Despre mine

Fotografia mea
Bucuresti, Sector 6(Crangasi), Str. Nicolae Oncescu 4, Bloc 100, etaj 2, Ap.14, Romania
Ca psiholog imi doresc sa vin in sprijinul cat mai multor persoane, care, in aceste vremuri problematice, dintr-un motiv sau altul ajung intr-un impas. Prin ceea ce fac doresc sa conving ca psihologul poate avea un rol important in societate. Consider ca si K.J. Schneider ca Psihologia este o„ştiinţă a inimii"în sens romantic ce”trebuie făcută cu artă”. Sper ca formarile facute pana acum si experienta mea de viata, sa-mi permita sa aduc linistea in familiile in care apar probleme.

luni, 5 august 2013

Exercitiu de relaxare

Va recomand un alt exercitiu de relaxare, ce are drept scop prevenirea anxietatii . Exercitiul se numeste "Respiratia linistitoare" si a fost preluat din vechea disciplina yoga si adaptat de Edmund Bourne si Lorna Garano  autorii cartii "Anxietatea" aparuta la editura Corint in 2012.
1.Incepeti respiratia abdominala inspirand usor pe nas. Numarati incet pana la 5 in timp ce inspirati.
2. Faceti o pauza si tineti-va respiratia cat numarati pana la 5.
3. Expirati usor, pe nas sau pe gura, cat numarati pana la 5 (sau mai mult deca va ia mai mult timp). Asigurati-va ca ati expirat tot aerul.
4. Dupa ce ati expirat complet, respirati normal de doua ori, apoi repetati pasii de la 1 la 3.
5. Continuati exercitiul vreme de cel putin 3 pana la 5 minute (cel putin 10 serii de inspiratie- pauza-expiratie, numarandu-se pana la 5 la fiecare pas). Pe masura ce avansati, veti observa ca veti urca numaratoarea atunci cand expirati. Permiteti sa apara aceste variatii si continuati exercitiul aproximativ 5 minute. Nu uitati sa respirati normal de doua ori dupa fiecare ciclu. Daca simtiti ca ametiti in timpul acestui exercitiu, opriti-va si respirati normal vreme de 30 secunde, apoi reluati. Pe parcursul exercitiului pastrati-va respiratia calma si regulata,  fara sa inspirati grabit sau sa expirati brusc.
Optional: de fiecare data cand expirati, va puteti repeta cuvinte care sa va ajute sa va relaxati: "Relaxeaza-te", "Calmeaza-te", "Linisteste-te". In acest timp, lasati-va corpul sa se relaxeze. Facand acest lucru de fiecare data cand exersati, veti ajunge ca simpla rostire a cuvantului respectiv sa va induca o stare de relaxare.
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Relaxati-va mintea, ca sa puteti preveni anxietatea





Urmatorul exercitiu, preluat din "Anxietatea" autori Edmund Bourne si Lorna Garano, va poate ajuta sa va modificati modul in care va comportati, simtiti si chiar starea psihologica interioara. Vizualizarile constiente si impresiile senzoriale mentale create va pot ajuta sa preveniti anxietatea.
Inchizand ochii si imaginandu-va un scenariu linistitor precum cel de mai jos, veti constata o reducere semnificativa a simptomelor anxietatii.
Exercitiu: "O reprezentare mentala ghidata pe plaja"
Coborati o scara lunga de lemn, spre o plaja intinsa si foarte frumoasa. Pare aproape pustie si se intinde in departare cat vezi cu ochii. Nisipul este foarte fin si usor...pare aproape alb. Pasiti cu picioarele goale si nisipul va patrunde printre degete.
E atat de placut sa te plimbi pe aceasta plaja minunata!
Zgomotul valurilor este atat de linistitor, incat va puteti elibera de tot ce va ocupa mintea. Priviti cum valurile se retrag si revin...inainteaza usor...spargandu-se unul de celalalt....si apoi intorcandu-se incet, din nou. Oceanul insusi are o nuanta de albastru foarte frumoasa, va relaxati numai privind-o. Priviti oceanul pana la linia orizontului, urmarind cum aceasta se indoaie usor, urmand curbura pamantului. In timp ce priviti oceanul in departare, vedeti plutind o barca de mici dimensiuni, cu panze. Toate acestea va ajuta sa va detasati si sa va relaxati  si mai mult. Continuind plimbarea pe plaja, constientizati mirosul proaspat si sarat al aerului de mare. Inspirati adanc....expirati....si va simtiti foarte improspatat si mult mai relaxat. Deasupra, doi pescarusi se indreapta in zbor spre ocean. Imaginea acestora in timp ce planeaza in bataia brizei este foarte gratioasa....Va imaginati cum v-ati simti daca ati putea zbura. Sunteti cufundat intr-o stare de relaxare profunda in timp ce continuati plimbarea pe plaja. Simtiti cum briza marii va mangaie usor obrazul si cum caldura soarelui de deasupra va incalzeste gatul si umerii. Senzatia calda, lichida a soarelui va calmeaza si mai mult...si va bucurati deplin de aceasta plaja frumoasa. E o zi minunata!
Deodata, vedeti un sezlong care pare foarte comod....si, cand ajungeti la el, va asezati pe spate. Stand lungit in acest sezlong confortabil, va linistiti si va relaxati din ce in ce mai mult. Puteti sa inchideti ochii si sa ascultati doar zgomotul valurilor care se sparg de mal. Iar sunetul cadentat al valurilor va poarta si mai adanc intr-o stare deplina de liniste si pace.
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Sa-nvatam sa gandim realist, ca sa nu ne mai facem rau singuri!


