Strategii de evaluare si notare in invatamantul romanesc

Evaluarea scolara reprezinta un moment esential al “lantului” didactic. “ Este procesul prin care se delimiteaza, se obtin si se furnizeaza informatii utile, permitand luarea unor decizii ulterioare” (Constantin Cucos, Pedagogie, p.367).
Actul evaluarii cuprinde trei momente relativ distincte : masurarea, aprecierea rezultatelor scolare si adaptarea masurilor ameliorative.
Masurarea consecintelor instruirii reprezinta operatia de cuantificare a rezultatelor scolare, atribuire a unor simboluri exacte unor componente achizitionale prin excelenta calitative. Se propune o determinare obiectiva, prin surprinderea riguroasa a unor achizitii si nu implica formularea unor judecati de valoare.
Aprecierea scolara sau evaluarea propriu-zisa consta in emiterea unei judecati de valoare, incadrand un rezultat observabil sau masurabil intr-un cadru de referinta axiologic.
Adaptarea de masuri ameliorative cuprinde actele dicizionale privind perfectiunea si potentarea procesului de predare-invatare prin masuri sincronice sau succesive actului evaluativ.
Examenul este modalitate de evaluare pentru o etapa finala a unui proces de invatamant si propune cantarirea, cumpanirea circumscrierea competentelor achizitionate pana la un moment dat. Functia principala a examenului este de constatare si diagnosticare a unor achizitii considerate existente.
Examenul este o forma de control relativ separata fata de programul de instruire, avand si functia de bilant si scop de orientare scolara si predictiva. In aceasta categorie se includ : examenul de bacalaureat, examenele curente din timpul studentiei, examenul de licenta.
Concursul este o etapa initiala de evaluare, avand un caracter pronuntat selectiv. Rolul lui este de prognostic si decizie, privind traseul ulterior al candidatului.
Concursurile au loc fie la inceputul unui ciclu de scolarizare (ex. concursul de admitere la facultate) fie la trecerea dintr-un ciclu de invatamant in altul (ex. din ciclul primar in gimnazial).


Modele si forme de realizare a evaluarii

Intrucat situatiile didactice sunt diferite, iar obiectivele de evaluare multiple, este necesar sa se conceapa si sa se aplice si strategii diferite. The International Encyclopedia of Curriculum (1191) (Stoica, 2001) clasifica modelele de evaluare astfel :
A. Modele traditionale, standard, “conventionale”:
- Modelul centrat pe obiective (Tyler-Mager).
- Modelul centrat pe decizie (CIPP= Context, Intrare, Proces, Produs), unde functia de decizie o are initiatorul sau beneficiarul procesului.
B. Modele complementare, nonstandard, “neconventionale”
-Modelul evaluarii fara obiective (care recupereaza in favoarea celui evaluat efectele neintentionate ale situatiei de invatare sau chiar ale situatiei de evaluare, complinind astfel limitarile posibile induse de formularea initiala a obiectivelor).
- Modelul evaluarii responsive (care centreaza procesul de evaluare pe realitatea din clasa, bazata pe interactiune si negociere, punandu-l pe baze preponderente calitative).
- Modelul evaluarii illuminative (care intemeiaza procesul de evaluare pe caracteristici exclusive calitative, precum: naturalistica, euristica, interpretative, individualizatoare etc.).
- Modelul evaluarii naturalistice (care ofera o abordare holistica a obiectivelor si subproceselor programului de evaluare si accentueaza, explicandu-le, efectele si semnificatiile procesului).
- Modelul evaluarii calitative (care dezvolta o cunoastere reflexiva prin contextele situatiei educationale, urmarind parcursul in patru etape : observatie, descriere, interpretare, estimare – engl.appraisal).
Pentru a putea clasifica strategiile de evaluare se porneste de la trei repere principale : cantitatea de informatie sau experienta incorporabila de catre elevi, axa temporala la care se raporteaza verificarea si sistemul de referinta pentru emiterea valorizarilor.
Astfel, in functie de cantitatea de informatie, s-au stabilit doua tipuri :
- evaluarea partiala care consta in verificarea elemnetelor cognitive sau comportamentale segventiale (prin ascultare curenta, extemporale, probe practice curente);
- evaluarea globala (prin examene si concursuri) la care se ajunge atunci cand se acumuleaza o cantitate mare de cunostinte si deprinderi.
In functie de perspectiva temporala, putem identifica :
- evaluarea initiala – la inceputul unei perioade de instruire, (teste docinologice, concursuri, etc).
- evaluarea continua – in timpul secventei de instruire (tehnici curente de ascultare, teze, etc.).
- evaluarea finala – la sfarsitul unei perioade de formare (ex. examene).
In functie de sistemul de referinta pentru emiterea valorizarilor, putem delimita :
- evaluare formativa (sistem de referinta extern, cu cerinte explicate in programe sau manuale scolare);
- evaluarea clasificatorie (sistemul de referinta fiind constituit de performantele grupului de apartenenta – clasa de elevi) ;
- evaluarea autocentrica (sistemul de raportare constituit din nivelul propriilor performante anterioare ale elevului).
Prin colaborarea celor trei criterii se obtine urmatoarea clasificare :
- evaluarea cumulativa (sumativa) – realizata prin verificari partiale, incheiate cu un bilant al rezultatelor.
In cadrul evaluarii cumulative se fac verificari prin sondaj in randul elevilor si in materie si se vizeaza in principal evaluarea rezultatelor, avand insa efecte reduse asupra imbunatatirii procesului. Se apreciaza rezultatele prin compararea lor cu scopurile generale ale disciplinei, nu de multe ori generand atitudinii de neliniste si stres la elevi.
Sub aspectul folosirii timpului, evaluarea sumativa utilizeaza o parte considerabila din timpul instruirii.
- evaluarea continua (formativa) se face prin verificari sistematice, pe parcursul programului, pe secvente mai mici, avand avantajul ca se pot verifica toti elevii si toata materia pentru ca nu toti elevi invata un continut la fel de bine.
Scurtand intervalul dintre evaluarea rezultatelor si perefectionarea activitatii, imbunatateste procesul de invatamant, mai mult chiar se pleaca de la obiective operationale concrete.
Functia prioritara a evaluarii formative este de calsificare, dar nu definitiva, lasand un camp deschis sanctionarilor apreciative viitoare.
Evaluarea continua are si avantajul ca determina relatii de cooperare intre profesori si elevi, cultivand simultan capacitatea de evaluare si autoevaluare la nivelul elevilor, sporind timpul alocat instruirii.
Cea mai buna solutie ar fi sa se imbine cele doua moduri de evaluare, astfel incat ce se pierde printr-o strategie sa se castige prin cealalta.
Trasaturile caracteristice ale celor 2 forme de evaluare sunt prezentate in tabelele de mai jos (cf.Mayer, 2000p.41).



Evaluarea formativa

Parametri Evaluarea
Functii Ii ajuta pe elevi sa invete


Definitii teoretice Interna

Multireferentiala
Proces temporal creator de efecte de sens
Dinamica
Comunicare

Decizii Reechilibreaza
Actori Elevii
Instrumente Toate instrumentele descoperite de teoriile
invatarii si care permit stimularea,
suscitarea, dezvoltarea proceselor cognitive

Obiecte Procesele sau mijloacele cognitive ce permit realizarea
unor produse observabile

Evaluarea normativa

Parametri Evaluarea

Functii Verifica ceea ce si-a insusit elevul


Definitii teoretice Externa
Unireferentiala
Raporturi de conformitate-indentitate cu o norma exterioara,
deja existenta
Statica
Informarea
Decizii Selectioneaza
Actori Profesorii/elevii
Instrumente Relative/note, calificative…
(daca norma este media de distributie a performantelor)
Binare : insusit/neinsusit, da/nu, 1/0
(daca norma este de prag de performanta asteptat: 80%, 100%)
Obiecte Produsele: rezultatele unei competente neobservabile in
mod direct


Metode de evaluare

In tabelul de mai jos se ilustreaza o clasificare a tipurilor de subsecvente (cf. Constantin Cucos, 2002 p.381).





Metode si instrumente
de evaluare

TRADITIONALE Probe orale
Probe scrise
Probe paractice



COMPLEMENTARE Observarea sistematica a elevilor
Investigatia
Proiectul
Portofoliul
Tema pentru acasa
Tema de lucru in clasa
Autoevaluarea

Verificarea orala se realizeaza printr-o conversatie prin care profesorul urmareste sa identifice cantitatea si calitatea instructiei.
Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata si prezinta ca avantaj faptul ca se realizeaza o comunicare deplina intre profesor si elevi, feedback-ul fiind mult mai rapid.
Nu se asigura totdeauna obiectivitatea ascultarii datorita unor variabile, cum ar fi :
- starea de moment a educatorului ;
- gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse ;
- starea psihica a elevilor, etc.
Datorita faptului ca are o fidelitate si validitate scazuta, proba orala nu este recomandata pentru evaluari cu miza mare, cu functie de decizie, sau calsificatorie.
Avantajele utilizarii probelor orale (cf. Stoica, 2001, p.48-49).
- flexibilitatea si adecvarea individuala ale modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul intrebarilor si gradul lor de dificultate in functie de calitatea raspunsurilor oferite de catre elev ;
- posibilitatea de a clarifica si corecta imediat eventualele erori sau neintelegeri ale elevului in raport cu un continut specific ;
- formularea raspunsurilor urmarind logica si dinamica unui discurs oral, ceea ce ofera mai multa libertate de manifestare si originalitatii elevului, a capacitatii sale de argumentare etc ;
- interactiunea directa, manifesta, creatia intre evaluator si evaluat ( profesor si elev), de natura sa stimuleze modul de structurare a raspunsurilor de catre elev, incurajand si manifestari care permit evaluarea comportamentului afectiv-atitudinal.
Probele orale prevazute au si anumite limite :
- diversele circumstante care pot influenta obiectivitatea evaluarii atat din perspectiva profesorului, cat si din cea a elevului (gradul diferit de dificultate a intrebarilor de la un elev la altul, variatia comportamentului evaluator etc. genereaza o puternica varietate interindividuala si intraindividuala intre evaluator in momente diferite, la fel cum starea emotionala a elevului in momentul raspunsului influenteaza performanta acestuia din punct de vedere al calitatii prestatiei sale) ;
- nivelul scazut de validitate si fidelitate ;
- consumul mare de timp, avand in vedere ca elevii sunt evaluati fiecare separat.
Verificarea scrisa se concretizeaza in lucrari de control sau teze.
Metoda este avantajoaza pentru ca se poate inlatura subiectivitatea profesorului, se poate verifica un numar relativ mare de elevi intr-un interval de timp determinat, rezultatele sunt raportate la un criteriu unic de validare, ii avantajeaza pe elevii timizi, care obtin rezultate mai mici la problele orale.
Implica insa un feedback mai slab, pentru ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate prin interventia profesorului.
Verificarea practica ,, vizeaza identificarea capacitatii de aplicare practica a cunostintelor dobandite, a gradului de incorporare a unor priceperi si deprinderi, concretizati in anumite suporturi obiectuale sau activitati materiale ‘’ (Constantin Cucos, Pedagogie, 2002, p.383).
Este necesar ca elevii sa cunoasca :
- tematica lucrarilor pratice ;
- baremele de notare ;
- conditiile de care dispun pentru a realiza cu succes activitatea respectiva.

Metodele complementare de evaluare

Referatul – scoate in evidenta motivatia elevului pentru activitatea desfasurata permitand profesorului sa identifice unele elemente de performanta individuala.
Sunt doua tipuri de referate :
- referate de investigatie stiintifica independenta rezultat in urma demersului unei activitati desfasurate si a analizei rezultatelor obtinute ;
- referat bibliografic, realizat in urma unei informari documentare.
Caracteristicile esentiale ale referatului sunt (cf Constantin Cucos, 2002 p.385)
- pronuntat caracter formativ si creativ, reusind sa inglobeze zone intinse de continut ;
- profund caracter integrator, atat pentru procesele de invatare anterioare, cunostinte disciplinare si indisciplinare, cat si pentru metodologia informarii si a cercetarii stiintifice, fiind o modalitate de evaluare foarte sugestiva, precisa, intuitiva si predictiva ;
- permite abordarea unor domenii noi, ce reprezinta extinderi ale continutului, in masura in care tematica propusa este interesanta, justificata didactic si exista resurse in abordarea ei ;
- se pot realiza conexiuni cu alte obiecte de invatamant si cu modalitati de investigatie transdisciplinare ;
- caracter sumativ, angrenand cunostinte, priceperi, abilitati si atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai indelungate de invatare ;
- releva motivatia intrinseca de invatare sau documentare, a unor elevi, fata de a majoritatii elevilor, care se pregatesc pe baza unor factori exteriori lor ;
- se pot exersa in mod organizat activitati de cercetare bibliografica independenta, care sunt utile in formarea ulterioara si in educatia permanenta .

