Despre mine

Fotografia mea
Bucuresti, Sector 6(Crangasi), Str. Nicolae Oncescu 4, Bloc 100, etaj 2, Ap.14, Romania
Ca psiholog imi doresc sa vin in sprijinul cat mai multor persoane, care, in aceste vremuri problematice, dintr-un motiv sau altul ajung intr-un impas. Prin ceea ce fac doresc sa conving ca psihologul poate avea un rol important in societate. Consider ca si K.J. Schneider ca Psihologia este o„ştiinţă a inimii"în sens romantic ce”trebuie făcută cu artă”. Sper ca formarile facute pana acum si experienta mea de viata, sa-mi permita sa aduc linistea in familiile in care apar probleme.

marți, 4 decembrie 2012

Familia romaneasca are un viitor ?


Anumite studii par sa sustină ideea ca asistăm nu numai la sfârşitul familiei asa cum o stim, ci şi la ,,sfarşitul lumii pe care o cunoastem”(„The End of.the World as We KnowIt”-Waters , 1995), la începutul unui haos în care totul se schimbă mult prea repede pentru a putea ţine pasul. Sunt insă şi studii care atestă faptul că familia rămâne pentru majoritatea indivizilor domeniul care le oferă cea mai mare satisfacţie, cel care are cea mai mare importantă în viaţa lor .
         În condiţiile vieţii de astăzi mulţi analişti au tendinţa de a vedea schimbare peste tot, exagerând şi în privinţa fenomenelor de eroziune a familiei. Multe din schimbările constatate se datorează în mare parte dezbaterilor numeroase pe această temă , având loc un proces de tipul celui descris de Thomas:,,o situatie definită drept reală devine reală prin consecinţele ei ”.
In aceste conditii mi-am pus problema : familia romaneasca are un viitor ?

Raspunsul este da, cu conditia  să se conştientizeze care sunt greşelile majore care duc la disoluţia familiilor, să se inteleagă unde se greşeste în creşterea si educaţia copiilor, care-i rolul societăţii in menţinerea acestor aspecte. Familia şi societatea trebuie să aibă o mai bună colaborare, să se sprijine reciproc, pentru că dacă treburile merg bine în familie vor merge şi în societate. Una fără alta nu poate să evolueze .

Psihologul consilier Familie -Cuplu poate juca un rol important in societate, daca se constientizeaza ca multe din problemele cuplurilor se pot rezolva daca sunt ajutati sa treaca peste orgolii, sa constientizeze ca problemele ivite se pot rezolva numai impreuna, comunicand (dar sa stim cum, cand si unde  s-o facem), ca pot fi ajutati sa se cunoasca cu adevarat, sa invete sa se respecte,  sa evolueze impreuna, sa inteleaga faptul ca nu pot fi un cuplu adevarat pana cand  nu-si rezolva problemele cu care vin din familia de origine .

Ca in orice domeniu, si in relatia de cuplu trebuie parcursi anumiti pasi pana la maturizarea relatiei, numai ca aici fiecare poticnire poate fi fatala, daca nu exista o doza de intelepciune. Sunt momente in care cei doi pot sa-si resolve singuri problemele, dar sunt destule in care un sprijin specializat le-ar fi de un real folos . Mi-au dovedit-o cuplurile care pentru probleme minore ajunsesera la divort si care astazi zambesc amintindu-si  cum orgoliile  si unele convingeri limitatoare puteau  sa le distruga relatia.

Redau mai jos fazele prin care trece relatia de cuplu, pentru a se constientiza cat de important e fiecare pas ce trebuie urmat:

- Faza de simbioza - in care se naste cuplul, pe primul plan este dragostea, emotiile la fiecare intalnire, dorinta de a fi tot timpul impreuna. In aceasta faza,  asemanarile sunt exagerate, deosebirile ignorate, nici unul dintre ei nu apare egoist si insensibil. Fiecare partener furnizeaza celuilalt ceea ce se asteapta,  asteptarile sau cerintele sunt implinite automat, pentru ca sunt simple si unice: dragoste, daruire, uniune, contopire , incercarea de a forma o unica fiinta. Durata depinde de conditia emotionala a partenerilor, pentru ca dragostea oboseste, este consumatoare de energie psihica si fizica. In aceasta perioada se pot face greseli precum negarea diferentelor si a cerintelor individuale, care poate duce la dezgust, sau chiar ura, precum si incercarea unuia dintre parteneri de a-l tine pe celalalt strans in relatie, de frica de a nu-l pierde.


- Faza de diferentiere - in care cei doi incep sa se trezeasca sau au obosit. Fiecare apare acum mai real, este vazut obiectiv si diferentele dintre ei incep sa iasa la iveala. Acum fiecare incepe sa-si arate personalitatea, sa stabileasca reguli si granite. Pericolele care pandesc in aceasta perioada pot fi: viteza mai mare in diferentiere a unuia dintre parteneri, ambitiile profesionale sau sociale .