Nu de putine ori auziti: "suntem ceea ce gandim".
Exemplul urmator va va dovedi cat de rau ne face gandirea distorsionata:
Doi oameni stau la semafor, in trafic la o ora de varf:
- primul isi spune: “nu mai suport”, "traficul e infiorator si ma inebuneste“, etc.; Din aceasta cauza se simte incordat, frustrat.
- al doilea foloseste timpul petrecut la semafor ca pe un bun prilej sa se relaxeze si sa asculte muzica; simte o stare de liniste si acceptare.
Dupa cum observati, avem aceeasi situatie, dar tipul de reactie este diferit datorita monologului interior folosit.
Interpretarile si gandurile noastre in legatura cu  ceea ce se intampla stau la baza starii noastre. Suntem responsabili pentru felul in care ne simtim (cu exceptia cauzelor fiziologice). De obicei dam vina pe ceva sau pe cineva, ca sa nu fim nevoiti sa ne asumam responsabilitatea.
S-a dovedit stiintific faptul ca atunci cand ne asumam responsabilitatea  devenim mai increzatori, reevaluarea comportamentelor noastre elimina factorii ce duc la  anxietate.
Oamenii care sufera de anxietate, sunt predispusi la un dialog negativ cu ei insisi.
Isi pun intrebari de forma: ”si daca”(nu voi reusi, nu voi face fata situatiei,etc), care le genereaza anxietate.
Gandirea distorsionata  este provocata si de:
- a) dramatizare, exagerare (exagerarea gravitatii unei situatii, face ca persoana sa-si imagineze un dezastru iminent, cu consecinte cumplite din motive nesemnificative: si daca se va intampla X ce voi face?).
Dramatizarea presupune  atat o supraestimare a riscurilor pe care le presupune un rezultat negativ, cat si o subestimare a capacitatii de a face fata unei situatii. Oamenii supravietuiesc unor situatii dificile, chiar cumplite, se pot da exemple de persoane care au invins necazuri, boli, etc.
Dramatizarea poate fi definita ca fiind supraestimarea fara motiv a unui potential pericol, asociata cu subestimarea capacitatii noastre de a-i face fata.
Pasi pentru a infrana tendinta de a dramatiza:
1.Identificarea gandurilor distorsionate;
2.Identificarea temeiului acestora;
3. Inlocuirea cu ganduri mai realiste;
Pentru a combate tendinta de exagerare este important sa renuntati la expresii de forma: ”nu mai pot”, “nu mai suport”,  “e insuportabil” precum si la cuvinte precum “groaznic”, “cumplit”, “dezgustator”, “infiorator”.
Ganditi-va ca oamenii pot supravietui aproape oricarui soc psihologic si pot suporta dureri fizice incredibile, iar daca ceilalti pot, dumneavoastra de ce nu....
-b)  filtrare (Se pune accent asupra detaliilor negative si se ignora aspectele pozitive ale situatiei)
Solutie:  concentrati-va atentia pe altceva (concentrati-va asupra solutiei, nu asupra problemei, punand accent pe strategiile care va ajuta sa faceti fata problemei, nu pe problema insasi; concentrati-va asupra opusului gandului principal- pericolul sau nesiguranta-; ganditi-va la lucruri care va inspira confort si siguranta; incercati sa vedeti jumatatea plina a paharului.
- c) gandire polarizata (lucrurile sunt albe sau negre, bune sau rele; trebuie sa fii perfect, altfel esti un ratat; cand o persoana ce gandeste asa simte ca nu mai detine controlul si este depasita de situatie, devine anxioasa).
Solutie : exprimati in procente (30% sunt ingrozitor de speriat, dar 70% rezist si infrunt starea).
- d) generalizare excesiva (pe baza unui singur incident sau a unei singure probe se ajunge la o concluzie generala si se crede ca experienta neplacuta se va repeta cand persoana este pusa intr-o situatie asemanatoare; ex nu mai merge cu trenul ca i s-a facut o data rau in tren).
Solutie: reformularea cantitativa. Spunem in loc de: avem datorii uriase, avem datorii de X lei.
-  e) citirea gandurilor (desi nu are o confirmare, persoana stie ce simt ceilalti si de ce iau o anumita atitudine).
Solutie: nu mai faceti presupuneri in legatura cu ce gandesc ceilalti; aveti doua solutii: ori ii credeti ce spun, ori nu ii luati in seama pana obtineti probe concludente; ceea ce credeti sunt ipoteze care trebuie testate si verificate consultandu-i direct pe acestia. Cand nu va puteti testa presupunerile, puteti preveni anxietatea folosind interpretari alternative ale comportamentului cuiva.
- f) personalizare  (persoana are impresia  ca tot ce fac sau spun ceilalti o vizeaza in mod direct; propria valoare este cuantificata in raport cu etalonul stabilit prin prisma celorlalti; anxietatea apare din teama ca nu se poate ridica la nivelul celorlalti).
Solutie: incetati sa va mai comparati cu ceilalti, pentru ca fiecare persoana are si puncte tari si puncte slabe; nu trageti concluzii pripite cand ceilalti au anumite reactii, ci mai bine verificati.
-  g) “trebuie” (persoana are o lista de reguli batute in cuie despre felul cum trebuie sa se comporte, atat ea, cat si ceilalti; ex: “ar trebui sa fiu perfect ca...”; “ar trebui sa stiu, sa inteleg si sa prevad totul”; ”ar trebui sa fiu amabil, sa nu fac greseli, sa nu ma enervez", etc.)
Solutie: inlocuiti “trebuie” cu “prefer sa”, pentru ca nu trebuie sa castigati competitia cu cineva sau sa aratati perfect, preferati ca lucrurile sa evolueze intr-un anumit mod, faceti tot ce depinde de dumneavoastra, dar nu totdeauna lucrurile se intampla asa cum doriti.
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

marți, 2 iulie 2013

Inlatura-ti umbra ca sa poti lua decizii responsabile pentru viata ta! (partea a-II-a)


