si surorilor, precum si al parintilor, este foarte important pentru evolutia psihica a noului nascut.
Creierul nou-nascutului , sistemul nervos si simturile fizice sunt active si coordonate,emotiile umane sunt simtite si exprimate in timp ce mintea bebelusului este alerta, perceptiva, exploratoare si ocupata sa incorporeze fiecare noua experienta.
Pentru cei curiosi sa afle mai mult, le recomand sa citeasca ,, Mintea noului nascut"/ David Chamberlain Editura Salco, 2009, Brasov.
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie-Cuplu
Cabinet individual de psihologie, Bucuresti, Sector 6(Crangasi)
Str. Ceahlaul 22, etaj 2 , ap.5
Telefon 0724878966

Stiti sa va planificati timpul ?

Auzim adesea in jurul nostru: ,, niciodata nu-mi ajunge timpul sa pot rezolva ce mi-am propus".....
De aceea am incercat in randurile de mai jos sa va ajut sa treceti peste acest impediment care de multe ori ajunge sa provoace stres .

Inainte de a ajunge sa va invinovatiti , incercati sa urmati pasii :

1. Revizuiti-va inca o data obiectivele ;

2. Intocmiti o lista a lucrurilor pe care vreti sa le realizati cu estimarea timpului necesar.

3. Daca sarcinile si activitatile va solicita mai mult timp
decat aveti la dispozitie, stabiliti prioritatile :
• ce trebuie facut neaparat astazi;
• ce poate fi amanat si pentru cat timp;
• pot trasa sarcina aceasta altcuiva si daca da, cui anume;
• ce se intampla daca nu fac actiunea X; daca nu se intampla
nimic, pot s-o omit.

4. Stabiliti ordinea efectuarii sarcinilor si activitatilor pe care
le aveti de indeplinit; alegeti secventa care va convine mai mult.

5. Cautati sa faceti un singur lucru odata si sa terminati ce ati inceput.

6. Nu va repeziti la o noua activitate imediat ce ati
terminat-o pe cea veche, ci luati o pauza; planificati- va
mici pauze pentru relaxare.

7. Revizuiti-va inca o data prioritatile la jumatatea zilei.

8. Analizati amanarile si tendinta de a taragana lucrurile;
ati amanat ceva pentru ca v-ati fixat obiective prea inalte?
ati fost nerealist in a aprecia ceea ce puteti face cu adevarat?
Acum puteti realiza acel lucru?

9. La sfarsitul zilei reamintiti-va ce ati realizat si faceti
o scurta analiza, care va va folosi sigur in zilele urmatoare .

Veti ajunge astfel sa va cunoasteti mai bine posibilitatile si
pe viitor veti reusi sa va propuneti obiective realizabile.
Eventual va veti putea imbunatati relatia pe care o aveti cu timpul.
Sper sa va fie de folos!
Psiholog consilier Familie-Cuplu, Niculina Ciuperca,
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sector 6 ( Cartier Crangasi)
Str. Ceahlaul 22, etaj 2 ap.5
Telefon 0724878966

De ce nu supravietuieste casnicia ?

Tot ne intrebam de ce unele casnicii rezista , pe cand altele se termina cand toti se asteapta mai putin.
Experienta a dovedit ca in familiile in care exista reguli negociate si respectate de toti, casniciile au cele mai mari sanse sa supravietuiasca .
Redau mai jos principalele incalcari ale regulilor conjugale care duc la destramarea casniciilor.
- limbajul degradant, insultele , umilirile ;
- violenta fizica fata de partener sau copii;
- violenta sexuala (violarea partenerului, abuzarea sexuala a copiilor);
- infidelitatea ;
- alcoolismul / dependenta de droguri ;
- cheltuielile iresponsabile sau pariurile care pun in primejdie bunastarea familiei sau nesocotesc nevoile partenerului;
- refuzul de a discuta si de a ajunge la acorduri privitoare la problemele familiei;
- refuzul de a munci (de a avea o slujba sau de a participa la treburile casnice ) si de a sprijini in mod echitabil familia ;
- refuzul sistematic de a lua in considerare sentimentele partenerului si de a depune eforturi pentru a-l intelege .

Daca observati ca partenerul (partenera) dumneavoastra incalca una sau mai multe din regulile conjugale, trebuie sa interveniti si sa subliniati ca acest lucru nu este acceptabil .Refuzul sistematic si repetat al partenerului de a se schimba duce de obicei la despartire .
Daca ajungeti intr-o situatie limita, faceti un ultim efort si programati-va o intrevedere la un consilier, care va poate ajuta sa treceti peste situatia creata .

Sper ca v-am dat o tema de gandire, astfel incat sa nu ajungeti sa esuati in canicie .

Psiholog-consilier Familie-Cuplu, Niculina Ciuperca

De ce se degradeaza relatiile de cuplu?

