Despre mine

Fotografia mea
Bucuresti, Sector 6(Crangasi), Str. Nicolae Oncescu 4, Bloc 100, etaj 2, Ap.14, Romania
Ca psiholog imi doresc sa vin in sprijinul cat mai multor persoane, care, in aceste vremuri problematice, dintr-un motiv sau altul ajung intr-un impas. Prin ceea ce fac doresc sa conving ca psihologul poate avea un rol important in societate. Consider ca si K.J. Schneider ca Psihologia este o„ştiinţă a inimii"în sens romantic ce”trebuie făcută cu artă”. Sper ca formarile facute pana acum si experienta mea de viata, sa-mi permita sa aduc linistea in familiile in care apar probleme.

luni, 1 decembrie 2014

Ce faci daca ramai singura de sarbatori?



Pentru ca e perioada sărbătorilor, incerc sa vin in sprijinul femeilor care considera ca a fi singure în această perioadă, fără un iubit alături cu care sa impartaseasca bucuria acestor zile minunate  este insuportabil( pentru unele a fi singure e  chiar o catastrofă care le aduce in pragul depresiei).
In general femeile aspira sa aiba relatii romantice, fondate pe o interactiune emotionala, profunda, pe termen lung. Un mediu familial caracterizat prin practici educative coerente, care ofera afectiunea  necesara, o pregateste pe fata pentru o relatie de cuplu armonioasa, intr-o atmosfera de siguranta, comuniune si consens mutual.  Intimitatea ii alimenteaza bucuria de a trai, ii confera un adevarat suport energetic. Si cum sarbatorile coincid si cu momentul bilantului de sfarsit de an, constientizeaza ca pe langa celelalte realizari, inregistreaza  un minus in ceea ce priveste gasirea unui partener care sa corespunda idealurilor sale, ca fericirea de a fi impreuna cu cineva nu-i este harazita .
 Privirea retrospectiva catre realizarile personale, analiza  proiectelor nerealizate, reducerea nivelului endorfinelor din creier (dupa parerea unor specialisti) predispun la depresie.
Sunt si femei care, dezamagite de  parteneri care nu au putut sa le  ofere o stabilitate emotionala si afectiva, parteneri care au avut tot timpul o atitudine critica si dominatoare, indiferenti afectiv, cu tendinta de a cere fara a da nimic in schimb, egocentrici, etc., care-si doresc sa fie singure, departe de cei ce le fac sa sufere. Dar desi departe de acestia, rememoreaza aspectele negative, momentele dezagreabile petrecute in compania partenerilor, exagereaza faptele, orgoliile, incapatanarea .
 Parintii si prietenii nu pot suplini lipsa unui iubit, dar pot constitui un suport afectiv care s-o ajute pe tanara sa nu ajunga la depresie. Important e ca acestia sa creeze o atmosfera de sarbatoare, sa evite discutii care i-ar provoca disconfort, sa vina cu surprize de moment care sa-i distraga atentia de la trecut si s-o echilibreze emotional .
Pentru o femeie singura e dificil sa-i vada pe ceilalti fericiti, bucurosi si preocupati de eveniment, facand planuri, atmosfera  i se pare stresanta, nu gaseste o cale sa-si depaseasca starea. Si-atunci, nu mai are interes sau placere nici pentru lucrurile care pana acum i se pareau interesante, nu se poate concentra, nu poate lua nici o decizie in ceea ce o priveste, incepe sa fie dominata de sentimente de tristete sau epuizare. Deseori izbucneste in lacrimi, plange usor, o cuprind sentimente de deznadejde, de vinovatie. Nimic n-o mai motiveaza, se izoleaza de familie si de prieteni, acuza oboseala fara sa fi facut ceva care sa-i determine starea respectiva, prezinta schimbari in ceea ce priveste apetitul alimentar, schimbari de greutate. In situatiile mai grave, apar chiar ganduri de sinucidere .
In aceste conditii motivatia pentru munca nu mai poate exista, pentru ca se simte lipsita de vlaga, nici un lucru nu-i mai iese  asa cum ar dori, iar nerealizarile ii provoaca o si mai mare anxietate, ii scade stima de sine, se considera un om incapabil.
Îi recomand femeii care se simte singura sau care are o depresie in preajma sarbatorilor de iarna sa vorbeasca  cu prieteni, cunostinte, rude despre ce i se intampla, sa ceara ajutor. Atitudinea indiferenta a celor din jur poate face foarte rau in aceasta situatie.
Am avut cliente care nu-si mai constientizau situatia, dar un prieten, un vecin, cunostinta, etc. a tras un semnal de alarma, a incercat s-o motiveze sa ceara sfatul unui specialist, iar solutia a fost  benefica  persoanei, care, cu ajutorul specialistului a reusit sa depaseaca  starea in care se afla.
Dacă totuşi prietenii ei sunt implicati in relatii serioase si, dintr-un motiv sau altul, femeia ramane singura de sărbători, isi poate  alina suferinta găsind o ruda,  vecini care nu sunt plecati, poate invita pe cineva, pentru ca nu e singura pe o insula pustie. Prezenta oricarei persoane ii poate face bine. Apoi se organizeaza petreceri  si pentru persoane singure, intr-un cadru adecvat, unde poate cunoaste persoane interesante.
Daca totusi a ales sa petreaca singura, trebuie sa constientizeze ca-i decizia ei , o considera ca pe o aventura, isi pregateste surprize, se rasfata cu lucruri pe care nu si le-a mai permis pana acum, isi pune o muzica care sa-i imbunatateasca starea de spirit, scrie mesaje de felicitare la cunoscuti, pastreaza contactul telefonic cu rudele si cunoscutii .
O plimbare de o ora-doua in aer liber poate imbunatati starea de spirit .
Pentru o femeie singură contează mult şi atitudinea pe care o adoptă. Poate trece mai uşor peste singurătate, dacă-şi spune ca este o situatie de moment, ca poate s-o considere o experienta, si daca lucrurile nu se intampla cum si-a dorit nu inseamna ca e o catastrofa, ca poate invata din aceasta situatie si poate gasi resurse sa se poata bucura in continuare de viata .
 Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciupercă, consilier psihologic specialist, Familie- Cuplu

