Logopedie- Exercitii cu “R” precedat de o consoana

 Pentru ca in ultima vreme tot mai multi copii  intampina  dificultati in pronuntia  sunetului “R” vin ajutorul parintilor , cu materialul de mai jos:

Atentie!

Pe langa logoped, parintele are un rol important in evolutia limbajului copilului. Daca doriti rezultate, e important sa lucrati si dvs. cu copilul acasa, astfel incat acasa sa existe o continuare a ceea ce se lucreaza in cabinet. Veti observa ca rezultatele vor fi mult mai rapide.

Ptr. vibrato puteti exersa mai intai  urmatoarele: (in cadrul unor joculete simple, in care parintele pronunta alaturi de copil):

Pisoiul: MIORRRRLAU! MIORRRRLAU!

Elefantul: TRRROP- TRRROP !

Masinuta : BRRRUM- BRRRUM!

Telefonul: ŢÂRRRR-ŢÂRRRR!

Cioara:  CRRRA- CRRRA!

Porumbelul: GRRRU- GRRRU!

Porcul: GRRROH- GRRROH !

Ursul: MORRR- MORRRR!

Avionul: R-R-R-R-R !

copil, iarna cand e frig : BRRR-BRRR!

Greierele : CRRRI-CRRRI-CRRRI!

 Exercitii cu “R” precedat de o consoana

pr	Prieten, primul, prost, prostie, primejdios, practic, promisiuni, praline, prag, preţ, pradă, pregătire, prundiş, prisacă, prăşit.
gr	Grămadă, grup, grajd, grătar, griş, grijă, groapă, grapă, groasă, grindă, grindină, grohotiş, gripă, grav, gravură, Griviţa, gravă, Grigore, grozav, grădina.
br	Braţ, brav, brom, brad, brădet, brânză, brunet, bronz, bronzat, brumă, brici, brut, briza.
fr	Frate, frasin, frâng, friguros, frunze, fragi, Fram, frunte, fructe, fript, frână, frezor, front, frâu, fraier, franzelă, frigider, frumos
tr	Tren, traseu, trupă, trei, trusă, trotuar, trimis, tremurat, tragere, trist, trăsura, trompeta, trombă, trompă, tractor, troleu, trahee, trecător.
cr	Creion, cratiţa, crom, crud, crema, crudă, crustă, cruzime, cromat, crai, crăiasă, criză, cristal, cramă, crevete, cravată, creier, creaţă, Cristian, Cristina, croitor, croieşte, creastă.
vr	Vrabie, vrăbiuţă, vrac, vrăjitor, vrăjitoare, vrej, vrute, vrajbă, vrajă.

NU uitati !

Bucuria de a fi parinte nu se poate compara cu nimic. Iar atunci cand copilul este inconjurat de dragoste, calm, intelegere si incurajare pentru fiecare pas in evolutia lui, rezultatele sunt pe masura asteptarilor.

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu



Pentru cei care au probleme cu pronunţia lui L, la www.jucării-vorbăreţe.ro, se găsesc fişe de lucru. Pe modelul lor puteţi construi silabe, pe care le integraţi la începutul, mijlocul sau sfârşitul cuvintelor.

Comportamentul agresiv al copiilor

Comportamentele agresive ale copiilor manifestate în diferite împrejurari pot fi o formă inadecvata de stabilire a relaţiei cu o persoană, dar de cele mai multe ori o modalitate de a atrage atenţia celor din jur. Agresivitatea are uneori consecinţe nebanuite, de aceea e foarte important să depistăm cauzele ce duc la astfel de comportamente.

Statisticile au demonstrat  că acest tip de comportament apare mai frecvent la copiii crescuţi în familii unde există situaţii conflictuale între părinţi, acolo unde copiii sunt neglijaţi şi abuzaţi.

Forme de manifestare a furiei apar înca din perioada în care copilul este sugar, ca mai apoi pe parcursul dezvoltării acestuia să apară manifestări comportamentale agresive, atingand o frecvenţă ridicată la vârsta preşcolară, continuându-se cu forme grave în perioada de adolescenţă şi la adultul tânăr, când, datorită dezvoltării forţei fizice se pot produce răniri grave, sau chiar decese.

Trebuie menţionat că înca din perioada de sugar, baieţii işi manifestă emoţiile cu o mai mare intensitate decât fetele, care, işi controlează mai bine trăirile emoţionale şi  manifestă mai puţină furie decăt aceştia.

S-a observat că pe la 2-3 ani copiii au izbucniri de furie şi agresivitate atât împotriva adulţilor, cât şi a celor de vârsta lor.

Formele de violenţă (manifestate atât faţă de copii  cât şi de animale) se întâlnesc la vârsta preşcolară şi şcoala primară, dar in această etapă numai la un numar redus de copii  apar într-o formă severă  .