V-ati gandit vreodata de ce relatiile de cuplu se pot degrada?
Acest lucru preocupa pe toti care dintr-un motiv sau altul au ajuns la despartire , dar si pe cercetatorii care , au dorit sa afle de ce tot mai multe cupluri se despart , de ce intimitatea se degradeaza odata cu trecerea anilor .
S-a desoperit astfel ca aceasta degradare este in stransa legatura cu un anumit gen de relatie de cuplu, cu climatul familial in care au crescut cei doi parteneri, dar si cu tipul de retea relationala pe care il intretin.
Cunoscand etapele acestei degradari , un cuplu intelept poate preveni disolutia.
Astfel ,in prima etapa apare o lipsa de comunicare intre parteneri, fiecare dintre cei doi intampinand dificultati de a-si exprima sentimentele , emotiile . In aceasta etapa pot fi ajutati de psiholog sa reanvete sa comunice , sa treaca peste problemele ce-i despart, (care de multe ori sunt minore) , sa treaca peste orgolii , sa se redescopere , sa deblocheze sentimentele care i-au adus impreuna si pe care se incapataneaza sa le ignore .
In etapa a doua , de obicei apar dificultati de acomodare cu caracterul partenerului, cu personalitatea si ritmurile sale , cei doi ajung sa nu se mai suporte . Neintelegerile dintre cei doi duc la neintelegeri pe plan sexual, de acum urmeaza deceptiile sentimentale, care duc la moartea iubirii .
Cand cei doi ajung sa nu se mai iubeasca ( sau cel putin asa au impresia) , raceala incepe sa creeze distanta intre ei , apare infidelitatea ( pentru ca de cele mai multe ori apare cineva care-ti ofera un umar pe care sa te sprijini) , apar vilentele de orice natura .
Reusesc sa treaca peste probleme cei care depasesc etapa orgoliilor , care stiu sa se adapteze din mers. Studiile au dovedit ca cele mai rezistente cupluri sunt cele in care puterea si sarcinile sunt echitabil impartite, nu acelea in care ,,gospodina e la cratita si sotul la table”.

Sper sa va fie de folos!

NU LASATI PROBLEMELE DIN TRECUT SA VA AFECTEZE RELATIA!

De multe ori , cuvintele sau actele partenerului ne dor pentru ca au fost deschise cicatrici din trecut . Incercati sa va indreptati atentia asupra fantomelor trecutului, in loc sa va concentrati atentia asupra sotului si sa-l invinuiti de ce se intampla. Descoperind ce problema v-a afectat , incercati s-o rezolvati , inainte ca aceasta sa va afecteze relatia.
Partenerul poate sa va sustina si sa va implineasca viata , dar el nu poate sterge experientele trecute care au generat indoiala si incapacitatea de a face fata problemelor. Recunoscand ca nu el e problema , ci o suferinta din trecutul dumneavoastra , veti trezi o reactie empatica la partener , pentru ca discutand despre o suferinta care exista inainte ca el sa fi aparut in viata dvs., face ca greutatea discutiei sa se abata de la persoana lui , ceea ce elimina reactia de retragere din partea acestuia.
Procedati cu tact atunci cand nu va convine ceva , spunandu-i cum va simtiti in urma comportamentului afisat de acesta , fara a formula prea multe acuze, blamandu-l sau lasanf furia sa va cuprinda. Lasati-l sa vorbeasca, sa spuna ce doreste, cereti-i argumente, poate ca auzindu-le ii veti da dreptate, nu dati raspunsuri pripite , luati-va un timp in care sa procesati ideea, pentru ca de multe ori un timp de gandire rezolva multe.
Nu inseamna ca daca aveti puncte de vedere diferite vizavi de o problema, nu sunteti doi oameni valorosi care pot rezolva multe impreuna . Cu intelepciune, puteti evita conflictele care pot izbucni din nimic.
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog- consilier Familie-Cuplu

Capcanele certurilor in casnicie

1) Contraacuzatiile : mare greseala a partenerilor este de a nu asculta ce are celalalt de spus si a da vina unul asupra celuilalt.

2) Atacurile verbale - duc la raspunsuri defensive si la contraatacuri verbale .

3) Obiceiul unor cupluri de a socoti un asa zis scor in tot ce fac , pentru a-si spori increderea in sine , scor ce devine "o arma" in mainile celui care vrea sa castige "batalia"

4) Tendinta unui partener de a-l invinge pe celalalt cu orice pret, chiar in probleme minore , convingerea ca are intotdeauna dreptate .

5) Incercarea unui partener de a-l discredita, jigni, insulta pe celalalt,ingradindu-i astfel personalitatea.

6) "Lovitura sub centura" aplicata partenerului, folosind anumite informatii aflate de la acesta, care i-au fost dezvaluite intr-un moment de slabiciune , sau pentru a-i cere ajutorul intr-o anumita imprejurare .

7) Incercarea de dominare a partenerului, pe motiv ca ar detine puterea financiara, ca ar avea un aspect fizic mai placut, etc.

8) Certurile pot fi declansate si daca unul din parteneri ajunge sa duca tot greul casniciei .

9) Recrutarea unor membri ai familiei sa sustina una din parti, in detrimentul celeilalte .

10) Incercarea de a-l face pe celalalt sa se simta vinovat pentru nerealizarile cuplului.

11) Sabotarea actiunilor celuilalt, crearea unei atmosfere in care domina sacaieli, vaicareli, reprosuri .

12) Am lasat la urma poate cel mai important lucru care trebuie sa fie in atentia partenerilor : cei doi trebuie sa evolueze impreuna, pentru ca in caz contrar, fiecare detine sistemul lui de valori, apare o prapastie intre cei doi , certurile inlocuiesc armonia cuplului .