La mulţi ani României! La mulţi ani românilor de pretutindeni!


vineri, 28 noiembrie 2014

Stapanul cadoului- o temă de meditaţie


Lânga Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune ca în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde traia batrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pâna când adversarul facea prima miscare si apoi, fiind daruit cu destula inteligenta pentru a corecta orice greseala ar fi facut, contraataca cu viteza.
Tânarul luptator nu pierduse înca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l învinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau împotriva luptei, dar batrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânarul a început sa-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pâna si pe stramosi. Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batrânul ramânea impasibil. La sfârsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.
Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocari, studentii l-au întrebat: "Cum ai putut rabda atât de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, în loc sa-ti expui lasitatea în fata tuturor?"
"Daca cineva vine la tine cu un cadou si tu nu îl primesti, cui apartine cadoul?" - întreba Samuraiul. "Celui care ti l-a oferit - replica unul dintre discipoli." "La fel si cu orice mânie, insulta sau invidie - spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat."

Morala

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de tine. Poti alege sa accepti orice cadou si sa fi inclus in planurile altora, sau sa fi selectiv... si sa accepti doar acele cadouri care te ajuta in cresterea ta.


duminică, 9 noiembrie 2014

Caracteristicile femeilor care iubesc prea mult


1.      Prin definiţie, provii dintr-o familie dezechilibrată în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute.
2.      Pentru că tu însăţi ai primit prea puţină atenţie, încerci să umpli acest gol cu un substitut, devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva.
3.      Întrucât nu ai reuşit să-ţi transformi părinţii (sau doar unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care ai tânjit atât, reacţionezi cu tot sufletul atunci când întâlneşti acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încerci - ca şi în trecut - să-l schimbi prin iubirea pe care i-o arăţi.
4.   Terorizată de posibilitatea abandonului, faci orice să salvezi de la destrămare relaţia cu un bărbat.
5.   Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl „ajută" pe bărbatul cu care ai o relaţie.
6.   Obişnuită cu lipsa dragostei într-o relaţie personală, eşti dispusă să aştepţi, să speri şi să îţi dai şi mai mult silinţa să-i faci pe plac.
7.   Eşti dispusă să îţi asumi mult mai mult de 50% din responsa­bilitate, vină şi imputări în orice relaţie.
8.   Respectul de sine este extrem de scăzut şi, în forul tău interior, nu crezi că meriţi să fii fericită. Crezi, mai degrabă, că trebuie să lupţi pentru a obţine dreptul la fericire.
9.      Pentru că ai a avut parte de o copilărie lipsită de siguranţă, simţi nevoia disperată de a avea controlul asupra bărbaţilor şi relaţiilor tale amoroase. Îţi ascunzi acest efort de a controla oamenii şi situaţiile sub masca "ajutorului".
10.    În relaţiile tale, trăieşti mai curând în visul tău despre cum ar putea fi, decât în realitatea situaţiei în care te afli.
11.    Eşti dependentă de bărbaţi şi de suferinţa sufletească.
12.    Se poate să fii predispusă din punct de vedere emoţional şi, de multe ori, biochimic, la dependenţa de droguri, alcool, şi/sau anumite alimente, mai ales cele care conţin zahăr.
13.    Prin atracţia pe care o simţi faţă de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea în situaţii de cele mai multe ori haotice, incerte şi chinuitoare din punct de vedere emoţional, eviţi, de fapt, să-ţi îndrepţi atenţia spre responsabilitatea faţă de propria ta persoană.
14.    S-ar putea să ai o înclinaţie spre stări depresive episodice, pe care încerci să le împiedici prin emoţia pe care ţi-o procură o relaţie instabilă.
15.    Nu te simţi atrasă de bărbaţi amabili, echilibraţi, demni de încredere şi interesaţi de persoana ta. Pe aceştia îi consideri „plicticoşi".