Agresivitatea la copii se poate recunoaşte după  următoarele caracteristici:

• crize de furie intense;

• certuri frecvente cu adulţii;

• enervarea intenţionată a altor persoane;

• opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile adulţilor;

• învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli;

• se simte jignit foarte uşor şi este iritabil, se enervează uşor;

• este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare;

• îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi;

• iniţiază frecvent bătăi;

• foloseşte obiecte pentru a provoca răni fizice grave altor persoane (de exemplu pietre,

sticle sparte, cuţite);

• chinuie alte persoane, de exemplu copii mai mici sau animale;

• distruge intenţionat proprietatea altora;

• fură (de exemplu furt din magazine) sau le ia colegilor lucrurile;

• este în afara casei peste noaptea fără permisiune părinţilor (de exemplu doarme la un

prieten deşi i se interzice acest lucru);

• chiuleşte frecvent de la şcoală.

Copiii agresivi pot fi  neatenţi, nu ascultă atunci când li se explică ceva (acasă

sau la şcoală), fac multe greşeli, sunt impulsivi şi acţionează fără a se gândi, sunt uşor de

distras. În aceste cazuri apare şi o problemă de ADHD (sindromul de deficit atenţional) sau o tulburare de hiperactivitate.

Copiii agresivi manifestă frecvent un comportament opoziţional, sunt ostili sau

duşmănoşi, se acomodează greu, pentru ca sunt  respinşi de prietenii lor datorită acestui comportament.

Copiii agresivi sunt cei care îi provoacă pe ceilalţi, dar in sinea lor pot fi  foarte sensibili, uşor de rănit şi ranchiunoşi, simţindu-se adesea  ameninţaţi şi atacaţi de ceilalţi, inclusiv de proprii fraţi.

Daca observati la copilul dumnevoastră semne de agresivitate, încercati să aflaţi ce anume îi determină acest comportament şi găsiţi soluţii pentru modificarea acestuia.

Daca nu o puteţi face singuri, ajutorul unui psiholog e bine-venit pentru că poate observa din afara şi eventualele greşeli de educaţie a copilului.

Bibliografie:

Franz Petermann-Ulrike Petermann- Program terapeutic pentru copii agresivi

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog- consilier familie-cuplu

Stilurile parentale

Pentru a fi un bun parinte, fiecare persoana ce se hotaraste sa treaca in aceasta etapa a vietii sale, ar trebui sa  cunoasca stilurile parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg in urma adoptarii acestora.

De aceea, in randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmand ca fiecare parinte sa-si identifice stilul personal de a aborda copilul.

Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte” aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pura'"; o persoana  poate oscila intre doua sau chiar mai multe stiluri parentale, in functie de personalitatea sa,  de dispozitia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

 Stilul indulgent
Se recunoaste prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea , fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit". Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate  la drepturile altora,  se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta,  marcanta, originala.  El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii. Pe de altă parte, copilului crescut  intr-o maniera indulgenta,  ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere;  de aceea,  pentru foarte multi dintre adulti,  el poate fi considerat obraznic  sau chiar copil-problema.

Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei" in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi.  Parintele va fi „depasit".

b.  Stilul autoritar
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza  prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara  sa comenteze, regulile impuse.  Aceste reguli au o valoare absoluta,  iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata : "Nimic nu e mai presus de lege!". Din această cauza, parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!". Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa  importantă a conflictelor parinte - copil.

De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil,  impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica;  ii dezvolta simtul critic;  il invata sa devină perfectionist. Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,  in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc.  De asemenea,  acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi.  Pentru el, "a gresi"e sinonim cu „a fi un ratat".  De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla ? "Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine(„Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...! "). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmări negative marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. Stilul  indiferent
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus", reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: "In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti". Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate.  Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata.  De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte.  Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca,  pe de o parte,  il va face mai rezistent la greutatile vietii,  copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic.  Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet", fie "gheata", fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze după principiul "Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab".

d.  Stilul protector
Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedică cu toată fiinta sa meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinţă foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si protectie. Educatia pe care i-o da copilului se cladeste in jurul ideii ca "Nu tot ce zboara se mananca" si are grija sa-si invete copilul ca,  in primul rand, sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei familiei.  Din pacate,  uneori protectia acordata copilului este exagerata,  parintii devin vesnic ingrijorati,  vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, ei devin agitati,  creand fara sa-si dea seama,  mai multă tensiune („Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, saracutul de tine!"). Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa tină morală („De cate ori ti-am zis... ? "), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina.  Asemeni parintilor autoritari,  accepta greu situatia in care copilul incepe sa-si dezvolte independenta,  insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica, "se consuma". Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje.  Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indepărta de parinti;  el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale,  de teama ca acesta nu-l va intelege si se va ingrijora ("Mai bine nu-i spun mamei ca numai se ingrijoreaza"). Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect prin acte de razbunare sau sabotaj.

e.  Stilul democratic
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul "Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu" si este impotriva ideii " Unii sunt mai egali decat altii". Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei,  insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci când situatia o cere;  insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale.  El incurajeaza copilul sa fie independent,  respectandu-i opiniile,  interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil,  il apreciaza,  il considera un membru responsabil al familiei.  Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii,  isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta,  va manifesta creativitate,   initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala.  Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda,  copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine,  care ii va permite să obţina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere.

Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine,  sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.   Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc). El ar putea fi considerat „bleg" pentru ca nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, "impertinent" pentru că "discută" ordinele.

Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decat atat,  in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire",„comentarea ordinelor").  De aceea este greu să se ofere „solutii" cu valoare universala privind stilul adoptat.  Este important ca parintele sa  isi identifice stilul /stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicarii acestuia (acestora).

Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca,  psiholog-consilier Familie –Cuplu

Cabinet individual de psihologie Str. Ceahlaul 22 etaj 2, ap.5

   Telefon 0724878966

Bibliografie: Dorin Ioan Dolean - Meseria de parinte

E usor sa fii parinte?

Cine crede ca e usor sa fii  parinte, se inseala.  Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma .

Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.

Degeaba ii spui copilului  "fa asa acest lucru", daca el te vede ca tu faci altfel. Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului .

De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite. Unui copil,  o disciplina exagerata, ii ingradeste orice forma de manifestare .

Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu,  la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi,etc.

Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta, sa se joace cu ei....

Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala, are un comportament inadecvat, nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc.

Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste, il face sa-si piarda si increderea in sine... nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el, avea alte preocupari.

Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun, pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el, sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el.

Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor, profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nici o responsabilitate. Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare.

A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica, intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale, copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand sa  gaseasca in alta parte afectiune  .

Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit .

De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati , ce i se potriveste si ce nu , iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta.

Copiii trebuie  incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca .

Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :

- Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a);

- Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati;

- Capacitatea sa de a realiza ceva;

- Maniera in care se relationeaza cu ceilalti .

Cum puteti creste stima de sine a copilului ?

- Apreciindu-l / apreciind-o;

- Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea;

- Petrecand timp cu copilului;

- Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri;

- Alimentandu-i independenta;

- Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat;

- Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor;

- Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face;

- Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi.

                           Sper sa va fie de folos!

                         Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Exercitiu de relaxare

Va recomand un alt exercitiu de relaxare, ce are drept scop prevenirea anxietatii . Exercitiul se numeste "Respiratia linistitoare" si a fost preluat din vechea disciplina yoga si adaptat de Edmund Bourne si Lorna Garano  autorii cartii "Anxietatea" aparuta la editura Corint in 2012.

1.Incepeti respiratia abdominala inspirand usor pe nas. Numarati incet pana la 5 in timp ce inspirati.

2. Faceti o pauza si tineti-va respiratia cat numarati pana la 5.

3. Expirati usor, pe nas sau pe gura, cat numarati pana la 5 (sau mai mult deca va ia mai mult timp). Asigurati-va ca ati expirat tot aerul.

4. Dupa ce ati expirat complet, respirati normal de doua ori, apoi repetati pasii de la 1 la 3.

5. Continuati exercitiul vreme de cel putin 3 pana la 5 minute (cel putin 10 serii de inspiratie- pauza-expiratie, numarandu-se pana la 5 la fiecare pas). Pe masura ce avansati, veti observa ca veti urca numaratoarea atunci cand expirati. Permiteti sa apara aceste variatii si continuati exercitiul aproximativ 5 minute. Nu uitati sa respirati normal de doua ori dupa fiecare ciclu. Daca simtiti ca ametiti in timpul acestui exercitiu, opriti-va si respirati normal vreme de 30 secunde, apoi reluati. Pe parcursul exercitiului pastrati-va respiratia calma si regulata,  fara sa inspirati grabit sau sa expirati brusc.

Optional: de fiecare data cand expirati, va puteti repeta cuvinte care sa va ajute sa va relaxati: "Relaxeaza-te", "Calmeaza-te", "Linisteste-te". In acest timp, lasati-va corpul sa se relaxeze. Facand acest lucru de fiecare data cand exersati, veti ajunge ca simpla rostire a cuvantului respectiv sa va induca o stare de relaxare.

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Relaxati-va mintea, ca sa puteti preveni anxietatea

Urmatorul exercitiu, preluat din "Anxietatea" autori Edmund Bourne si Lorna Garano, va poate ajuta sa va modificati modul in care va comportati, simtiti si chiar starea psihologica interioara. Vizualizarile constiente si impresiile senzoriale mentale create va pot ajuta sa preveniti anxietatea.

Inchizand ochii si imaginandu-va un scenariu linistitor precum cel de mai jos, veti constata o reducere semnificativa a simptomelor anxietatii.

Exercitiu: "O reprezentare mentala ghidata pe plaja"

Coborati o scara lunga de lemn, spre o plaja intinsa si foarte frumoasa. Pare aproape pustie si se intinde in departare cat vezi cu ochii. Nisipul este foarte fin si usor...pare aproape alb. Pasiti cu picioarele goale si nisipul va patrunde printre degete.

