Paste Fericit si Sarbatori Binecuvantate tuturor!

Daca vrei sa fii implinit in viata, elibereaza-te de tiparele nesanatoase!

Sunt multe persoane care, prin tot ceea ce fac, au in vedere multumirea celorlalti, in detrimentul propriilor satisfactii.

Faptul ca pentru orice decizie asteapta aprobare din partea cuiva, ajung sa-si traiasca viata dupa regulile altora, nu ajung sa se maturizeze, sa-si faca propriile reguli, dupa care sa se ghideze.

Odata casatoriti, devin dependenti de partenerul de viata, caruia-i cedeaza puterea de decizie si accepta sa fie "protejat".

O astfel de persoana, nu se va simti confortabil intr-o relatie, decat daca va incerca sa se elibereze de tiparele nesanatoase cu care a fost obisnuita.

In primul rand, e nevoie sa-si analizeze propria viata, sa-si constientizeze nevoile, sa invete sa se autoaprecieze, sa simta ce o implineste cu adevarat, sa incerce sa ia propriile decizii pentru viata ei, fara a incerca sa faca tot timpul pe plac altora si sa astepte ca altii sa-i valideze actiunile.

Un pas important este stabilirea limitelor cu cei care incearca sa-i controleze viata, dar si disocierea de oamenii care au obicei de a critica tot timpul si a nu-si trata semenii cu respect.

Probabil printre deciziile luate se pot afla si unele mai putin bune. Acest lucru nu trebuie sa sperie, pentru ca fac parte din evolutia persoanei. Daca o decizie nu are consecintele asteptate, o analiza obiectiva a situatiei, face ca in viitor gresala sa nu se mai repete. O situatie noua, va fi rezolvata mult mai bine decat cea dinainte.

Clientilor mei care se tem de propriile decizii, le dau exemplul cercetatorului care, dupa o munca sustinuta, in care mai apar si erori, ajunge sa obtina  rezultatele scontate. Ce s-ar intampla daca dupa prima nereusita ar ceda? Numai analiza obiectiva a fiecarei situatii in parte si  perseverenta cu care este urmarit un anumit scop poate aduce rezultate benefice.

Planificandu-ne numai activitati de rutina, nu gresim, dar nici nu vom evolua vreodata.

 Sper ca v-am mai dat o tema de gandire...

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

Nu mai fortati intimitatea!

Iubirea adevarata nu apare peste noapte.

Ea inseamna atat exprimarea sentimentelor, cat si multe alte lucruri, printre care:

- dezvaluirea si respectarea punctelor forte si a slabiciunilor fiecaruia dintre cei doi parteneri;

- cei doi parteneri sa-si permita sa fie vulnerabili si sinceri unul fata de altul;

- fiecare sa se simta in siguranta si sa fie el insusi;

- sa existe o comunicare sincera, deschisa;

- in cuplu pe langa aspectele pozitive, mai apar  si negative, care, nu creaza probleme daca sunt gestionate cu intelepciune de cei doi, etc.

Fortand intimitatea, ne amagim cu ideea ca am construit o legatura durabila, dar constatam mai tarziu cu amaraciune ca aceasta nu exista.

Motivele pentru care unii forteaza intimitatea, s-ar putea explica prin nerezolvarea problemei refuzurilor din relatiile anterioare sau a unei frici ascunse de singuratate. Desi multi jinduiesc intimitatea, se tem in acelasi timp de ea, pentru ca si-ar dori ca totul sa se petreaca lucrurile ca in povestile cu zane.

Nu mai fortati intimitatea!

Cea mai reusita poveste de dragoste se infiripa treptat, pe masura ce ajungi sa cunosti pe cineva cu adevarat.

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire....

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

Legile iubirii in munca de constelatii

          

Constelatiile familiale pot fi un sprijin de neimaginat pentru un terapeut ce-si doreste sa-si vada clientii privind cu incredere spre viitor.

“Legile iubirii”explica multe lucruri pe care celelalte terapii le trateaza superficial. Omul, ca si natura, se supune unor legi naturale. Nu poate exista  ordine intr-o familie in care nu se tine cont de cele doua legi principale:

1). “Toti cei care apartin familiei au un drept egal de a apartine, indiferent de ceea ce poate ca au facut “.

2). “Exista o ierarhie in termeni ai timpului. Cei nascuti inainte au precedenta asupra celor care au venit mai tarziu”

Personal nu-i inteleg pe cei care considera aceste legi “dogmatice si rigide”

In primul rand, prin “Legea apartenentei”(Cine apartine familiei)  se extinde cercul celor care apartin familiei si atunci o problema care se repeta  poate fi gasita acolo unde nimeni nu se astepta. Acest lucru se intampla pentru ca pe langa parinti, frati, surori, bunici, la care fiecare se gandeste, familiei ii apartin si copiii nascuti morti sau avortati, persoane alungate din familie, sau care au disparut, copii dati spre adoptie, persoane tinute secrete in fata familiei, persoane care au suferit din cauza vreunui membru al familiei.