Sper să vă fie de folos!

Bibliografie: 

Robin Norwood -Femei care iubesc prea mult

EDITURA AMALTEA 
Bucureşti, 2001




Ce poate face un consilier de cuplu?



- poate ajuta la formarea unui fundament trainic în familie sau în cuplu ; 
- susţinerea celor doi în găsirea celor mai bune strategii să se accepte;
- să comunice cât mai eficient;
- să-şi rezolve problemele care apar în relaţie;
- să ştie să-şi stabilească priorităţile;
- să evolueze împreună;
- să-şi negocieze fiecare pas;
- să se respecte;
-să creeze un climat favorabil pentru conceperea şi creşterea copiilor, etc.

Totdeauna este mai uşor să previi decât să vindeci!

Atât consilierea familiala (care cuprinde pe toţi membrii familiei care locuiesc împreună) cât şi cea de cuplu sunt superioare celei individuale pentru că este mai eficient să-i sprijini pe oameni să-şi rezolve problemele întâlnindu-i cu persoane importante din viaţa lor pentru a-i ajuta să reorganizeze interactiunile dintre ei.

Consilierea familială şi de cuplu este benefică ori de cate ori familiile sau cuplurile sunt în impas, cand au nelămuriri cu privire la ce reguli sa adopte în creşterea copiilor si în ce fel, apoi consilierul surprinde ce anume e deficitar în structura familiei, ce patternuri îi blochează funcţionarea, ce funcţii îndeplinesc simptomele într-o familie, ce probleme se nasc în ciclul de viaţă familial. 

Nu trebuie să uităm ce probleme se ivesc în cadrul unui cuplu la trecerea dintr-un stadiu în altul (de la stadiul de simbioză, la cel de diferenţiere, apoi de la cel de diferenţiere la cel de autonomie, de reapropiere, ajungând mai greu sau mai uşor, în funcţie de inteligenta cuplului la ultimul stadiu de interdependenţă mutuală ).

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

ATENŢIE LA ERORILE COGNITIVE CARE NE ÎMPIEDICĂ SĂ FIM FERICIŢI !!!!!!!!

1. Gandirea “totul sau nimic” cand un individ vede lucrurile doar in alb si negru, sau cand are doar raspunsuri de da sau nu, fara sa poate vedea si existenta unor eventualitati intermediare. De ex. un individ crede ca a face o gresala este ca si cum nu ar fi bun de nimic, nu exista alternative, ori sunt bun, ori sunt rau, ori reusesc ori esuez.

2. Suprageneralizarea, cand un singur eveniment sau un eveniment neinsemnat este luat ca si concluzie intr-o situatie oarecare. De ex. o simpla discutie in contradictoriu intre doi indragostiti este luata de unul din ei ca certitudine ca nu este iubit.

3. Catastrofizarea cand un individ are mereu imaginea unei catastrofe, a unui
dezastru pe baza careia interepteaza fapte anodine ca indicii ale acestor pericole majore.
De exemplu, un individ spune dupa ce se urca intr-un vehicul si acesta se pune in miscare: “dar daca o sa avem un accident”.

4. Sarirea la concluzie este atunci cand un individ trage o concluzie pe baza unui singur element sau pe baza unor elemente neesentiale, in special cand e vorba de concluzii negative. De exemplu, un incepator la scoala de soferi face o gresala si trage concluzia ca niciodata nu o sa ia carnetul de conducere.

5. Etichetarea este o forma de schema cognitiva in care exista tendinta de a atasa o eticheta negativa la propria persoana desi nu exista argumente pentru a face aceasta.
Poate exista si tendinta de a atasa etichete negative unor situatii care nu presupun un deznodamant negativ. De ex. Daca seful mi-a facut o mica observatie consider ca nu sunt bun de nimic sau daca ceva negativ s-a intamplat intr-un loc atunci locul acela este un loc unde totdeuna mi se vor intampla lucruri negative. Dupa cum vezi, etichetarea este o forma a gandirii ‘totul-sau-nimic”.