- Faza de autonomie - in care fiecare partener este centrat pe propriile interese, atentia lor fiind fiind mai mult spre lume si mai putin spre teritoriul intim. Acum primeaza autonomia si individualismul, partenerii se redescopera ca indivizi cu personalitati si cerinte specifice, uneori in contradictie cu cerintele cuplului . In aceasta etapa, factori destabilizatori pot fi : hiperinflatia stimei de sine a unuia dintre parteneri, egoismul si mercantilismul, competitia dintre parteneri relativ la succes si recunoastere sociala.

- Faza de reapropiere - partenerii si-au definit scopurile, mijloacele, si-au descoperit identitatea si competenta si-ncep sa se caute din nou cu dorinta de a reconstrui intimitatea si sustinerea emotionala.
Simbioza nu mai este cautata, pentru ca au inteles ca nu sunt identici, dar au nevoie de confort , liniste si tandrete .
Singura problema ce intervine in aceasta faza este cat de sensibila este granita dintre,,eu" si ,, noi" si cum ea se stabileste si respecta .

- Faza de interdependenta mutuala - aduce cuplul la maturitate, pentru ca acum se stabileste cu adevarat echilibrul dintre nevoia de intimitate si de a fi impreuna a partenerilor, cu cerintele lumii externe si statutul si rolul social al fiecaruia. Acest echilibru se obtine mai usor sau mai greu, dupa incercari si esecuri, dupa veniri si plecari, in functie de capacitatea intelectuala, caracterul si valorile morale ale partenerilor.

Ca psiholog consilier Familie- Cuplu consider ca ar fi benefic pentru viitorul familiei o consiliere premaritala, pentru ca aceasta va ajuta la formarea unui fundament dorit pentru casnicie, ii va pregati pentru trecerea de la viata de necasatoriti la cea de casatoriti, ii va invata cum sa comunice eficient, cum sa-si  rezolve problemele care apar in relatie. Vor intelege daca sunt pregatiti pentru casatorie, sau dimpotriva sa amane pana relatia va creste suficient, ii va ajuta  sa creeze  un climat propice casniciei, necesar conceperii si cresterii unor copii  fara probleme, pentru ca totdeauna este mai usor sa previi, decat sa repari ceva ce ai stricat .
         Consilierea premaritala ii va ajuta sa se  cunoasca  cu adevarat, sa constientizeze problemele avute in trecut, pentru ca doar dupa rezolvarea acestora pot  construi un viitor impreuna

                                         Psiholog consilier Familie-Cuplu, Niculina Ciuperca
                          

 
.

Piramida trebuintelor umane in cuplu



ATINGERE =1 unitate de contact uman (imbratisare, mangaiere, privire, etc)

Imbratisarea este forma cea mai importanta de transmitere a caldurii umane de la cei dragi.Cand ne atingem intr-o imbratisare afectuoasa, ne invioram intens simturile si reafirmam increderea in propriile sentimente.
Imbratisarea ne ajuta sa spunem ce simtim, ne lasa o senzatie de bine, alina durerea, depresia si anxietatea, contribuie la dezvoltarea armonioasa a personalitatii. Ambilor parteneri le provoaca stimulari psihice si fiziologice pozitive, transmitand de la unul la altul o comuniune imensa de bine. Imbratisand cu toata caldura pe cei dragi, le asiguri protectie, siguranta, incredere, forta, sanatate, recunoastere.
Nevoia de atingeri, este o nevoie fundamentala a omului, atingerile putand fi comparate cu caloriile, ceea ce ne demonstreaza ca avem nevoie de o anumita cantitate de contacte umane pentru a supravietui.
Atingerile din viata noastra pot fi “sarace” (o simpla privire,un salut rapid), cu un continut mediu (schimb de informatii profesionale, o scurta discutie) sau “bogate”(o conferinta lunga,intimitate, o lunga discutie contradictorie, o disputa). Cand sunt expresii ale consideratiei, afectiunii sau unele remarci valorizante, atingerile sunt pozitive sau valorizante, pe cand observatiile neplacute, desconsiderarea devin atingeri negative .
Nevoia de atingeri este o nevoie de supravietuire, ca si nevoia de aer, de somn,de hrana, apa, reproducere, de protectie impotriva elementelor naturii .
Atingerile pozitive sau negative se constituie in nevoia de recunoastere, pentru ca e important sa stim ce insemnam pentru ceilalti .Cu cat dovezile de recunoastere pozitiva primite din anturajul nostru sunt in numar mai mare, nevoia de stima este satisfacuta si apare nevoia de autorealizare, nevoia fiecarui om de a-si afirma in maniera personala caracterul unic, de a-si realiza potentialul, de a da o nota personala, tuturor lucrurilor pe care le realizeaza .