Stim ca familia este un sistem, si ca toate sistemele vii tinde sa-si pastreze homeostazia. Acest lucru ne ajuta sa  intelegem de ce intr-o familie in care echilibrul a fost perturbat prin disparitia voita sau nu a unei persoane, este nevoie sa fie “nominalizata” o alta  peste ani, uneori chiar peste mai multe generatii. Aceasta iese  in evidenta printr-o problema, sau complex de probleme, pentru a ajuta  sistemul sa se echilibreze.

Cea de-a doua lege- ierarhia in termeni ai timpului - este influientata de Legea apartenentei, in sensul ca abia atunci cand toti cei ce apartin familiei sunt inclusi, se vad efectele  si asupra celei de-a doua.

Din pacate, nu totdeauna ierarhia este cea normala. Cazuri asemanatoare celor descrise de Barbara Morgan, am intilnit deseori in cabinet, situatii in care copiii preiau asupra lor sentimentele parintilor, rolul acestora, nu primesc de la parinti iubire, protectie, intelegere, incat mai tarziu sa aiba capacitatea sa o ofere propriilor copii. E dureros sa vezi o tanara care nu-si poate sustine examenele pentru ca nu se poate concentra stiind ca acasa e mama, pe care nu de putine ori o gasise beata, cu casa inundata, sau cazuta pe scari. In plus se considera vinovata ca nu a putut sa-i ascunda sticlele de bautura si n-a supravegheat-o suficient. O astfel de persoana se considera incapabila sa se casatoreasca si sa aiba proprii copii, pentru ca se teme ca nu va reusi sa le ofere dragostea de care vor avea nevoie.

Prezenta si afectiunea unei mame fata de copilul ei este foarte importanta, pentru ca  odata ajuns parinte, copilul nu va reusi sa-si asume responsabilitatile, iar patternurile disfunctionale se vor repeta in urmatoarea generatie, sau si mai rau in toate generatiile ce vor urma.

Ceea ce mi se pare interesant e faptul ca persoana care participa la o constelatie simte daca apartine sau nu acelei familii, prin pozitia pe care se situeaza. Urmarind o constelatie, se observa ca aranjarea spatiala a membrilor familiei are loc intr-o directie in sens orar, barbatul avand sotia la umarul sau stang, copiii sunt fata in fata cu parintii, primul nascut avandu-i pe ceilalti in stanga sa. In situatia familiilor amestecate, partenerii anteriori stau la umarul drept, cei veniti ulterior se asaza in partea stanga, cu copiii aflati fata in fata cu parintii.

In cazul in care sunt persoane neincluse (ex.cei nascuti morti, avortati, dati spre adoptie, morti) persoana  simte o stare de neliniste, cum de altfel simte si daca o persoana nu-si indeplineste propriul rol.

“Ritualurile” prin care copiii multumesc parintilor ca le-au dat viata si constientizeaza care sunt de fapt rolurile lor si care ale parintilor, ritualuri prin care-si “primesc viata complet”, dar se si angajeaza sa faca”ceva bun din ea”au menirea de a scoate anumite sentimente la suprafata, dar si de a restabili ierarhia afectata. Aparitia  unei anumite rezistente, faptul ca e necesar un anumit timp cand poti face anumite lucruri, ca de fiecare data se descopera lucruri la care nimeni nu s-a gandit, ca se gasesc explicatii pentru intrebari care au fost de multe ori puse, dar carora nu le-a gasit nimeni raspuns, e un miracol, sau poate un cadou oferit de Bunul Dumnezeu oamenilor, pentru a-i ajuta sa gaseasca raspunsuri la nelinistile lor.

Ordinea dintr-o constelatie, cu barbatul ce ocupa prima pozitie, este de fapt ordinea fireasca, cea descrisa si in Biblie, in care “femeia si barbatul sunt robii lui Dumnezeu” iar barbatul, ce “isi iubeste femeia precum Hristos Biserica”, este plin de dragoste si intelegere fata de ea, se poarta delicat cu aceasta si o protejeaza.

Anumite confuzii in ceea ce priveste rolul barbatului intr-o familie, confuzii create de anumite asociatii feministe, au putut fi combatute prin observarea multor constelatii, care au ajuns la acelasi rezultat: acolo unde exista iubire, barbatul ocupa locul ce i se cuvine.