6. Personalizarea se petrece cand o persoana se considera responsabila pentru un eveniment pe care nu il are sub control sau acuza o persoana de un eveniment care de fapt nu-l avea sub control. Personalizarea presupune ca persoana prezinta ori sentimente de vinovatie, de rusine sau de inadecvare, ori tendinte de a blama pe altii, de a avea resentimente si reprosuri fata de altii. De exemplu, o sotie se considera vinovata ca sotul
o inseala sau cineva produce un accident si ii reproseaza celuilalt ca nu a fost atent.

7. Filtrarea se petrece atunci cand cineva extrage doar un eveniment sau un fapt si incearca sa traga o concluzie doar pe baza acestuia, ca si cum ar dori neaparat aceasta concluzie si din aceasta cauza filtreaza doar motivele care ii pot sustine aceasta concluzie.
Aceasta se intmapla cel mai des cu evenimentele negative, de exemplu in cazul cuiva care primeste o observatie despre un lucru pe care-l face si imediat trage concluzia ca ceea ce face nu e bine bine, ignorand celelalte comentarii pozitive.
8. Gandirea “ar trebui, s-ar cuveni” tradeaza stilul critic al unui individ fata de ceea ce face sau fata de ce se intampla. De fapt, in spatele acestui mod de gandire exista o neincredere in propria persoana si sentimente de frustrare sau vinovatie. El spune: “nu ar fi trebuit sa fac asta, lucrurile nu ar trebuie sa se intample in felul acesta, s-ar fi cuvenit ca sa mi se spuna o vorba buna, etc.” Realitarea este mereu comparata cu un “ideal” ce

9. Descalificarea lucrurilor positive este o schema cognitiva prin care subiectul nu pune pret de sugestiile, opiniile, evidentele pozitive referitoare la el, ca si cum le-ar ignora, nu ar crede in ele sau chiar nu le-ar percepe. Un astfel de individ traieste ca si cum nu ar face nimica bine, ca si cum nu ar avea nici un merit, ca si cum nu ar reusi nimica pentru ca nu vede nimic pozitiv in urma lui.

10. Citirea mintii este o schema care se evidentiata atunci cand cineva are
tendinta de a crede ca stie ce gandesc altii si mereu spune: “lasa ca stiu eu ce gandeste… sunt sigur ce crede despre mine, etc.”. El actioneaza conform acestei credinte precum ca este cert ceea ce altii gandesc, fara insa sa aibe evidente in acest sens.

11. Magnificarea( EXAGERAREA) se petrece atunci cand evenimentele sunt parca private printr-o lentila maritoare, atat importanta cat si consecintele lor. De fapt schema tradeaza nesiguranta subiectului de a face fata la evenimente negative care l-ar privi direct. Astfel, o usoare sugestie este privita ca o critica virulenta, un eveniment anodin ca un pericol sau dauna semnificativa, etc.

12. Tendinta de a face predictii nu este o schema cognitive rara. Astfel de
indivizi cred ca stiu ce o sa se intample, cred ca au calitatea de a anticipa ceea ce se va petrece, mai ales cand este vorba de evenimente negative. Aceasta ii fac sa aiba o pozitionare negativa, defetista sau evitanta in fata cursului evenimentelor.
Acesta clasificare nu a incheiat lista schemelor cognitive disfunctionale prin care un individ percepe si interpreteaza realitatea in mod deformat.

Sper că v-am dat o temă de gândire!

joi, 28 august 2014

Din nou despre comunicarea in cuplu


Aveti o comunicare deficitara in cuplu? Nu stiti cum sa formulati o critica astfel incat sa evitati conflictul?

Va puteti ghida dupa modelele de mai jos, pe care le puteti imbunatati, astfel incat critica sa devina constructiva.
Cum formulam o critica

(ETAPE )



1.     Cerem permisiunea : ex. Pot sa-ti vorbesc un minut?


2.     Formulam o critica cu privire la un subiect bine definit : ex. Nu vreau sa mi-o iei in nume de rau, sau “imi pare rau sa-ti spun asta, dar  eu nu m-am simtit bine cand am vazut ca tu ai facut acest lucru (denumesti ce s-a intamplat)

3.     Formulare directa si precisa cu privire la momentul respectiv (m-a deranjat acest lucru)  nu generalizare ( totdeauna faci asa, , lasa ca stiu eu ca faci lucrurile numai aiurea ,etc.).


4.     Utilizam daca e nevoie , repetarea informatiei intr-un mod calduros, dar ferm .


5.     Daca este posibil , propunem o solutie .( Cred ca ar fi bine daca ai face lucrul asta..... sau poate gasesti tu o solutie mai buna )


6.     Incheiem pe un ton cordial  : daca se va rezolva aceasta situatie vom avea numai de castigat...

Cum acceptam sau refuzam


1.     Ascultam cererea celuilalt

2.Cerem lamuriri daca este nevoie

3.Acceptam sau refuzam in mod clar si precis : daca e da, ramane da, daca am spus nu, ramane nu .