E atat de placut sa te plimbi pe aceasta plaja minunata!

Zgomotul valurilor este atat de linistitor, incat va puteti elibera de tot ce va ocupa mintea. Priviti cum valurile se retrag si revin...inainteaza usor...spargandu-se unul de celalalt....si apoi intorcandu-se incet, din nou. Oceanul insusi are o nuanta de albastru foarte frumoasa, va relaxati numai privind-o. Priviti oceanul pana la linia orizontului, urmarind cum aceasta se indoaie usor, urmand curbura pamantului. In timp ce priviti oceanul in departare, vedeti plutind o barca de mici dimensiuni, cu panze. Toate acestea va ajuta sa va detasati si sa va relaxati  si mai mult. Continuind plimbarea pe plaja, constientizati mirosul proaspat si sarat al aerului de mare. Inspirati adanc....expirati....si va simtiti foarte improspatat si mult mai relaxat. Deasupra, doi pescarusi se indreapta in zbor spre ocean. Imaginea acestora in timp ce planeaza in bataia brizei este foarte gratioasa....Va imaginati cum v-ati simti daca ati putea zbura. Sunteti cufundat intr-o stare de relaxare profunda in timp ce continuati plimbarea pe plaja. Simtiti cum briza marii va mangaie usor obrazul si cum caldura soarelui de deasupra va incalzeste gatul si umerii. Senzatia calda, lichida a soarelui va calmeaza si mai mult...si va bucurati deplin de aceasta plaja frumoasa. E o zi minunata!

Deodata, vedeti un sezlong care pare foarte comod....si, cand ajungeti la el, va asezati pe spate. Stand lungit in acest sezlong confortabil, va linistiti si va relaxati din ce in ce mai mult. Puteti sa inchideti ochii si sa ascultati doar zgomotul valurilor care se sparg de mal. Iar sunetul cadentat al valurilor va poarta si mai adanc intr-o stare deplina de liniste si pace.

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Sa-nvatam sa gandim realist, ca sa nu ne mai facem rau singuri!

Nu de putine ori auziti: "suntem ceea ce gandim".

Exemplul urmator va va dovedi cat de rau ne face gandirea distorsionata:

Doi oameni stau la semafor, in trafic la o ora de varf:

- primul isi spune: “nu mai suport”, "traficul e infiorator si ma inebuneste“, etc.; Din aceasta cauza se simte incordat, frustrat.

- al doilea foloseste timpul petrecut la semafor ca pe un bun prilej sa se relaxeze si sa asculte muzica; simte o stare de liniste si acceptare.

Dupa cum observati, avem aceeasi situatie, dar tipul de reactie este diferit datorita monologului interior folosit.

Interpretarile si gandurile noastre in legatura cu  ceea ce se intampla stau la baza starii noastre. Suntem responsabili pentru felul in care ne simtim (cu exceptia cauzelor fiziologice). De obicei dam vina pe ceva sau pe cineva, ca sa nu fim nevoiti sa ne asumam responsabilitatea.

S-a dovedit stiintific faptul ca atunci cand ne asumam responsabilitatea  devenim mai increzatori, reevaluarea comportamentelor noastre elimina factorii ce duc la  anxietate.

Oamenii care sufera de anxietate, sunt predispusi la un dialog negativ cu ei insisi.

Isi pun intrebari de forma: ”si daca”(nu voi reusi, nu voi face fata situatiei,etc), care le genereaza anxietate.

Gandirea distorsionata  este provocata si de:

- a) dramatizare, exagerare (exagerarea gravitatii unei situatii, face ca persoana sa-si imagineze un dezastru iminent, cu consecinte cumplite din motive nesemnificative: si daca se va intampla X ce voi face?).

Dramatizarea presupune  atat o supraestimare a riscurilor pe care le presupune un rezultat negativ, cat si o subestimare a capacitatii de a face fata unei situatii. Oamenii supravietuiesc unor situatii dificile, chiar cumplite, se pot da exemple de persoane care au invins necazuri, boli, etc.

Dramatizarea poate fi definita ca fiind supraestimarea fara motiv a unui potential pericol, asociata cu subestimarea capacitatii noastre de a-i face fata.

Pasi pentru a infrana tendinta de a dramatiza:

1.Identificarea gandurilor distorsionate;

2.Identificarea temeiului acestora;

3. Inlocuirea cu ganduri mai realiste;

Pentru a combate tendinta de exagerare este important sa renuntati la expresii de forma: ”nu mai pot”, “nu mai suport”,  “e insuportabil” precum si la cuvinte precum “groaznic”, “cumplit”, “dezgustator”, “infiorator”.

Ganditi-va ca oamenii pot supravietui aproape oricarui soc psihologic si pot suporta dureri fizice incredibile, iar daca ceilalti pot, dumneavoastra de ce nu....