Constelatiile au evidentiat si faptul ca “ pentru un baiat, e cel mai bine sa inceapa in sfera mamei, apoi sa mearga in sfera tatalui sau si sa ramana acolo”, lucru pe care l-am demonstrat pe zeci de cazuri in cabinet, pentru ca acolo unde baiatul a fost prezent tot timpul in preajma mamei, nu are o identitate masculina suficient conturata incat sa isi poata asuma responsabilitatea unei familii.

Numai cand  barbatul isi asuma propria lui masculinitate, el devine un barbat puternic, sigur pe el si stie ce e bine pentru el si apropiatii sai. Are initiativa, e capabil sa ia decizii si isi asuma raspunderea faptelor sale; cand deciziile nu sunt pe placul celorlalti, dar importante pentru familie, chibzuieste indelung, se informeaza suficient, cantareste ce se castiga si care-i pretul platit pentru acea actiune, se consulta cu sotia pentru a nu scapa din vedere anumite lucruri, o ajuta sa vada avantajele.

Numai langa un asemenea barbat  o femeie se simte protejata, iubita si pretuita.

Un asemenea barbat, are si alte calitati, care-l face sa-si merite cu prisosinta pozitia pe care o ocupa in cadrul familiei:

- isi protejeaza nevasta si ii satisface nevoile emotionale;

- nu recade in stereotipurile masculului autoritar, abuziv si dominator;

- stie ca nevasta nu are nevoie numai de cineva care s-o dirijeze si sa lase totul in seama ei;

- sa-si calauzeasca familia spre tintele pe care le stabilesc impreuna;

- are atitudine barbateasca, adica poseda trasaturi de caracter si virtuti demne de de admirat, este curajos si independent in gandire,astfel incat sa poata infrunta greutatile;

- considera ca a darui, nu inseamna numai daruri materiale, dar si un zambet, o privire plina de dragoste si respect, o incurajare, afectiune,etc.

- stie ca nu-i de-ajuns sa ai bani si proprietati ca sa fii un bun tata de familie; copiii trebuie sa vada ca parintii se respecta si se sustin reciproc;

- intelege ca educatia copiilor inseamna: indrumare si exercitarea autoritatii; supraveghere; instruire; corectarea defectelor; sa fie un model pentru copii; sa reactioneze in fata provocarilor vietii; sa-i ajute sa se maturizeze;

- este la curent cu evenimentele din viata membrilor familiei, face eforturi pentru a le intelege simtamintele, isi face griji pentru ei, stie cand sa le dea sfaturi si cand nu...

- nu-si iese din fire cand lucrurile ies altfel de cum si-a dorit si face o analiza constructiva  a ce s-a intamplat;

- se adreseaza sotiei cu prietenie si tandrete, nu moracanos, repezit sau furios; ii arata ca o apreciaza si o critica numai cand e neaparat necesar, aducand argumente rationale; Daca stie sa tina furia in frau dovedeste ca este mai puternic decat cel ce-i domina pe altii si nu-si poate controla propria furie.

Constatarile de mai sus am simtit nevoia sa le scriu, pentru ca  sunt  rezultatul cercetarii  pe cupluri, pe o perioada de circa 6 ani, care dovedesc faptul ca observatiile obtinute in cadrul constelatiilor sunt cat se poate de pertinente.

Legile iubirii se fac simtite si in cadrul adoptiilor, unde este important sa mentionam faptul ca parintii naturali au precedenta asupra parintilor adoptivi, pentru ca au venit primii in viata copilului lor. Prin urmare, daca sunt recunoscuti complet si-si ocupa locul de drept, devin capabili sa stea deoparte si sa faca loc parintilor adoptivi, carora le sunt recunoscatori pentru ca si-au asumat in locul lor sarcina de a creste copilul.Copilul adoptat  se poate elibera  emotional stiind de unde a venit, cunoscandu-si parintii naturali, intelegand motivele pentru care a fost dat spre adoptie. In caz contrar, generatia urmatoare poate fi afectata, copiii avand nevoie de terapie.

Ordinea  e importanta si in cazul cand partenerii se recasatoresc. Primul partener va fi onorat si va avea locul sau de drept si va avea o relatie buna cu copiii din casatoria anterioara, iar atunci cand din cea de-a doua familie se naste un copil, partenerul si copiii din relatia anterioara raman pe prima pozitie.  Pe baza experientei am constatat ca pastrand aceasta ordine fireasca in familiile cu care am lucrat, acolo unde se restabileste ordinea si respectul copiii se dezvolta bine emotional si nimeni nu are de suferit.

Intr-o familie conteaza si ordinea fratilor si surorilor, din aceasta ordine neputand sa lipseasca copiii morti sau avortati. Intr-o constelatie,  in cadrul unui ritual copilul lipsa isi ocupa locul ce i se cuvine, astfel incat cel nascut  in urma acestuia sa-si poata gasi linistea si sa nu mai fie afectat.