Investigatia este o activitate care se poate desfasura intr-o ora de curs, sau pe parcursul unei perioade mai lungi in cadrul careia elevii pot sa-si aplice in mod creativ cunostintele in exploatarea unor situatii noi sau putin asemanatoare cu experienta anterioara.
Elevii primesc o tema cu sarcini precise, pe care o pot face si acasa, dar concluziile se cometeaza in colectiv.
Evaluarea investigatiei se face prin masurarea separata a elementelor componente :
- strategia de rezolvare ;
- aplicarea cunostintelor, principiilor, regulilor ;
- acuratetea inregistrarii si prelucrarii datelor ;
- claritatea argumentarii si forma prezentarii ;
- inventarierea produselor realizate ;
- atitudinea elevilor in fata cerintelor ;
- dezvoltarea unor deprinderi de lucru in grup / individual.
Proiectul este o metoda complexa de evaluare, individuala sau in grup, care se recomanda pentru evaluarea sumativa.
Strategia de evaluare este stabilita de comun acord cu elevii, si se refera la :
- ce se va evalua procesul, produsul sau amandoua ?
- care va fi rolul profesorului : evaluator continuu sau doar la sfarsitul proiectului ?
- care este politica resurselor materiale necesare ? , le va oferi profesorul – ca parte a sarcinii – sau elevii trebuie sa le procure si, in consecinta, acestea vor fi evaluate?
- Care sunt activitatile intermediare impuse (de exemplu : prezentarea unui plan preliminar) ?
- Ce format este cerut pentru prezentarea raportului ?
- Care sunt standardele impuse pentru realizarea produsului ?
Pe timpul realizari proiectului, profesorul va evalua urmatoarele capacitati :
- capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru;
- capacitatea de a masura si de a compara rezultatele ;
- capacitatea de a utiliza corespunzator bibliografia ;
- capacitatea de a manevra informatia si de a utiliza cunostintele ;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri simple ;
- capacitatea de a investiga si de a analiza ;
- capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul ;
- capacitatea de a realiza un produs.
Portofoliul este o metoda de evaluare complexa, longitudinala, proiectata intr-o secventa mai lunga de timp si care ofera posibilitatea de a se emite o judecata de valoare bazata pe un ansamblu de rezultate.
Portofoliul reprezinta o colectie de produse ale activitatii elevului , selectate de el insusi, structurate si semnificate corespunzator.
Acestea pot fi :
- fise de informare si documentare independenta, referate, eseuri , pliante, prospecte, desene, colaje, care pot constituii subiectul unor evaluari punctuale, dar in mod obligatoriu.
Pentru faptul ca elevul adauga in portofoliu materialele pe care el insusi le considera necesare se scoate in evidenta atitudinea si interesul fata de domeniul abordat.
Portofoliul pune in evidenta urmatoarele capacitati :
- capacitatea de a observa si de a manevra informatia;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza cunostintele ;
- capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru ;
- capacitatea de a masura si de a compara rezultatele ;
- capacitatea de a invinge si de a analiza ;
- capacitatea de a utiliza corespunzator bibliografia ;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri dimple ;
- capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul ;
- capacitatea de a sintetiza si de a realiza un produs.

Observarea sistematica a comportamentului elevului
Se bazeaza pe urmatoarele instrumente de evaluare :
1. fisa de evaluare
2. scara de clasificare
3. lista de control / verificare.
1. Fisa de evaluare cuprinde :
a)- Date generale despre elev : nume, prenume, varsta, climatul educativ din mediul caruia provine ;
b) Particularitati ale proceselor intelectuale: gandire, limbaj, imaginatie, memorie, atentie, spirit de observatie etc.;
c )Aptitudini si interese ;
d ) Trasaturi si afectivitate ;
e ) Aptitudini fata de :
- sine ;
- disciplina / obligatiile scolare ;
- colegi.
f ) Evolutia aptitudinilor, atitudinilor, intereselor si nivelului de integrare.

2. Scara de clasificare ii foloseste profesorului pentru a sesiza frecventa cu care apare un anumit comprtament.
Exemplu : In ce masura elevul participa la discutii :
- niciodata ;
- rar ;
- ocazional ;
- frecvent ;
- intotdeauna.

3) Lista de control / verificare ii ajuta profesorului sa urmareasca daca un anumit comportament este prezent sau absent.
Exemplu :

Atitudinea elevului fata de sarcina de lucru Da Nu
A urmat instructiunile
A cerut ajutor atunci cand a avut nevoie.
A cooperat cu ceilalti.
A asteptat sa-i vina randul pentru a utiliza materialele
A impartit materialele cu ceilalti.
A incercat activitati noi.
A dus activitatea pana la capat.
A pus echipamentele la locul lor.
A facut curat la locul de munca.

Autoevaluarea este foarte apreciata in sistemul de invatamant, fiindca are largi valente formative.
Grilele de autoevaluare permit elevilor sa-si determine, in conditii de autonomie, eficienta activitatilor realizate.
Grila de autoevaluare porneste de la obiectivele educationale propuse si contine :
- capacitati vizate ;
- sarcini de lucru ;
- valori ale performantei.
Autoevaluarea poate fi sub forma unei autoaprecieri mai mult sau mai putin supravegheata de catre profesor.
Profesorul il ajuta pe elev sa aprecieze rezultatele obtinute si sa inteleaga eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor.
El dispune de mai multe cai pentru a dezvolta capacitatea de autoevaluare a elevilor :
- autocorectarea sau corectarea reciproca ii ajuta pe elevi sa dobandeasca autonomia de evaluare. Elevul a solicitat sa depisteze operativ unele erori, minusuri, in momentul realizarii unor sarcini de invatare. Poate depista fie lacunele proprii, fie ale colegilor.
- autonotarea controlata
In timpul verficarii elevul este solicitat sa-si acorde o nota.
- notarea reciproca
Elevii isi noteaza colegii, prin reciprocitate, fie la lucrarile scrise, fie la ascultarile orale.
- metoda de apreciere obiectiva a personalitatii este o metoda conceputa de psihologul Gheorghe Zapan si consta in antrenarea intregului colectiv al clasei in vederea rezultatelor obtinute de acestia prin coroborarea a cat mai multe informatii si aprecieri, in vederea formarii unor reprezentari cat mai complete despre personalitatile fiecarui elev in parte si ale tuturor la un loc.

Motivatia in activitatea de invatare

1.Definitia si caracterizarea generala a motivatiei

Motivatia, “ansamblul factorilor dinamici care determina conduita unui individ “(Sillamy,1996,p.202) are un rol important in ceea ce priveste activitatea de invatare ,datorita faptului ca ea este factorul care determina organismul sa actioneze si sa urmareasca anumite scopuri.
Chiar daca uneori nu realizam pentru ce motiv intreprindem o anumita actiune,nu exista nici un act de conduita nemotivat,nici un comportament nu apare si nu se manifesta de la sine,fara o anumita incitare,directionare si sustinere energetica.
O definitie mai completa a motivatiei este oferita de Al.Rosca (1943,p.8):”Prin motivatie intelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei,fie ca sunt innascute sau dobandite,constientizate sau neconstientizate,simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte”.
Pentru studiul motivatiei,este necesar sa se faca analiza factorilor ( numiti generic motive ) ce determina comportamentul si a mecanismelor care le explica efectele. Si cum ,,prin termenul de motivatie definim o componenta structural-functionala specifica a sistemului psihic uman,care reflecta o stare de necesitate in sens larg,iar prin cel de motiv exprimam forma concreta,actuala in care se activeaza si se manifesta o asemenea stare de necesitate” (M.Golu,2000,p.476) ,motivul devine acel mobil care sta la baza unui comportament sau a unei actiuni concrete.
Motivul determina individul sa actioneze si-i sustine activitatea o perioada de timp,in ciuda obstacolelor care apar,il ajuta sa urmareasca un scop sau altul si sa stabileasca o anumita ierarhie intre scopurile posibile.
Motivatia are rol de activare si mobilizare energetica,de orientare,de directionare a conduitei intr-un anumit sens,fiind numita chiar ,,motorul personalitatii”.
Motivatia invatarii se subsumeaza sensului general al conceptului de motivatie si se refera la totalitatea factorilor care il mobilizeaza pe elev la o activitate menita sa conduca la asimilarea unor cunostinte,la formarea unor priceperi si deprinderi.Ea energizeaza si faciliteaza procesul de invatare prin intensificarea efortului si concentrarea atentiei elevului,prin crearea unei stari de pregatire pentru activitatea de invatare.
Exista o stransa relatie intre motivatie si invatare.Motivatia este una din cauzele pentru care elevul invata sau nu invata,dar poate fi si efectul activitatii de invatare,datorita faptului ca rezultatele activitatii de invatare sustin eforturile ulterioare ale elevului.Daca initial efortul lui este incununat de succes,elevul isi va dezvolta motivatia de a invata mai mult. Apare astfel necesitatea ca profesorul sa cunoasca motivele,care,impreuna cu aptitudinile,temperamentul si caracterul il determina pe elev sa reuseaca sau nu in activitatea de invatare.

2 Perspectivele teoretice asupra motivatiei

2.1.Modelul ierarhic al trebuintelor umane (A .Maslow)
Analiza motivelor care stau la baza activitatii de invatare trebuie sa porneasca de la piramida trebuintelor (Abraham Maslow).
Conform acestei teorii,trebintele umane sunt organizate intr-o structura ierarhica,la baza fiind plasate trebuintele fiziologice,iar in varful piramidei trebuintele referitoare la realizarea de sine.
Modelul ierarhic al trebuintelor umane elaborat de Maslow cuprinde urmatoarele categorii de trebuinte.:
-trebuinte fiziologice (trebuinta de hrana,de apa,trebuinta sexuala,trebuinta de odihna) ;
-trebuinte de securitate (aparare,protectie,echilibru emotional) ;
-trebuinte de iubire si apartenenta la grup ( trebuinta de a apartine unui grup,de a fi acceptat,de a oferi si primi afectiune );
-trebuinte de stima de sine ( trebuinta de prestigiu,de a beneficia de aprobare si pretuire,de a atinge obiective) ;
-trebuinte cognitive (trebuinta de a intelege,de a cunoaste,de a explora,de a descoperi );
-trebuinte estetice (trebuinta de frumos,de ordine,de simetrie,de armonie );
-trebuinte de autoactualizare:de autorealizare si de valorificare a propriului potential (trebuinta de a-si utiliza potentialul creativ,de a gasi autoimplinirea) .
Trebuintele lui Maslow sunt trebuinte de deficienta (primele patru clase de trebuinte ) si trebuinte de crestere sau dezvoltare (dorinta omului de a avea succes,de a sti,de a-si valorifica aptitudinile si care includ ultimele trei clase de trebuinte.).
In viziunea lui Maslow,o trebuinta superioara nu se exprima decat atunci cand sunt satisfacute,macar partial,trebuintele de nivel inferior,iar cu cat o trebuinta se afla mai spre varful piramidei,cu atat ea este mai specific umana,iar satisfacerea eiproduce multumire si dezvolta o tensiune placuta in organism. Cea mai inalta motivatie,autoactualizarea,poate fi atinsa daca celelalte nevoi sunt satisfacute.
Urmarind persoane autoactualizate care si-au valorificat in mod exceptional potentialul (B.Spinoza,Th.Jefferson ,A.Lincoln,E.Roosvelt,A.Einstein,M.Gandhi),Maslow a descoperit prezenta unor seturi de motive diferite de cele descries in piramida trebuintelor,pe care le-a numit metamotive.
Nivelul metamotivelor este caracteristic persoanelor apte sa-si utilizeze calitatile potentiale si sa se realizeze independent de context.Ele sunt persoane cu o capacitate de a percepe corect realitatea,acceptare de sine si toleranta,spontaneitate in gandire si comportament,focalizare pe probleme,simtul umorului,detasare si independenta,rezistenta la enculturatie,experiente de varf,capabile sa priveasca viata in mod obiectiv,foarte creative,preocupate de binele umanitatii.Aceasta teorie este foarte importanta pentru implicatiile ei deosebite pentru actul educational. Pentru a invata bine,elevii trebuie sa fie bine alimentati si odihniti,sa se simta in siguranta,relaxati,indragiti,apreciati,sa aiba o stima de sine ridicata.
Cercetatori precum Goebel,Brown (1981) au aratat ca varsta si trasaturile de personalitate pot determina modificari in ceea ce priveste prioritatile motivationale.
2.2 Teoria motivatiei de realizare
D.C.Mc.Clelland (1951) sustine ca motivele comportamentului uman sunt :
-nevoia de realizare( de performanta,de reusita) ;
-nevoia de apartenenta( de afiliere) ;
-nevoia de putere (autoritate,dominatie ).
Persoanele la care nevoia de realizare este ridicata,au in general urmatoarele trasaturi:
- sunt realiste;
- cauta mai ales sarcini de dificultate medie ,pentru a fi sigure de succes;
- disting clar situatiile pe care le pot controla si cele pe care nu le pot controla;
- au capacitatea de a amana momentul recompensarii;
- au nevoie sa cunoasca rezultatele actiunilor lor si cum au fost ele apreciate.
Mc.Clelland a explicat pe baza datelor obtinute de el si a conceptului ,,teama de succes”,faptul ca femeile au tendinta sa evite succesul intrucat societatea nu valorizeaza pozitiv succesul feminin. A incercat sa mai arate ca la tineri nevoia de realizare este puternic conditionata de dezvoltarea economica a societatii precum si de statusul socio- economic al familiilor din care provin.
In viziunea lui Atkinson si Mc.Clelland,intensitatea motivatiei este in functie de:
-puterea motivului
-probabilitatea reusitei
-atractivitatea performantei,care depinde de eventuala recompensa(valoarea stimulului),sibilitatea reusitei. Astfel,
Motivatia =f (Intensitatea stimulului X Probabilitatea reusitei X Atractivitatea performantei)