Sper ca v-am dat o tema de reflectie!
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu


Capcanele certurilor intr-o casnicie

Cateva dintre capcanele care duc la escaladarea conflictelor intr-o relatie:

Contraacuzatiile : acuzari reciproce ,fara a se asculta unul pe altul
Atacurile verbale :”numai eu fac asta”, sau “ti-am spus sa faci asa”
Tinerea scorului : cine a avut de cele mai multe ori castig de cauza
Castigatori/Invinsi
Uciderea personalitatii celuilalt
Generalizarile: “intotdeauna faci asa”…
Tocanita de probleme : intr-o diascutie amestecati tot ce va deranjeaza
Loviturile sub centura:ataca partenerul cu informatii pe care acesta I le dezvaluise intr-un anumit moment
“Gaz pe foc”- comentarii acide care infurie partenerul
10. “Istoria antica”-aducerea in discutii a unor evenimente din trecut
11. “Eu ,Marele sef de trib”, tu ,”Micutul indian”
12. Recrutarea aliatilor di randul membrilor de familie sau altor persoane
13. Trezirea sentimentului de vinovatie in celalalt
14. Blocajul- refuza sa-i ofere celuilalt satisfactie
15. Ambuscada- lansarea atacului fata de partener cand acesta este vulnerabil
16. Sabotajul silentios- partenerul se razbuna in tacere sau indirect
17. Sacaieli, vaicareli, reprosuri , reduc din capacitatea de negociere
18. Cicatrice vechi
19. Jocul puterii masculine :refuzul de a negocia
20. Manipularea celuilalt
                            
        Daca veti reusi sa evitati aceste capcane cu intelepciune, veti putea evita escaladarea conflictelor,care pana la urma transforma o casnicie ce se dorea fericita intr-un adevarat iad.
                    Sper ca v-am fost de folos si de asta data!
            Niculina Ciuperca,psiholog consilier familie-cuplu



duminică, 11 noiembrie 2012

Versurile imnului "Desteapta-te Romane"

Învaţă versurile imnului Deşteaptă-te Române, de Ziua Naţională a României
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţa-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ!

Nota:

Versurile imnului naţional îi aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet romantic, ziarist şi traducător.
După unele surse, muzica imnului nu i-ar aparţine nici lui Anton Pann, nici lui George Ucenescu ci ar fi inspirată dintr-o veche melodie religioasă, “Din sânul mamei mele”.
Prima oară, poemului “Un răsunet” de Andrei Mureşanu, i s-a creat un aranjament muzical şi a fost cântat pe 29 iunie 1848 la Râmnicu Vâlcea.
Imediat după instaurarea dictaturii comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, "Deşteaptă-te, române!" ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea şi fredonarea lor fiind pedepsite cu închisoarea.
Imnul actual a fost instaurat pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.


Cand este necesara interventia logopedului ?


Copilul are aproape 2 ani, vorbeste foarte putin. Spune doar mama, tata sau doar papa. Este acesta un motiv real de ingrijorare?Daca da, carui specialist trebuie sa se adreseze parintele?
Cei mai multi dintre noi stim ca logopedia se adreseaza dificultatilor din sfera limbajului si ca un logoped este specialistul indicat.Cu toate acestea, orice parinte trebuie sa se adreseze pediatrului care, de la caz la caz, il va indruma catre un alt specialist sau il va sfatui sa mai astepte. Totusi de multe ori parintele continua sa fie ingrijorat, cu atat mai mult cu cat avem tendinta constanta de a ne compara copiii cu altii de varste asemanatoare. In cele mai multe cazuri nu este vorba de superficialitatea pediatrului, ci doar de incapacitatea lui de a explica pe intelesul parintelui motivele pentru care recomanda o revizitare a situatiei peste o anumita perioada de timp.
   Explicatia consta in faptul ca la o varsta frageda elementele implicate in aparitia si dezvoltarea vorbirii sunt nematurizate. Aceasta este in fapt si una din legile logopediei. Iata cum este ea formulata:"Tulburarile de vorbire, pana la varsta de 3- 3,5 ani nu au o semnificatie logopedica sau defectologica, ci una fiziologica, atunci cand sunt produse ca urmare a nematurizarii aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate in vorbire. In aceste conditii, odata cu dezvoltarea elementelor respective, dificultatile verbale dispar de la sine, dar daca persista mai mult timp, sau daca intervin si alte cauze ele se pot transforma in tulburari specifice logopedice."-Emil Verza Tratat de logopedie-pag 38. Incidenta intarzierilor fiziologice este de aproximativ 15%.
   Un alt aspect demn de luat in considerare si care deseori este considerat doar un mit, este diferenta in achizitionarea limbajului pe care o putem observa intre sexul feminin si cel masculin. "Tulburarile de limbaj prezinta o incidenta mai mare si o simptomatologie mai grava la sexul masculin comparativ cu sexul feminin."-Emil Verza, Tratat de logopedie, pag.38.
   In mord cert nu este indicata negarea acestor intarzieri peste varsta de 3,5 ani, deoarece interventia timpurie este de maxima importanta, tulburarile de limbaj avand multiple efecte negative asupra personalitatii si comportamentului(Verza-Tratat de logopedie, pg 37). Pediatrul trebuie sa elimine existenta altor cauze(afectarea auzului, cauze neurologice) si daca are cea mai mica indoiala sa directioneze parintii catre specialisti.
   O informatie menita sa linisteasca parintele este aceea ca tulburarile de limbaj au un caracter tranzitoriu si sunt corectabile, educabile prin mijloace specifice logopedice si printr-o serie de proceduri generale.-(Verza, Tratat de logopedie, pag 37).
   Pentru majoritatea parintilor dedesupturile terapiei logopedice sunt o necunoscuta. In primul rand, in afara exercitilor ajutatoare pentru devoltarea motricitatii aparatului fono-articulator, metodologia corectarii tulburarilor de limbaj presupune colaborarea logopatului, in cazul de fata, a copilului. Cu cat varsta este mai frageda cu atat ii este mai greu, de multe ori aproape imposibil, terapeutului sa lucreze cu acesta. Terapia logopedica implica exercitii de pozitionare corecta a gurii, a limbii si a dintilor, exercitii de coordonarea emisiei de aer, numeroase repetari de cuvinte ce contin sunetul alterat, toate acestea fiind greu de realizat cu un copil mic.
   Parintele poate veni in sprijinul copilului incurajand comunicarea, pentru ca, desi nu vorbeste, copilul intelege si retine cuvinte. De multe ori parintii remarca faptul ca desi copilul pare a intelege limbajul, el totusi nu vorbeste. Cu cat copilul este mai mic, cu atat diferenta intre ce intelege si ce pronunta este mai mare.
   In continuare va sugerez cateva jocuri ce ajuta la dezvoltarea motricitatii aparatului fonuarticulator si care sunt foarte usor de realizat si indragite de cei mici.
1. Faceti o barcuta de hartie si in timpul baitei antrenati-va sufland barca pe apa;
2. Faceti baloane de sapun;
3. Imitati o pisica cand bea apa;
4. Jucati-va cu limba stanga dreapta, spunandu-i copilului ca imitati un ceas tic-tac;
5. Suflati intr-o oglinda sa o aburiti;
6.Prefaceti-va ca stingeti o lumanare;
7. Umflati un balon;
8.Jucati-va cu paiul intr-un pahar cu apa;
9. Imitati diverse animale-sarpele, albina.
   