Ce este foarte interesant e faptul ca intr-o constelatie facem ceea ce putem, apoi ne detasam si “lasam soarta, destinul,sufletul clientului sa faca ceea ce este necesar sa faca mai departe”. Comunicarea cu cei morti, readucerea lor inapoi in familie in locul care le apartin si apoi lasarea lor sa plece aduce pacea atat in sufletele celor disparuti cat si ale celor ramasi, rezolvand adevarate traume care ar dainui peste generatii.

Moartea unui copil, moartea prematura a unui parinte, a unui frate sau a unei surori, experientele traumatizante din razboi, bolile cronice, dependentele, tulburarile de comportament alimentar, etc. toate sunt tratate cu interes in constelatii si fiecareia i se atribuie importanta care i se cuvine.

 Indiferent ca se folosesc vizualizarile, ca se lucreaza cu figurine de plastic, cu pietricele sau alte obiecte, sentimentele ce ies la suprafata si propozitiile rostite ajuta la stabilirea unei ordini ce a fost candva afectata. Iar faptul ca efectele pot fi simtite si de alte persoane din afara grupului este de-a dreptul fascinant, un motiv in plus pentru necesitatea progresului constelatiilor familiale, pentru aprofundarea metodei si acordarea respectului cuvenit celor ce o practica.

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

Bibliografie:

1).Barbara Morgan, Intoarcerea acasa.Un prim pas în lumea constelaţiilor familiale, Editura Har Tios,Botoşani,2012;

2).Patrice Van Eersel, Catherine Maillard, Mă dor stramoşii. Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul, cunoscându-ne trecutul, Editura Philobia, Bucureşti,2011;

3).Bert Hellinger, Fericirea care durează. Cum se împlinesc relaţiile, Editura Cartea Daath, Bucureşti, 2010;

4).Franz Ruppert, Traumă, ataşament, constelaţii familiale. Psihoterapia traumei, Editura3, 2012.

Cum să recunoaştem mânia latentă

Mânia latentă a fost identificată de specialişti de-abia în ultimii ani, cînd au putut descrie acest comportament 

şi a explica victimelor consecinţele dezastruoase ale acesteia. Deseori, persoanele afectate conştientizau că 

există o problemă, dar nu erau sigure de cine a declanşat-o, pentru că oamenii pasiv-agresivi posedă 

anumite abilităţi, printre care manipularea. Au anumite alibiuri la îndemână, se pricep să fie şarmanţi, 

binevoitori, incât li se acordă prezumţia de nevinovăţie.

Pentru a recunoaşte acest comportament pe care probabil l-aţi întâlnit, redau mai jos câteva caracteristici:

- Mânia latentă este un comportament evitant, incongruient şi contraproductiv.

 - Ea se manifestă prin acţiuni sau lipsă de acţiune cu o finalitate subtilă şi manipulatoare.

- Poate fi planuită conştient şi pusă în aplicare intenţionat, sau dimpotrivă poate fi inconştientă.

 - Face parte dintr-un tipar disfuncţional de comportament în relaţiile cu ceilalţi.

- Mânia latentă îi permite făptuitorului să nege orice responsabilitate pentru consecinţele ei, şi chiar sa ajungă să se victimizeze.

- Nu ajută la rezolvarea unei probleme existente, ci blochează rezolvarea acesteia, pentru ca cel stăpânit de o mânie latentă are intenţia de a răni pe ceilalţi, de a-i indispune şi a le distrage atenţia de la adevăratele probleme.

- Fiind declanşată de nevoi care n-au fost niciodată satisfăcute, are o natură manipulatoare şi indirectă.

Atentie!

Dacă este perpetuată  mai multă vreme, poate avea un efect nociv asupra relaţiilor şi grupurilor de oameni.

Dacă doriţi să controlaţi mânia la voi şi la persoanele importante pentru voi, vă recomand să citiţi 

“Agresivitatea pasivă” autori Tim Murphy şi Loriann Hoff Oberlin apărută la Editura Trei.

Dacă problema persistă,  atunci cereţi sfatul unui psiholog

 Sper că v-am mai dat o temă de găndire. Să vă fie de folos!

Nu uitaţi!

O problemă conştientizată, constituie primul pas spre rezolvarea ei.

Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist Familie-Cuplu

Cateva sfaturi pentru parinti pentru a preveni anxietatea copiilor

Pentru ca-n ultima vreme tot mai multi parinti se plang ca intampina probleme cu copiii la scoala din cauza anxietatii, redau mai jos cateva sfaturi pe care le pot folosi in discutiile cu copiii lor:

*O persoană este capabilă şi valoroasă, chiar şi atunci cănd ceva nu-i reuşeşte.