3. Optimum motivational

Motivatia reprezinta o conditie esentiala pentru reusita elevului in activitatea scolara.
Dar motivarea prea intensa (supramotivarea) cat si motivarea prea scazuta (submotivarea) intr-o activtate pot conduce la rezultate slabe sau chiar la esec.
Supramotivarea determina o mobilizare energetica maxima si o tensiune emotionala ce pot produce un blocaj psihic, stres, dezorganizarea conduitei, iar in final se poate ajunge la esec.
Submotivarea conduce la o insuficienta mobilizare energetica, la tratarea cu superficialitate a sarcinilor iar in cele din urma rezultatul este nerealizarea scopului propus.
De aceea a aparut necesitatea studierii optimului motivational, care se regaseste in legea cu acelasi nume, cunoscuta si sub numele de Legea Yerkes-Dodsurfo.
Conform acestei legi, cresterea performantei este proportionala cu intensificarea motivatiei numai pana la un punct ; dincolo de care urmeaza stagnarea sau chiar regresul.
Momentul inceperii declinului depinde de complexitatea si dificultatea sarcinii, iar nivelul optim al motivatiei depinde atat de dificultatea sarcinii cat si de particularitatile psihice individuale : emotivitate, echilibru, stapanire de sine.
S-a dovedit ca persoanele care apartin tipului puternic, echilibrat, sunt capabile sa suporte tensiuni psihice semnificative, provocate de stari emotionale mai intense sau de sarcini mai dificile, spre deosebire de cele apartinand tipului slab si celui neechilibrat, care nu reusesc asemenea performanta.
Eficienta activitatii este maxima la o anumita marime a intensitatii motivatiei, numita optimum motivational. Si cum aceasta difera de la o activitate la alta, de la o persoana la alta, profesorul are datoria sa-l obisnuiasca pe elev sa aprecieze corect dificultatea sarcinii cu care se confrunta si sa tina cont de particularitatile psihologice individuale in conceperea strategiilor didactice.


4. Motivatia in context scolar

S-a dovedit ca activitatea de invatare este plurimotivata, fiind sustinuta de un ansamblu de motive, nu doar de unul singur.
In literatura de specialitate intalnim doua categorii opuse ale motivatiei :
- motivatia intrinseca ;
- motivatia extrinseca.
Motivatia intrinseca este cea care-l determina pe individ sa participe la o activitate pentru placerea si satisfactia pe care acesta i-o produce, fara a fi constrans de factori exteriori. Activitatea de invatare motivata intrinsec este sustinuta de o nevoie interioara de cunoastere, de pasiunea pentru un domeniu, de placerea de a invata.
Efortul de mobilizare este relativ redus, apar sentimente de satisfactie, multumire, implinire, iar asimilarea cunostintelor este trainica si de durata.
Motivarea extrinseca isi are sursa in exteriorul individului si activitatii de desfasurare. Individul se angajeaza in activitate pentru a-si ajunge niste scopuri nu ca un scop in sine. Aceasta activitate nu produce o placere interioara, nu ofera satisfactii, se face cu un efort voluntar crescut. Apar stari emotionale negative, cum ar fi : teama de esec, de pedeapsa, etc.
D.Asunbel si F. Robinson au intreprins o analiza a diferitelor categorii de motive legate direct de randamentul scolar. Potrivit acestora, realizarile din mediul scolar ar avea o motivatie formata din trei componente :
- impulsul cognitiv, centrat pe trebinta de a cunoaste si a intelege, de a stapani cunostintele, de a formula si rezolva probleme ;
- trebuinta afirmarii puternice a eului, orientata spre obtinerea unui randament scolar ridicat care sa asigure un anumit prestigiu, o anumita pozitie in cadrul grupului scolar ;
- trebuinta de afiliere, orientata spre realizari care sa-i asigure individului aprobarea din partea unor persoane (parinti profesori) sau a unui grup cu care el se identifica, in sensul dependentei fata de acestia.
Cei doi atrag atentia asupra faptului ca cei trei factori pot actiona impreuna, dar si separat ; in functie de varsta.
In perioada micii scolaritati, copii se straduiesc sa obtina rezultate bune pentru a-i multumi pe parinti si educatori.
In perioada pubertatii si adolescentei insa, trebuinta de afiliere scade in intensitate si este reorientata spre categorii de aceeasi varsta. Activitatea scolara din adolescenta are ca motivatie trebuinta afirmarii puternice a eului, care se mentine si pe parcursul activitatii profesionale.
Tipul cel mai important de motivatie a activitatii de invatare s-a dovedit a fi impulsul cognitiv, probabil datorita faptului ca el a fost legat de tendintele inascute ale omului spre curiozitate, spre a descoperi cat mai multe lucruri.
Este foarte important ca acest impuls sa se mentina si sa se dezvolte pe perioada scolaritatii intrucat constitue un factor important a trainiciei celor asimilate.


5 . Strategii de stimulare a motivatiei elevilor

Orice profesor care doreste stimularea motivatiei elevilor pentru activitatea de invatare este necesar sa-si analizeze propria motivatie si modul cum isi desfasoara activitatile de predare-invatare-evaluare.
Si asta pentru ca motivatia elevilor este influentata de nivelul competitiei profesorului, cat si de dragul lui de implicare in activitatea didactica, de entuziasmul si pasiunea cu care isi face meseria.
O activitate didactica motivata trebuie sa-i implice pe elevi in mod activ si sa le capteze interesul. Curiozitatea elevilor trebuie starnita prin elemente de noutate, prin utilizarea studiului de caz ori prin antrenarea elevilor in realizarea unor proiecte de echipa.
Pentru captarea interesului elevilor , D. Ansubel propune crearea unor conflicte cognitive, spunand ca « multe obiecte de invatamant contin paradoxuri sau opinii opuse ale savantilor, sau contradictii vizibile fata de bunul simt comun, si daca acestea sunt reliefate in fata elevului neinteresat la inceput, ii produc un puternic efect motivational propulsand procesul invatarii pana cand devin operationale ale impulsurilor relevante » (Ansubel, Robinson, 1981).
Strategii pentru captarea atentiei la predare si motivarea lor sa-si insuseasca noile cunostinte pot fi :
- inceperea predarii printr-o anecdota sau povestioara in legatura cu cele ce vor urma ;
- chestionarea elevilor in legatura cu teoria ce va fi explicata ;
- prezentarea planului cursului sub forma de intrebari ;
- organizarea cunostintelor sub forma de scheme care sa permita evidentierea legaturilor dintre concepte ;
- exemplele date sa-i intereseze pe elevi ;
- utilizarea analogiilor pentru a usura intelegerea cunostintelor noi.
Pentru ai motiva sa rezolve problemele, profesorul ii poate obisnui pe elevi sa costientizeze pasii ce-i au de urmat, dandu-le un exemplu si gandind cu voce tare.
Evaluarea la randul ei poate avea si ea efecte asupra motivatiei elevilor o reusita ai ei fiind atunci cand profesorul se centreaza mai mult pe progresul elevilor, pe recunoasterea efortului pe care l-a depus fiecare elev pentru imbunatatirea propriilor performante si nu doar sa constate nivelul cunostintelor.
Aprecierea evolutiei elevilor trebuie facuta in termeni pozitivi, deoarece dezaprobarea este mai putin eficienta in stimularea motivatiei invataturii.
De asemenea profesorul poate realiza un profil motivational al elevului, printr-o evaluare a intereselor acestuia, a atractiilor si respingerilor pentru o disciplina sau alta, a perspectivelor de viitor pe care si le-a conturat, a valorii pe care o acorda activitatii de invatare.
Rolland Viau recomanda urmatoarele strategii de interventie :
- profesorul trebuie sa-i invete pe elevi sa gandeasca pozitiv atunci cand se afla in fata unei activitati dificile (« este greu, dar sunt capabil sa reusesc ») ;
- profesorul trebuie sa-i obisnuiasca pe elevi sa-si stabileasca in mod realist standardele de reusita, sa se raporteze la reusitele lor anterioare si sa nu se compare in permanenta cu ceilalti colegi ;
- atunci cand e posibil, proesorul trebuie sa-i lase pe elevi sa-si defineasca ei insisi obiectivele invatarii ; aceste obiective este bine sa fie precise, pe termen scurt si sa tina seama de capacitatile elevilor ;
- in anumite situatii, atunci cand executa o sarcina, profesorul poate sa-i ceara elevului sa verbalizeze operatiile pe care le executa ; in felul acesta va putea lua cunostinta de procedurile care sunt bine executate, dar si de cele care mai necesita exercitii ;
- profesorul trebuie sa-l obisnuiasca pe elev sa nu se judece prea sever si sa nu se culpabilizeze atunci cand greseste.
O atentie deosebita trebuie acordata elevilor slabi si nemotivati, incurajandu-i sa lucreze.
Fata de acestia, profesorul ar trebui sa adopte urmatoarele comportamente :
- sa-si exprime increderea in capacitatea lor de a reusi ;
- sa se acorde aceeasi atentie ca si elevilor buni ;
- sa evite crearea de situatii competitive in care ei nu pot decat sa piarda ;
- sa nu le faca observatii in fata colegilor ;
- sa evite a-si exprima dispretul atunci cand ei esueaza ;
- sa manifeste interes pentru reusitele lor.
In concluzie, problemele de motivatie ale elevilor fiind extrem de diverse, interventia profesorului nu se poate baza pe retete ci trebuie adaptata la fiecare situatie in parte.