Sper sa va fie de folos si sa aveti capacitatea sa depistati toate capcanele care v-ar distruge relatia.

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie- Cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, sector 6
Str. Ceahlaul 22, etaj 2, ap. 5
Telefon 0724878966 / 0762635466

Relatiile disfunctionale din cadrul familiei

Caracteristicile unei relaţii disfuncţionale pot fi :
1 folosirea intimidărilor:
· ameninţări cu violenţa prin aruncarea cu obiecte când este nervos;
· distrugerea sau confiscarea lucrurilor care aparţin partenerei;
· abuzul îndreptat asupra animalelor de casă ca o manifestare a puterii şi controlului în relaţie;
· tăcere prelungită sau ţipete permanente;
· ameninţări cu folosirea anumitor arme.
2 folosirea abuzului emoţional:
· folosirea unor tehnici astfel încât să diminueze stima de sine a partenerei;
· folosirea nor porecle cu caracter înjositor pentru parteneră;
· reducerea la tăcere a partenerei atunci când aceasta încearcă să spună ceva;
· interogarea partenerei;
· hărţuirea şi intimidarea partenerei;
· controlarea activităţilor partenerei;
· umilirea partenerei, fie prin atacuri directe, fie prin “glume”;
· determinarea partenerei de a se simţi vinovată.
3 folosirea izolării:· controlul asupra a ceea ce face partenera, cu cine se vede sau vorbeşte, ce anume citeşte, unde merge;
· limitarea activităţilor partenerei în afara casei;
· impunerea partenerei de a rămâne acasă când nu poate fi însoţită de abuzator;
· interzicerea de către partener de a se mai vedea cu prietenii, a mai realiza anumite activităţi, de a mai avea interacţiuni sociale;
· invocarea geloziei ca scuză pentru comportamentele abuzatoare;
· promisiuni că nu se va mai întâmpla, dar aceasta se întâmplă.
4 minimalizarea, negarea şi inversarea responsabilităţii:
· lovirea partenerei, apoi acuzarea că este vina acesteia;
· negarea că episodul violent a avut loc sau declararea că nu a fost atât de grav;
· afirmarea faptului că dacă partenera nu l-ar fi provocat nu s-ar fi întâmplat nimic.
5 folosirea copiilor:· ameninţarea că va răpi copiii;
· determinarea partenerei de a se simţi vinovată din cauza copiilor;
· folosirea dreptului de vizitare pentru a hărţui partenera.
6 folosirea unor “privilegii masculine”:· tratarea partenerei ca o servitoare;
· luarea de către bărbat a tuturor deciziilor importante;
· comportarea ca “stăpânul castelului”;
· bărbatul este cel care desemnează rolurile masculine şi feminine în relaţie.
7 folosirea avantajelor economice:· împiedicarea partenerei de a avea sau de a menţine o slujbă;
· determinarea femeii să ceară bani de la abuzator;
· acordarea partenerei numai a unei anumite sume de bani;
· “confiscarea” banilor partenerei;
· împiedicarea partenerei de a avea acces la veniturile familiei.


IDENTIFICAREA RELATIILOR ABUZIVE- PREDICTORI AI VIOLENŢEI DOMESTICE
Aspecteleurmatoare pot contribui la predicţia unor comportamente abuzive:
· femeia în cauză a fost abuzată şi în perioada copilăriei;
· femeia abuzată a fost martora abuzului tatălui (sau al partenerului la momentul respectiv) asupra mamei sale;
· femeia a crescut învăţând că violenţa este un comportament normal;
· partenerul are tendinţa de a-şi “rezolva” prin forţă sau violenţă problemele;
· partenerul se înfurie foarte rapid şi are tendinţa de a lovi obiectele, peretele sau animalele de casă când este furios;
· partenerul consumă alcool în cantităţi foarte mari sau droguri;
· partenerul are idei tradiţionale puternice cu privire la ceea ce trebuie să fie o femeie şi / sau ceea ce trebuie să fie un bărbat: consideră că o femeie trebuie să stea acasă, să aibă grijă de partenerul său, să-i urmeze dorinţele şi ordinele;
· partenerul este gelos pe relaţiile amoroase ale femeii, ca şi pe relaţia pe care aceasta o are cu alte persoane membri sau non membri ai familiei;
· partenerul vrea să ştie unde este partenera sa tot timpul sau o însoţeşte peste tot;
· partenerul vorbeşte frecvent despre folosirea armelor de foc sau alte tipuri de arme (în cazul în care are acces la acestea) împotriva femeii sau altor persoane;
· partenerul se înfurie dacă femeia nu-i îndeplineşte dorinţele sau nu anticipează ceea ce doreşte;
· femeia are ca aspect dominanta în viaţa ei eforturile de a nu-l înfuria pe partener, se simte înfricoşată atunci când acesta se înfurie şi are senzaţia că “păşeşte pe coji de ouă” în relaţia cu acesta;
· bărbatul îşi tratează partenera dur, dacă a forţat-o fizic pe aceasta pentru a realiza acte pe care nu le dorea.
Aceste aspecte sunt deosebit de importante de avut în vedere când se încearcă identificarea unei relaţii abuzive.