Am vorbit in prima parte despre pasii necesari  inlaturararii umbrei  pentru a putea  lua decizii responsabile pentru viata noastra. Am abordat atunci “Pasul 1: Nu mai face proiectii”.
Continuam acum cu ceilalti pasi, atat de necesari pentru a obtine o noua realitate.
Pasul 2: Detaseaza-te si abandoneaza-te!
In viziunea lui Deepak Chopra (in “Efectul umbrei”) acesta este un pas la fel de important in inlaturarea umbrei ca si proiectia, dar acesta necesita mult efort, pentru ca detasarea de negativitate presupune reevaluarea povestii convingatoare din spatele modului de gandire negativist precum si a motivelor ce-l insotesc.
Pe langa recunoasterea sentimentelor personale si aducerea lor la suprafata e nevoie de o detasare de emotiile negative, care,  desi ne apartin, nu-s tot una cu noi.
Afirmatii precum cele de mai jos au efecte pozitive pentru cel care le foloseste:
“Voi trece peste aceasta situatie. Nu va dura de-a pururi”.
“M-am mai simtit asa si altadata. Ma pot descurca”
“Nu ma voi simti mai bine daca imi voi varsa nervii pe altcineva”.
“Nimeni nu castiga jocul acuzatiilor”, etc.
Daca afirmatiile pozitive vor fi repetate si vom crede cu toata fiinta noastra in ele, vom reusi sa ne detasam de negativitate si sa devenim mai rabdatori si constienti de sine.
Pasul 3: Nu te mai judeca singur!
De cele mai multe ori, emotiile negative traite de oameni, nu sunt  cele dorite de acestia (desi considera ca sunt cele meritate), si atunci le mascheaza  sub deghizarea unora pozitive.
S-a constatat ca in spatele unor sentimente negative precum teama, manie, invidie, ostilitate, victimizare, plangerea de mila, agresivitate, se ascunde de fapt o imagine de sine care are nevoie de acestea.
Emotia devine distructiva atunci cand e dublata de autocondamnare si nu e constientizata.
De-abia cand nu ne  mai judecam negativ emotiile si ne  permitem sa fim cei reali, manifestandu-ne  simpatia si catre propriile persoane, nu numai catre ceilalti, putem spune ca ne indreptam
spre vindecare.
Pasul 4. Reconstruieste-ti corpul emotional
Reconstruirea corpului emotional este un proces prin care o emotie negativa ce iese la suprafata constiintei este inlocuita  cu o alta, pozitiva.
Este necesar sa avem grija de corpul emotional in aceeasi masura in care o facem pentru corpul fizic.
Cand simtim emotii negative, corpul emotional traieste o stare de durere, amaraciune, disconfort.
Deepak Chopra sustine ca reconstruirea corpului emotional se poate face daca avem in vedere urmatoarele aspecte:
- “Cum sa devii mai complet”;
-”Cum sa inveti sa fii mai rezistent”;
-”Cum sa scapi de demonii trecutului”;
-”Cum sa iti vindeci vechile rani”;
-”Cum sa te astepti la tot ce-i mai bun pentru tine”;
-”Cum sa adopti idealuri realiste”;
-”Cum sa daruiesti”"
- “Cum sa fii generos, indeosebi cu spiritul tau”;
-”Cum sa iti transcenzi temerile”;
-”Cum sa inveti acceptarea de sine”;
-” Cum sa comunici cu Dumnezeu si cu Sinele tau superior”.
Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!
Celor ce vor sa afle mai mult, le recomand sa citeasca
“Efectul umbrei”
- autori Deepak Chopra, Debbie Ford si Marianne Williamson

Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu


Inlatura-ti umbra ca sa poti lua decizii responsabile pentru viata ta! (partea I)



Deepak Chopra in “Efectul umbrei” sustine ca daca doresti sa te eliberezi de efectul pe care il are umbra asupra ta, e necesar sa nu mai alimentezi practic umbra si sa incerci sa iei decizii opuse celor luate pana acum.
Am expus in articolul “Sinele nostru intunecat” sau “Sinele din umbra” procesul care alimenteaza “Sinele din umbra” sau “Umbra” sub forma unei spirale descendente care incepe cu convingerea ca e necesar sa pastrezi anumite secrete si culmineaza cu aparitia surselor de rusine si vinovatie. Acest proces nu e simplu, e chiar dureros si insuportabil, e nevoie de o anumita motivatie, dar si de perseverenta pentru a reusi sa parcurgem pasii necesari pentru inlaturarea puterii umbrei.
In viziunea lui Deepak Chopra,  pasii necesari ar fi:
1. Nu mai face proiectii!
2.Detaseaza-te si abandoneaza-te!
3. Nu te mai judeca singur!
4. Reconstruieste-ti corpul emotional!

Pasul 1: Nu mai face proiectii!

Ori de cate ori ni se intampla ceva nedorit, multi dintre noi avem intentia datorita efectului umbrei sa-i invinovatim pe ceilalti,  in loc sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre si consideram ca teama si mania de care suntem cuprinsi sunt reactii naturale in fata vietii.
Proiectia este un mecanism de aparare inconstient, oamenii recurgand la ea pentru a evita sa priveasca in ei insisi.   Li se pare eficienta pentru ca duce la o falsa acceptare de sine, persoanelor fiindu-le mai usor sa creada ca problema se gaseste la ceilalti.
Persoanele care se simt bine in pielea lor nu au motive sa critice pe altcineva, constientizeaza unde gresesc, analizeaza situatia, isi asuma responsabilitatea si iau masuri sa nu se mai repete.
Pentru a va fi mai usor sa recunoasteti o proiectie, redau mai jos formele clasice ale acesteia:
- Superioritatea, se recunoaste prin faptul ca o persoana este convinsa ca este mai buna decat ceilalti, iar ceilalti ar trebui neaparat sa-i recunoasca aceasta calitate. O astfel de atitudine este manifestata de un sentiment inconstient (ascuns in umbra), cu care persoanei ii e greu sa se confrunte. Poate ascunde sentimentul ca persoana se simte ratata si ar fi respinsa de ceilalti daca ar cunoaste-o cu adevarat.
- Injustitia, este recunoscuta prin faptul ca persoana considera nedrept ce i se intampla, dar de fapt ascunde sentimentul de pacat sau ca este singurul vinovat.
- Aroganta- ascunde o manie acumulata de mult timp, care la nivel mai profund poate reprezenta o durere cu radacini adanci.
- Spiritul defensiv, cand o persoana refuza sa-i asculte pe ceilalti pentru ca se simte atacata, de fapt ascunde sentimentul de slabiciune, aceasta considerandu-se ca nu este la inaltimea asteptarilor celorlalti.
- Acuzatia adusa celorlalti, ascunde sentimentul propriei vinovatii.
- Idealizarea altor oameni – ascunde sentimentul ca persoana are nevoie de protectie si ingrijire.
- Prejudecatile fac parte din arsenalul unui om care se crede inferior si merita sa fie respins.
-Gelozia- ascunde  propriul impuls de a-ti insela partenerul sau senzatia de inadecvare sexuala.
- Paranoia – recunoscuta dupa modul in care persoana are impresia ca toti au ceva cu ea, sau vede conspiratii acolo unde nimeni nu le sesizeaza, ascunde de fapt o anxietate coplesitoare, cu radacini profunde
In concluzie, daca doriti sa nu  mai proiectati,  incercati sa va intelegeti   actiunile voastre si sa intrati  in contact cu sentimentele ascunse sub  suprafata constiintei,  precum si sa va reconciliati cu ele.
Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Celor ce vor sa afle mai mult, le recomand sa citeasca