Sa va fie de folos!
 Florentina Ciuperca, psihopedagog



sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Identificarea gandurilor negative la copii



Gandurile negative nu sunt  percepute in mod constient, de aceea mintea omeneasca nu le poate distinge separat. Identificarea lor se face greu si de catre adulti, de aceea trebuie sa acordam o atentie deosebita  in cazul copiilor, unde problema se  complica si mai mult, pentru ca ei nu au dezvoltate abilitatile necesare, datorita imaturitatii cognitive.
Un parinte care-si cunoaste bine copilul, il asculta, il intelege si-l sprijina in dobandirea aptitudinilor necesare fiecarei varste, sesizeaza orice schimbare pe fata si in comportamentul copilului si-l  poate ajuta sa interpreteze obiectiv fiecare situatie. In caz contrar, dintr-o interpretare subiectiva a realitatii de catre copil, acesta poate ajunge usor la concluzii eronate de forma “nu mi-a reusit lucrul asta, nu sunt bun de nimic”, “nu o sa reusesc asta niciodata”, “nimeni nu ma place”,etc. Astfel de concluzii pot umbri fericirea copilariei, de aceea un copil are nevoie sa fie ajutat sa iasa dintr-un cerc vicios care-l face sa nu se poata bucura de realizarile lui si de compania celorlalti. Un copil convins ca nu e placut de cei din jur, are impresia ca va fi respins, devine retras si se indeparteaza de copii inainte ca acestia sa-l respinga. O remarca de tipul ,,mereu strici tot ce faci” il face sa fie convins ca nu-i reuseste nimic si-atunci nu mai are incredere in propriile forte, asteapta tot timpul sa  i se arate ce sa faca, devine dependent de ceilalti.
Studiile au dovedit ca incepand cu varsta de 5 ani, unui copil i se poate explica faptul ca exista o voce in mintea noastra care ne impiedica sa ne simtim bine, ne franeaza actiunile si ne indeamna sa fim tristi si nefericiti. Un parinte il poate ajuta sa gaseasca dovezi rationale pentru fiecare situatie in care vede ca un copil se blocheaza, investigand ce crede copilul despre situatia respectiva, ce a gandit in momentul respectiv, facandu-l sa inteleaga ca acel gand a deformat adevarul, ca e un mincinos care nu joaca cinstit si vrea sa-l puna la incercare cat e de puternic. Copilul poate fi pus sa exprime prin desen, prin modelaj gandul respectiv si pe marginea acestuia sa descifreze mai usor ce i s-a spus si de ce simtea trist si inutil.
Astfel, cu timpul, daca parintele persevereaza in a-l ajuta, copilul devine suficient de puternic pentru a reusi sa-si invinga gandurile negative, incepe sa comunice mai bine si ori de cate ori intampina o dificultate va  reusi sa identifice impreuna cu parintele gandurile distructive.
La varste mici copiii copereaza mai bine daca parintele imbraca explicatiile cu o haina de poveste.
Stephen Briers in “Ghid practic pentru parinti”recomanda tehnici simple precum :
-         gandul negativ poate fi inchis intr-o cutie de chibrituri ca sa nu mai poata iesi;
-         gandul negativ poate fi aspirat cu un aspirator ca sa nu-l mai poata influienta pe copil in actiunile sale.
Fiecare parinte poate gasi tot felul de strategii, pentru ca stie mai bine ca oricine la ce reactioneaza copilul mai usor, ce-l poate ajuta sa se simta stapan pe situatie, sa-i dezvolte abilitatea de a-si putea controla gandurile si emotiile.
Identificarea gandurilor negative este o perioada importanta, deoarece permite identificarea emotiilor generate de acestea. In loc sa se pedepseasca un compartament urat al copilului, parintele ar trebui sa inteleaga motivul ce determina acel comportament si sa-l poata ajuta pe copil sa descifreze gandurile negative din spatele motivului. O reevaluare a situatiei ajuta mai mult decat orice pedeapsa.
De multe ori, in spatele motivului pot exista chiar mai multe ganduri negative(“nu merg in vizita la prienii de familie pentru ca baiatul lor e mai bun decat mine si el construieste si deseneaza mai frumos decat mine si-atunci parintii mei o sa ma iubeasca mai putin ca nu sunt ca el; nu merg pentru ca baiatul nu ma suporta si precis nu o sa vrea sa se joace cu mine”, “nu merg ca baiatul va rade de mine ca m-au tuns ca pe un bebelus”, etc). In aceasta situatie parintele trebuie sa manifeste multa intelegere si rabdare si sa-l ajute sa descifreze fiecare gand in parte.
E foarte important sa intelegem perceptia copilului fata de fiecare situatie in parte si ce credinte distorsionate are fata de situatia data. Dar pentru a reusi e nevoie ca parintele sa aiba o relatie interactiva cu copilul sau, sa nu actioneze doar atunci cand observa un comportament gresit si sa-l pedepseasca ci sa-i anticipeze reactiile si trebuintele si sa incerce sa satisfaca nevoile elementare ale copilului.
Educatia eficienta se bazeaza pe satisfacerea nevoilor emotionale si de iubire ale copilului, pe asigurarea unei pregatiri pline de iubire, dar si disciplina, a unei protectii fizice si emotionale, precum si pe invatarea acestuia cum sa-si explice si controleze mania. Obiectivul final avut in vedere sa fie pregatirea copilului pentru o existenta responsabila, fericita si plina de reusite.