-b)  filtrare (Se pune accent asupra detaliilor negative si se ignora aspectele pozitive ale situatiei)

Solutie:  concentrati-va atentia pe altceva (concentrati-va asupra solutiei, nu asupra problemei, punand accent pe strategiile care va ajuta sa faceti fata problemei, nu pe problema insasi; concentrati-va asupra opusului gandului principal- pericolul sau nesiguranta-; ganditi-va la lucruri care va inspira confort si siguranta; incercati sa vedeti jumatatea plina a paharului.

- c) gandire polarizata (lucrurile sunt albe sau negre, bune sau rele; trebuie sa fii perfect, altfel esti un ratat; cand o persoana ce gandeste asa simte ca nu mai detine controlul si este depasita de situatie, devine anxioasa).

Solutie : exprimati in procente (30% sunt ingrozitor de speriat, dar 70% rezist si infrunt starea).

- d) generalizare excesiva (pe baza unui singur incident sau a unei singure probe se ajunge la o concluzie generala si se crede ca experienta neplacuta se va repeta cand persoana este pusa intr-o situatie asemanatoare; ex nu mai merge cu trenul ca i s-a facut o data rau in tren).

Solutie: reformularea cantitativa. Spunem in loc de: avem datorii uriase, avem datorii de X lei.

-  e) citirea gandurilor (desi nu are o confirmare, persoana stie ce simt ceilalti si de ce iau o anumita atitudine).

Solutie: nu mai faceti presupuneri in legatura cu ce gandesc ceilalti; aveti doua solutii: ori ii credeti ce spun, ori nu ii luati in seama pana obtineti probe concludente; ceea ce credeti sunt ipoteze care trebuie testate si verificate consultandu-i direct pe acestia. Cand nu va puteti testa presupunerile, puteti preveni anxietatea folosind interpretari alternative ale comportamentului cuiva.

- f) personalizare  (persoana are impresia  ca tot ce fac sau spun ceilalti o vizeaza in mod direct; propria valoare este cuantificata in raport cu etalonul stabilit prin prisma celorlalti; anxietatea apare din teama ca nu se poate ridica la nivelul celorlalti).

Solutie: incetati sa va mai comparati cu ceilalti, pentru ca fiecare persoana are si puncte tari si puncte slabe; nu trageti concluzii pripite cand ceilalti au anumite reactii, ci mai bine verificati.

-  g) “trebuie” (persoana are o lista de reguli batute in cuie despre felul cum trebuie sa se comporte, atat ea, cat si ceilalti; ex: “ar trebui sa fiu perfect ca...”; “ar trebui sa stiu, sa inteleg si sa prevad totul”; ”ar trebui sa fiu amabil, sa nu fac greseli, sa nu ma enervez", etc.)

Solutie: inlocuiti “trebuie” cu “prefer sa”, pentru ca nu trebuie sa castigati competitia cu cineva sau sa aratati perfect, preferati ca lucrurile sa evolueze intr-un anumit mod, faceti tot ce depinde de dumneavoastra, dar nu totdeauna lucrurile se intampla asa cum doriti.

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Inlatura-ti umbra ca sa poti lua decizii responsabile pentru viata ta! (partea a-II-a)

Am vorbit in prima parte despre pasii necesari  inlaturararii umbrei  pentru a putea  lua decizii responsabile pentru viata noastra. Am abordat atunci “Pasul 1: Nu mai face proiectii”.

Continuam acum cu ceilalti pasi, atat de necesari pentru a obtine o noua realitate.

Pasul 2: Detaseaza-te si abandoneaza-te!

In viziunea lui Deepak Chopra (in “Efectul umbrei”) acesta este un pas la fel de important in inlaturarea umbrei ca si proiectia, dar acesta necesita mult efort, pentru ca detasarea de negativitate presupune reevaluarea povestii convingatoare din spatele modului de gandire negativist precum si a motivelor ce-l insotesc.

Pe langa recunoasterea sentimentelor personale si aducerea lor la suprafata e nevoie de o detasare de emotiile negative, care,  desi ne apartin, nu-s tot una cu noi.

Afirmatii precum cele de mai jos au efecte pozitive pentru cel care le foloseste:

“Voi trece peste aceasta situatie. Nu va dura de-a pururi”.

“M-am mai simtit asa si altadata. Ma pot descurca”

“Nu ma voi simti mai bine daca imi voi varsa nervii pe altcineva”.

“Nimeni nu castiga jocul acuzatiilor”, etc.

Daca afirmatiile pozitive vor fi repetate si vom crede cu toata fiinta noastra in ele, vom reusi sa ne detasam de negativitate si sa devenim mai rabdatori si constienti de sine.

Pasul 3: Nu te mai judeca singur!

De cele mai multe ori, emotiile negative traite de oameni, nu sunt  cele dorite de acestia (desi considera ca sunt cele meritate), si atunci le mascheaza  sub deghizarea unora pozitive.