4. Utilizam daca e nevoie repetarea informatiei

5. Daca refuzam propunem o alternativa .

6.Incheiem pe un ton cordial






Invitatie la poezie


O tema de meditatie:


Evitati cele sapte greseli pe care oamenii inteligenti le fac in relatia de cuplu !


1. Nu mai fortati intimitatea (lasati relatia amoroasa sa evolueze firesc)



3. Nu mai adoptati postura martirului (incepeti sa refuzati sa va mai lasati abuzata).
4. Nu va mai imaginati ca aveti totdeauna dreptate (refuzati la prejudecati).
5. Nu va mai salvati partenerul (controlati-va propria viata).
6. Nu mai considerati ca aveti un partener sigur (dati dovada de respect pentru omul iubit).
7. Nu mai lasati pasiunea sa se stinga . Depuneti eforturi zi de zi pentru a nu lasa dragostea sa se stinga.


Celor care vor sa se informeze si sa stie mai mult, le recomand sa citeasca :
:
7greseli

marți, 19 august 2014

Daca dati dovada de intelepciune, relatia voastra poate deveni mai puternica, mai durabila




Pentru ca-n ultima vreme numarul divorturilor a crescut, revin cu cateva sfaturi care va pot folosi la nevoie:
- orice decizie importanta nu se ia la furie, asteptati pana emotiile se vor decanta, lasati-va un timp de gandire si la capatul intervalului pe care vi l-ati propus, decideti ce anume e mai bine pentru voi.
- dupa ce furia a fost lasata sa se retraga si emotiile negative s-au stins, incercati sa comunicati cu partenerul, exprimati-va nevoile voastre, rugandu-l sa-si precizeze si el punctul de vedere in ceea ce priveste problema ivita in cuplu.
O criza survenita in cuplu este o piatra de incercare pentru cei doi parteneri: cuplurile intelepte folosesc acest prilej pentru a-si reface comunicarea si a-si renegocia obiectivele; cuplurile in care orgoliile sunt trecute pe primul plan si fiecare doreste sa detina suprematia, ajung la divort aruncand la gunoi o relatie care putea fi reparata.
- fiecare partener care se respecta isi face o autoanaliza, pentru ca daca nu constientizeaza unde a gresit, chiar daca momentan conflictul se aplaneaza, mai tarziu poate reizbucni cu mai mare intensitate.
- faceti o analiza obiectiva a situatiei, incercati sa va cunoasteti mai bine, constientizati partea de vina (pentru ca totdeauna cand o relatie nu merge , vina nu e numai a unuia dintre parteneri).
- incercati sa va controlati emotiile, nu va mai lasati purtate de tristete, furie sau ura.
- comportati-va demn, impuneti limite, dar asigurati-va ca vor fi respectate, nu va mai lasati manipulate.
- constientizati ce va motiveaza sau nu sa ramaneti in relatie, pentru ca de multe ori partenerul are mult mai multe calitati decat defecte, dar orbite de furie vedeti numai defectele.
- reconstruiti-va interiorul dupa dialoguri repetate cu voi insiva.
- renuntati la posesivitate, pentru ca orice barbat are tendinta sa iasa dintr-o relatie in care se simte incatusat.
- nu mai fortati intimitatea (lasati relatia amoroasa sa evolueze firesc) - nu va mai asteptati ca partenerul sa va citeasca gandurile (incepeti sa-i spuneti ce simtiti si ce va doriti).
- nu mai adoptati postura martirului (incepeti sa refuzati sa va mai lasati abuzata).
- nu va mai imaginati ca aveti totdeauna dreptate (refuzati la prejudecati).
- nu va mai salvati partenerul (controlati-va propria viata).
- nu mai considerati ca aveti un partener sigur (dati dovada de respect pentru omul iubit).
- nu mai lasati pasiunea sa se stinga. Depuneti eforturi zi de zi pentru a nu lasa dragostea sa se stinga.
- dupa ce relatia s-a imbunatatit nu reveniti la vechile comportamente.
- orice conflict lasa rani adanci. Dar aveti in vedere ca pe cand iertarea elibereaza, ranchiuna purtata pe termen lung face mult rau. Nu va indemn sa stergeti cu buretele ce s-a intamplat, pentru ca acest lucru nu-i posibil, oricat v-ati stradui, dar va indemn sa analizati situatia, sa recunoasteti partea de responsabilitate in aparitia problemei, sa va recunoasteti suferinta si sa aveti grija sa nu se mentina la nesfarsit, sa gasiti in voi resursele de-a merge mai departe.
- analizati daca partenerul este capabil să se schimbe,(dar acordati-i si sansa sa v-o dovedeasca), dacă actuala relaţie îti mai satisface dorinţele/ aşteptările prioritare, căutati impreuna o soluţie de a repara situaţia, inainte de a va decide sa puneti capat relatiei.
- construiti impreuna strategii ca sa va puteti dezvolta ca parteneri si indivizi. Nu uitati: omul din greseli invata si uneori e nevoie sa gresesti ca sa faci totul asa cum trebuie.
Daca dati dovada de intelepciune, relatia voastra poate deveni mai puternica, mai durabila.
Erikson sustinea ca o criza poate fi un punct de cotitura: devenind vulnerabil iti creste potentialul pentru o schimbare pozitiva.
Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie-Cuplu