Viitorul familiei romanesti

Anumite studii par sa sustină ideea ca asistăm nu numai la sfârşitul familiei asa cum o stim , ci şi la ,,sfarşitul lumii pe care o cunoastem”(„The End of.the World as We KnowIt”-Waters , 1995), la începutul unui haos în care totul se schimbă mult prea repede pentru a putea ţine pasul . Sunt insă şi studii care atestă faptul că familia rămâne pentru majoritatea indivizilor domeniul care le oferă cea mai mare satisfacţie , cel care are cea mai mare importantă în viaţa lor .
Important este să se conştientizeze care sunt greşelile majore care duc la disoluţia familiilor , să se inteleagă unde se greşeste în creşterea si educaţia copiilor , care-i rolul societăţii in menţinerea acestor aspecte . Familia şi societatea trebuie să aibă o mai bună colaborare , să se sprijine reciproc , pentru că dacă treburile merg bine în familie vor merge şi în societate . Una fără alta nu poate să evolueze .
În condiţiile vieţii de astăzi mulţi analişti au tendinţa de a vedea schimbare peste tot , exagerând şi în privinţa fenomenelor de eroziune a familiei .Multe din schimbările constatate se datorează în mare parte dezbaterilor numeroase pe această temă , având loc un proces de tipul celui descris de Thomas:,,o situatie definită drept reală devine reală prin consecinţele ei ”.
In aceste conditii mi-am pus problema : familia romaneasca are un viitor ?
Raspunsul a venit fara sa fiu nevoita sa fac prea multe investigatii . Evenimentele la care am asistat in ultimele saptamani m-au facut sa sper intr-un viitor al familiei romanesti . Faptul ca multi tineri si-au propus sa se casatoreasca , faptul ca reusesc sa treaca peste toate obstacolele si lupta sa fie impreuna , faptul ca reusesc sa comunice , chiar daca uneori se mai si poticnesc , imi dovedeste ca nu poate fi vorba de sfarsitul familiei asa cum o prevesteau unii .
Am urmarit astazi cu cata emotie o buna prietena si sotul ei au spus da in fata ofiterului starii civile ... am vazut bucuria de pe fetele zecilor de cupluri care au venit sa le ureze ,,casa de piatra" si m-am bucurat ca revenim la normalitate , ca incepe sa se afirme o atitudine pozitiva fata de familie.
Prin urmare, natiunea romana va avea un viitor .

Intuitia

Psiholog consilier Familie-Cuplu , NICULINA CIUPERCA
Cabinet individual de psihologie, Bucuresti, cartier Crangasi,Str. Ceahlaul 22 Bloc 104,ap.5. Telefon 0724878966

Conform ,,Dictionarului de psihologie” al lui P.P.Neveanu,intuitia este ,,cunoastere perceptiva nemijlocita de rationament (in masura in care este posibila disjunctia intre perceptie si gandire). Ea mai poate fi ,,descoperire brusca a unei solutii fara constiinta modului de descoperire,care are loc fie la primul contact cu problema,fie dupa o perioada de efort fara succes urmata de pauza (asa numita inspiratie).
Potrivit primei acceptii,intuitia este caracteristica atat pentru al doilea stadiu ontogenetic al dezvoltarii intelectuale (2-6 ani) ,dar se manifesta si la adult .In cazul al doilea ,intuitia cognitiva se manifesta la toti indivizii,dar la grade diferite fiind determinata de factori constitutionali si de mediu (Jung-1921) .In privinta relatiei cu gradul de dezvoltare a gandirii abstracte exista ipoteze contradictorii .Astfel unele ipoteze sustin ca intuitia involueaza pe masura dezvoltarii logicii si a civilizarii mediului in care traieste individul (Bergson-1911,Jung-1921) ,pe cand altele vor sa convinga pe baza datelor experimentale,ca exista o stransa legatura intre intuitia cognitiva si gandirea abstacta (Vernon-1933,Westcott-1968,Masher si Hansby-1960).
In viziunea lui Spinoza,Bergson, Jung ,Poincare ,Rignano , Hadamard si G.Polya ,cunostinta obtinuta prin intuitia cognitiva este de obicei o idee scurta,insotita de sentimentul evidentei ,al certitudinii subiective si al armoniei cu celelalte cunostinte.
In 1898 H.Poincare sustinea ca intuitia cognitiva are la baza activitatea inconstienta a carei directie este imprimata de analiza constienta.Durata si efectele analizei constiente,depind de inteligenta,de caracteristici ale afectivitatii si motivatiei ,de dificultatea problemei si de dispozitia cerebrala .Este stiut ca oboseala nu este propice intuitiei.
Intuitia nu i-a lasat indiferenti pe Guilford si Bruner care au ajuns la concluzia ca starea psihologica favorabila aparitiei in constiinta a rezultatelor explorarii inconstiente intretinute de dorinta de rezolvare ,este caracterizata de sentimentul identificarii de probleme ,abandonarea unor restrictii logice,efervescenta gandirii si afectivitatii in anumite limite.In intuitia cognitiva,la primul contact cu problema aceste conditii se creeaza in situatii premergatoare receptionarii problemei.Factorii externi o influenteaza in masura in care contribuie la crearea confortului psihic.Ei variaza de la individ la individ.
Intuitia cognitiva se dezvolta odata cu cresterea experientei intr-un domeniu,dar numai la indivizi cu anumite trasaturi de personalitate,personalitatea subiectului intuitiv distingandu-se prin:independenta,nonconformism,comoditate fantezie inclinatie spre speculatie,pasiune pentru un domeniu ,multilateralitate,incredere in sine atitudine relaxata fata de problema,posibilitati mai reduse de verbalizare.
Nu exista un consens in privinta trasaturilor morale ale subiectilor intuitivi .Astfel, dupa Jung intuitia poate fi:a) intuitie subiectiva (perceperea propriilor stari psihologice inconstiente) si obiectiva (cunoasterea obiectelor externe pe baza unor perceptii subliminale ;intuitie abstracta (surprinderea inconstienta a unei legaturi abstracte,precedata de de tatonari) si concreta(solutie sugerata de elemente perceptive, care se ciocnesc intamplator cu o directie a gandirii ,adesea destul de vaga ).
In viziunea unui matematician-informatician Adela Vasiloi intuitia este,,o functie de intelect si informare” careia daca i s-ar da o forma matematica ,,,ar trebui sa punem intre aceste doua valori semnul inmultirii-intuitia ar fi produsul intelectului si gradului de informare.Este nevoie de o anumita corelatie intre intelect si gradul de informare al acestuia,dar foarte important,decisiv chiar,este si caracterul acestei informatii.O anumita persoana poate avea o intuitie foarte buna intr-un domeniu care-i este familiar.Gradul de informare poate compensa intr-o masura oarecare insuficienta intelectuala si invers-un intelect stralucit intuieste adevarul cu mult mai repede,dispunand de o informatie mai restransa.Pentru ceilalti,asemenea concluzii premature sunt aproape un miracol,o previziune.
Pentru persoana care a intuit un adevar,nu este o prezicere,ci o concluzie,punctele de reper necesare fiind concluziile intermediare,pe care a reusit sa le faca in baza informatiei avute.Desi calea poate sa nu fie pavata pana la capat,avand,eventual si goluri informationale,intelectul reuseste sa umple golurile cu ajutorul imaginatiei.Directia de miscare fiind determinata,se poate vedea si obiectul din capatul acestui vector cognitiv.
Multe domenii de activitate umana sunt atat de complexe,exista atatea goluri informationale si marimi necunoscute,incat gandirea logica este mereu insotita de intuitie.In comert sau in politica,spre exemplu,intuitia are o importanta foarte mare,dar nici informarea nu joaca un rol secundar,marind cu mult sansele de izbanda.
De-a lungul istoriei au fost cazuri concrete de intuitie extraordinara. Este arhicunoscut cazul Janne D’Arc.Este incontestabil ,ca aceasta fetita de 18 ani a avut o intuitie exceptionala .Aceasta taranca franceza cunostea foarte bine starea de spirit a taranilor francezi ,gradul de credibilitate pe care il avea in randurile lor religia,aspiratiile lor spre razbunare si eliberare de sub jugul englez,credinta lor nestramutata intr-un miracol care i-ar salva.Ea insasi era ca ei,nutrea aceleasi sperante si iluzii.In plus,Janne avea o fire romantica si exaltata,aflandu-se la varsta cand aceste calitati se manifesta in mod abuziv.Forta sa de convingere era un produs al naturii sale neordinare,in care intelectul stralucit se imbina cu imaginatia si energia efervescenta.Concluziile si previziunile sale capatau imagini concrete,colorate de firea ei romantica si religioasa in cele mai vii culori.Cand Janne isi visa concluziile in imagini concrete si precise ,stiind exact ce are de facut ,ea nu spunea ,,am visat”,ci ,,am avut o viziune “,avand ea insasi credinta nestramutata in justetea acestei afirmatii.In felul acesta,adolescenta de 18 ani Janne D’Arc a pus stapanire pe sufletele taranilor francezi ,care au acceptat-o si au declarat-o sfanta(cu mult inaintea Bisericii catolice),ridicandu-se la lupta de eliberare nationala.Intuitia sa extraordinara a dat gres o singura data-greseala fatala pentru care Janne a platit cu viata.
Uneori metoda de gandire si consecventa este schimbata prin alta,care ne poate oferi o largire brusca a orizontului.Aceasta este intuitia .Spre deosebire de gandirea logica,care poate inainta doar pas cu pas,concluzie dupa concluzie,intuitia poate lega traiectoria punctata a caii care duce spre un adevar printr-o linie imaginara,prelungind-o pana la scopul dorit.Gandirea logica este pentru noi un proces pe deplin constientizat-el se desfasoara in constiinta noastra ,noi il urmarim pas cu pas,de aceea el nu produce asupra noastra impresia unui miracol.
Intuitia,ca fenomen produce asupra noastra impresia unui miracol.Faptul ca mecanismul acesteia ramane ascuns de propria noastra constiinta,ne face sa ne miram chiar si de propriile noastre revelatii,pe care nu le putem constientiza in deplina masura .
In organismul omenesc,au loc o sumedenie de procese care nu sunt urmarite nemijlocit de constiinta ,au loc independent de ea si nici nu i se supun .Ni se intampla uneori sa auzim o voce interioara care ne spune ca totul este in ordine sau dimpotriva, care ne avertizeaza asupra unui pericol.
Sunt situatii cand o anumita cunostinta iti propune o afacere care pare profitabila si sigura.Cand te-ai hotarat sa accepti oferta, prietena cea mai buna te avertizeaza ca are impresia ca ceva nu-i in regula .O asculti,iar ulteror ii multumesti ca a avut dreptate.Nu intelegi cum de ea si-a dat seama si te gandesti ca poate are capacitati paranormale.Nu,nu este magie,nici un privilegiu al unor alesi ai sortii.Este vorba doar despre intuitie.Ceea ce traim ca pe o senzatie inexplicabila legata de o persoana sau de o situatie ,se poate dovedi adevarata,desi nu se bazeaza pe vreun rationament .
Multe dintre persoanele care au succes in viata recunosc ca se bazeaza mult pe intuitie in hotararile lor.De multe ori insa ignoram ceea ce ne spune intuitia deoarece contrazice o aparenta placuta.Atunci cand intuitia vine in contradictie cu iluziile noastre avem tentatia sa credem ca intuitia nu este decat un sentiment pripit .Este important sa putem distinge intuitia de primul impuls sau de o judecata pripita.
Nu putem asculta orbeste de propria intuitie ,logica singura nu face fata tuturor situatiilor.Ideal ar fi sa se combine intuitia cu rationamentul si experienta,pentru a fi siguri de corectitudinea deciziilor luate.
De obicei se spune ca femeile au o intuitie foarte dezvoltata.dar un studiu de psihologie realizat pe un lot de 15000 de subiecti ,pusi sa identifice sinceritatea sau falsitatea zambetelor unor persoane fotografiate,au ajuns la concluzia surprinzatoare ca,, intuitia feminina” este doar un mit.
In cadrul cercetarii realizate de specialistii de la Universitatea Hertfordshire,Marea Britanie,barbatii au reusit sa distinga zambetul adevarat de cel fals intr-o proportie usor mai mare decat femeile.Participantilor li s-au aratat 10 perechi de fotografii ale unor fete zambitoare.Fiecare pereche de zambete infatisa unul autentic,altul prefacut.Barbatii au reusit sa identifice corect 72% din zambete,depasind femeile cu un procent.Intr-o a doua etapa ,subiectii au fost pusi sa aprecieze autenticitatea unui zambet doar la persoane de sex opus,proba la care barbatii au dat raspunsul corect in 76% din cazuri,cu 9% mai mult decat femeile(Evenimentul zilei-13 Aprile 2005)


Celor care vor sa faca cercetare pe cont propriu , le pun la dispozitie un chestionar construit de mine . Veti vedea ca rezultatul cercetarii va va ajuta sa aprofundati o serie de cunostinte, peste care poate ati trecut cu usurinta .