S-a constatat ca in spatele unor sentimente negative precum teama, manie, invidie, ostilitate, victimizare, plangerea de mila, agresivitate, se ascunde de fapt o imagine de sine care are nevoie de acestea.

Emotia devine distructiva atunci cand e dublata de autocondamnare si nu e constientizata.

De-abia cand nu ne  mai judecam negativ emotiile si ne  permitem sa fim cei reali, manifestandu-ne  simpatia si catre propriile persoane, nu numai catre ceilalti, putem spune ca ne indreptam

spre vindecare.

Pasul 4. Reconstruieste-ti corpul emotional

Reconstruirea corpului emotional este un proces prin care o emotie negativa ce iese la suprafata constiintei este inlocuita  cu o alta, pozitiva.

Este necesar sa avem grija de corpul emotional in aceeasi masura in care o facem pentru corpul fizic.

Cand simtim emotii negative, corpul emotional traieste o stare de durere, amaraciune, disconfort.

Deepak Chopra sustine ca reconstruirea corpului emotional se poate face daca avem in vedere urmatoarele aspecte:

- “Cum sa devii mai complet”;

-”Cum sa inveti sa fii mai rezistent”;

-”Cum sa scapi de demonii trecutului”;

-”Cum sa iti vindeci vechile rani”;

-”Cum sa te astepti la tot ce-i mai bun pentru tine”;

-”Cum sa adopti idealuri realiste”;

-”Cum sa daruiesti”"

- “Cum sa fii generos, indeosebi cu spiritul tau”;

-”Cum sa iti transcenzi temerile”;

-”Cum sa inveti acceptarea de sine”;

-” Cum sa comunici cu Dumnezeu si cu Sinele tau superior”.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Celor ce vor sa afle mai mult, le recomand sa citeasca

“Efectul umbrei”

- autori Deepak Chopra, Debbie Ford si Marianne Williamson

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Inlatura-ti umbra ca sa poti lua decizii responsabile pentru viata ta! (partea I)

Deepak Chopra in “Efectul umbrei” sustine ca daca doresti sa te eliberezi de efectul pe care il are umbra asupra ta, e necesar sa nu mai alimentezi practic umbra si sa incerci sa iei decizii opuse celor luate pana acum.

Am expus in articolul “Sinele nostru intunecat” sau “Sinele din umbra” procesul care alimenteaza “Sinele din umbra” sau “Umbra” sub forma unei spirale descendente care incepe cu convingerea ca e necesar sa pastrezi anumite secrete si culmineaza cu aparitia surselor de rusine si vinovatie. Acest proces nu e simplu, e chiar dureros si insuportabil, e nevoie de o anumita motivatie, dar si de perseverenta pentru a reusi sa parcurgem pasii necesari pentru inlaturarea puterii umbrei.

In viziunea lui Deepak Chopra,  pasii necesari ar fi:

1. Nu mai face proiectii!

2.Detaseaza-te si abandoneaza-te!

3. Nu te mai judeca singur!

4. Reconstruieste-ti corpul emotional!

Pasul 1: Nu mai face proiectii!

Ori de cate ori ni se intampla ceva nedorit, multi dintre noi avem intentia datorita efectului umbrei sa-i invinovatim pe ceilalti,  in loc sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre si consideram ca teama si mania de care suntem cuprinsi sunt reactii naturale in fata vietii.

Proiectia este un mecanism de aparare inconstient, oamenii recurgand la ea pentru a evita sa priveasca in ei insisi.   Li se pare eficienta pentru ca duce la o falsa acceptare de sine, persoanelor fiindu-le mai usor sa creada ca problema se gaseste la ceilalti.

Persoanele care se simt bine in pielea lor nu au motive sa critice pe altcineva, constientizeaza unde gresesc, analizeaza situatia, isi asuma responsabilitatea si iau masuri sa nu se mai repete.

Pentru a va fi mai usor sa recunoasteti o proiectie, redau mai jos formele clasice ale acesteia:

- Superioritatea, se recunoaste prin faptul ca o persoana este convinsa ca este mai buna decat ceilalti, iar ceilalti ar trebui neaparat sa-i recunoasca aceasta calitate. O astfel de atitudine este manifestata de un sentiment inconstient (ascuns in umbra), cu care persoanei ii e greu sa se confrunte. Poate ascunde sentimentul ca persoana se simte ratata si ar fi respinsa de ceilalti daca ar cunoaste-o cu adevarat.

- Injustitia, este recunoscuta prin faptul ca persoana considera nedrept ce i se intampla, dar de fapt ascunde sentimentul de pacat sau ca este singurul vinovat.

- Aroganta- ascunde o manie acumulata de mult timp, care la nivel mai profund poate reprezenta o durere cu radacini adanci.

- Spiritul defensiv, cand o persoana refuza sa-i asculte pe ceilalti pentru ca se simte atacata, de fapt ascunde sentimentul de slabiciune, aceasta considerandu-se ca nu este la inaltimea asteptarilor celorlalti.