“Efectul umbrei”- autori Deepak Chopra, Debbie Ford si Marianne Williamson
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

sâmbătă, 29 iunie 2013

Sa iubesti total si cu adevarat



Toata lumea din blocul meu stia cine este Urâtul. Urâtul era motanul rezident. 
Ii placeau trei lucruri pe lume: sa se bata, sa manance din gunoi si, sa spunem asa,sa iubeasca.
Toate acestea la un loc, combinate cu o viata petrecuta afara, si-au spus cuvantul  asupra Urâtului.
In primul rand, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit sa fie celalalt, avea o gaura larg deschisa.
Pe aceeasi parte a capului ii lipsea si urechea, piciorul stang din spate arata ca fusese rupt la un moment dat si se vindecase capatand o forma nenaturala, facandu-l sa para de parca ar fi vrut intotdeauna  sa faca un ocol.
Coada si-o pierduse demult, ramanand in locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trageam mereu. Urâtul ar fi fost un motan tarcat de culoare gri inchis, daca n-ar fi  avut acele rani de pe cap, gat, chiar si umeri, care aveau coji groase si galbene.
De fiecare data cand oamenii il vedeau pe Urâtul, aveau o singura reactie: „Ce motan urat!”
Toti copiii erau avertizati sa nu-l atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il udau cu furtunul si-l fugareau atunci cand incerca sa le intre in case, sau ii strangeau labutele in usa,  daca nu voia sa plece.
Urâtul reactiona intotdeauna la fel. Daca puneai furtunul pe el, ramanea pur si simplu pe loc, udandu-se leoarca, pana cand te dadeai batut si renuntai. Daca aruncai cu obiecte dupa el, isi incolacea corpul lung si subtire in jurul picioarelor tale, in semn de iertare. Ori de cate ori vedea copii, alerga spre ei, mieunand frenetic si lovindu-se cu capul de mainile lor, implorand sa i se dea iubire. Daca il luai in brate, incepea sa te suga de camasa, de urechi – de orice gasea.
Intr-o zi, Urâtul si-a impartit iubirea cu cainii vecinilor mei. Acestia nu au raspuns frumos, iar Urâtul a fost grav ranit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi tipetele si am incercat sa-i sar in ajutor. 
Pana am ajuns in locul in care statea intins, mi-am dat seama ca viata trista a lui Urâtul se apropia de sfarsit. Urâtul statea intins intr-un cerc ud, cu picioarele si partea din spate contorsionate intr-o forma atipica si avand o muscatura pe partea de blanita alba de pe burta.
Luandu-l in brate si incercand sa-l duc acasa, am putut auzi ca respira greu si-l simteam cum se zbate. Cred ca-i provoc mare durere, m-am gandit eu. Apoi am simtit o senzatie cunoscuta de tras si supt de urechea mea – Urâtul, in dureri atat de mari, suferind si aflandu-se in mod cert pe moarte, incerca sa ma suga de ureche. L-am tras mai aproape de mine si si-a impins capul in palma mea, apoi si-a intors singurul lui ochi galben spre mine si am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar si in cea mai mare suferinta, acea pisica urata si cu cicatrice nu cerea decat putina afectiune – poate putina compasiune.
In acea clipa am crezut ca Urâtul era cea mai frumoasa si mai iubitoare creatura pe care am vazut-o vreodata. N-a incercat niciodata sa ma muste ori sa ma zgarie, sau sa atace in  vreun fel. Pur si simplu, s-a uitat la mine, avand incredere ca ii voi alina durerea.
Urâtul a murit in bratele mele inainte sa pot intra in casa, dar dupa am stat si l-am tinut mult timp in brate, gandindu-ma cum un motan speriat, deformat si fara casa mi-a putut schimba parerea despre ce inseamna sa ai o adevarata puritate de spirit, sa iubesti total si cu adevarat.

Urâtul m-a invatat mai multe despre actul de a da si despre compasiune decat ar fi putut sa ma invete mii de carti, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – si ii voi fi mereu recunoscator pentru asta. El fusese speriat la exterior, insa eu am fost speriat in interior si venise vremea sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu sinceritate si in profunzime – sa le ofer afectiunea mea deplina celor la care tineam.
Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie placuti, frumosi, dar eu – eu voi incerca mereu sa fiu ca Uratul.

Sursa: Attitude is Everything

joi, 27 iunie 2013

“Sinele nostru intunecat”, sau “Sinele din umbra”






In constiinta noastra exista un conflict permanent intre ceea ce suntem si  ceea ce ne dorim cu adevarat sa fim.