1.Daca stau de vorba cu cineva intuiesc de la inceput ce vrea sa-mi spuna
Da Nu

2.Mi se intampla sa visez evenimente care se petrec mai tarziu
Da Nu

3.Simt totdeauna cand membrii familiei mele au probleme
Da Nu

4.Intuiesc ce–si doresc prietenii mei
Da Nu


5.Presimt cand am musafiri
Da Nu

6.Mi-ar placea sa stiu daca se devalorizeaza moneda nationala sa pot lua masuri
din timp
Da Nu

7.Fac totul calculat,convins ca asa preintampin orice anomalie care s-ar ivi
Da Nu

8.Sunt convins ca voi ajunge acolo unde mi-am propus daca muncesc serios
Da Nu


9.Viitorul nu ma ingrijoreaza pentru ca sunt convins ca merg pe un drum bun
Da Nu


10 .Nu incep o activitate care am impresia ca e sortita esecului
Da Nu

11.Nu ma duc la un examen insuficient pregatit
Da Nu

12.Nu cumpar actiuni la firme nerentabile
Da Nu

13.Consider ca sistemele de asigurare nu sunt o idee buna
Da Nu


14.Ori de cate ori cineva ma lauda,am impresia ca vrea ceva de la mine
Da Nu


15.Nu dramatizez esecurile pentru ca sunt convins ca ce va urma se cladeste pe invatatura lasata de acestea
Da Nu

16.Daca nu mi-am realizat un vis consider ca inca nu a venit momentul potrivit pentru acest lucru
Da Nu

17.Sunt epuizat pentru ca n-am realizat cat efort necesita aceasta activitate
Da Nu

18.Partenerul s-a suparat pentru ca n-am reusit sa ajung la timp
Da Nu

.19. Am lasat fereastra deschisa pentru ca nu am stiut ca va ploua
Da Nu

20.Uneori ma trec fiori fara un motiv aparent
Da Nu

21.Consider ca am capacitati si aptitudini superioare
Da Nu


22.Indiferent ce spun altii cand iau o hotarare o duc pana la capat totdeauna
Da Nu


Informatiile solicitate mai jos, intentionat nu permit identificarea persoanelor intervievate ,ci doar prelucrarea statistica a raspunsurilor in cadrul unui proiect aplicativ de semestru avand ca tematica cercetarea unei trasaturi de personalitate:Intuitia

1.Sexul :a) Masculin
b) Feminin

2.Varsta ________(ani impliniti)

3.Studiile(ultimul nivel de invatamant absolvit)