- Acuzatia adusa celorlalti, ascunde sentimentul propriei vinovatii.

- Idealizarea altor oameni – ascunde sentimentul ca persoana are nevoie de protectie si ingrijire.

- Prejudecatile fac parte din arsenalul unui om care se crede inferior si merita sa fie respins.

-Gelozia- ascunde  propriul impuls de a-ti insela partenerul sau senzatia de inadecvare sexuala.

- Paranoia – recunoscuta dupa modul in care persoana are impresia ca toti au ceva cu ea, sau vede conspiratii acolo unde nimeni nu le sesizeaza, ascunde de fapt o anxietate coplesitoare, cu radacini profunde

In concluzie, daca doriti sa nu  mai proiectati,  incercati sa va intelegeti   actiunile voastre si sa intrati  in contact cu sentimentele ascunse sub  suprafata constiintei,  precum si sa va reconciliati cu ele.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire!

Celor ce vor sa afle mai mult, le recomand sa citeasca

“Efectul umbrei”- autori Deepak Chopra, Debbie Ford si Marianne Williamson

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Sa iubesti total si cu adevarat

Toata lumea din blocul meu stia cine este Urâtul. Urâtul era motanul rezident.  Ii placeau trei lucruri pe lume: sa se bata, sa manance din gunoi si, sa spunem asa,sa iubeasca. Toate acestea la un loc, combinate cu o viata petrecuta afara, si-au spus cuvantul  asupra Urâtului. In primul rand, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit sa fie celalalt, avea o gaura larg deschisa. Pe aceeasi parte a capului ii lipsea si urechea, piciorul stang din spate arata ca fusese rupt la un moment dat si se vindecase capatand o forma nenaturala, facandu-l sa para de parca ar fi vrut intotdeauna  sa faca un ocol. Coada si-o pierduse demult, ramanand in locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trageam mereu. Urâtul ar fi fost un motan tarcat de culoare gri inchis, daca n-ar fi  avut acele rani de pe cap, gat, chiar si umeri, care aveau coji groase si galbene. De fiecare data cand oamenii il vedeau pe Urâtul, aveau o singura reactie: „Ce motan urat!” Toti copiii erau avertizati sa nu-l atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il udau cu furtunul si-l fugareau atunci cand incerca sa le intre in case, sau ii strangeau labutele in usa,  daca nu voia sa plece. Urâtul reactiona intotdeauna la fel. Daca puneai furtunul pe el, ramanea pur si simplu pe loc, udandu-se leoarca, pana cand te dadeai batut si renuntai. Daca aruncai cu obiecte dupa el, isi incolacea corpul lung si subtire in jurul picioarelor tale, in semn de iertare. Ori de cate ori vedea copii, alerga spre ei, mieunand frenetic si lovindu-se cu capul de mainile lor, implorand sa i se dea iubire. Daca il luai in brate, incepea sa te suga de camasa, de urechi – de orice gasea. Intr-o zi, Urâtul si-a impartit iubirea cu cainii vecinilor mei. Acestia nu au raspuns frumos, iar Urâtul a fost grav ranit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi tipetele si am incercat sa-i sar in ajutor.  Pana am ajuns in locul in care statea intins, mi-am dat seama ca viata trista a lui Urâtul se apropia de sfarsit. Urâtul statea intins intr-un cerc ud, cu picioarele si partea din spate contorsionate intr-o forma atipica si avand o muscatura pe partea de blanita alba de pe burta. Luandu-l in brate si incercand sa-l duc acasa, am putut auzi ca respira greu si-l simteam cum se zbate. Cred ca-i provoc mare durere, m-am gandit eu. Apoi am simtit o senzatie cunoscuta de tras si supt de urechea mea – Urâtul, in dureri atat de mari, suferind si aflandu-se in mod cert pe moarte, incerca sa ma suga de ureche. L-am tras mai aproape de mine si si-a impins capul in palma mea, apoi si-a intors singurul lui ochi galben spre mine si am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar si in cea mai mare suferinta, acea pisica urata si cu cicatrice nu cerea decat putina afectiune – poate putina compasiune. In acea clipa am crezut ca Urâtul era cea mai frumoasa si mai iubitoare creatura pe care am vazut-o vreodata. N-a incercat niciodata sa ma muste ori sa ma zgarie, sau sa atace in  vreun fel. Pur si simplu, s-a uitat la mine, avand incredere ca ii voi alina durerea. Urâtul a murit in bratele mele inainte sa pot intra in casa, dar dupa am stat si l-am tinut mult timp in brate, gandindu-ma cum un motan speriat, deformat si fara casa mi-a putut schimba parerea despre ce inseamna sa ai o adevarata puritate de spirit, sa iubesti total si cu adevarat. Urâtul m-a invatat mai multe despre actul de a da si despre compasiune decat ar fi putut sa ma invete mii de carti, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – si ii voi fi mereu recunoscator pentru asta. El fusese speriat la exterior, insa eu am fost speriat in interior si venise vremea sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu sinceritate si in profunzime – sa le ofer afectiunea mea deplina celor la care tineam. Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie placuti, frumosi, dar eu – eu voi incerca mereu sa fiu ca Uratul. Sursa: Attitude is Everything

“Sinele nostru intunecat”, sau “Sinele din umbra”

In constiinta noastra exista un conflict permanent intre ceea ce suntem si  ceea ce ne dorim cu adevarat sa fim.