*Nici o persoană nu poate face totul. De aceea există specializările. Fiecare este programat să reuşescă să aibă performanţă într-o anumită activitate.

*Este preferabil să reuşim într-o anumită activitate, dar dacă nu reuşim nu înseamnă că e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla.

Dacă mai încerc să mă implic în continuare până la urmă voi reuşi.

*Sunt situaţii când nu obţin rezultate bune într-o activitate, deşi m-am străduit. Atunci îmi spun că-nici un om nu le poate face pe toate, poate ca eu sunt bun la altceva, sunt oricum o persoană valoroasă.

* La şcoală sunt multe activităţi ca fiecare copil să descopere ce i se potriveşte, ca mai tîrziu să poată să se îndrepte către un anumit domeniu. Asta nu înseamnă ca fiecare copil trebuie să fie bun la toate.

* Cei buni la toate nu reuşesc totdeauna  să facă performanţă într-un domeniu.

*Este important să găndesc în situaţia în care am uitat ceva că se poate întâmpla oricui, nu sunt iresponsabil, dar am în vedere ca situaţia să nu se repete prea des, pentru că atunci devine obişnuinţă şi comportamentul începe să se repete.

* Dacă cineva la un moment dat nu are timp de mine, nu înseamnă că mă respinge sau are ceva cu mine, doar că in acel timp persoana are alte preocupări, sau se gîndeşte la ceva.

* Nu e obligatoriu ca toată lumea să mă placă. De obicei sunt prieteni cei care gândesc la fel şi au preocupări comune.

 Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

Capcanele certurilor intr-o casnicie

 

 Enumar mai jos cateva din capcanele certurilor in casnicie. Ele pot fi mult mai multe, particularizandu-se in cadrul fiecarui cuplu .

 Aveti intelepciunea de a le descoperi cand inca nu e prea tarziu !

1) Contraacuzatiile: mare greseala a partenerilor este de a nu asculta ce are celalalt de spus si a da vina unul asupra celuilalt.

2) Atacurile verbale – duc la raspunsuri defensive si la contraatacuri verbale .

3) Obiceiul unor cupluri de a socoti un asa zis scor in tot ce fac , pentru a-si spori increderea in sine, scor ce devine “o arma” in mainile celui care vrea sa castige “batalia”

4) Tendinta unui partener de a-l invinge pe celalalt cu orice pret, chiar in probleme minore, convingerea ca are intotdeauna dreptate .

5) Incercarea unui partener de a-l discredita, jigni, insulta pe celalalt, ingradindu-i astfel personalitatea.

6) “Lovitura sub centura” aplicata partenerului, folosind anumite informatii aflate de la acesta, care i-au fost dezvaluite intr-un moment de slabiciune, sau pentru a-i cere ajutorul intr-o anumita imprejurare .

7) Incercarea de dominare a partenerului, pe motiv ca ar detine puterea financiara, ca ar avea un aspect fizic mai placut, etc.

8) Certurile pot fi declansate si daca unul din parteneri ajunge sa duca tot greul casniciei .

9) Recrutarea unor membri ai familiei sa sustina una din parti, in detrimentul celeilalte .

10) Incercarea de a-l face pe celalalt sa se simta vinovat pentru nerealizarile cuplului.

11) Sabotarea actiunilor celuilalt, crearea unei atmosfere in care domina sacaieli, vaicareli, reprosuri .

12) Am lasat la urma poate cel mai important lucru care trebuie sa fie in atentia partenerilor: cei doi trebuie sa evolueze impreuna, pentru ca in caz contrar, fiecare detine sistemul lui de valori, apare o prapastie intre cei doi, certurile inlocuiesc armonia cuplului.

Sper sa va fie de folos si sa aveti capacitatea sa depistati toate capcanele care v-ar distruge relatia!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

Cateva sfaturi pentru parintii care au copii anxiosi

 Pentru ca-n ultima vreme tot mai multi parinti se plang ca intampina probleme cu copiii la scoala din cauza anxietatii, redau mai jos cateva sfaturi pe care le pot folosi in discutiile cu copiii lor:

*O persoană este capabilă şi valoroasă, chiar şi atunci cănd ceva nu-i reuşeşte.

*Nici o persoană nu poate face totul. De aceea există specializările. Fiecare este programat să reuşescă să aibă performanţă într-o anumită activitate.

*Este preferabil să reuşim într-o anumită activitate, dar dacă nu reuşim nu înseamnă că e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla.

Dacă mai încerc să mă implic în continuare până la urmă voi reuşi.

*Sunt situaţii când nu obţin rezultate bune într-o activitate, deşi m-am străduit. Atunci îmi spun că-nici un om nu le poate face pe toate, poate ca eu sunt bun la altceva, sunt oricum o persoană valoroasă.