Violenta domestica si efectele sale

Violenţa, sub diferitele sale forme, a însoţit omenirea de-a lungul timpului.
Dacă violenţa este un fenomen social cu manifestări agresive, agresivitatea este un fenomen biologic (etologic) cu manifestări sociale. Violenţa, ca şi agresivitatea reprezintă un comportament deliberat, intenţionat, întreprins cu intenţia de a aduce prejudicii unui alt individ.
Din perspectiva psihologiei sociale, (N. Mitrofan,1996) consideră “agresivitatea ca fiind orice formă de conducta orientată cu intenţie către obiecte, persoane, sine, ăn vederea producerii nunor prejudicii, a unor rănirii, distrugerii şi daune”.
Prototipul agresivităţii a fost exemplificat prin comportamentul animal, dar K. Lorentz (1966) a atras atenţia asupra faptului că, chiar şi lupul atacă numai sub imperiul nevoii de hrană, şi nu din tendinţa competitivă, cum se intimplă deseori la om. Teza despre originea instinctivă a agresivităţii este astăzi contrazisă. K. Lorentz susţine că atât la animale cât şi la om agresivitatea (K. Lorentz, 1968) este un rezultat al invăţării, al modelării comportamentului prin imitaţii şi antrenament. Nu există un instinct al agresivităţii, cum este cel de hrană, reproducere, migraţie, etc.
Preluand o idee a lui S. Freud, W. Scott si J. Dollard (1939) au formulat teoria reactivităţii ce susţine ca agresivitatea (Popescu C. 1994) este un rezultat al frustrării sau impiedicării (prin barieră) a unei tendinţe vitale în a-şi atinge telul. Deci, agresivitatea ar fi cauzată de contrarierea unor tendinţe instinctuale, dar aceasta ne duce la ideea că totuşi agresivitatea, în forma ei primară, are o legatură, fie şi indirect cu baza instinctivă. F. Fromm susţine că, la om există o agresivitate specifică exprimată prin tendinţe distructive.
N. Miller (1941) dovedeste ca nu în totdeauna frustraţia produce agresivitate.
Dupa T. Dembo si K. Lewin, (Scripcaru G, 1970) copii răspund mai frecvent la frustraţie cu un comportament regresiv.
R. Sears (Eibl-Eibesfeldt I. 1995) a descoperit o relaţie directă între stilul autoritar şi primitiv de educaţie şi dezvoltare a comportamentului agresiv la copii. Baieţii sunt mai inclinaţi spre agresivitate pentru că sunt şi se instruiesc în acest fel.
R. White (1930) (Brinzei P.1974) arată că grupurile conduse autoritar, când sunt lăsate libere devin agresive şi uneori tind să-şi descarce agresivitatea unii faţă de alţii sau faţă de lucruri.
Se poate vorbi (P. P. Neveanu, 1978) despre o agresivitate secundară, de sorginte socială şi care constă intr-un comportament distructiv.
Unii autori (mai ales cei preocupaţi de problemele bazelor fiziologice ale reacţiilor), au considerat că agresivitatea este o reacţie înnascută, ca formă de adaptare, dar problema aceasta a rămas controversată, dat fiind faptul că, chiar la animalele carnivore, agresivitatea este de necesitate şi nu de fond.
Se consideră că agresivitatea a crescut odata cu dezvoltarea mijloacelor de distrugere în masă (armele bacteriologice şi cele atomice). Se consideră că există un grad ridicat de contaminare cu agresivitate în grupurile umane, şi aceasta cu atât mai mult cu cât crima organizată devine mai raspandită.
După N. Mailloux, (Rădulescu S, 1994) agresivitatea mai temperată este constructivă. În astfel de cazuri, ea conferă “ardoare” conduitei şi dacă este angajată în activităţi constructive, contribuie la implicarea mai intensă în procesul social.
J. Dollard si A Starr, (Schiopu U., Verzea E. 1996) sutdiind agresivitatea în oraşe, a ajuns la o punere în evidenţă a faptului că periferiile oraşelor, în care locuiesc grupuri mai mari de oameni deprivaţi material, dau un mare grad de agresivitate.
Există şi o opinie oarecum inversă care consideră că din grupurile de oameni foarte avuţi, majoritatea au ajuns la această poziţie economică prin mijloace agresive.
In orice colectiv exista o anumita cantitate de agresivitate determinată, dupa N. White, de competitivitate.
Agresivitatea a fost studiată şi de psihanalişti (D. Lagache, J. Lacan). Ei au considerat că masochismul sau autopedepsirea sunt forme convertite de agresiune. Tendintele de autodistrugere şi instinctul accentuat al morţii, de asemenea.
Dupa freudişti, agresivitatea latentă trece prin diferite stadii, expresivitatea ei fiind mai concentrată în stadiul oglinzii (pubertate), când se formează funcţiile multiple ale imaginii de sine şi ale eulu.
Spre deosebire de violenţă, agresivitatea este, în general orice atac asupra unbei persoane, care este neprovocat de aceasta. Robert Baron (1977) definera agresivitatea ca „un comportament deliberat, intreprins cu intenţia de a dăuna sau aduce prejudicii unui alt individ care nu doreşte să fie tratat în acest mod”. Aceasta definiţie implică patru factori: comportamentul, intenţia, autorul si victima.