Desi sunt multe persoane ce-si contesta natura dualista, in fiecare dintre noi coexista viata si moartea, binele si raul, speranta si resemnarea,  fiind evident  faptul ca numai experimentand teama recunoastem curajul, confruntandu-ne cu  necinstea, apreciem valoarea onestitatii, iar exemplele pot continua.
Nu de putine ori ne surprindem un gand intunecat sau un comportament inacceptabil si speram ca acestea vor disparea de la sine. Ignorarea sau reprimarea laturii intunecate, in loc sa duca la rezolvarea problemelor, asa cum se doreste, provoaca mai multa suferinta, regrete si resemnare.
Solutia ar fi asumarea responsabilitatii si extragerea intelepciunii ascunsa in constientul nostru, constientizarea a ceea ce suntem, acceptarea propriei dualitati, pentru a nu da voie umbrei sa preia controlul asupra noastra.
Cu efectul umbrei ne intalnim la tot pasul, pentru ca practic se afla in toate aspectele vietii noastre: in activitatile de pe internet, la emisiunile de stiri,la prieteni, la colegii de serviciu, la membrii familiei, la strainii de pe strada, in gandurile si comportamentele noastre,in interactiunile cu ceilalti oameni.
A nu se intelege faptul ca a avea umbra este un defect, este un lucru normal, care ne face completi.
Totul este sa fim constienti de existenta ei, si sa incercam sa nu-i amplificam puterea.
Deepak Chopra in “Efectul Umbrei, subliniaza cateva aspecte ce duc la amplificarea  puterii umbrei:
- “Pastrezi un secret fata de tine insuti sau fata de o alta persoana”, te confrunti cu negarea, amagirea deliberata, teama de aflarea unui adevar  legat de propria persoana, etc.
- “Cultivi un sentiment de rusine sau de vinovatie”, desi nimeni nu-i perfect, greselile si imperfectiunile fac parte din viata si te-ai putea folosi de ele pentru a evolua.
- “Te acuzi pe tine insuti sau acuzi pe altcineva, spunandu-i ca greseste”;
- “Simti nevoia sa dai vina pe altcineva”, de multe ori considerandu-l vinovat pe cel inferior tie;
- ” Iti ignori slabiciunile personale, criticandu-i in schimb pe cei din jur”, proiectand de fapt in altii  propria-ti teama in loc sa iti asumi responsabilitatea.
- ” Te separi de ceilalti”, considerand ca tabara in care esti e cea mai buna;
- “Te lupti ca sa tii raul sub control”, fiind convins ca raul ameninta de pretutindeni.

Sper ca v-am starnit interesul pentru acest subiect!

Celor ce vor sa stie mai mult le recomand sa citeasca “EFECTUL UMBREI”
autori Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu


sâmbătă, 15 iunie 2013

Vindecati-va ranile trecutului ca sa va puteti bucura de viata in prezent si sa va proiectati viitorul asa cum il doriti

Sunt multe lucruri din trecutul vostru care v-au putut rani: moartea sau boala unui parinte, divortul parintilor, abandonul fizic sau emotional, tradarea din partea unei persoane apropiate, umilirile, injosirile, invinuirile, criticile la care ati fost supusi, etc.
Toate aceste rani v-au produs anumite convingeri care va limiteaza actiunile si va determina sa aveti anumite comportamente reactive ca sa puteti face fata durerii si sa gasiti iubirea si acceptarea din partea celorlalti.
Sta in puterea voastra sa va vindecati viata, daca stiti sa va iubiti cu adevarat si sa va reconsiderati pozitia fata de voi insi-va. Doar identificand ranile, convingerile provocate de acestea si tiparele reactive puteti spune ca ati facut primii pasi spre vindecare.
Nu-i suficient sa-i iertati pe cei care v-au provocat ranile, precum si pe voi insi-va, ci e necesara si o rectificare, o schimbare a unor tipare negative, a unor atitudini.
Nu se poate schimba trecutul, dar se poate prelua controlul asupra propriei vieti, se pot impune limite clare persoanelor care vor sa va dirijeze viata. Iertarea trecutului se poate face o data cu hotararea ca acesta nu se mai poate repeta, prin asumarea responsabilitatii pentru propria viata, propriile decizii, renuntand la jocul invinuirii si optiunea de a fi victime permanente.

Sper ca v-am dat o tema de gandire!


Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu



duminică, 9 iunie 2013

Taina Sfintei Cununii (preluata de pe site-ul crestin-ortodox)


 De luat aminte!


















O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:
- Va rog, parinte, ajutati-ma cu un sfat. N-am intelegere in casa.
 Barbatul meu cheltuieste mai mult decat castigam. Uneori bea,
alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si copiii traim tot mai rau.
- Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el.
Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii
 si il intreaba:
- Cum o mai duci, fiule ?
- Destul de greu, parinte.
- Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, nu ?
- Asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot
 plange.
- Atunci, care este problema ?
Incurcat, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:
- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale ?
- Da, parinte.
- Casatoria este si ea, fiule, tot ca o pasare, iar barbatul si femeia
sunt cele doua aripi. Daca nu bat amandoua odata aerul, pasarea
nu poate zbura.
 Oricat s-ar stradui una, fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic.
 Cauta sa iti ajuti nevasta si copiii, caci doar asa te poti numi om.
Multumirea ta depinde de multumirea familiei tale.
Recunoscator pentru sfat, barbatul a plecat mai departe, iar, in gand,
 ii staruiau cele spuse de preot.

duminică, 19 mai 2013

Unde trebuie sa caut?


O tema de meditatie:

“Traiau, odata, intr-un sat niste oameni care erau mereu nemultumiti ba de una, ba de alta. Se certau intruna si tot dadeau vina unul pe altul pentru orice necaz li se intampla. Degeaba le dadea sfaturi bune o batrana vestita pentru intelepciunea sa, satenii maimult se razboiau intre ei in timp ce relele se tot adunau in casele lor.
Intr-o seara, acestia au vazut-o pe batrana in mijlocul drumului din fata casei, aplecata sa caute ceva. Au intrebat-o ce face acolo. Batrana le-a spus ca si-a pierdut acul. Atunci, saritori, toti s-au pus in genunchi si au inceput sa caute de zor. Dupa o vreme, unul dintre ei i-a spus:
-Se lasa seara, in curand nu vom vedea deloc, poti sa ne spui mai clar unde ti-ai pierdut acul?
-L-am pierdut in casa. raspunse batrana.
- Esti smintita! ii raspunse omul. Ai pierdut acul in casa si vrei sa-l gasesti afara?
Linistita, batrana ii raspunse:
- Il caut afara pentru ca aici este lumina. In casa este intuneric.
Cineva interveni:
- Totusi, gandeste-te, chiar daca ai lumina afara, cum poti gasi acul daca nu l-ai pierdut aici? Cel mai bun lucru ar fi sa ducem o lampa in casa sis a cautam acul acolo unde l-ai pierdut.
Batrana incepu sa rada:
- Cat de inteligenti sunteti atunci cand este vorba de lucruri simple. Cand va veti folosi aceasta inteligenta pentru a intelege  ce se intampla cu vietile voastre? V-am vazut mereu cautand in exterior explicatii pentru necazurile voastre cand, sunt sigura, din propria experienta, ca ar fi trebuit sa cautati in casele voastre radacinile nefericirii voastre. De ce cautati pacea in lucrurile exterioare? Acolo ati pierdut-o oare?…”
sursa: I.Dafinoiu (2007

joi, 16 mai 2013

Ghinion, noroc, cine poate sti..?