Sper sa va fie de folos!

Niculina Ciuperca, consilier psihologic familie-cuplu

Bibliografie:

Ross Campbell-Educatia prin iubire,Curtea Veche,2001
Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009

                    Stephen Briers –Ghid practic pentru parinti,Polirom,2009

duminică, 14 octombrie 2012

V-ati gandit vreodata de ce relatiile de cuplu se pot degrada?



V-ati gandit vreodata de ce relatiile de cuplu se pot degrada?
Acest lucru preocupa pe toti care dintr-un motiv sau altul au ajuns la despartire, dar si pe cercetatorii care, au dorit sa afle de ce tot mai multe cupluri se despart, de ce intimitatea se degradeaza odata cu trecerea anilor.
S-a desoperit astfel ca aceasta degradare este in stransa legatura cu un anumit gen de relatie de cuplu, cu climatul familial in care au crescut cei doi parteneri, dar si cu tipul de retea relationala pe care il intretin.
Cunoscand etapele acestei degradari, un cuplu intelept poate preveni disolutia.
Astfel,in prima etapa apare o lipsa de comunicare intre parteneri, fiecare dintre cei doi intampinand dificultati de a-si exprima sentimentele, emotiile . In aceasta etapa pot fi ajutati de psiholog sa reanvete sa comunice, sa treaca peste problemele ce-i despart, (care de multe ori sunt minore), sa treaca peste orgolii, sa se redescopere, sa deblocheze sentimentele care i-au adus impreuna si pe care se incapataneaza sa le ignore .
In etapa a doua, de obicei apar dificultati de acomodare cu caracterul partenerului, cu personalitatea si ritmurile sale, cei doi ajung sa nu se mai suporte. Neintelegerile dintre cei doi duc la neintelegeri pe plan sexual, de acum urmeaza deceptiile sentimentale, care duc la moartea iubirii .
Cand cei doi ajung sa nu se mai iubeasca (sau cel putin asa au impresia), raceala incepe sa creeze distanta intre ei, apare infidelitatea (pentru ca de cele mai multe ori apare cineva care-ti ofera un umar pe care sa te sprijini), apar vilentele de orice natura.
Reusesc sa treaca peste probleme cei care depasesc etapa orgoliilor, care stiu sa se adapteze din mers. Studiile au dovedit ca cele mai rezistente cupluri sunt cele in care puterea si sarcinile sunt echitabil impartite, nu acelea in care,,gospodina e la cratita si sotul la table”.

Sper sa va fie de folos!


Povestea lupilor





O tema de reflectie:

O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea. Este o bătălie între 2 lupi.
Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…
Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…
Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:
“Şi cine va câştiga această bătălie?”
Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu:
“Cel pe care îl hrănesc.”


vineri, 5 octombrie 2012

http://www.timpolis.ro/articol-vino-acasa-mama-imi-lipsesti-foarte-mult-23283.html

http://www.timpolis.ro/articol-vino-acasa-mama-imi-lipsesti-foarte-mult-23283.html

Timpul schimbarii






De felul cum stim sa modelam mintea fiecarui copil depinde evolutia lui in timp. Fiecare OM ADEVARAT are un parinte responsabil.

Va ofer ca tema de reflectie aceasta povestioara preluata de pe forumul crestin ortodox

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

Atentie! Manifestari prin care se recunoaste aparitia cancerului de col

http://healthy.kudika.ro/articol/healthy~obstetrica-ginecologie/23787/cancer-de-col-manifestari.html?utm_source=newsletter-healt

joi, 4 octombrie 2012

Comunicare adulti-copii






Pentru tinerii parinti,cateva sfaturi in ceea ce priveste comunicarea parinte-copil.
Atentie la barierele care fac atat de rau comunicarii!

Bariere in comunicarea adultilor cu copiii

1)      A da ordine,directive si a comanda – provoaca furie si rezistenta (ex.faci asta pentru ca asa spun eu).
2)      Amenintarea, admonestarea (in loc de “daca nu te opresti vei fi pedepsit”, se va folosi  “as vrea sa te opresti, iar daca nu o faci, vei fi pedepsit”).
3)      A tine morala sau predici (in loc de “ar fi trebuit sa nu chiulesti” se spun consecintele faptului ca au chiulit).
4)      A da sfaturi, solutii sau sugestii (oferite prea des copiilor,acestia devin dependenti de ei).
5)      A judeca,critica,blama (cand exista diferente de opinii,se prezinta pareri, nu blamari).
6)      Lauda nu este eficienta  cand copilul nu e sigur de abilitatile lui. Este bine sa se ofere incurajari care separa copiii de comportament (corect: am incredere in tine ca poti face...)
7)      A porecli, a ridiculiza si a face de rusine (acest comportament poate crea probleme cu stima de sine a copilului,umilirea si resentimentele copilului).
8)      Interpretarea,analiza,diagnosticarea
9)      Reasigurarea, consolarea,suportul (spunand copilului ca vor realiza sigur un lucru,daca nu le reuseste se vor simti rau . Mai bine le spunem sa faca tot ce depinde de ei, dar nu totdeauna se intampla asa cum isi doresc.Sa analizeze de ce nu au reusit daca se intampla asta,pentru a nu gresi pe viitor).
10)  Interogarea: de ce ai facut asta? Copiilor nu le place sa fie bombardati cu intrebari si vor comunica mai greu. Incercand sa se apere, se ajunge la certuri.
11)  Distragerea, umorul. Pot fi solutii temporare,cand copiii sunt suparati. Umorul poate fi interpretat uneori gresit , incercarea de a-i distrage poate transmite mesajul ca sunt considerati incapabili sa rezolve problema. Orice problema se rezolva cu calm atunci cand apare,cu argumente.
NOTA!
Cele mai eficiente mesaje de comunicare sunt mesajele afirmatii bazate pe sentimente (mesaje tip “eu”)  Ex. As aprecia daca ai face.....Mi-as dori sa faci....
Mesajele trebuiesc transmise  calm,ferm,nu pe un ton furios,fara tendinta de a judeca,presupune si blama.
Formula de comunicare:sentiment +comportament + efectele comportamentului +cerinta de a-l schimba.
Ex.Mi-ar placea sa nu mai arunci lucrurile....Imi este greu sa adun tot timpul dupa tine... M-as bucura cand vin de la serviciu sa vad ca ti-ai facut curat......sa poti merge la joaca,daca nu va mai trece un timp pana termini...

Metode care functioneaza in educarea copiilor:
-         apreciere si respect;
-         consecinte logice ale comportamentului si monitorizarea;
-         reguli consistente,limite si obiceiuri;
-         rezolvarea problemelor prin comunicare;
-         suport si empatie;
-         a vorbi cu copilul in loc de a monologa;
-         a-l asculta atunci cand vrea sa comunice ceva;
-         a reduce furia si resentimentele;a nu lua lucrurile personal;
-         a incuraja copilul sa-si asume responsabilitati.

Metode care nu functioneaza:
-         ironic,batjocoritor,lipsa respectului;
-         pedepse;
-         permisivitate;
-         reguli arbitrare si lipsa monitorizarii;
-         control si multe interziceri;
-         criticism,insulte;
-         a tine prelegeri;
-         a tine resentimente;a personaliza problemele;
-         a supraproteja,a face in locul copilului .

Sper sa va fie de folos!

miercuri, 3 octombrie 2012

Bancnota de 20 dolari


Aceasta povestioara, preluata tot de pe "Unelte pentru schimbare",se doreste a da de gandit celor care fac din orice nereusita a lor o catastrofa.Indiferent daca astazi nu va reuseste ceva si aveti anumite neimpliniri, nu uitati ca si maine e o zi si daca astazi analizati ce ati gresit si va faceti o strategie pentru viitor, multumirea nu  intarzie sa vina.

Valoarea noastra ca persoana este aceeasi indiferent daca astazi avem un comportament mai bun, sau mai putin bun.

Un consultant de renume şi-a început un seminar ţinând în mâna o bancnotă de 20 USD în faţa a 200 de oameni. A întrebat:“Cine vrea aceasta bancnotă de 20 $?” Imediat au început să se ridice mâinile iar consultantul a adăugat:
“Am să dau această bancnotă unuia dintre voi, dar mai întâi am să fac ceva cu ea.” Nici nu a terminta bine de vorbit că a şi început să mototolească bancnota. Apoi a întrebat din nou:
“Cine o mai vrea?” În aer mai erau ridicate mâini.
“Bine, adăugă consultantul, dar dacă fac asta?” şi a scăpat bancnota pe podea după care a început să o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolită şi murdară.
“O mai vrea cineva?”, întrebă el surâzând. Normal că încă se mai vedeau mâini ridicate.
“Dragii mei prieteni, tocmai aţi învăţat o lecţie foarte valoroasă. Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-aţi vrut fiindcă aceştia nu şi-au pierdut valoarea. Încă valorează 20 $!”
Morala
De multe ori în viaţa noastră suntem părăsiţi, jigniţi, stropiţi cu noroi din cauza deciziilor pe care le luăm şi a circumstanţelor de care avem parte în viaţa noastră. Ajungem să credem că nu avem nicio valoare.
Dar să ştii că indiferent ce s-a întamplat şi ce se va întâmpla nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Pentru cei care te iubesc tu eşti de nepreţuit. Valoarea vieţii noastre provine nu din ceea ce facem, pe cine cunoaştem ci din ceea ce suntem.


Secretul Succesului



Redau mai jos o povestioara preluata de pe site-ul "Unelte pentru schimbare",asupra careia doresc sa reflectati :

A fost odată un băiat care îşi dorea să găsească secretul succesului. Într-o zi l-a căutat pe un înţelept care locuia sus în munţi. S-a dus în coliba lui şi l-a întrebat:
“Înţeleptule, poţi să-mi spui care este secretul reuşitei în viaţă?”
Înţeleptul a tăcut pentru o vreme. Apoi l-a condus pe tânărul nostru la un râu din apropiere. Au înaintat prin apă până când capul tânărului a fost în totalitate acoperit de apă. Băiatul se lupta să îşi ţină capul deasupra apei. Spre surprinderea lui, bătrânul nu încerca să îl ajute. Dimpotrivă, îi ţinea capul sub apa. După câteva momente, bătrânul l-a scos din apa şi au plecat înapoi spre colibă. Odată ajunşi acolo, înţeleptul l-a întrebat ce îşi dorea cel mai mult în timp ce se afla sub apă.
Tânărul i-a răspuns răstit: “Bineînţeles că imi doream să respir, bătrân nebun!”
Înţeleptul i-a replicat îndată: “Fiule, dacă îţi doreşti succesul pe atâta cât îţi doreai să respiri, atunci ai aflat care este adevăratul secret al succesului.”
Morala
Succesul este o chestiune de alegere. Dacă ai suficiente motive, nu este nimic să nu poţi face.
Odată ce ai găsit motivul pentru a face ceva, vei găsi cu siguranţă şi modul de a face. O dorinţă oarecare nu va face minuni. Dorinţa arzătoare, transformată în obsesie, generează energia care te face să atingi orice scop îţi vei propune.

joi, 6 septembrie 2012

Ce trebuie sa stim despre agorafobie


Agorafobia survine in contextul panicii cu agorafobie, dar poate exista si fara a avea un istoric de panica.
Persoana cu agorafobie  se teme de locuri sau spatii deschise, largi (cum ar fi pietele, stadioanele, bulevardele, bisericile, teatrele, etc), avand convingerea ca scaparea din acestea poate fi dificila sau in cazul unui atac de panica ori a unor simptome asemanatoare nu poate primi ajutor. Din aceasta cauza, incepe sa evite sa fie singura in afara casei, sa se gaseasca intr-o multime, sa stea la rand, sa se afle pe un pod, sa calatoreasca cu trenul, autobuzul, automobilul.
Daca evitarea se refera doar la una sau numai la cateva situatii specifice, atunci avem de-a face cu o fobie specifica, nu cu agorafobie. In cazul in care se evita doar situatii sociale, putem vorbi de o fobie sociala. Multi dintre pacientii cu agorafobie pot avea si alte fobii, diagnosticul corect fiind pus de psiholog.
In cazul agorafobiei situatiile nu numai ca sunt evitate, dar atunci cand persoana este expusa unor astfel de situatii le indura cu mare dificultate, este disperata ca se intampla o nenorocire, se teme de un atac de panica, simte nevoia unui insotitor pentru a se putea confrunta cu situatia temuta, poate dezvolta depresie, stari de oboseala, tensiune, alcoolism, obsesii.
De obicei, agorafobia apare intre 18-35 de ani si este mai frecventa la femei decat la barbati(2/3 din bolnavii cu agorafobie sunt femei).
Aproximativ 5% din adulti prezinta agorafobie, debutul  fiind uneori brusc, alteori progresiv. De cele mai multe ori nu exista o cauza evidenta.
Studiile au aratat ca agorafobia are tendinta sa apara la mai multi membri ai aceleiasi familii, dar nu este foarte clar daca este implicat un factor genetic sau sunt factori de alta natura.
Fara tratament, agorafobia poate dura mai multi ani si se agravaza in timp, pentru ca  deterioreaza capacitatea indivizilor de a-si indeplini responsabilitatile domestice si a se deplasa la serviciu sau in punctele unde au nevoie.
Agorafobia necesita atat tratament medicamentos cat si terapie .

duminică, 2 septembrie 2012

Simptomele unui atac de panica

Atacurile de panica survin atat in contextual unei tulburari anxioase,dar si al unor tulburari afective,al unor tulburari in legatura cu o substanta, precum si al unor conditii medicale generale(ex.cardiace,respiratorii,vestibulare,gastrointestinale).
In cazul unui atac de panica, persoana respective parcurge o perioada distincta de frica intensa sau discomfort, in care patru (sau mai multe) din urmatoarele simptome apar brusc si ating o intensitate maxima in decurs de 10 minute:
-         palpitatii, batai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
-         transpiratii;
-         tremor sau trepidatie;
-         senzatii de scurtare a respiratiei sau de strangulare;
-         senzatie de sufocare;
-         durere sau disconfort precordial;
-         greata sau detresa abdominala;
-         senzatie de ameteala,dezechilibru,vertij sau lesin;
-         derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detasare de sine insusi);
-         frica de pierdere a controlului sau de a nu innebuni;
-         frica de moarte;
-         parestezii(senzatii de amorteala sau de furnicaturi);
-         frisoane sau valuri de caldura.

           Sper sa va fie de folos!
Niculina Ciuperca,psiholog-consilier familie-cuplu


sâmbătă, 1 septembrie 2012

Sa recunoastem simptomele unui episod depresiv major pentru a sti cand sa cerem ajutor pentru noi sau cei apropiati


Depresia a devenit a patra boala ca raspandire pe glob, creand mari probleme omului contemporan. Organizatia Mondiala a Sanatatii a estimat că in 2020 va fi a doua cauza de dizabilitate, imediat dupa afectiunile cardiovasculare.
Unul din studiile legate de frecventa depresiei in Romania,arata ca prevalenta episodului depresiv major la romani este de 21% pe durata întregii vieti, in comparatie cu prevalenta diabetului, care este de doar 8,4%, pe aceeasi perioada. Ea nu este o boala exclusiv a femeilor, dar numarul femeilor care fac depresie este de doua ori mai mare ca al barbatilor
Depresia poate fi vindecata daca se pune un diagnostic corect,cu evidentierea tipului depresiei si este diagnosticata la timp.Pentru acest lucru consider ca oricarei persoane ii sunt necesare informatii corecte privind aceasta tulburare, ca sa poata cere ajutor la nevoie, sau sa vina in sprijinul persoanelor suferinde apropiate, pentru a preveni deteriorarea importantă a calitatii vietii acestora.
In perioada de criza economica pe care o parcurge tara noastra, oamenii trec prin asa-numita "scadere a imunitatii psihice",astfel incat parerea unanima a psihologilor din Romania este ca fara ajutor, pana si cei "de fier" cedeaza cand se asteapta mai putin.

Ce trebuie sa stim despre episodul depresiv major: 
- faptul ca pe o perioada de cel putin doua saptamani exista o dispozitie depresiva, in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi (se simte trist, inutil, inlacrimat,etc);
- are loc o diminuare marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile, cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi;
- persoana poate suferi o pierdere semnificativa in greutate desi nu tine dieta, sau poate lua in greutate (mai mult de 5% din greutate intr-o luna) , sau cresterea sau scaderea apetitului aproape in fiecare zi ;
- insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi;
- agitatie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi (observabila si de catre altii nu numai senzatiile subiective;
- fatigabilitate sau lipsa de energie aproape in fiecare zi;
- sentimente de inutilitate sau culpa excesiva ori inadecvata in fiecare zi;
- diminuarea capacitatii de gandire si concentrare, sau indecizie, in fiecare zi;
- ganduri recurente de moarte, ideatie suicidara recurenta,fara un plan anume,tentativa de suicid,sau un plan pentru comiterea suicidului;
- simptomele descrise mai sus cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori alte domenii importante de functionare;
- simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice ale unei substante(ex.un drog, medicament),sau unei conditii medicale(ex.hipotiroidism). 


                   Sper sa va fie de folos!


     Niculina Ciuperca,psiholog-consilier familie-cuplu