În “Dicţionarul de psihologie”, aparut sub coordonarea prof. univ. dr. Ursula Schiopu, termenul de “agresivitate” işi are originea în englezul “aggressivity”;fr. “aggresivite”; germ. “aggrassivitat”; se poate defini ca, comportamentele încarcate de reacţii brutale, distructive şi de atacare; se mai poate defini ca atitudine bătăioasă, mai general spus insuşire de a trăi şi a asigura trebuinţele vitale principale (alimentare si sexuale mai ales) prin forţă.
Norbert Sillamy in “Dicţionarul de psihologie » definesşte agresivitatea ca fiind tendinţa de a ataca; luat într-un sens restrâns, acest termen se raportează la caracterul belicos al unei presoane; într-o accepţiune mai largă, termenul caracterizează dinamismul unui subiect care se afirmă, care nu fuge nici de dificultăţi, nici de luptă; pe un plan încă şi mai general, caracterizează acea dispoziţie fundamentală datorită căreia fiinţa vie poate obţine satisfacera trebuinţelor sale vitale, în principal alimentare şi sexuală.
În “Dicţionarul de psihologie” Paul Popescu Neveanu defineşte agresivitatea ca fiind un comportamen distructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine; implică negare activă şi produce daune sau chiar transformări; există şi o agresivitate calmă, nonviolentă, dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei.
O situaţie de agresiune, consideră specialiştii în psihologie, este determinată de doua variabile principale:
a). intensitatea senzaţiilor de furie ale unei peroane, detrminată de o anumită frustrare;
b). tendinţa de a exprima, in mod deschis, aceste senzaţii, în funcţie de ceea ce a învaţat persoana pespectiva despre rolul agresivităţii şi în raport de natura situaţiei concrete în care s-a produs agresivitatea (Sears D. si colaboratorii, 1985).
Abuzul este asociat deseori cu actele violenţe şi agresive şi desemnează folosirea excesivă, fără măsură a unor prerogative, astfel încât actul respectiv devine o faptă ilegală. De ex. dacă se consideră că printre prerogativele părintelui se numără şi dreptul de a-l pedepsi fizic, abuzul este echivalent cu depăşirea acestor prerogative, astfel încât sunt provocate daune copilului. Aceste trei noţiuni, violenţa, agresivitatea şi abuzul acoperă dimensiunile violenţei exercitate în familie, şi ca urmare pentru explicarea acestor dimensiuni se vor utiliza toate aceste noţiuni. Asta cu atât mai mult cu cât, deseori nu se face o distincţie clară între cele trei noţiuni. În limba engleză, însăşi noţiunea de abuz are mai multe semnificaţii printre care aceea de agresiune, violenţă, molestare sau maltratare (Ghe. Scripcaru, 2002, p.301).
Definiţia abuzului acceptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este: “Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice şi/sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijat, exploatare comercială sau de alt tip, ale căror consecinţe sunt daune actuale sau potenţiale aduse sănătăţii copilului, supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul unei relaţii de răspundere, încredere sau putere”.
Din punct de vedere psihologic, violenţa reprezintă un comportament agresiv manifestat ca urmare a unor frustrări ce nu pot fi defulate pe căi dezirabile social.
În “Dicţionarul de Sociologie”, apărut sub coordonarea prof. univ. Gilles Ferred violenţa recurge la forţa fizică având drept scop prejudicierea integrităţii bunurilor sau persoanelor.
În “Dicţionarul de psihiatrie şi de psihologie clinică” sub coordonarea dr. Leonard Gavriliu “violenta” îşi are originea în englezul “violence”; se poate defini ca, forţa brutală pe care o fiinţă o impune unor semeni, putând merge până la constrângerea exercitată prin intimidare sau teroare. Este reprezentată şi de toate conduitele agresive pe care un subiect mai puternic din punct de vedere fizic sau moral le impune unuia mai slab: tratamente condamnabile (copii maltrataţi), brutalizări ale soţului (femei bătute) sau chiar acţiuni criminale care pot merge până la viol şi la omor. Prin extensiune, comportanetele violente se pot regăsi şi în domeniul delincvenţei, ca şi în acela al periculozităţii.
Deşi violenţa familială s-a manifestat de multă vreme, ea a început să fie conştientizată ca problemă socială în ultimele decenii. Astfel, pe plan mondial, abuzul asupra femeii şi a copilului a devenit obiect de dezbateri publice prin anii 1960-1970, iar abuzul asupra bătrânilor prin anii 1980-1990. În România aceste probleme au început să fie supuse unor ample dezbateri şi analize în anul 1990. Aceasta deoarece, în regimul comunist, violenţa exercitată în cadrul familiei nu era mediatizată şi nici nu era recunoscută oficial ca o problemă socială. (S.M. Rădulescu, 2001, p.17).