 Caii sălbatici din Delta Dunării, ultimii din Europa / FOTO: deltadunarii.fotodelta.ro



De luat aminte!


“A fost o data un om foarte sarac care avea in schimb un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza.
- Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand prietenul?
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul. Toti satenii au zis:
- Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul.
Acum a fost furat. Ce ghinion teribil.
- Ghinion sau noroc? a spus batranul. Cine poate spune?
Toata lumea a ras de el. Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.
- Ce noroc! au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici. Dar, o saptamana mai tarziu fiul sau si-a rupt piciorul incercand sa antreneze un cal salbatic.
- Ghinion, i-au spus prietenii. Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de capul tau!
- Ghinion, noroc, cine poate spune? a replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati. Toti in afara de unul … fiul batranului, care avea piciorul rupt.
- Cat de norocos poti sa fiii, au urlat satenii. Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Fii nostri probabil vor fi ucisi …
Batranul a replicat:
- Ghinion, noroc, cine poate sti?”

Morala: viitorul este pentru noi o necunoscuta. Ceea ce putem face este sa il influentam, avand mereu o atitudine pozitiva si ramanand deschisi si curiosi la ceea ce ne rezerva.

„Tine minte, fericirea nu depinde de ceea ce esti sau de ceea ce detii, ci doar de ceea ce gândesti.”

Al cincilea limbaj al iubirii: Contactul fizic (Sfaturi pentru barbati)



Toata lumea stie ca atingerea fizica este o modalitate de exprimare a iubirii.
Studiile au demonstrat ca sugarii care sunt tinuti in brate si alintati vor avea o viata afectiva mai sanatoasa decat cei pe care parintii ii alinta din cand in cand.
Prin contact fizic cuplurile gasesc o modalitate eficienta de exprimare a iubirii conjugale. Tinutul de mana, sarutarile, imbratisarile si raportul sexual se constituie in modalitati prin care se pot comunica partenerei sentimentele de iubire.
Sunt persoane pentru care atingerea fizica constituie principalul limbaj al iubirii. Daca sunt alintate de partener si se simt iubite, atunci se simt si in siguranta.
E necesar de mentionat ca simtul tactil nu este limitat la o singura zona a trupului, intrucat receptorii tactili sunt localizati pe tot corpul, mai concentrati in unele zone. De exemplu zone extrem de sensibile sunt varful limbii, extremitatile degetelor si varful nasului, partea din spate a umerilor fiind mai putin sensibila.
Atingerile tandre pot fi atat explicite, cat si implicite. Cele implicite presupun o reactie scurta( ex.o mana pe umarul partenerei in timp ce torni o ceasca de cafea, sau te lipesti de trupul ei cand treci pe langa ea prin bucatarie, un sarut, o scurta imbratisare) si desi presupun mai putin timp decat cele explicite au rolul de a-i comunica partenerei ca este iubita si apreciata.
Trupul partenerei este facut sa fie mangaiat. Daca se pastreaza o oarecare distanta, partenera are impresia ca s-a creat si o distanta intre sentimente.

 Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Celor care vor sa stie mai mult sau sa se verifice daca au un comportament adecvat, le recomand sa citeasca"Cele cinci limbaje ale iubirii.Editia pentru barbati" a lui Gary Chapman, de unde aveti multe de invatat.

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier,familie-cuplu


miercuri, 8 mai 2013

Al patrulea limbaj al iubirii: Serviciile




Foarte multi barbati isi apreciaza nevasta daca stie sa gateasca, sa spele, sa calce, sa stie sa creasca si sa educe copiii. Se deduce de aici ca principalul limbaj al iubirii pentru ei sunt serviciile.
Acest tip de barbati ar trebui sa aiba in vedere faptul ca si partenerele la randul lor ar dori ca sotii lor sa-si exprime iubirea facandu-le anumite servicii  dorite de acestea.
Gary Chapman in “Cele cinci limbaje ale iubirii”mentioneaza o serie de servicii pe care sotii le pot face sotiilor, incercand sa se faca utili, sa le intre in voie si sa-si exprime iubirea fata de acestea: gatitul, asezatul mesei, spalatul vaselor, datul cu aspiratorul, stersul prafului, stergerea urmelor de pe oglinzi, curatarea parbrizului, dusul gunoiului, schimbatul scutecelor copilului, ordonarea cartilor din biblioteca, organizarea lucrurilor din garaj, etc. Aceste servicii, executate in spirit pozitiv, cu placere, nu din obligatie, devin o expresie reala a iubirii.
Cel mai elocvent exemplu de exprimare a dragostei prin efectuarea unui serviciu este gestul prin care Iisus Cristos a spalat picioarele ucenicilor sai, incurajandu-i  apoi pe ucenici sa-I urmeze exemplul.
Din pacate, multi barbati isi schimba comportamentul dupa casatorie. Daca inainte unui barbat i se parea firesc sa faca anumite servicii persoanei iubite pentru a-i arata ca o iubeste, dupa casatorie incepe sa  se comporte dupa tiparul existent in familia de origine, considerand ca anumite servicii sunt injositoare pentru un barbat. Nesimtindu-se ajutata atunci cand are nevoie, neintelegand  schimbarea de comportament a partenerului, inceteaza sa mai creada ca este iubita, refuza sa-i  mai faca sotului anumite servicii care altadata i-ar fi facut placere si se ajunge intr-un moment in care ambii parteneri devin nefericiti in casnicie, niciunul nu-i mai arata celuilalt ca-l iubeste.
In general tonul poruncitor nu da niciodata rezultate, pentru ca nimanui nu-i place sa faca ceva din obligatie, iubirea se ofera totdeauna gratuit, sau mai bine zis “rugamintile directioneaza iubirea, iar poruncile o stavilesc”(Gary Chapman).

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!
Celor care vor sa stie mai mult le recomand sa citeasca "Cele cinci limbaje ale iubirii. Editia pentru barbati" a lui Gary Chapman, de unde vor avea multe lucruri de invatat.