ATENTIE!!!!!!! DIVORTUL NU-I SINGURA SOLUTIE

In viata fiecarui cuplu apar deopotriva momente fericite, dar si momente dificile,cand iubirea este pusa la indoiala, cand unul dintre parteneri se simte ranit, neinteles, umilit.
Rezolvarea conflictului depinde in egala masura de intelepciunea celor doi, dar si de modul de implicare al fiecaruia in rezolvarea problemei, de modul de perceptie, structura de personalitate, tiparul pe care functioneaza, strategiile de abordare a problemelor internalizate de fiecare dintre cei doi,etc.
Faptul ca se ajunge la autoinvinovatire sau invinovatirea celuilalt nu face situatia mai usoara. De multe ori exista bunavointa din partea unui partener, dar modul cum se exprima, atitudinea abordata,faptul ca are impresia ca nevoile lui coincid cu ale celuilalt si atunci face pentru acesta lucrurile dorite pentru el, are drept rezultat agravarea problemei si nu rezolvarea ei.
Am constatat de multe ori ca probleme minore erau exagerate si transformate in adevarate ziduri care se ridicau intre cei doi astfel incat nu vedeau rezolvarea decat prin divort.
Divortul nu-i singura solutie. Le-am demonstrat-o celor care au ajuns la a doua, a treia, sau a-n-a casnicie. Problema se poate gasi in interiorul unuia dintre ei si pana nu se rezolva acea problema nu poate functiona intr-o relatie normala.
De aceea recomand ca atunci cand apare o problema, inainte de a-l acuza pe celalalt sa stea si sa-si faca o analiza si sa caute sa inteleaga mai bine lucrurile. Daca nu o poate face singur, il poate ajuta un psiholog sa realizeze daca din punctul lui de vedere reactiile sunt normale. Pentru ca de multe ori niste scheme cognitive disfunctionale, un mod de perceptie denaturat, niste convingeri limitatoare, un tipar defectuos despre ce inseamna cuplu, familie, mostenit din familia de origine, un mod de comunicare defectuos, sunt doar cateva cauze care ne fac sa nu putem gusta fericirea in cuplu.
Modul de gandire determina actiunile, si tot repetandu-i celuilalt dupa fiecare cearta ca veti divorta, va programati sa nu functionati bine in casnicie, ci sa finalizati relatia.
Nu uitati ca viata-i scurta si fiecare moment tensionat ne consuma resursele ce ar putea fi folosite in beneficiul cuplului!
Sper ca v-am mai dat o tema de gandire.
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca,psiholog specialist Consiliere familiala si de cuplu