Rolul eticii protestante in formarea spiritului capitalismului

Max Weber, unul dintre marii ganditori contemporani,considerat de unii exegeti chiar cel mai mare sociolog al tuturor timpurilor a ramas celebru pentru studiul sau,,Etica protestanta si spiritul capitalismului “in care a analizat profund rolul pe care intelegerea modalitatii de mantuire il poate avea asupra destinului unei epoci istorice.
In acest studiu Weber demonstreaza felul in care biserica protestanta, inaintea celorlalte biserici traditionale ,a conciliat principiile dogmei crestine cu acumularea bogatiei. Etica protestanta a insemnat pentru evolutia capitalismului cel putin tot atat cat a insemnat tiparul,inovatie care a produs schimbari sociale fara precedent. Cele doua principii-cel al actiunii rationale si cel al democratiei exprimate prin libertate, egalitate, fraternitate au rodit pe continentul european.
Inovatiile aduse de biserica protestanta (bogatia ca har de la Dumnezeu si accesul marginalilor la competitia sociala) au oferit legitimitate eticii principiilor iluministe.
Dar , teoria dezvoltata de Max Weber trebuie perceputa –asa cum a dorit autorul ei- ca o teorie de explicatie regionala si istorica . Ea nu poate fi un model explicativ general si nu se poate contrapune altor teorii privind geneza capitalismului (ex: cea marxista) pentru ca atunci i s-ar atribui autorului o exagerare si chiar o eroare ,ceea ce n-a fost in intentia acestuia.
Capitalismul , ca tip de organizare economica a condus la o dezvoltare fara precedent a societatilor, ajungand sa fie considerat drept singura cale rationala de dezvoltare moderna .Weber cauta sa explice in lucrarea sa de ce capitalismul a aparut intr-o anumita parte a lumii, de ce a reusit numai in anumite societati si in altele nu. Pentru a demonstra acest lucru , procedeaza la o analiza comparativa a doctrinelor teologice dominante in perioada capitalismului timpuriu, analiza ce il conduce la concluzia ca exista o legatura puternica intre modelele comportamentale ,conceptele eticii seculare si doctrinele religioase ale protestantismului. Weber afirma ca doctrinele protestante contin incurajari ale noului tip de comportament economic in special in doctrina predestinarii.
Protestantismul marcheaza o diferentiere evidenta in raport cu catolicismul si ortodoximul.
Spre deosebire de catolicism si ortodoxism unde Dumnezeu este bun si indurator , iar gradul de a fi ales sau dominat depinde in mare masura de comportamentul indivizilor, de gradul in care acestia respecta poruncile divine , in gratia divina putand intra si dupa ce si-a recunoscut pacatele si se conduce in continuare dupa preceptele divine, protestantismul induce o conceptie noua asupra predestinarii.
Calvinistii,protestanti care isi bazeaza credinta pe ideile lui John Calvin,cred in predestinare,actul prin care Dumnezeu predestineaza ca anumite suflete vor fi osandite si altele vor fi mantuite,si nimic din ceea ce pot face ei in aceasta lume nu poate influenta decizia lui Dumnezeu. Sarcina calvinistilor in aceasta lume este sa fie ascetici( sa se abtina de la placerile lumesti si sa lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru ei , acumularea averii nu este un pacat, ci dimpotriva este socotit ca un har dat de Dumnezeu. Averea celui care munceste este pusa in slujba comunitatii in care traieste.Dumnezeu nu-i iubeste numai pe cei care isi parasesc averile si se izoleaza de comunitate mergand in pustiu in cautarea lui,ci ii iubeste si pe aceia care raman in mijlocul oamenilor si produc bogatie. Bogatia acestora lucreaza pentru comunitate,fie direct ,ca un bun de consum de care se bucura toti cei care il cumpara sau prin impozitele catre bugetul public din care se fac redistribuirile in folosul tuturor, fie indirect, prin investitiile pe care le face cel care aduna averea,investitii care genereaza locuri de munca,deci asigura existenta decenta a multor oameni, sau prin acumularile de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alti investitori care multiplica bogatia comunitara.Aceasta spirala a bogatiei nu ar fi posibila fara acei oameni care la inceput dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate in urmarirea telurilor propuse si o pricepere deosebita pentru administrarea resurselor umane,financiare sau naturale, intr-un mod cat mai ingenios cu putinta. De fapt, prin aceasta pricepere in inmultirea banilor cu ajutorul unor idei ingenioase care nu stau la indemana oricui este tradus harul daruit de Dumnezeu bunului crestin.
Doctrina protestanta a predestinarii produce pentru inceput o stare de inconfort psihic. Si asta pentru ca individul traieste o stare dramatica,de permanenta incertitudine intrucat nu mai poate coopera cu Dumnezeu la faurirea propriului destin.
Conform doctrinei elaborate de Calvin unii oameni sunt alesi , iar altii sunt damnati, dar nu se stie cum a luat Dumnezeu aceasta decizie, pentru ca daca am aplica principiile justitiei pamantesti la hotararile divine am da dovada de lipsa de credinta.
Omul se simte neputincios pentru ca Biserica,preotul sacramentele nu-l pot ajuta.Nici Dumnezeu nu poate interveni pentru ca ar insemna nerecunoasterea deciziilor sale originare.Omul trebuie sa se comporte ca si cum ar fi ales si sa repinga orice indoiala ca pe o tentatie a diavolului, avand ca solutie ducerea unei vieti ascetice. In acest comandament al eticii protestante,Weber identifica ,,legatura dintre calvinism si spiritul capitalismului”
Doctrina predestinarii si alte doctrine teologice conexe incurajeaza viata activa,munca.
Munca desfasurata conform comandamentelor lui Dumnezeu este singurul mijloc de a obtine certitudinea asupra gratiei divine. Comportamentele intreprinzatorilor protestanti din secolele al XVI-lea si al XVII-lea sunt o reflectare a acestui principiu etic dedus din doctrinele religioase.Munca permanenta ,pietatea,simplitatea si autocontrolul in toate actiunile sunt trasaturi care se generalizeaza rapid pe masura statornicirii protestantismului.
Doctrinele teologice si scrierile pastorale din codul protestantismului contin in mod intrinsec ideile incurajarii planificarii si urmaririi permanente a castigului economic .Protestatismului ca miscare religioasa a influentat dezvoltarea culturii materiale si a imprimat o tendinta generala a activitatilor oamenilor. Impulsurile psihologicce care-si au originea in credintele si practicile religioase au dat un sens vietii cotidiene a oamenilor si i-au determinat sa adere la acest sens .
Weber nu a analizat ideile religioase ci modul in care doctrinele Reformei si morala puritanilor au devenit un mod de viata pentru un intreg grup de oameni.Facand o analiza a comunitatilor sectare, a observat ca membrii acestora isi dezvolta un puternic sentiment de solidaritate pe baza credintelor comune si a convingerii ca ei sunt cei alesi de Dumnezeu sa stabileasca o aristocratie spirituala separata de restul lumii. Membrii sectelor trebuie sa probeze in permanenta ca detin calitatile pentru care au fost admisi, atat in fata celorlalti cat si fata de ei insisi.
In conceptia lui Weber,etica protestanta a fost unul din multele fenomene care au condus la cresterea rationalismului in diverse aspecte ale vietii sociale.
Rationalismul care s-a manifestat indeosebi in civilizatia vestica este corelat cu dezvoltarea capitalismului. El a fost folosit in Vest in cunoasterea si observatia stiintifica in utilizarea metodelor experimentale in analiza istorica in jurisprudenta ,in organizarea administratiei si a activitatilor economice Sistematizarea rationala a occidentului care l-a propulsat inaintea Orientului a avut ca suport si ideile religioase si chiar anumite aspecte ale culturii moderne au fost determinate de forte religioase. Intre protestantism si capitalism este o legatura incidentala si nu o dependenta cauzala absoluta.
Mai exista in etica protestanta o idee revolutionara ; aceea ca marginalii dintr-o comunitate devin foarte ambitiosi-si de cele mai multe ori si eficienti-tocmai datorita statutului lor de marginali. Acestia intra in competitie cu cei care au resurse si inventeaza solutii ingenioase pentru situatii imposibile. Prin aceasta ideee,etica protestanta inoveaza si in domeniul democratiei,legitimand marginalii sa ia loc in competitia sociala fara complexe, chiar cu un fel de orgoliu al marginalului.
Eficienta actiunii rationale si spiritul democratic vor fi cuvintele de ordine ale secolelor al-XIX-lea si alXX_lea.
Este interesant cum Weber se apleaca asupra statisticilor ocupationale ale tarilor cu compozitia reliogioasa mixta si cerceteaza cu minutiozitate proportiile, ajungand la concluzia ,, ca oamenii de afaceri si detinatorii de capital, ca si lucratorii calificati de nivel mai inalt si intr-o masura chiar mai mare ,personalul intreprinderilor moderne instruit in domeniul tehnic si comercial sunt protestanti in proportie covarsitoare”(Etica protestanta-pag 31).
Cercetand faptul ca unele parti din vechiul Imperiu cele mai dezvoltate economic si cele mai favorizate prin resursele naturale au trecut la protestantism in sec al XVI-lea,Weber se intreaba ,,de ce tinuturile cu cea mai mare dezvoltare economica au fost ,in acelasi timp, extrem de favorabile unei revolutii in sanul Bisericii”.
Reforma a insemnat de fapt eliminarea controlului unei Biserici cu al alteia , mai toleranta.Diferente intre protestanti si catolici existau si din punct de vedere al educatiei superioare oferite copiilor lor,interesul mai scazut al catolicilor pentru studii tehnice si ocupatii industriale si comerciale si in general pentru afacerile specifice clasei mijlocii, fata de cel al protestantilor.
Catolicii preferau gimnaziile umaniste,din randurile lor fiind putini antreprenori capitalisti si aveau o proportie mai scazuta chiar in randurile muncitorilor calificati din industria moderna. Dintre muncitorii experimentati , catolicii au o inclinatie mai puternica de a ramane la mestesugurile lor, in timp ce protestantii sunt atrasi in numar mai mare spre fabrici unde ocupa nivelurile superioare ca lucratori calificati sau ocupa locuri in administratie.
Weber explica alegerea ocupatiei ca fiind determinata de tipul de educatie favorizat de atmosfera religioasa a comunitatii de bastina si a casei parintesti.
Judecand ambele religii la nivelul popular,protestantii critica idealurile ascetice ale modului de viata catolic,in timp ce catolicii raspund cu acuzatia ca materialismul rezulta din secularizarea tuturor idealurilor infaptuita de protestantism.
Atitudinile lor sunt diferite fata de viata economica ,,catolicul e mai linistit ,avand intr-o masura mai mica impulsul de a dobandi :el prefera o viata cat se poate de sigura,chiar si cu un venit mai mic ,decat o viata plina de riscuri si emotii, chiar daca i-ar putea aduce sansa de a obtine onoruri si bogatie”… ,,protestantul prefera sa manance bine,iar catolicul –sa doarma netulburat”.
In studiul intreprins de Weber se foloseste,,o expresie oarecum pretentioasa” –asa cum sustine autorul insusi-pe care o denumeste ,,spiritul capitalismului”. Aceasta nu poate fi ,,decat o individualitate istorica, adica un complex de evenimente asociate intr-o realitate istorica pe care le unim intr-un tot conceptual , tinand seama de semnificatia lor culturala” (Etica protestanta pag 41)
,,Spiritul capitalismului “ este un ,,fenomen semnificativ prin individualitatea sa unica” care ,,nu poate fi definit potrivit formulei genus proximum,differentia specifica” pentru ca ,,trebuie sa fie alcatuit treptat din partile individuale extrase din realitatea istorica”
Pentru a evidentia ,,Spiritul capitalismului”Weber se foloseste de unele fraze apartinand lui Benjamin Franklin,aceleasi fraze folosite si de Ferdinand Kurnberger in ,,Tablou al culturii americane”.
Frazele reprezinta profesiunea de credinta a unui yankeu si se pot rezuma astfel; ,,timpul inseamna bani”….,,creditul inseamna bani”...,, banii au o natura prolifica,generatoare”…. ,,bunul platnic e stapan peste punga altuia”…,, din sase lire pe an ai putea trage foloase ca de pe urma a o suta de lire daca esti un om de o prudenta si cinste bine cunoscute”……etc.
Weber subliniaza faptul ca toate atitudinile morale ale lui Franklin sunt impregnate de utilitarism. Onestitatea e utila deoarece asigura credit; la fel sunt punctualitatea ,harnicia cumpatarea si acesta este motivul pentru care reprezinta virtuti.(numai in masura care sunt utile individului)
In conceptia lui Franklin castigarea de bani in cadrul ordinii economice moderne, daca se face legal este rezultatul si expresia virtutii si perfectionarii unei vocatii.
Idea datoriei cuiva de a-si urma vocatia este trasatura cea mai caracteristica a eticii sociale a culturii capitaliste, chiar baza fundamentala a acesteia.Capitalismul din zilele noastre educa si selecteaza subiecti economici de care are nevoie printr-un proces de supravietuire economica a celor mai potriviti.
Spiritul capitalismului a intampinat o impotrivire din partea traditionalistilor, care voiau sa traiasca asa cum erau obisnuiti, sa castige cat le era necesar.Cei care au castigat erau oameni crescuti la scoala grea a vietii , calculati si indrazneti temperati si vrednici de incredere, iscusiti si cu totul devotati afacerilor lor , cu opinii si principii strict burgheze.
Munca lor de-o viata era atat timp cat ramaneau atasati de traditia bisericii, in cel mai bun caz ceva indiferent din punct de vedere moral.
La moartea bogatasilor, sume considerabile se indreptau spre institutiile religioase pentru rascumpararea pacatelor. Chiar si scepticii si oamenii indiferenti fata de biserica se reconciliau cu ea prin daruri, deoarece doreau sa-si asigure viata de apoi , pentru ca o supunere din afara la poruncile bisericii era insuficienta pentru a asigura mantuirea.
Analizelor lui Weber continua pana in zilele noastre cand capitalismul ,,nu mai are nevoie de sprijinul vreunor forte religioase si simte ca incercarile religiei de a influenta viata economica in masura in care acestea mai pot fi resimtite ,sunt o imixtiune la fel de nejustificata ca si reglementarea impusa de stat”.
Opiniile si atitudinile oamenilor sunt determinate de acum de interesele comerciale si sociale. Ei trebuie sa-si adapteze modul de viata la conditiile succesului capitalist , pentru ca astfel ,,se scufunda “.
Un element al analizei lui Weber il constituie si termenul german Beruf care a intrat in vorbirea de zi cu zi a tuturor popoarelor protestante sugerand o conceptie religioasa ,aceea a unei misiuni trasate de Dumnezeu.Valorizarea indeplinirii datoriei in treburile pamantesti era forma cea mai inalta pe care o putea lua activitatea morala a individului.
Acest lucru a conferit activitatii lumesti o semnificatie religioasa si a creat prima data conceptul de vocatie in acest sens. Conceptia asupra vocatiei aduce la lumina dogma centrala a tuturor cultelor protestante ,,singurul mod de a trai acceptabil pentru Dumnezeu nu consta in transcederea moralitatii lumesti in ascentismul monastic ,ci in indeplinirea obligatiilor impuse individului de pozitia sa in lume”.
Aceasta conceptie a fost dezvoltata de Luther in viziunea caruia renuntarea la indatoririle de pe lumea aceasta este produsul egoismului ,reprezentand o retragere din fata obligatiilor temporale.In conceptia lui munca in numele unei vocatii este expresia deplina a dragostei fratesti , iar indeplinirea indatoririlor pamantesti este in toate imprejurarile singurul mod de atrai acceptabil pentru Dumnezeu.. La Luther, conceptul de profesiune a ramas traditionalist, profesiunea fiind ceva ce omul trebuie sa accepte ca un dat divin ,la care trebuie sa se adapteze.
In evolutia sa ulterioara indatoririle lumesti nu mai erau subordonate celor ascetice, si predicau obedienta fata de autoritate si acceptarea lucrurilor asa cum sunt.
Cercetand relatiile dintre vechea etica protestanta si spiritul capitalismului, in operele lui Calvin,ale calvinismului si ale celorlalte secte puritane Weber nu poate demonstra insa ca vreunul dintre fondatorii sau reprezentantii acestor miscari religioase a intentionat sa promoveze spiritul capitalismului ca fiind telul muncii sale de- o viata , sau ca urmarirea bunurilor pamantesti, conceputa ca un scop in sine avea pentru vreunul dintre ei o valoare etica pozitiva.
Si asta pentru ca, mantuirea sufletului si doar aceasta , era centrul vietii si stradaniilor lor, iar idealurile lor etice si rezultatele practice ale doctrinelor lor se bazau cu toatele doar pe ea si erau consecintele unor motive pur religioase.
De aceea in mare masura consecintele Reformei au fost rezultate neprevazute si chiar nedorite ale eforturilor reformatorilor.
Dupa analiza celor patru forme principale de protestantism ascetic ( calvinismul , pietismul,metodismul si sectele baptiste),Weber cauta sa explice conexiunea dintre ideile religioase fundamentale ale protestantismului ascetic si maximele sale pentru conduita economica de zi cu zi”.
Pentru acest lucru cerceteaza scrierile care au derivat din practica pastorala pentru ca este convins ca fortele religioase din epoca respectiva reprezinta influente decisive pentru formarea caracterului national.
Si pentru ca latura puritanismului englez care a derivat din calvinism ofera baza religioasa cea mai consistenta a ideii de vocatie Weber analizeaza scrierile lui Richard Bahter in a carui opera ,,odihna vesnica a sfintilor are loc pe lumea cealalta” pentru ca ,,pe pamant omul trebuie, pentru a fi sigur de starea sa de gratie sa implineasca faptele celui care l-a trimis atat timp cat este inca ziua” ,,Nu timpul liber si bucuriile vietii ci doar activitatea slujeste la sporirea gloriei lui Dumnezeu , in conformitate cu manifestarile limpezi ale vointei lui “
Munca este pe de o parte o tehnica ascetica ingaduita, asa cum a fost dintotdeauna in Biserica Occidentala, iar apararea specifica impotriva tuturor acelor tentatii pe care puritanismul le-a reunit sub numele de viata in necuratie a detinut un rol important. Relatia sexuala este ingaduita chiar in cadrul casatoriei, numai ca un mijloc voit de Dumnezeu pentru sporirea gloriei sale , potrivit poruncii,,Cresteti si va inmultiti”
Munca in conceptia lui Richard Bahter a ajuns sa fie considerata in sine scopul vietii, randuita ca atare de catre Dumnezeu .
La Toma din Aquino munca este,, naturali ratiune ,necesara pentru intretinerea individului si comunitatii, dar in cazul lui unde scopul este indeplinit ,preceptul inceteaza sa mai aiba vreun inteles, iar in plus, aceste se aplica doar speciei, nu fiecarui individ.
In viziunea lui ,Imparatia lui Dumnezeu dobandeste preeminenta fata de porunca in sensul ei literal ,cea mai inalta forma de productivitate monahala consta in sporirea,,Thesaurus ecclesiae”prin rugaciune si cant.
Baxter insa sustine ca averea nu scuteste pe nimeni de respectarea ei neconditionata.( Nici chiar bogatasii nu vor manca daca nu muncesc), caci si ei trebuie sa asculte porunca lui Dumnezeu .
Pentru Luther , diferentierea oamenilor in clase si ocupatii era un rezultat direct al vointei divine ,iar perseverenta individului in locul si limitele pe care i le atribuie Dumnezeu era o indatorire religioasa.
Vocatia insa este cea mai bine reliefata de Baxter care sustine ca ,,in afara unei vocatii bine reliefate,implinirile uni om sunt doar intamplatoare si neregulate ,iar el petrece mai mult timp in tradavie decat la munca “.
Interesanta este si etica quakerilor caresustin ca viata unei persoane in profesia sa este un exercitiu de virtute ascetica .Dumnezeu nu cere munca in sine ci munca rationala intr-o profesie,daca e necesar pentru binele comun sau al persoanei respective,o persoana poate combina mai multe profesii sau isi poate schimba profesia daca doreste sa-si urmeze o vocatie mai placuta lui Dumnezeu.
Tot Dumnezeu este acela care-i arata persoanei sansa obtinerii unui profit,acesta avand datoria sa o fructifice fara un scop anume.
Din punct de vedere etic averea este maligna numai in masura in care reprezinta o tentatie spre trandavie si bucuriile pacatoase ale vietii,dobandirea ei fiind rea numai cand se face cu scopul de a trai mai tarziu fericit si fara griji.
Evidentierea importantei ascetice a unei profesiuni stabile a oferit o justificare etica pentru diviziunea specializata,moderna a muncii ,iar interpretarea providentiala a obtinerii de profit justifica activitatile omului de afaceri. Chiar si sportul era acceptat numai daca slujea unui scop rational iar teatrul era considerat,,vorbarie goala,faptele si gesturile superflue si ostentative”
Era condamnata necinstea si lacomia impulsiva,obtinerea bogatiei ca rod al muncii insa era un semn al binecuvantarii lui Dumnezeu.Era deasemenea incurajata investirea productiva a capitalului iar etica medievala incuraja cersitul,chiar il glorifica,pentu ca in viziunea ei cersetorii ofereau persoanelor instarite posibilitatea de–a face fapte bune .
In concluzie,unul din elementele fundamentale ale spiritului capitalismului modern,conduita rationala pe baza ideii de profesiune s-a nascut din spiritul ascetismului crestin.
“

Metoda si regulile metodei in investigatia sociologica

Emile Durkheim (1858-1917), unul dintre principalii fondatori ai sociologiei stiintifice moderne, preocupat ca si predecesorii sai de ameliorarea starii sociale, de realizarea ordinii si consensului social are meritul deosebit de a-i fi dat acesteia “mai multa rigoare si un statut academic si universitar recunoscut” (Ioan Mihailescu – pag. 16 Sociologie Generala – Editura Polirom).
Autorul care sustinea ca faptele sociale trebuiesc tratate ca “lucruri” (exterioare individului si impunandu-i-se acestuia in mod constrangator) si nu concepea explicarea socialului decat prin social ne-a lasat prin lucrarea “Regulile metodei sociologice” prima fundamentare riguroasa a metodologiei-sociologiei.
Argumentand necesitatea inlaturarii din stiinta a prenotiunilor, propunand critarii de distingere a normalului de patologic in viata sociala, stabilind regulile analizei tipologice, fundamentand explicatia sociologica determinista si prescriind regulile analizei comparative, lucrarea lui Durkheim constitue si astazi o excelenta introducere in metodologia sociologica.
Ghidandu-se dupa principiul “Studiaza faptele sociale ca niste lucruri!” sociologul incearca o definire a faptului social in primul capitol din “Regulile metodei sociologice” pentru “a cauta care este metoda cea mai potrivita in studiul faptelor sociale” (pag.35).