Violenţa domestică reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societăţile contemporane, inclusiv România. Violenţa în familie constituie „orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al familiei, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial”. (S.M. Rădulescu, 2001, p.20). Ea include, deci, toate formele de agresiune care se exercită în cadrul familiei: maltratarea partenerei sau a partenerului de cuplu, abuzul asupra copiilor, părinţilor, bătrânilor sau a altor rude, incestul, violul marital etc. Pe lângă aceste forme de agresiune violenţa în familie mai presupune limitarea independenţei partenerului, nerespectarea drepturilor, comportamente necontrolate, aşteptări nerealiste de la ceilalţi membrii ai familiei, blamare reciprocă, tendinţe de izolare etc.
Datorită amplorii acestui fenomen din ultimele decenii, Strauss M. A. consideră că familia s-a transformat dintr-un „leagăn de securitate” într-un „veritabil leagăn al violenţei”.
Deşi se află în centrul preocupărilor din domeniul ştiinţelor socio-umane, violenţa domestică este foarte dificil de studiat, deoarece numărul cazurilor de abuz în familie raportate nu coincide cu cel real. Prea puţine persoane, victime ale abuzului în familie, doresc să vorbească despre ceea ce li se întâmplă. În acelaşi sens, psihologul C-tin Păunescu afirmă că „… familia este cel mai activ centru de agresivitate, poate şi pentru faptul că, în familie, fiecare îşi poate dezveli adevărata faţă a personalităţii sale. Se pare că aici agresivitatea este extrem de puternică, mai puternică decât în orice altă comunitate. Dar, spre deosebire de alte situaţii, violenţa intrafamilială constituie un secret de grup, foarte bine păzit şi de cele mai multe ori, mistificat din cauza solidarităţii în păstrarea unei imagini sacrosante (sfinte, sacre, intangibile, inviolabile) a instituţiei familiale.” (S. R. M., p. 15) Astfel, 60% dintre români consideră violenţa domestică ca o problemă internă, în care nimeni nu trebuie să intervină.
Tocmai datorită intensităţii acestui fenomen, violenţa domestică este considerată de către Organizaţia Mondială Contra Torturii o formă de tortură ce are la bază câteva elemente principale, printre care (Tratat AS, p.682):
- tortura (şi deci violenţa domestică sau agresivitatea) constă într-o durere şi suferinţă acută, fizică sau mentală;
- există intenţia de a provoca această suferinţă;
- suferinţa este provocată cu scopul de a obţine informaţii sau dovezi, de a pedepsi, de a intimida, de a face presiuni asupra unei persoane;
Printre factorii sau cauzele care determină violenţă intrafamilială amintim:
- situaţia de viaţă a familiilor; situaţia materială precară şi/sau incapacitatea de administrare a veniturilor; locuinţă inadecvată, munca istovitoare; substimularea şi şomajul;
- vârsta părinţilor; statisticile indică frecvenţa abuzurilor în rândul părinţilor tineri, în particular a mamelor tinere;
- nivelul de educaţie al membrilor familiei;
- lipsa de comunicare între membrii familiei;
- traumele familiei, opinii diferite privind educaţia copilului;
- carenţe afective (lipsa dragostei materne) şi influenţa negativă a rudelor;
- perpetuarea modelului abuziv (preluat din familia de origine), trăirea de către abuzatorul însuşi a unor experienţe de abuz în copilărie;
- influenţele exercitate de către internet, televiziune sau presă în special asupra tinerilor, care au tendinţa de a reproduce în viaţă actele de violenţă de pe ecrane
- dependenţa de alcool sau droguri;
Toţi aceşti factori favorizează violenţa domestică. Însă, dintre aceştia, principala variabilă pusă în relaţie cu violenţa domestică este totuşi clasa socială. Mai multe studii au demonstrat că, părinţii care provin din medii socio-economice defavorizate se regăsesc mai frecvent în populaţia părinţilor abuzatori. Situaţii de viaţă ca: locuinţă inadecvată, muncă istovitoare, şomaj, substimulare, insecuritate economică, crează un mediu social şi o subcultură a sărăciei care condiţionează violenţa. Substimularea, şi în particular şomajul, pierderea locului de muncă constituie evenimente de viaţă stressante, care pot conduce părintele la exprimarea violentă a frustrărilor sale în acel moment. Şomajul prelungit poate conduce părintele la pierderea stimei de sine şi la o agresivitate cronică, ce îl predispun la pierderea controlului asupra comportamentului în faţa cerinţelor şi problemelor copilului.
Printre persoanele din familie cele mai frecvent agresate se numără copiii (minori sau adolescenţi), femeile, bătrânii şi nu în ultimul rând bărbaţii.