marți, 3 iunie 2014

Efectele alcoolului şi fumatului asupra calităţii vieţii sexuale

Studiile au dovedit că atât alcoolul cât şi fumatul pot influenţa calitatea vieţii sexuale, prin faptul că alcoolul provoacă  tulburări la nivelul sistemului nervos central, afectând performanţele sexuale, iar fumatul accelerează degradarea celulelor şi circulaţia sangvină, putând duce la apariţia disfuncţiilor erectile.
Astfel, o echipă de cercetatori de la Harvard School of Public Health (HSPH), a realizat primul studiu prospectiv în care, pe lângă obezitate şi stilul de viaţă sedentar, alcoolul şi fumatul deţin un rol important în apariţia disfuncţiei erectile.
Alte studii au dovedit că alcoolul amorţeşte terminaţiile nervoase atât la bărbaţi cât şi la femei, scăzând dorinţa şi satisfacţia. Femeile consumatoare de alcool  pot avea raporturi sexuale dureroase, datorită faptului că are loc o scădere a gradului de lubrifiere a  vaginului. Consumat în cantităţi mari şi pe termen lung, alcoolul poate determina disfuncţii şi infertilitate, în cazul bărbaţilor putând duce şi la atrofia testiculelor.
Contrar părerii generale, alcoolul nu este un afrodisiac, deşi reduce inhibiţia, ci dimpotrivă, scade nivelul testosteronului, reducănd apetitul sexual, ducând în final la reducerea cantităţii de spermă şi la impotenţă.Odată cu scăderea testosteronului pot apărea caracteristici feminine la bărbaţii dezvoltaţi în mod normal.
Studiile realizate de Action on Smoking and Health(ASH) şi British MedicalAssociation (BMA) au demonstrat că fumatul creşte riscul impotenţei cu 50%, acest risc  ajungând chiar la valori mai mari în cazul asocierii fumatului cu factori de stres(cel mai concludent exemplu este cel al veteranilor de război din Vietnam, unde s-a demonstrat că a existat un risc cu 80% mai mare de apariţie a impotenţei în cazul fumătorilor decât în cazul nefumătorilor).
Fumatul poate cauza şi alte probleme: reducerea volumului de ejaculare, micşorarea numărului de spermatoizi ejaculaţi, apariţia unor forme anormale şi a unei mobilităţi reduse a spermatozoizilor.
Din păcate, fumătorii nu cunosc sau nu conştientizează riscurile de natură sexuală la care se expun. Acest lucru a  reieşit şi din cercetările realizate de MORI pentru ASH, unde 88% dintre subiecţi nu au ştiut că fumatul poate crea probleme de natură sexuală.
Noua directivă a Uniunii Europene, ce va înlocui pe cea existentă(89/622/EEC) va impune mennţionarea pe pachetele de ţigări a următoarelor averismente:
WARNING: SMOKING CAUSES MALE SEXUAL IMPOTENCE( Atenţie:Fumatul cauzează impotenţă).
WARNING SMOKING DAMAGES SPERM( Atenţie: Fumatul are efecte devastatoare asupra spermatoizilor).
WARNING: SMOKING  MAY  DAMAGE YOUR SEX-LIFE(Atenţie: Fumatul îţi distruge viaţa sexuală).
Aceste avertismente sunt necesare, întrucât fumul de ţigară conţine 4000 de substanţe nocive organismului printre care monoxidul de carbon, nicotina şi 1,3 butadiena, componente ce provoacă multe probleme de sănătate, culminând cu decese premature(40300 înregistrate anual numai în Marea Britanie, peste 1,2 milioane în Europa).

Părerea specialiştilor:
David Ralph, BSc MS FRCS (Urol),Andrologie Centrul Sf. Petru 145, Harley Street 
Londra W1G 6BJ
„Fumatul nu reduce numai speranţa de viaţă ci şi calitatea vieţii.Fumătorii impotenţi  de obicei suferă în tăcere cu conştiinţa încărcată de faptul că totul ar fi putut fi prevenit”.

Roger Kirby , Consultant Urologist,St.George´s Hospital,London

   „Este evident faptul că fumatorii sunt predispuşi  la impotenţă. Acest lucru este un rezultat al acţiunii substanţelor din fumul de ţigară asupra capilarelor sangvine dar şi al acţiunii directe asupra musculaturii penisului”

Sper ca v-am dat o tema de gandire!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, Familie - Cuplu

joi, 15 mai 2014

Adolescenta- o perioada problematica atat pentru parinti cat si pentru copii




Adolescenta este o perioada furtunoasa atat din punct de vedere biologic cat si psihologic.Ea reprezinta stadiul in care se produc modificari fizice in organismul individului uman, fiind o perioada confuza pentru fiecare persoana, o perioada de cautari continue, in care individul cauta sa descopere cine este el cu adevarat.
Adolescentii simt nevoia de schimbare, pentru ca schimbarea face parte din procesul de construire a personalitatii lor. Ei doresc sa-si afirme identitatea, propriile valori, si pentru acest lucru incep sa testeze, opunandu-se parintilor.
Conflictul ce apare intre parinti si adolescenti poate fi pus pe seama discordantei dintre convingerile parintilor despre lume si viata si sistemul de valori in formare a adolescentilor.
Parintii si adolescentii au nevoi diferite: parintii vor sa-si afirme autoritatea, pe cand adolescentii au trebuinte de independenta.
Parintii au un rol important in educatia copiilor, pentru ca ei ii pot ajuta sa-si asume propria identitate, sa le  stimuleze nevoia de a sti, de a se perfectiona, de apartenenta la grup, de independenta, de a fi unici si a se exprima ca si personalitate.
In adolescenta se consolideaza structurile gandirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, anticipare, predictii, spiritul critic si autocritic.
Adolescentii isi asuma riscuri pentru a atrage atentia ca au crescut, ca sunt capabili de fapte mari.Iar daca nu sunt luati in seama, pot ridica stacheta tot mai sus.
Pentru a ajunge adulti e nevoie sa se detaseze de parinti, sa-si poata asuma responsabilitatea pentru faptele lor. Sunt momente cand riscurile sunt evaluate gresit, pericolele sunt ignorate, iar in sufletul lor se da o adevarata lupta pentru o mai buna adaptare la mediu, depasirea limitelor si definirea personalitatii.
Parintele trebuie sa stie ca un copil este o personalitate complexa, nu o insiruire de comportamente, iar datoria lui nu se rezuma la un simplu control al comportamentului, ci si la ajutarea copilului sa si-l asume. Ca fiul sau fiica sa are nevoie de intelegere, sa stie ca parintilor le pasa, ca le sunt alaturi la nevoie, ca-i ajuta sa treaca peste momentele critice, fara sa-i judece, ca in loc de reprosuri le aduce argumente, ca sunt acolo pentru ei gata sa-i asculte.