A. Teoria faptului social


Convins ca nu tot ce se petrece in societate este si social (“Fiecare individ bea, doarme, mananca, judeca iar societatea are tot interesul ca aceste functii sa se exercite regulat”-(pag. 35 Cap. I-Regulile metodei sociologice ) intentia lui Durkheim este de a delimita clar faptele sociale de cele ce tin de domeniul biologiei si psihologiei care indeplinesc in principal functii fiziologice sau tin de domeniul vietii spirituale.
Numai asa s-ar evita confundarea domeniului sociologiei cu cel al biologiei sau psihologiei.
Teoria faptului social a starnit si interesul altor sociologi. Astfel pentru Max Weber pentru producerea fenomenelor sociale este nevoie nu numai de un conformism exterior, ci mai ales de unul interior, psihic. Pentru a diferentia faptul social de celelalte, Weber da un exemplu foarte sugestiv care consta in deschiderea umbrelelor de mai multi cetateni in timpul ploii si demonstreaza ca fiecare a actionat dupa propria trebuinta, negandindu-se la ceilalti.
Bougle si Raffault sustin ca “faptul social este inainte de orice, o comunicare a constiintelor, o actiune si reactiune a unora asupra altora” (Bougle et Raffault. Elements de Sociologie).
Altii sustin ca sociale sunt nu actiunile care se savarsesc in societate, ci “ideile” care determina aceste actiunii. Razboaiele, fenomenele economice precum si cele politice, sunt rezultate din idei si bazate pe idei.
Revolutia franceza “forma de manifestare a unei revolutii a mentalitatii franceze provocata de ganditori care au fost nemultumiti de mersul vietii sociale” (Petre Andrei – Sociologie generala – pag. 379) este un exemplu diveditor al unei actiuni al arei character depinde de idea care a determinat-o.
In viziunea lui Gabriel Tarde, fapt social este orice actiune savarsita de un individ avand drept model pe altcineva, deci este rezultatul contactului a doua sau mai multe constiinte care sunt intre ele in raport de imitatie.
Spre deosebire de Tarde, Durkheim n-a constatat influenta majora a imitatiei in nasterea faptelor colective. Ba mai mult, imitatia “nu exprima niciodata cea ce este essential si caracteristic in faptul social” “Orice fapt social este limitat”. El are “o tendinta de a se generalize, dar aceasta pentru ca este social, adica obligatoriu. Puterea lui de expansiune nu este cauza, ci consecinta caracterului sau sociologic” (Regulile metodei sociologice – pag.45).
Durkheim atribuie faptului social alte caractere si-l explica in alt mod. El caracterizeaza faptul social prin puterea de constrangere asupra individului si prin exterioritate. Unele fapte, actiuni si obligatii se impugn individului de la nastere existand inaintea lui si in afara de constiinta sa. Chiar daca individul este “in acord cu propriile sentimente” ele nu inceteaza a fi obiective, pentru ca ele au fost primite prin educatie nu au fost facute de individual insusi (Regulile metodei sociologice – pag.36).
Limba, portul, familia, legile juridice, credintele si practicile religioase, existe in afara constiintelor individuale. El nu li se poate sustrage daca vrea sa traiasca in societate. Pe langa faptul ca sunt exterioare individului aceste tipuri de conduita si gandire sunt “dotate cu o putere imperativa si coercitiva in virtutea careia ele se impun, cu sau fara voia lui” (Regulile metodei sociologice – pag.36).
In cazul in care individul se supune de buna voie, este posibil ca el sa nu simta constrangerea lor, lucru care nu se intampla cand opune rezistenta pentru ca si in cazul neexistentei unei constrangeri legale exista o presiune a opiniei publice care aproba, dezaproba, lauda sau ridiculizeaza anumite actiuni. Cel care nu se supune acestor fapte nu poate trai in societate, nu poate avea relatii sociale, pentru ca nimeni nu poate vorbi alta limba decat aceea pe care o cunosc ceilalti, nu poate face alte fapte decat cele premise de obiceiuri si de legi.
Constrangerea, fie directa, fie indirecta are aceeasi eficacitate.
Faptele sociale in conceptia lui Durkheim sunt “o categorie de fapte care prezinta caracteristici foarte speciale: ele constau in maniere de a actiona, de a gandi si de a simtii exterioare individului si inzestrate cu o putere de constrangere in virtutea careia I se impun …. Ele nu pot fi confundate cu fenomenele organice, deoarece sint alcatuite din reprezentari si actiuni, dar nici cu fenomene psihice, care nu exista decat in constiinta individuala si prin ea”. Faptele sociale nu au “ca substrat individual, ele nu pot avea alt substrat decat societatea, fie societatea politica in integralitatea sa, fie unul dintre grupurile ce o alcatuiesc, confesiuni religioase, scoli politice, literare, corporatii profesionale, etc” (Regulile metodei sociologice – pag.37).
Societatea, fundamental fenomenelor sociale este prin natura ei o realitate sui generic, distincta de realitatile individuale: “material vietii sociale nu s-ar putea explica prin factori curat psihologici, adica prin stari ale constiintei individuale, aceasta ni se pare evidenta insasi” (pag. 38 – Stefan Costea, Ion Ungureanu – Introducere in sociologia contemporana).
Faptele sociale se deosebesc calitativ de cele psihice, dar nu numai atat: “ele au un alt substrat, nu evolueaza in acelasi mediu, nu depend de aceleasi conditii fara a avea pretentia de a spune prin aceasta ca nu sunt intrucatva psihice caci constau in feluri de a gandi sau de a actiona ” (Stefan Costea, Ion Ungureanu – Introducere in sociologia contemporana).
Durkheim demonstreaza ca fapt social exista nu numai acolo unde este o organizare definite si exemplifica asa numitele curente sociale unde miscarile de entuziasm, de indignare, compasiune nu isi au originea in constiintele particulare ele vin din afara si ii antreneaza pe indivizi fara voia lor.
Puterea de coercitie exterioara se resimte atunci cand individual incearca sa se opuna. Uneori individual cade prada unei iluzii ca a contribuit la elaborarea unei emotii commune, cand de fapt totul i-a fost impus din afara.
Asa explica Durkheim si faptul ca indivizi cu totul inofensivi atunci cand sunt reuniti in multime se pot lasa antrenati in acte de cruzime.
Cel mai elocvent exemplu este modul in care sunt crescuti copii.
Copilul simte clipa de clipa presiunea mediului social care incearca sa-l formeze dupa propria sa imagine, parintii si profesorii fiind reprezentantii si intermediarii acestui mediu.
Considerand faptul social “o rezultanta a vietii commune, un produs al actiunilor si reactiunilor care au loc intre constiintele individuale”, iar reverberatia lui in fiecare dintre acestea “in virtutea energiei speciale pe care o datoreaza originii colective” (Regulile metodei sociologice – pag.44). Durkheim ajunge sa reprezinte in mod exact domeniul sociologiei. El nu cuprinde decat un grup determinat de fenomene.
Incercand mai multe definiti ale faptului social Durheim ajunge la concluzia ca “este fapt social orice fel de a face , fixat sau nu, susceptibil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara; sau, mai mult, care este general pentru o intreaga societate data, avand in acelasi timp o existenta proprie, independenta de manifestarile sale individuale” (Regulile metodei sociologice – pag.48).

B. Reguli cu privire la observarea faptelor sociale


Durkheim cel care cerea la sfarsitul secolului trecut ca sociologia sa devina ezoterica asemenea oricarei stiinte indemnand la despartirea de cunoasterea spontana vrea sa convinga ca inainte de a stuidia legaturile cauzale dintre fenomene este absolute necesara observarea faptelor sociale conform unor regulimetodologice precum si clasificarea si definirea lor.
Cu privire la observarea faptelor sociale, Durkheim recomada urmatoarele reguli, pe care le voi explica in continuare mai pe larg.
1. “Prima regula si cea mai importanta este sa consideri faptele sociale a lucruri” (Regulile metodei sociologice – pag.49).
2. “Trebuie sa indepartam in mod sistematic toate pre-notiunile” (Regulile metodei sociologice – pag.66).
3. “Definirea lucrurilor de care se ocupa pentru a le delimita si pentru a se lamuri pe sine insusi despre ce este vorba” (Regulile metodei sociologice – pag.70).
4. Pentru reprezentarea obiectiva a faptelor sociale acestea trebuiesc “desprinse mai mult de faptele individuale prin care se manifesta” (Regulile metodei sociologice – pag.80).
Dupa parerea lui Durkheim fenomenele care devin obiect al stiintei se gasesc deja reprezentate in minte nu numai prin imagini sensibile ci si prin diferite concepte mai putin rafinate si asta pentru ca “reflectia este anterioara stiintei” iar “omul nu poate trai in mijlocul lucrurilor fara sa-si faca despre ele idei dupa care isi regleaza conduita
Pre-notiunile fiind mai aproape de noi decat realitatile carora le corespund tindem sa le transformam in obiectul speculatiilor nostre. De aceea pentru o observatie obiectiva trebuie sa indepartam in mod systematic toate pre-notiunile si sa luam lucrurile asa cum sunt, sa le descriem, sa le comparam faptele avand doar un rol secundar, ca exemple sau ca dovezi, nefiind obiectul stiintei. Deci este necesar sa “ mergem de la idei la lucruri, nu de la lucruri la idei”.
Acele “notiones vulgares sau praenotiones” pe care Bacon le semnaleaza la baza tuturor stiintelor, unde iau locul faptelor (Ibidem I – p.17,36 – Regulile metodei sociologice pag. 52) se intalnesc si in sociologie pentru ca oamenii aveau idei despre drept, morala, familie, stat, societate, etc inainte de aparitia stiintei sociale.
Aceste pre-notiuni sunt capabile sa domine spiritele si sa se substitute lucrurilor. Existenta reprezentarilor schematice si sumare ce alcatuiesc pre-notiunile o percepem odata cu a noastra, pentru ca ele sunt in noi, sunt un produs al experientelor repetate si prin repetitie si obisnuinta rezulta un fel de ascendant si de autoritate, incat cu greu reusim sa ne eliberam de ele.
Proclamand fenomenele sociale drept fapte naturale, supuse legilor naturale, Auguste Comte recunoscuse si el implicit caracterul lor de lucruri. Pentru dezvoltarea istorica el folosea insa notiunea pe care o avea si care nu diferea prea mult de a omului obisnuit caci el concepea evolutia ca dezvoltare a unei idei omenesti.
H.Spencer, la randul lui face din societati sin u din umanitate obiectivul stiintei, dar definitia data de el societatilor este o pre-notiune, pentru ca in conceptia lui societatea nu este si nu poate fi decat realizarea unei idei, a ideei de cooperare prin care el o defineste (“cooperarea nu ar putea deci sa existe fara socieate, ea este scopul existentei societatii” – Principes de Sociologie III, pag.332).
Deci, in concluzie atat Comte cat si Spencer declarau ca faptele sociale sunt fapte naturale darn u le tratau totusi ca lucruri.
Durkheim sustime ca si fenomene sociale sunt lucruri si trebuie tratate ca lucruri, explicand ca acestea sunt “sigurul datum oferit sociologului” iar lucrul este “tot ce este dat, tot ce e observabil, sau mai curand se impune observatiei. A trata fenomenele drept lucruri inseamna a le trata in calitate de data, care constitue punctual de placare al stiintei” (Regulile metodei sociologice – pag.62).
Fenomenele sociale sunt lucruri pentru ca: ne sunt date valorile schimbate efectiv in cursul relatiilor economice sin u ideea pe care si-o fac oamenii asupra valorii; nu e data o anumita conceptie asupra idealului moral ci ansamblul regulilor care determina efectiv conduita; nu ne sunt date ideea utilului sau a bogatiei ci toate detaliile organizarii economice.
Durkheim accepta si posibilitatea ca viata sociala sa nu fie decat dezvoltarea anumitor notiuni, dar aceste notiuni nu ne sunt date imediat, ci pot fi atinse numai prin realitatea fenomenala care le exprima.
Fenomenele sociale trebuiesc considerate detasate de indivizi, studiate ca lucruri exterioare si nu trebuie sa pornim niciodata cu presupozitia caracterului conventional al unei practice sau al unei institutii. Numai asa observatia poate sa fie obiectiva pentru ca faptele sociale nu sunt un produs al vointei noastre, ele o determina din afara.
Ele le vede chiar ca niste forme in care suntem obligate sa incadram actiunile noastre.
Durkheim tine sa sublinieze avantajul sociologiei fata de psihologie pentru ca faptele sociale desi mai complexe sunt mai accesibile si isi manifesta convingerea ca recunoscnad ca principiu al metodei sociologice considerarea faptelor sociale ca lucruri, sociologia poate progresa cu rapiditate.
Pentru a crea o disciplina riguroasa trebuiesc respectate urmatoarele reguli:
1. “Trebuie sa indepartam in mod sistematic toate pre-notiunile” (Regulile metodei sociologice – pag.67).
Cercetatorul trebuie sa-si interzica ferm folosirea conceptelor formate in afara stiintei si pentru nevoi care nu au nimic stiintific, atunci cand determina obiectul cercetarilor sale sau in timpul demonstratiilor. Chiar si atunci cand este nevoit sa recurga la ele, el trebuie sa o faca constient de precaritatea valorilor pentru a nu le chema sa joace in cadrul doctrinei un rol de care nu sunt demne.
Amestecul sentimentelor in cercetare poate fi dusmanul sociologului pentru ca in general un character pasional imprima un anumit character cercetarii si nu se poate numi stiinta aceea care–i facuta cu inima si nu cu mintea.
2. Determinarea riguroasa a obiectului cercetarii este primul pas al sociologului care se face prin definirea si determinarea grupului de fenomene, fapte sau procese sociale de investigat, pe baza caracterelor exterioare commune ale lor si cuprinderea in cercetare a tuturor elementelor componene, fara a allege sau selecta fenomenele “elita” si exclude pe altele pe consideterntul ca nu ar intruni in egala masura caracteristicile comune ale tuturor.
Definind lucrurile de care se ocupa, delimitandu-le si lamurindu-se pe sine insusi mai intai, cercetatorul poate verifica ce si-a propus.
Cercetatorul trebuie sa ia ca obiect de cercetare un grup de fenomene definite in prealabil prin anumite caractere exterioare care le sunt comune. De exemplu din toate actele care determina din partea societatii o reactie particulara numita pedeapsa, constituim un grup sui-generis care cuprinde o anumita categorie de fapte. Se da numele de crima oricarui act pedepsit si crima astfel definite devine obiectul unei stiinte speciale, Criminologia.
Sociologul vine de la inceput in contact direct cu realitatea. Impartirea faptelor nu depinde de el, de particularitatea spiritului sau ci de natura lucrurilor.
Incadrarea intr-o anumita categorie este recunoscuta de toata lumea, iar afirmatiile unui observator pot fi controlate de altii. Notiunea astfel constituita se deosebeste de cea a simtului comun pentru ca sa constituit un concept nou potrivit nevoilor stiintei si exprimat printr-o terminologie speciala.
Conceptul comun ii serveste savantului numai ca indicator. Il informeaza ca exista undeva un ansamblu de fenomene reunite sub aceeasi denumire si care trebuia sa aiba insusiri comune.
3. Foarte important pentru sociolog este prezentarea cat mai obiectiva a faptelor sociale. Durkheim e convins ca atunci cand “sociologul vrea sa exploreze o ordine oarecare a faptelor sociale trebuie sa faca efortul de a gasi o perspective din care faptele apar separate de manifestarile lor individuale” (Regulile metodei sociologice – pag.79).