Profilul psihologic al persoanei care agresează
- cuprinde diverse trăsături de personalitate şi experienţe personale care-l caracterizează cu risc aşa-numit "patologic". În ciuda concepţiei populare, care nu poate accepta că un individ sănătos mintal poate abuza fizic, psihic sau sexual un copil, s-a estimat că doar 10% dintre abuzatori pot fi clasificaţi ca "bolnavi mintali" (Kempl, 1973).
Există câteva trăsături definitorii pentru personalitatea agresivă :
- istorie personală cu abuz în copilărie; abuzatorul a fost el însuşi un copil abuzat ;
- nivel scăzut de empatie;
- slabă stimă de sine, neîncredere în sine;
- schimbări în atitudine (instabilitate); instabilitate emoţională
- temperament violent; impulsiv, nesociabil, capricios
- imaturitate emoţională (copil în corp de adult);
- consumul de alcool sau droguri;
- abilităţi scăzute în viaţa intimă;
- rigiditate, compulsivitate, posesivitate.

Profilul psihologic al femeii abuzate

apare în câteva trăsături:
- neîncredere în sine ;
- neglijarea propriei persoane, din punct de vedere al igienei, al aspectului fizic, al nutriţiei ;
- stres cronic şi frică ce pot declanşa boli psihosomatice ;
- consum de droguri şi alcool ;
- simptome nevrotice ;
- descărcarea furiei pe copii, devenind violentă cu aceştia.

Profilul psihologic (portretul) copiilor abuzaţi.
Copiii care cresc în familii violente dezvoltă o serie de probleme, şi anume:
- probleme fizice şi somatice: dezvoltare fizică mai lentă, boli inexplicabile, insomnii, coşmaruri, lipsa poftei de mâncare, tulburări somatice datorate stresului posttraumatic;
- probleme emoţionale, psihologice: anxietate, depresii, nevroze, sentimente de culpabilitate, mânie, frica de abandon, frica de răniri şi moarte, evitarea celorlalţi şi izolare, neîncredere în sine şi în ceilalţi etc.;
- probleme de comportament şi probleme sociale: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, fuga de acasă, consum de alcool, droguri, minciună, prostituţie, vagabondaj, comportament autodistructiv şi chiar comportament suicidar;
- probleme şcolare: lipsă de concentrare, lipsă de interes, scăderea performanţelor şcolare, insucces şcolar şi chiar abandon şcolar.