* La şcoală sunt multe activităţi ca fiecare copil să descopere ce i se potriveşte, ca mai tîrziu să poată să se îndrepte către un anumit domeniu. Asta nu înseamnă ca fiecare copil trebuie să fie bun la toate.

* Cei buni la toate nu reuşesc totdeauna  să facă performanţă într-un domeniu.

*Este important să găndesc în situaţia în care am uitat ceva că se poate întâmpla oricui, nu sunt iresponsabil, dar am în vedere ca situaţia să nu se repete prea des, pentru că atunci devine obişnuinţă şi comportamentul începe să se repete.

* Dacă cineva la un moment dat nu are timp de mine, nu înseamnă că mă respinge sau are ceva cu mine, doar că in acel timp persoana are alte preocupări, sau se gîndeşte la ceva.

* Nu e obligatoriu ca toată lumea să mă placă. De obicei sunt prieteni cei care gândesc la fel şi au preocupări comune.

 Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

Cum să vă creşteţi toleranţa scăzută la frustrare

 "Cu cât sunteţi mai frustraţi de evenimentele neplăcute şi de oamenii nedrepţi, cu atât mai mult aveţi nevoie să vă îmbunătăţiţi abilităţile de a suporta frustrarea. Acest lucru e cu atât mai adevarat în momentele de criză".

(Albert Ellis).

Frustrarea înseamnă " să nu obţii ce doreşti", pe când "toleranţa scăzută la frustrare" este  reprezentată prin cantitatea de disconfort pe care crezi că o poţi tolera.

 Lynn Clark recomandă în SOS ajutor pentru emoţii înlocuirea credinţelor iraţionale cu convingeri raţionale.

Credinţe iraţionale care cauzează toleranţa scăzută la frustrare	Convingeri raţionale care te ajută (afirmaţii de coping)
Este  groaznic	Este incomod
E prea greu	Este greu,este dificil
Nu ar trebui să fie aşa de greu !	E greu şi aşa este.
Nu ar trebui să fie atât de greu!	Nu există nici o dovadă că ar trebui să fie mai uşor.
Nimic nu ar trebui să fie atât de greu.	De ce ar trebui să fie viaţa uşoară?
Atunci cînd eşuez, lumea este nedreaptă şi e un loc mizerabil pentru a trăi.	Atunci când eşuez, lumea este aşa cum e. Voi face mai bine data viitoare.
Nu pot suporta frustrarea!	Nu-mi place frustrarea, dar o pot suporta.
Dificultăţile şi complicaţiile sunt oribile, teribile şi groaznice.	Dificultăţile şi complicaţiile sunt incomode şi neplăcute
Nu pot suporta	Nu-mi place, dar pot suporta. Nu-mi place, dar e OK, in orice caz pot suporta Pot convieţui cu lucrurile care nu îmi plac

Furia şi abilitatea redusă de a tolera frustrarea ne afectează performanţele în activitate şi ne diminuează posibilităţile de a găsi soluţii la problemele  noastre.

Aşadar e nevoie să ne îmbunătăţim toleranţa la frustrare şi să ne reducem stresul prin ajustarea monologului interior.

Sper că v-am dat o temă de gândire.

Să vă fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu

Povestea vasului crapat

O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.
La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si  jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!
Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: "Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!"
Bãtrâna a zâmbit: "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?" Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa."

Morala:
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult!
Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea.

Deci nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!

Sper ca v-am mai dat o tema de gandire.

Sa va fie de folos!

Sursa:
Unelte pentru schimbare

Logopedie- Exercitii cu “R” precedat de o consoana

 Pentru ca in ultima vreme tot mai multi copii  intampina  dificultati in pronuntia  sunetului “R” vin ajutorul parintilor , cu materialul de mai jos:

Atentie!

Pe langa logoped, parintele are un rol important in evolutia limbajului copilului. Daca doriti rezultate, e important sa lucrati si dvs. cu copilul acasa, astfel incat acasa sa existe o continuare a ceea ce se lucreaza in cabinet. Veti observa ca rezultatele vor fi mult mai rapide.

Ptr. vibrato puteti exersa mai intai  urmatoarele: (in cadrul unor joculete simple, in care parintele pronunta alaturi de copil):

Pisoiul: MIORRRRLAU! MIORRRRLAU!

Elefantul: TRRROP- TRRROP !

Masinuta : BRRRUM- BRRRUM!

Telefonul: ŢÂRRRR-ŢÂRRRR!

Cioara:  CRRRA- CRRRA!

Porumbelul: GRRRU- GRRRU!

Porcul: GRRROH- GRRROH !

Ursul: MORRR- MORRRR!

Avionul: R-R-R-R-R !

copil, iarna cand e frig : BRRR-BRRR!

Greierele : CRRRI-CRRRI-CRRRI!