Nevoia de a fi iubit, este o nevoie fundamentala a fiecarui copil, care la adolescenta se accentueaza, pentru ca are nevoie sa fie sustinut in a face alegeri care sa nu-l afecteze mai tarziu, parintele putand anticipa eventualele pericole si sa-l ajute sa le previna.

duminică, 16 martie 2014

Daca vrei sa fii implinit in viata, elibereaza-te de tiparele nesanatoase!

Sunt multe persoane care, prin tot ceea ce fac, au in vedere multumirea celorlalti, in detrimentul propriilor satisfactii.
Faptul ca pentru orice decizie asteapta aprobare din partea cuiva, ajung sa-si traiasca viata dupa regulile altora, nu ajung sa se maturizeze, sa-si faca propriile reguli, dupa care sa se ghideze.
Odata casatoriti, devin dependenti de partenerul de viata, caruia-i cedeaza puterea de decizie si accepta sa fie "protejat".
O astfel de persoana, nu se va simti confortabil intr-o relatie, decat daca va incerca sa se elibereze de tiparele nesanatoase cu care a fost obisnuita.
In primul rand, e nevoie sa-si analizeze propria viata, sa-si constientizeze nevoile, sa invete sa se autoaprecieze, sa simta ce o implineste cu adevarat, sa incerce sa ia propriile decizii pentru viata ei, fara a incerca sa faca tot timpul pe plac altora si sa astepte ca altii sa-i valideze actiunile.
Un pas important este stabilirea limitelor cu cei care incearca sa-i controleze viata, dar si disocierea de oamenii care au obicei de a critica tot timpul si a nu-si trata semenii cu respect.
Probabil printre deciziile luate se pot afla si unele mai putin bune. Acest lucru nu trebuie sa sperie, pentru ca fac parte din evolutia persoanei. Daca o decizie nu are consecintele asteptate, o analiza obiectiva a situatiei, face ca in viitor gresala sa nu se mai repete. O situatie noua, va fi rezolvata mult mai bine decat cea dinainte.
Clientilor mei care se tem de propriile decizii, le dau exemplul cercetatorului care, dupa o munca sustinuta, in care mai apar si erori, ajunge sa obtina  rezultatele scontate. Ce s-ar intampla daca dupa prima nereusita ar ceda? Numai analiza obiectiva a fiecarei situatii in parte si  perseverenta cu care este urmarit un anumit scop poate aduce rezultate benefice.
Planificandu-ne numai activitati de rutina, nu gresim, dar nici nu vom evolua vreodata.
 Sper ca v-am mai dat o tema de gandire...
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu

sâmbătă, 15 martie 2014

Nu mai fortati intimitatea!




Iubirea adevarata nu apare peste noapte.
Ea inseamna atat exprimarea sentimentelor, cat si multe alte lucruri, printre care:
- dezvaluirea si respectarea punctelor forte si a slabiciunilor fiecaruia dintre cei doi parteneri;
- cei doi parteneri sa-si permita sa fie vulnerabili si sinceri unul fata de altul;
- fiecare sa se simta in siguranta si sa fie el insusi;
- sa existe o comunicare sincera, deschisa;
- in cuplu pe langa aspectele pozitive, mai apar  si negative, care, nu creaza probleme daca sunt gestionate cu intelepciune de cei doi, etc.
Fortand intimitatea, ne amagim cu ideea ca am construit o legatura durabila, dar constatam mai tarziu cu amaraciune ca aceasta nu exista.
Motivele pentru care unii forteaza intimitatea, s-ar putea explica prin nerezolvarea problemei refuzurilor din relatiile anterioare sau a unei frici ascunse de singuratate. Desi multi jinduiesc intimitatea, se tem in acelasi timp de ea, pentru ca si-ar dori ca totul sa se petreaca lucrurile ca in povestile cu zane.
Nu mai fortati intimitatea!
Cea mai reusita poveste de dragoste se infiripa treptat, pe masura ce ajungi sa cunosti pe cineva cu adevarat.
Sper ca v-am mai dat o tema de gandire....
Sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca, consilier psihologic specialist, familie-cuplu