CARACTERISTICILE BARBATULUI AGRESOR

Mulţi teoreticieni au încercat să explice de ce anumiţi bărbaţi folosesc violenţa domestică. Aceste teorii includ: disfuncţii familiale, probleme de comunicare, provocările femeilor, stresul, dependenţa chimică de anumite substanţe, probleme financiare, insuficienta educaţie etc. Violenţa domestică reprezintă pentru abuzator o metodă eficientă de a obţine puterea şi controlul într-o relaţie şi, de obicei, nu suferă efecte adverse după performarea acestui tip de comportament.
Există o teorie care susţine că bărbaţii care-şi bat partenerele suferă de anumite boli mentale. Această viziune lansată încă de Pizzey (1977), care descria bărbatul agresiv faţă de parteneră ca având un comportament “periculos, imprevizibil şi dificil de abordat” continuă să aibă adepţi. Cele mai severe tulburări psihice invocate sunt: proastă dispoziţie, abuz de substanţe cu tulburări asociate, borderline şi tulburări antisociale de personalitate. Shields şi Hanneke (1988, apud. A. Muntean. 2000) compară bărbaţii care au comportamente de violenţă domestică, cu bărbaţii care au comportamente violente în general. Rezultatul comparaţiei indică faptul că bărbaţii în general agresivi produc victimei injurii fizice mai grave, consumă mai mult alcool şi sunt mai puţin stabili în ceea ce priveşte locul de muncă.
Din nevoia de a nu trata populaţia bărbaţilor agresivi în relaţia cu partenera ca pe un grup omogen, şi din dorinţa ca aceste diferenţieri să permită o mai eficientă abordare terapeutică a violenţei domestice, s-a încercat o descriere a tipului de bărbat violent în relaţia cu partenera în funcţie de trei caracteristici (Holtzworth-Munroe et al., 1997, apud. A. Muntean. 2000):
a) severitatea incidentelor de violenţă fizică maritală şi a abuzurilor psihologice şi sexuale adăugate acestor incidente;
b) gradul de generalizare a violenţei (doar în familie sau şi în afara familiei) în relaţie cu alte variabile cum ar fi comportamentele criminale sau recurgerea la lege pentru penalizarea comportamentelor persoanei;
c) psihopatologia sau tulburările de personalitate ale agresorului.
Aceste caracteristici au fost combinate cu alţi factori relevanţi cum ar fi:
· atitudinea faţă de violenţă;
· consumul de alcool;
· stabilitatea maritală;
Din aceste combinaţii au rezultat trei subtipuri de bărbaţi agresori:
1. Bărbaţii care manifestă comportamente violente doar în familie
Aceştia nu dezvoltă forme severe de agresiune şi sunt mai puţin abuzivi din punct de vedere psihologic şi sexual. Nu au penalizări legale şi nici tulburări psihopatologice. Dacă dezvoltă anumite particularităţi de relaţionare acestea sunt de tipul pasiv-dependent. Au relaţii maritale stabile şi satisfăcătoare. Provin din familii cu un nivel scăzut sau mediu de violenţă. În general nu aprobă violenţa, au mari remuşcări după incidentele de violenţă şi au o atitudine destul de liberală privind rolurile sexuale. Comportamentele violente pe care le dezvoltă uneori apar dintr-o combinaţie de stres trăit în afara familiei şi stres marital. Stresul care le declanşează furia şi lipsa unor abilităţi de girare a situaţiilor dificile constituie contextul în care se produce criza. Se apreciază că acest subtip al bărbatului agresiv cu partenera este cel mai frecvent întâlnit şi că ar constitui 50% din populaţia bărbaţilor agresivi în familie.
2. Bărbatul agresiv de tip disforic/borderline
Au comportamente violente faţă de partenere, care merg de la forme moderate până la forme severe, incluzând abuzuri sexuale şi psihologice. Deşi în cea mai mare măsură agresivitatea lor se manifestă în relaţia cu partenera, au totuşi manifestări violente şi în afara familiei şi chiar pot prezenta pedepse penale. Din punct de vedere emoţional sunt instabili, disforici şi trăiesc stări psihologice de disconfort. Uneori au probleme legate de consumul de alcool sau alte substanţe, inclusiv droguri. Au trăsături de personalitate schizoidă cu manifestări borderline şi îşi controlează greu exploziile de furie. Pot fi foarte dependenţi şi în acelaşi timp cu obsesii de gelozie faţă de parteneră. Atitudinea lor privind rolurile sexuale este conservatoare. Provin în general din familii în care au trăit experienţe traumatizante în copilărie, unde nevoile lor de ataşament nu au fost satisfăcute şi ca urmare au avut trăiri de furie intensă. Proporţional, reprezintă cam 25% din populaţia bărbaţilor agresivi cu partenerele.
3. Bărbatul cu agresivitate generalizată şi comportamente violente/antisociale
În relaţia cu partenera va dezvolta comportamente agresive care merg de la incidente moderate până la incidente severe. Abuzul sexual şi psihologic însoţesc aceste manifestări. Manifestă agresivitate frecvent şi în afara familiei şi sunt certaţi cu legea. Au în general probleme cu alcoolul şi drogurile. Adesea au tulburări de personalitate de tip antisocial. În comparaţie cu celelalte două subtipuri anterioare, familiile din care provin sunt cu cel mai mare grad de violenţă. De asemenea în istoria lor personală se găsesc perioade în care au făcut parte din grupuri de tineri cu comportamente antisociale şi au avut prieteni cu comportamente sociale deviante. Au relaţii maritale sărace, nu manifestă remuşcări după incidentele de violenţă, atitudinea faţă de rolurile sexuale este puternic conservatoare. Violenţa lor în relaţia cu partenera este doar o secvenţă a comportamentului general violent, antisocial, criminal, pe care ăl au. Constituie aproximativ 25% din populaţia bărbaţilor agresivi în relaţiile maritale, dar o parte dintre ei sunt diagnosticaţi ca şi psihopaţi.
În general, autorii de specialitate descriu un portret al bărbatului agresiv cu partenera având ca trăsături definitorii:
· oarecare răceală afectivă şi distanţare emoţională;
· lipsa unor bune abilităţi de comunicare;
· preocupări obsesive;
· dependenţă în relaţii sociale şi
· adesea dependenţă de alcool şi consum de droguri şi medicamente.
Aceste elemente se regăsesc şi în cele trei portrete de mai sus. Dar Stark şi Flitcraft (1996, apud. A. Muntean. 2000) susţin că aceste trăsături se întâlnesc în egală măsură la bărbaţii care trec prin situaţi dificile, fără a dezvolta comportamente violente. Autoarele găsesc că aceste comportamente ţin de socializarea rolului masculin şi nu doar de categoria bărbaţilor care-şi bat partenerele. Tiparul comportamental al bărbaţilor care-şi bat partenerele se caracterizează prin tendinţa de coerciţie şi control asupra celor din jur. Această trăsătură determină implicit şi maltratarea copiilor. Adesea ameninţarea sau abuzul copiilor fac parte din strategia agresorului de a demola statutul de mamă, soţie şi producător de bunuri şi servicii pentru familie al femeii.
Problemele de comportament care sunt cel mai frecvent asociate cu bărbaţii violenţi în familie sunt: furie, gelozie, tendinţa de a controla, dependenţă şi stimă de sine joasă, abilităţi diminuate de a face faţă situaţiilor mai dificile, toleranţă scăzută la stres, impulsivitate în comportament. În mod paradoxal, efectele nocive ale violenţei domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei directe – femeia – şi a celor indirecte – copiii şi alţi membri ai familiei – ci şi asupra agresorului
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie Cuplu.
Cabinet individual de psihologie Bucuresti ,(cartier Crangasi) str.Ceahlaul 22, etaj 2, ap.5
Telefon 0724 878 966 / 0762 635 466

E usor sa fii parinte?

Cine crede ca e usor a fi parinte, se inseala.
Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma . Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.
Degeaba ii spui copilului ,, fa asa acest lucru'' daca el te vede ca tu faci altfel.
Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului . De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite.
Pretinzand unui copil o disciplina exagerata, i se ingradeste orice forma de manifestare . Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu, la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi,etc.
Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta , sa se joace cu ei.... Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala , are un comportament inadecvat , nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc. Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste , il face sa-si piarda si increderea in sine... nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el , avea alte preocupari.
Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun , pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el , sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el.
Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor,profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nici o responsabilitate .
Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare .
A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica , intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale , copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand nevoia de afectiune s-o gaseasca in alta parte . Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit . De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati , ce i se potriveste si ce nu , iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta.
Copiii trebuiesc incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca .

Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :
Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a)
Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati
Capacitatea sa de a realiza ceva
Maniera in care se relationeaza cu ceilalti

Cum puteti creste stima de sine a copilului ?

Apreciindu-l / apreciind-o
Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea
Petrecand timp cu copilului
Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri
Alimentandu-i independenta
Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat
Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor
Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face
Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie- Cuplu
Cabinet individual de psihologie Str. Ceahlaul 22 etaj 2, ap.5
Telefon 0724878966 / 0762 635 466