 Exercitii cu “R” precedat de o consoana

pr	Prieten, primul, prost, prostie, primejdios, practic, promisiuni, praline, prag, preţ, pradă, pregătire, prundiş, prisacă, prăşit.
gr	Grămadă, grup, grajd, grătar, griş, grijă, groapă, grapă, groasă, grindă, grindină, grohotiş, gripă, grav, gravură, Griviţa, gravă, Grigore, grozav, grădina.
br	Braţ, brav, brom, brad, brădet, brânză, brunet, bronz, bronzat, brumă, brici, brut, briza.
fr	Frate, frasin, frâng, friguros, frunze, fragi, Fram, frunte, fructe, fript, frână, frezor, front, frâu, fraier, franzelă, frigider, frumos
tr	Tren, traseu, trupă, trei, trusă, trotuar, trimis, tremurat, tragere, trist, trăsura, trompeta, trombă, trompă, tractor, troleu, trahee, trecător.
cr	Creion, cratiţa, crom, crud, crema, crudă, crustă, cruzime, cromat, crai, crăiasă, criză, cristal, cramă, crevete, cravată, creier, creaţă, Cristian, Cristina, croitor, croieşte, creastă.
vr	Vrabie, vrăbiuţă, vrac, vrăjitor, vrăjitoare, vrej, vrute, vrajbă, vrajă.

NU uitati !

Bucuria de a fi parinte nu se poate compara cu nimic. Iar atunci cand copilul este inconjurat de dragoste, calm, intelegere si incurajare pentru fiecare pas in evolutia lui, rezultatele sunt pe masura asteptarilor.

Sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu



Pentru cei care au probleme cu pronunţia lui L, la www.jucării-vorbăreţe.ro, se găsesc fişe de lucru. Pe modelul lor puteţi construi silabe, pe care le integraţi la începutul, mijlocul sau sfârşitul cuvintelor.

Comportamentul agresiv al copiilor

Comportamentele agresive ale copiilor manifestate în diferite împrejurari pot fi o formă inadecvata de stabilire a relaţiei cu o persoană, dar de cele mai multe ori o modalitate de a atrage atenţia celor din jur. Agresivitatea are uneori consecinţe nebanuite, de aceea e foarte important să depistăm cauzele ce duc la astfel de comportamente.

Statisticile au demonstrat  că acest tip de comportament apare mai frecvent la copiii crescuţi în familii unde există situaţii conflictuale între părinţi, acolo unde copiii sunt neglijaţi şi abuzaţi.

Forme de manifestare a furiei apar înca din perioada în care copilul este sugar, ca mai apoi pe parcursul dezvoltării acestuia să apară manifestări comportamentale agresive, atingand o frecvenţă ridicată la vârsta preşcolară, continuându-se cu forme grave în perioada de adolescenţă şi la adultul tânăr, când, datorită dezvoltării forţei fizice se pot produce răniri grave, sau chiar decese.

Trebuie menţionat că înca din perioada de sugar, baieţii işi manifestă emoţiile cu o mai mare intensitate decât fetele, care, işi controlează mai bine trăirile emoţionale şi  manifestă mai puţină furie decăt aceştia.

S-a observat că pe la 2-3 ani copiii au izbucniri de furie şi agresivitate atât împotriva adulţilor, cât şi a celor de vârsta lor.

Formele de violenţă (manifestate atât faţă de copii  cât şi de animale) se întâlnesc la vârsta preşcolară şi şcoala primară, dar in această etapă numai la un numar redus de copii  apar într-o formă severă  .

Agresivitatea la copii se poate recunoaşte după  următoarele caracteristici:

• crize de furie intense;

• certuri frecvente cu adulţii;

• enervarea intenţionată a altor persoane;

• opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile adulţilor;

• învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli;

• se simte jignit foarte uşor şi este iritabil, se enervează uşor;

• este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare;

• îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi;

• iniţiază frecvent bătăi;

• foloseşte obiecte pentru a provoca răni fizice grave altor persoane (de exemplu pietre,

sticle sparte, cuţite);

• chinuie alte persoane, de exemplu copii mai mici sau animale;

• distruge intenţionat proprietatea altora;

• fură (de exemplu furt din magazine) sau le ia colegilor lucrurile;

• este în afara casei peste noaptea fără permisiune părinţilor (de exemplu doarme la un

prieten deşi i se interzice acest lucru);

• chiuleşte frecvent de la şcoală.

Copiii agresivi pot fi  neatenţi, nu ascultă atunci când li se explică ceva (acasă

sau la şcoală), fac multe greşeli, sunt impulsivi şi acţionează fără a se gândi, sunt uşor de

distras. În aceste cazuri apare şi o problemă de ADHD (sindromul de deficit atenţional) sau o tulburare de hiperactivitate.