C. Reguli cu privire la distinctia dintre normal si patologic


Obervatia sociologica realizata dupa regulile anterioare identifica doua feluri de fapte: “acelea care sunt asa cum trebuie sa fie si acelea care ar trebui sa fie altfel decat sint, fenomenele normale si cele patologice” (Regulile metodei sociologice – pag.83).
Este meritul lui Durkheim care a reusit folosind regulile metodologice in cercetarea concreta sa elaboreze o teorie sociologica specifica a normalului si patologicului in viata sociala.
Pe langa acestea pot fi intalnite si ramasite ale vechilor organizari sociale care nu aduc nici un folos societatii actuale, dar nici nu exercita asupra acesteia o influenta negative.
Faptele, fenomenele si procesele sociale considerate normale indeplinesc functii positive in viata sociala, pe cand cele anormale influenteaza negative buna functionare a organismului social.
Menirea sociologului este aceea de a identifica fenomenele anormale pentru a fi extirpate din corpul social.
Cu privire la distinctia dintre normal si patologic, Durkheim formuleaza trei reguli: (Regulile metodei sociologice – pag.100-101).
1. “Un fapt social este normal pentru un tip social determinat, considerat intr-o faza determinate a dezvoltarii sale atunci cand se produce in media societatilor din aceasta specie, comparate in faza corespunzatoare a evolutiei lor
2. Rezultatele metodei precedente pot fi verificate aratand ca generalitatea fenomenului depinde de conditiile generale ale vietii colective in tipul social considerat.
3. Verificarea este necesara mai ales cand acest fapt se refera la o specie sociala a carei evolutie nu este complet parcursa”.
Intrucat notiunea de societate nu este generala ci exista mai multe societati concrete Durkheim constata ca normalitatea sau anormalitatea unui fenomen nu pot fi supuse unei singure categorii abstracte valabila in toate societatile si toate fazele dezvoltarii lor.
Astfel avand ca punct de plecare biologia (unde fiecare specie isi are sanatatea sa pentru ca fiecare apartine unui alt tip de mediu, sanatatea speciilor inferioare nefiind mai mica decat cea a celor evaluate, iar ceea cei normal pentru salbatic nu-I totdeauna si pentru civilizat si reciproc) autorul demonstreaza ca “la fel se intimpla si cu societatile” unde un fapt social nu poate fi numit normal pentru o specie sociala determinate decat in raport cu o faza, determinate si ea, a dezvoltarii sale.
In conceptia lui Durkheim normalitatea unui fenomen social este data de concordanta acestuia cu conditiile sociale care au facut posibile si necesara aparitia lui. Daca se mentin conditiile care l-au generat persistenta lui pe tot parcursul mentinerii lor este normala.
Afirmatiile stiintifice cu privire la starea normala a unor cazuri particulare sunt insotite totdeauna de ratiune pentru ca altfel faptele ar fi interpretate eronat.
In perioadele de tranzitie cand specia intreaga este pe cale de a evolua, singurul tip normal realizat si existent in fapte este cel al trecutului, chiar daca numai este in concordanta cu noile conditii de exitenta.
Misiunea sociologului este mult mai grea decat a unui biolog care in orice moment stie care este starea normala a unui animal si aceasta pentru ca in sociologie numai pentru societatile inferioare poate fi stabilita legea evolutiei lor normale.
In analiza unei societati recente sociologul intampina dificultati in a sti daca un fenomen este normal sau nu pentru ca nu are nici un punct de reper. El incearca sa stabilieasca prin observatie ca faptul este general, cerceteaza conditiile din trecut care l-au generat si stabileste daca mai exista si in prezent sau a fost schimbat.
In primul caz trateaza fenomenul ca normal, iar in al doilea ca patologic.
Cercetand starea economica a popoarelor europene cu lipsa de organizare, pentru a constatat daca este normala sau nu, se cauta ceea ce i-a dat nastere in trecut. Daca se mentin aceleasi conditii in continuare, se ajunge la concluzia ca situatia este normala. Daca starea economica este legata de o structura sociala veche, segmentara care devine tot mai putin pregnanta se trage concluzia ca ea constitue in prezent o stare morbida, oricat de universala ar fi ea.
Analizand crima, Durkheim ajunge la concluzia ca aceasta este un fenomen normal pentru ca o societate in care ar lipsi este imposibila.
In societate acetele criminale ar inceta numai daca sentimentele pe care ele le ofenseaza s-ar regasi in toate constiintele individuale fara exceptie si cu forta necesara pentru a inabusi sentimentele contrare.
Pentru ca ucigasi sa dispara ar trebui ca oroarea de sangele varsat sa fie mult mai mare in paturile sociale din care ei provin, implicit in intreaga societate.
Pentru a convinge Dukheim compara o societate in care nu ar exista crima cu o manastire si ajunge la concluzia ca in lipsa crimelor greselile cat de minore ar fi ar provoca acelasi scandal cu al delictului usual. Daca societatea are puterea de a judeca si pedepsi, ea califica actele drept criminale si le trateaza ca atare. Tot asa omul perfect, cinstit judeca cele mai mici slabiciuni morale ale sale cu o severitate cu care ceilalti judeca actele cu adevarat delicvente.
“Crima este deci necesara; ea este legata de conditiile fundamentale ale oricarei vieti sociale, dar tocmai de aceea, ea este utila; caci aceste conditii de care depinde sunt ele insele indispensabile evolutiei normale a moralei si a dreptului (Regulile metodei sociologice – pag.108).
Uneori independenta de gandire e considerate crima (cazul lui Socrate a carui independenta in gandire a servit la pregatirea unei morale si a unei credinte noi necesare atenienilor ale caror conditii de existenta numai erau in armonie cu traditiile in care traisera).
Libertatea de gandire de care ne bucuram acum a putut fi proclamata numai prin incalcarea regulilor care o interziceau.
Desi crima este urata, ca de altfel si durerea, ea “nu mai este conceputa ca un rau ce trebuie eradicat” ci ca un “agent reglator al vietii sociale”. In general, in societate pedeapsa este proportionala cu delictul.
Fenomenele sociale trebuiesc tot timpul sub observatie, sociologul avand menirea medicului care previne aparitia bolilor. El trebuie sa vegheze ca generalitatea fenomenlor sa fie luata drept criteriu al normalitatii lor, actiunile din societate fiind reglate tot timpul cu gandirea.

D. Reguli cu privire la constituirea tipurilor sociale


Un fapt social poate fi considerat normal sau patologic in raport cu o “specie sociala determinate” adica cu o societate concreta, data nu cu societatea in general.
Apare astfel necesitatea determinarii si clasificarii societatilor ca tipuri sociale care au atat elemente commune societatii generale cat si elemente specifice, care le deosebesc calitativ unele de altele.
Metodele prin care se determina “trunchiurile” sau “spetele” sociale sunt:
- studierea fiecarei societati in particularitatea sa si elaborarea unor monografii “pe cat de exacte, pe atat de complete”
- compararea acestor monografii intre ele “pentru a vedea prin ce se aseamana si prin ce se deosebesc”
- “dupa insemnatatea relative a acestor similitudini si a acestor deosebiri” se grupeaza societatile, popoarele, natiunile in grupuri asemanatoare sau deosebite.
- cercetarea completa a gruparilor sau “tipuri de spete sociale” si ridicarea pe aceasta baza de la particular la general ajungandu-se la formularea unor legi ale existentei si devenirii lor.
Pentru a prescurta munca stiintifica in momentul efectuarii une clasificari se va inlocui multimea indefinite a indivizilor cu un numar mic de tipuri dar care sa contina caracteristicile tuturor indivizilor. Clasificarea trebuie facuta dupa un mic numar de trasaturi indivduale, dar alese cu grija.
Pentru a sti daca un fapt este general intr-o specie nu e necesar sa observam toate societatiile din aceasta specie, ci doar cateva. Astfel se aleg trasaturi esentiale ce pot fi cunoscute daca explicarea faptelor este sufficient de avansata.
Pentru a afla proprietatile caracteristice ale tipurilor sociale se porneste de la premisa ca “societatile sunt compuse din parti adaugate unele altora” si ca “natura oricarei rezultante depinde in mod necesar de natura, de numarul elementelor componente si de modul lor de combinare” (Regulile metodei sociologice – pag.120).
Durkheim numeste morfologie sociala partea sociologiei care are sarcina sa constitue si sa clasifice tipurile sociale.
Partile constitutive ale unei societati sunt mai simple decat ea si daca s-ar cunoaste cea mai simpla societate pentru clasificare ar trebui urmarit numai modul in care aceasta se compune cu ea insasi si modul in care elementele ei se compun intre ele.
In viziunea lui Durkheim o societate simpla este o societate segmentara care “nu contine altele mai simple decat ea”. Acestei definiti ii corespunde Hoarda care “este un agregat social care nu contine si nici n-a continut vreodata in sanul sau nici un alt agregat mai elementar ci se compune imediat din indivizi. Acestia nu formeaza inauntrul grupului total grupuri speciale si diferite de cel precedent; ele sunt juxtapose in mod atomar. Se intelege ca nu ar putea contine o societate mai simpla; este protoplasma regnului si prin urmare baza naturala a oricarei clasificari”. Acesta este un segment social caracterizat prin solidaritate mecanica.