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

luni, 22 aprilie 2013

Al doilea limbaj al iubirii: “Timpul” (Sfaturi pentru barbati)



Multi barbati  au impresia ca daca ofera toate cele necesare traiului familiei sale, sotia ar trebui sa fie multumita si sa inteleaga faptul ca are un sot iubitor. De aceea nu inteleg ce motiv are de e vesnic nemultumita.
Gary Chapman in “ Cele cinci limbaje ale iubirii” insista asupra notiunii de “timp petrecut impreuna” care nu are nimic de-a face cu timpul in care cei doi vizioneaza un film sau o alta emisiune la televizor si stau alaturi pe canapea. “Timp petrecut impreuna”  inseamna de exemplu sa stai alaturi de sotie pe canapea, cu televizorul inchis, sa va priviti unul pe altul si sa vorbiti acordandu-va reciproc atentie totala, sa iesiti la plimbare doar voi doi, sa luati masa la un restaurant, sa va priviti in ochi si sa aduceti in discutie lucrurile care va preocupa. Si exemplele ar putea continua.
Este admirabila comparatia facuta intre un cuplu casatorit si unul necasatorit: cei necasatoriti se privesc in ochi si-si vorbesc in timp ce iau masa la restaurant, in timp ce ceilalti au impresia ca au venit numai pentru masa si pana se serveste mancarea privesc in gol in jurul lor.
Sotul ce discuta cu sotia despre problemele lor si o priveste dragastos in ochi se poate lauda ca a descoperit un limbaj al iubirii: acela de a-i acorda un timp sotiei. Cel ce sta alaturi de ea si se uita la meci, sau la orice alt program de la televizor, mai mult ca sigur ca ofera timp televizorului, nu sotiei. S-a dovedit ca pe langa declaratii, timpul petrecut impreuna de cei doi soti are o influenta deosebita asupra relatiei.
In conditiile vietii de astazi, cand se obtine destul de greu un job bun, cand fiecare barbat  face eforturi sa avanseze si se mandreste cu rezultatele obtinute, nu ar trebui sa piarda din vedere faptul ca se poate intampla sa ajunga unde si-a propus de unul singur, fara sa aiba alaturi o sotie si restul familei. De-abia ajuns in varf realizeaza ca nu se poate bucura suficient de realizari daca nu-i are pe cei dragi alaturi. Si asta pentru ca a omis sa-i arate sotiei c-o iubeste, avand impresia ca aceasta ii citeste gandurile si stie ce-i in inima lui. Acordand o mai mare atentie sotiei, lucrurilor care ar trebui facute impreuna si care ar ajuta la dezvoltarea relatiei, se poate bucura de viata alaturi de ea si copii si de-abia atunci se poate considera un om implinit.
Dialogurile pasnice, in care cei doi isi impartasesc sentimentele, gandurile, experientele, dorintele, in care fiecare este atent la nevoile celuilalt, se straduiesc sa se asculte si sa se inteleaga reciproc, isi pun intrebari pentru a intelege ce gandesc, ce simt si ce doresc, contribuie la dezvoltarea unei atmosfere armonioase in cadrul familiei, in care sotia se simte iubita si pretuita.
Dau rezultate cateva sfaturi practice:
-        mentine contactul vizual cand partenera vorbeste cu tine;
-        nu fa nimic in acest timp, decat  o asculti si esti atent la ce iti comunica;
-        fii atent la sentimentele partenerei;
-        observa limbajul trupului, pentru a putea sa-i descifrezi si sa-i intelegi mai bine sentimentele ;
-        nu intrerupe discutia, abtine-te sa-ti iei apararea, s-o acuzi sau sa-ti afirmi pozitia, ca sa poti afla cum gandeste si ce simte partenera si sa poti s-o intelegi.

Sper ca v-am dat o tema de gandire!
Celor care vor sa stie mai mult, le recomand sa citeasca cartea, de unde au multe lucruri de invatat.
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu




vineri, 19 aprilie 2013

GARY CHAPMAN - "CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII-Editia pentru barbati"



In carte, Dr.Gary Chapman demonstreaza ca oamenii isi pot exprima iubirea in moduri diferite, sustinand ca exista cinci limbaje ale iubirii: timpul petrecut alaturi de persoana iubita, declaratiile, darurile, serviciile, contactul fizic.
Celor care reusesc sa parcurga cu atentie paginile cartii de mai sus le recomand sa reflecteze asupra comportamentului lor si sa constientizeze daca persoana iubita are motive sa fie multumita sau nu.

Daca dintr-un motiv sau altul nu reusiti sa cititi cartea, va voi reda intr-un mini-serial informatii despre cele CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII

PRIMUL LIMBAJ AL IUBIRII: DECLARATIILE

In munca de cabinet am constatat ca majoritatea barbatilor nu constientizeaza ce putere extraordinara poate avea sustinerea partenerei prin cuvinte. Solomon spunea "Nelinistea din inima omului il doboara, dar o vorba buna inveseleste". Orice barbat poate face declaratii simple, cum ar fi:"Ce bine-ti sta imbracata asa!" sau " Mancarea asta ti-a iesit grozav!"Din pacate, foarte multi nu observa cate lucruri bune fac nevestele si-i suficient ca acestea sa greseasca cu ceva, ca atunci vin imediat cu reprosuri, in loc sa le  ofere dragoste, protectie si intelegerea de care au  nevoie acestea. Orice aspect negativ al relatiei este conturat exagerat, in timp ce  aspectele pozitive, optimiste si placute, chiar daca sunt mai numeroase, sunt minimalizate. Femeile (ca de altfel si barbatii) se pot simti nesigure in anumite situatii si se tem ca nu vor putea duce anumite lucruri la bun sfarsit. Potentialul latent din ariile in care sotia se simte nesigura, asteapta incurajari din partea barbatului, pentru a se pune in miscare. Consilierul matrimonial atentioneaza barbatii  ca " a incuraja" nu  inseamna sa-si forteze partenerele sa faca ce-si doresc ei, ci sa le incurajeze sa-si cultive anumite pasiuni pe care le au deja, dar dintr-un motiv sau altul n-au putut fi puse in aplicare.Ca un barbat sa-si poata incuraja partenera, este important sa empatizeze cu ea si sa vada lucrurile din perspectiva ei. Sa stie ce-i important pentru ea, sa-i comunice ca e alaturi de ea si o sustine, iar daca va fi solicitat, poate sa o ajute. Un sot iubitor stie ca in general criticile si comentariile rautacioase nu ajuta relatiei, ba dimpotriva."Iubirea inseamna bunatate", ea nu poate fi exprimata verbal, decat prin vorbe bune. De multe ori cuvintele spun una, iar tonul sau limbajul trupului altceva. Tonul batjocoritor nu e o expresie a iubirii! Un intelept spunea: "Un raspuns bland poate adesea sa intoarca mania din drum".
Daca o femeie este incurajata sa spuna ce o doare, ce o supara, cum percepe situatia, iar sotul este intelegator, impaciuitor, nu se ajunge la escaladarea unui conflict. Atentie!! Daca dragostea e adevarata, sotii nu tin o evidenta a greselilor, nu se leaga mereu de trecut, pentru ca nimeni nu-i perfect, nu pot sterge trecutul cu buretele, dar pot  recunoaste si  accepta greselile, ca mai apoi  sa poata  construi strategii cu ajutorul carora sa mearga mai departe.Atunci cand un sot alege sa-si judece sotia pentru orice greseala, devine judecator, iar sotia inculpata si se mira pe urma de ce apropierea devine imposibila.


Sper ca v-am dat o tema de gandire!

 Sa va fie de folos!
  
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier Familie-Cuplu

joi, 28 martie 2013

O femeie inteleapta poate construi dintr-o relatie disfunctionala, una mai puternica si mai durabila

Pentru ca-n ultima vreme numarul divorturilor a crescut, supun atentiei voastre cateva sfaturi care va pot folosi la nevoie.
- orice decizie importanta nu se ia la furie, asteptati pana emotiile se vor decanta, lasati-va un timp de gandire si la capatul intervalului pe care vi l-ati propus, decideti ce anume e mai bine pentru voi.
- dupa ce furia a fost lasata sa se retraga si emotiile negative s-au stins, incercati sa comunicati cu partenerul, exprimati-va nevoile voastre, rugandu-l sa-si precizeze si el punctul de vedere in ceea ce priveste problema ivita in cuplu.
O criza survenita in cuplu este o piatra de incercare pentru cei doi parteneri: cuplurile intelepte folosesc acest prilej pentru a-si reface comunicarea si a-si renegocia obiectivele; cuplurile in care orgoliile sunt trecute pe primul plan si fiecare doreste sa detina suprematia, ajung la divort aruncand la gunoi o relatie care putea fi reparata.
- fiecare partener care se respecta isi face o autoanaliza, pentru ca daca nu constientizeaza unde a gresit, chiar daca momentan conflictul se aplaneaza, mai tarziu poate reizbucni cu mai mare intensitate.
- faceti o analiza obiectiva a situatiei, incercati sa va cunoasteti mai bine, constientizati partea de vina (pentru ca totdeauna cand o relatie nu merge , vina nu e numai a unuia dintre parteneri).
- incercati sa va controlati emotiile, nu va mai lasati purtate de tristete, furie sau ura.
- comportati-va demn, impuneti limite, dar asigurati-va ca vor fi respectate, nu va mai lasati manipulate.
- constientizati ce va motiveaza sau nu sa ramaneti in relatie, pentru ca de multe ori partenerul are mult mai multe calitati decat defecte, dar orbite de furie vedeti numai defectele.
- reconstruiti-va interiorul dupa  dialoguri repetate  cu voi insiva.
- renuntati la posesivitate, pentru ca orice barbat are tendinta sa iasa dintr-o relatie in care ii este invadat spatiul.
- nu mai fortati intimitatea (lasati relatia amoroasa sa evolueze firesc)
- nu va mai asteptati ca partenerul sa va citeasca gandurile (incepeti sa-i spuneti ce simtiti si ce va doriti).
- nu mai adoptati postura martirului (incepeti sa refuzati sa va mai lasati abuzata).
- nu va mai imaginati ca aveti totdeauna dreptate (refuzati la prejudecati).
- nu va mai salvati partenerul (controlati-va propria viata).
- nu mai considerati ca aveti un partener sigur (dati dovada de respect pentru omul iubit).
- nu mai lasati pasiunea sa se stinga. Depuneti eforturi zi de zi  pentru a nu lasa dragostea sa se stinga. 
- dupa ce relatia s-a imbunatatit nu reveniti la vechile comportamente.
- orice conflict lasa rani adanci. Dar aveti in vedere ca pe cand iertarea elibereaza, ranchiuna purtata pe termen lung face mult rau. Nu va indemn sa stergeti cu buretele ce s-a intamplat, pentru ca acest lucru nu-i posibil, oricat v-ati stradui, dar va indemn sa analizati situatia, sa recunoasteti partea de responsabilitate in aparitia problemei, sa va recunoasteti suferinta si sa aveti grija sa nu se mentina la nesfarsit, sa gasiti in voi resursele de-a merge mai departe.
. - analizati daca  partenerul  este capabil să se schimbe,(dar acordati-i si sansa sa v-o dovedeasca), dacă actuala  relaţie  îti mai satisface dorinţele/ aşteptările  prioritare, căutati impreuna o soluţie de a repara situaţia, inainte de a va decide sa puneti capat relatiei.
- construiti impreuna strategii ca sa va puteti dezvolta ca parteneri si indivizi. Nu uitati: omul din greseli invata si uneori e nevoie sa gresesti ca sa faci totul asa cum trebuie.

Daca dati dovada de intelepciune, relatia voastra poate deveni mai puternica, mai durabila.
Erikson sustinea ca o criza poate fi un punct de cotitura: devenind vulnerabil iti creste potentialul pentru o schimbare pozitiva.

     Sper sa va fie de folos!
 Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Atentie barbati !!!!


Atentie barbati !!!

De cand nu ati mai oferit o floare sau un zambet sotiei?  Orice sotie isi doreste sa fie apreciata, sa simta ca este iubita si ca are un loc aparte in inima barbatului ei.