Copiii agresivi manifestă frecvent un comportament opoziţional, sunt ostili sau

duşmănoşi, se acomodează greu, pentru ca sunt  respinşi de prietenii lor datorită acestui comportament.

Copiii agresivi sunt cei care îi provoacă pe ceilalţi, dar in sinea lor pot fi  foarte sensibili, uşor de rănit şi ranchiunoşi, simţindu-se adesea  ameninţaţi şi atacaţi de ceilalţi, inclusiv de proprii fraţi.

Daca observati la copilul dumnevoastră semne de agresivitate, încercati să aflaţi ce anume îi determină acest comportament şi găsiţi soluţii pentru modificarea acestuia.

Daca nu o puteţi face singuri, ajutorul unui psiholog e bine-venit pentru că poate observa din afara şi eventualele greşeli de educaţie a copilului.

Bibliografie:

Franz Petermann-Ulrike Petermann- Program terapeutic pentru copii agresivi

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, psiholog- consilier familie-cuplu

Stilurile parentale

Pentru a fi un bun parinte, fiecare persoana ce se hotaraste sa treaca in aceasta etapa a vietii sale, ar trebui sa  cunoasca stilurile parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg in urma adoptarii acestora.

De aceea, in randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmand ca fiecare parinte sa-si identifice stilul personal de a aborda copilul.

Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte” aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pura'"; o persoana  poate oscila intre doua sau chiar mai multe stiluri parentale, in functie de personalitatea sa,  de dispozitia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

 Stilul indulgent
Se recunoaste prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea , fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit". Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate  la drepturile altora,  se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta,  marcanta, originala.  El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii. Pe de altă parte, copilului crescut  intr-o maniera indulgenta,  ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere;  de aceea,  pentru foarte multi dintre adulti,  el poate fi considerat obraznic  sau chiar copil-problema.

Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei" in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi.  Parintele va fi „depasit".

b.  Stilul autoritar
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza  prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara  sa comenteze, regulile impuse.  Aceste reguli au o valoare absoluta,  iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata : "Nimic nu e mai presus de lege!". Din această cauza, parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!". Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa  importantă a conflictelor parinte - copil.

De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil,  impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica;  ii dezvolta simtul critic;  il invata sa devină perfectionist. Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,  in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc.  De asemenea,  acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi.  Pentru el, "a gresi"e sinonim cu „a fi un ratat".  De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla ? "Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine(„Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...! "). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmări negative marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. Stilul  indiferent
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus", reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: "In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti". Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate.  Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata.  De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte.  Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca,  pe de o parte,  il va face mai rezistent la greutatile vietii,  copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic.  Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet", fie "gheata", fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze după principiul "Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab".

d.  Stilul protector
Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedică cu toată fiinta sa meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinţă foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si protectie. Educatia pe care i-o da copilului se cladeste in jurul ideii ca "Nu tot ce zboara se mananca" si are grija sa-si invete copilul ca,  in primul rand, sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei familiei.  Din pacate,  uneori protectia acordata copilului este exagerata,  parintii devin vesnic ingrijorati,  vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, ei devin agitati,  creand fara sa-si dea seama,  mai multă tensiune („Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, saracutul de tine!"). Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa tină morală („De cate ori ti-am zis... ? "), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina.  Asemeni parintilor autoritari,  accepta greu situatia in care copilul incepe sa-si dezvolte independenta,  insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica, "se consuma". Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje.  Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indepărta de parinti;  el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale,  de teama ca acesta nu-l va intelege si se va ingrijora ("Mai bine nu-i spun mamei ca numai se ingrijoreaza"). Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect prin acte de razbunare sau sabotaj.

e.  Stilul democratic
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul "Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu" si este impotriva ideii " Unii sunt mai egali decat altii". Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei,  insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci când situatia o cere;  insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale.  El incurajeaza copilul sa fie independent,  respectandu-i opiniile,  interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil,  il apreciaza,  il considera un membru responsabil al familiei.  Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii,  isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta,  va manifesta creativitate,   initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala.  Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda,  copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine,  care ii va permite să obţina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere.

Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine,  sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.   Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc). El ar putea fi considerat „bleg" pentru ca nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, "impertinent" pentru că "discută" ordinele.

Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decat atat,  in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire",„comentarea ordinelor").  De aceea este greu să se ofere „solutii" cu valoare universala privind stilul adoptat.  Este important ca parintele sa  isi identifice stilul /stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicarii acestuia (acestora).

Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca,  psiholog-consilier Familie –Cuplu

Cabinet individual de psihologie Str. Ceahlaul 22 etaj 2, ap.5

   Telefon 0724878966

Bibliografie: Dorin Ioan Dolean - Meseria de parinte