Desi sunt multe persoane ce-si contesta natura dualista, in fiecare dintre noi coexista viata si moartea, binele si raul, speranta si resemnarea,  fiind evident  faptul ca numai experimentand teama recunoastem curajul, confruntandu-ne cu  necinstea, apreciem valoarea onestitatii, iar exemplele pot continua.

Nu de putine ori ne surprindem un gand intunecat sau un comportament inacceptabil si speram ca acestea vor disparea de la sine. Ignorarea sau reprimarea laturii intunecate, in loc sa duca la rezolvarea problemelor, asa cum se doreste, provoaca mai multa suferinta, regrete si resemnare.

Solutia ar fi asumarea responsabilitatii si extragerea intelepciunii ascunsa in constientul nostru, constientizarea a ceea ce suntem, acceptarea propriei dualitati, pentru a nu da voie umbrei sa preia controlul asupra noastra.

Cu efectul umbrei ne intalnim la tot pasul, pentru ca practic se afla in toate aspectele vietii noastre: in activitatile de pe internet, la emisiunile de stiri,la prieteni, la colegii de serviciu, la membrii familiei, la strainii de pe strada, in gandurile si comportamentele noastre,in interactiunile cu ceilalti oameni.

A nu se intelege faptul ca a avea umbra este un defect, este un lucru normal, care ne face completi.
Totul este sa fim constienti de existenta ei, si sa incercam sa nu-i amplificam puterea.

Deepak Chopra in “Efectul Umbrei, subliniaza cateva aspecte ce duc la amplificarea  puterii umbrei:

- “Pastrezi un secret fata de tine insuti sau fata de o alta persoana”, te confrunti cu negarea, amagirea deliberata, teama de aflarea unui adevar  legat de propria persoana, etc.

- “Cultivi un sentiment de rusine sau de vinovatie”, desi nimeni nu-i perfect, greselile si imperfectiunile fac parte din viata si te-ai putea folosi de ele pentru a evolua.

- “Te acuzi pe tine insuti sau acuzi pe altcineva, spunandu-i ca greseste”;

- “Simti nevoia sa dai vina pe altcineva”, de multe ori considerandu-l vinovat pe cel inferior tie;

- ” Iti ignori slabiciunile personale, criticandu-i in schimb pe cei din jur”, proiectand de fapt in altii  propria-ti teama in loc sa iti asumi responsabilitatea.

- ” Te separi de ceilalti”, considerand ca tabara in care esti e cea mai buna;

- “Te lupti ca sa tii raul sub control”, fiind convins ca raul ameninta de pretutindeni.

Sper ca v-am starnit interesul pentru acest subiect!

Celor ce vor sa stie mai mult le recomand sa citeasca “EFECTUL UMBREI”
autori Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Vindecati-va ranile trecutului ca sa va puteti bucura de viata in prezent si sa va proiectati viitorul asa cum il doriti

Sunt multe lucruri din trecutul vostru care v-au putut rani: moartea sau boala unui parinte, divortul parintilor, abandonul fizic sau emotional, tradarea din partea unei persoane apropiate, umilirile, injosirile, invinuirile, criticile la care ati fost supusi, etc.

Toate aceste rani v-au produs anumite convingeri care va limiteaza actiunile si va determina sa aveti anumite comportamente reactive ca sa puteti face fata durerii si sa gasiti iubirea si acceptarea din partea celorlalti.

Sta in puterea voastra sa va vindecati viata, daca stiti sa va iubiti cu adevarat si sa va reconsiderati pozitia fata de voi insi-va. Doar identificand ranile, convingerile provocate de acestea si tiparele reactive puteti spune ca ati facut primii pasi spre vindecare.

Nu-i suficient sa-i iertati pe cei care v-au provocat ranile, precum si pe voi insi-va, ci e necesara si o rectificare, o schimbare a unor tipare negative, a unor atitudini.

Nu se poate schimba trecutul, dar se poate prelua controlul asupra propriei vieti, se pot impune limite clare persoanelor care vor sa va dirijeze viata. Iertarea trecutului se poate face o data cu hotararea ca acesta nu se mai poate repeta, prin asumarea responsabilitatii pentru propria viata, propriile decizii, renuntand la jocul invinuirii si optiunea de a fi victime permanente.

Sper ca v-am dat o tema de gandire!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu