Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o
comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de
ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi
merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl
întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o
vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta
la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică
însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o
vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi,
suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă
propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care
trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a
fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul,
cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei
doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie.
“Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne
este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi
astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi
se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila.
“Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să
străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea
comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el,
Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu
Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca
Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi
ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi
astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă
cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa:
“Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat
muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat
oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate!
Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de
preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi”
- prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune
fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii
au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii
sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub
diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important.
Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai
bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este
foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se
foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres”
care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”.
Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare
adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi:
cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de
cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.
